“Să împodobim“ în toate învăţătura lui Dumnezeu

“Regatul lui Dumnezeu nu înseamnă mîncare şi băutură, ci înseamnă dreptate şi pace şi bucurie cu spiritul sfînt.“ Rom. 14:17.

 1. Ce factori care pot duce la dificultăţi există în orice adunare creştină?

Unde se află împreună mai mulţi oameni, acolo există păreri diferite, deosebiri de gusturi şi impulsuri sentimentale neasămănătoare. Chiar şi la creştinii sinceri este aşa. Aceste deosebiri pot tulbura pacea şi unitatea adunării dacă unii indivizi cred că părerea lor serveşte de criteriu iar toţi ceilalţi trebuie să se orienteze după ea.

 2, 3. (a) Ce deosebiri existau în adunarea din Roma? (b) Care era chintesenţa sfatului pe care l-a dat Pavel acelora din adunare care în anumite chestiuni aveau păreri diferite?

² In capitolul 14 al scrisorii sale către romani apostolul Pavel tratează părerile diferite care predominau în adunarea creştină din Roma. Ele gravitau în jurul unor ezitări de conştiinţă — în jurul unor păreri diferite, care, după cum credeau unii, trebuia să fie puse la punct oarecum, în interesul adevăratei închinări a lui Dumnezeu. Ele nu gravitau însă în jurul învăţăturilor fundamentale ale Bibliei, ci în jurul unor ezitări de conştiinţă în legătură cu lucruri neesenţiale, de fiecare zi. Apostolul a arătat că în această privinţă creştinul matur dispune de o mare libertate. El însă a şi avertizat totodată ca această libertate să nu fie utilizată fără limite şi nici să nu se facă încercarea de a suprima libertatea altora.

³ Un creştin poate să facă uz de un anumit drept fără vreo remuşcare oarecare. Totuşi apostolul Pavel îi cere unuia ca acesta să se reţină să facă ceva ce ştie că ar putea leza conştiinţa unui frate. Pe de altă parte, celor ce într-o anumită privinţă au o conştiinţă hipersensibilă, el le dă sfatul să nu condamne pe fratele lor cînd el face ceva ce Biblia permite, dar cu care conştiinţa lor nu se poate pune de acord.

NOI PUTEM ACTIONA IMPOTRIVA PROPRIILOR NOASTRE INTERESE

 4. In ce constă binele pe care caută creştinul să-l facă?

⁴ Apoi apostolul Pavel spune: „De aceea nu permiteţi să se vorbească despre binele pe care-l faceţi, spre paguba voastră“ (Rom. 14:16). Un creştin se străduieşte foarte mult să facă bine pentru „a împodobi în toate lucrurile învăţătura Salvatorului nostru, a lui Dumnezeu“, şi anume în faţa ochilor tuturor, aşa încît ei să aibă cea mai înaltă stimă faţă de învăţătura creştină (Tit. 2:10). El ar dori ca viaţa lui să fie o vie mărturie pentru ceea ce învaţă el şi adunarea creştină. Apostolul Petru a dat sfatul: „Păstraţi o conştiinţă bună pentru ca în lucrurile deosebite în care se vorbeşte împotriva voastră să fie daţi de ruşine cei care vorbesc dispreţuitor despre buna voastră conduită în legătură cu Cristos“ (1 Petru 3:16).

 5. Cum ar putea fi vorbit spre paguba creştinului un lucru „bun“ pe care îl face el?

⁵ Ce păcat ar fi, aşadar, ca după ce cineva s-a străduit să ducă o viaţă creştină în orice privinţă, binele care s-a făcut astfel pentru închinarea adevărată, să fie nimicit numai pentru că cineva insistă să facă ceva ce în sine este completamente corect sau „bun“, însă în ochii unui frate creştin hipersensibil este greşit. Atunci fratele ar putea vorbi cu alţii despre acest lucru în mot dispreţuitor. Sau un creştin ar putea face un lucru ce pretutindeni în jur este înţeles fals, dar care în sine să nu fie cîtuşi de puţin incorect. Insă pentru că alţii îl condamnă, lucrul acesta ar putea prejudicia bunul renume al creştinului. El ar putea aduce chiar ruşine asupra „veştii bune“ care este anunţată şi învăţată cu mari eforturi de către adunare. De aceea ar fi mai bine ca un creştin să renunţe la o anumită libertate — chiar dacă el ar avea dreptul la lucrul acesta — atunci cînd conştiinţa altor creştini este slabă în această privinţă.

 6. Ce sfat li se dă creştinilor care au o conştiinţă hipersensibilă?

⁶ Pe de altă parte, un creştin care are o conştiinţă hipersensibilă nu trebuie să critice pe altul cînd el face uz de libertatea sa, dar fără ca, în fond, să acţioneze greşit. Altfel el ar judeca un frate. In loc de aceasta, el ar trebui să-şi corecteze părerea sa (compară cu 2 Cor. 13:11). Dacă nu face lucrul acesta, el va tulbura tot mereu pacea adunării. Cine îl critică pe fratele său este răspunzător în mare măsură de dificultăţile pe care le pricinuieşte prin atitudinea lui critică. El ar trebui să se străduiască să ajungă la deplină maturitate, să devină constant şi să-şi întărească în orice privinţă credinţa, pentru a nu mai da altora prilej de poticnire sau să-i condamne. Dacă el nu face nici un progres în această privinţă, el poate da tot mereu ocazia la dificultăţi şi poate aduce ruşine asupra „veştii bune“ Evr. 5:12–14; Ps. 119:165).

REGATUL LUI DUMNEZEU CONSTA IN LUCRURI MAI IMPORTANTE

 7, 8. Ce semnificaţie au cuvintele lui Pavel: „Regatul lui Dumnezeu nu înseamnă mîncare şi băutură?“

⁷ Apostolul Pavel ajunge la punctul esenţial al problemei spunînd: “Căci regatul lui Dumnezeu nu înseamnă mîncare şi băutură, ci înseamnă dreptate, pace şi bucurie cu spiritul sfînt“ (Rom. 14:17). Inchinarea adevărată şi interesele regatului şi ale adunării lui Dumnezeu nu se rotesc în jurul mîncării şi băuturii. Isus a spus: „Nimic ce intră din afară înăuntrul unui om nu-l poate murdări, dar ceea ce iese dintr-un om, iată ce îl poate murdări pe un om“ (Marcu 7:15).

⁸ Lucrul acesta se poate spune despre multe alte lucruri de toate zilele. Imbrăcămintea şi coafura, distracţia, ocupaţia şi alte probleme personale nu sînt lucrurile cele mai importante, care contribuie la „promovarea veştii bune“ (Filip. 1:12). Cînd cineva nu acţionează în mod evident contrar scripturilor şi dacă este moderat, evitînd toate extremele sau procedurile lumeşti incorecte, fraţii săi nu-l vor judeca sau condamna datorită unor asemenea lucruri de toate zilele. (Compară cu Prov. 11:2.)

 9. In ce fel înseamnă regatul lui Dumnezeu „dreptate, pace şi bucurie cu spiritul sfînt“?

⁹ Invăţătura despre regatul lui Dumnezeu va avea ca efect la cei ce vestesc mesajul precum şi la cei ce le dau ascultare, că vor produce roada atît de preţioasă a dreptăţii (Tit 2:12; 1 Petru 2:11). Fiecare ar trebui să fie gata să renunţe în interesul păcii adunării la îndeplinirea voiei sale, a dorinţei sale precum şi la satisfacerea plăcerilor sale. Dacă asupra unui creştin acţionează cu adevărat spiritul lui Dumnezeu şi se lasă condus de acesta, el are motive de bucurie, căci poate fi convins că îi este plăcut lui Dumnezeu. Scopul regatului lui Dumnezeu constă în faptul de a promova lucrurile importante ale spiritului (Rom. 8:6, 13).

10. In ce sens este plăcut lui Dumnezeu şi are aprobarea oamenilor creştinul care serveşte ca sclav al lui Cristos, dacă ne gîndim ce înseamnă regatul lui Dumnezeu?

¹⁰ Intrucît un creştin matur tinde spre acest scop, el se concentrează asupra lucrurilor care au de a face cu particularităţile şi principiile regatului lui Dumnezeu. „Căci cine serveşte în această privinţă ca sclav al lui Cristos, este plăcut lui Dumnezeu şi are aprobarea oamenilor“ (Rom. 14:18). Dacă el serveşte ca sclav al lui Cristos, promovînd aceste lucruri importante, el îi va fi, desigur, plăcut lui Dumnezeu, iar alţi creştini îl vor iubi datorită raţiunii şi minţii lui sănătoase. Modul său de viaţă va fi o bună recomandare pentru el în faţa celor de afară. Chiar dacă unii nu acceptă credinţa creştină, modul său de a acţiona se va recomanda conştiinţei lor (2 Cor. 4:2).

SA NE STRADUIM PENTRU PACEA ADUNARII

11. La ce ar trebui să-şi pună membrii adunării puterile în loc să se critice reciproc?

¹¹ „Să urmărim astfel — spune apostolul — lucrurile care servesc păcii şi lucrurile care produc zidire reciprocă“ (Rom. 14:19). El le dă, prin urmare, membrilor adunării sfatul de a înlătura toate motivele de litigiu şi să convieţuiască în armonie. El invită să se facă lucruri care servesc zidirii reciproce în loc de a practica critica sau de a insista cu încăpăţînare în a se prevala de un drept personal — lucruri care ar servi în întregime la dărîmarea altora. Pavel le recomandă să tindă să ajungă „la unitate în credinţă şi în cunoştinţa exactă a Fiului lui Dumnezeu, la statura omului pe deplin maturizat, la măsura de dezvoltare ce aparţine plinătăţii lui Cristos“, şi ‘să creştem prin iubire în cel ce este Capul, Cristos.’ Atunci ei îşi vor putea depune cu eficienţă puterile în scopul transmiterii la oameni a mesajului salvării (Ef. 4:13, 15).

12. Cum poate evita un creştin ‘să dărîme lucrarea lui Dumnezeu’?

¹² Toţi cei care au ajuns la o cunoştinţă a adevărului sînt lucrarea lui Dumnezeu. S-a întrebuinţat de asemenea mult timp şi oboseală de către servii lui Dumnezeu pentru a-i învăţa şi ajuta cu o mare grijă şi cu multă iubire pe aceşti oameni. Ei sînt „ogorul lui Dumnezeu pentru cultivare, clădirea lui Dumnezeu“ (1 Cor. 3:9). Ar putea fi un creştin atît de lipsit de respect încît să dărîme această lucrare? Apostolul spune în sens de avertizare: „Incetaţi să dărîmaţi lucrarea lui Dumnezeu doar pentru o mîncare. Fireşte, toate lucrurile sînt curate (întrucît legea mozaică despre lucrurile curate şi necurate a fost anulată prin Cristos) dar ele îi sînt păgubitoare omului care mănîncă cu un motiv de poticnire. Este bine să nu mănînci carne, şi să nu bei vin şi să nu faci vreun lucru în care fratele găseşte poticnire“ (Rom. 14:20, 21). Dacă prin exemplul nostru noi îl determinăm pe altul să acţioneze împotriva conştiinţei lui, sau dacă vrem să-i impunem altuia voinţa noastră, noi putem dărîma lucrarea bună pe care a îndeplinit-o spiritul lui Dumnezeu cu respectivul, fără să fim conştienţi ce pagube provocăm (compară cu 1 Cor. 3:17).

IN LOC SA NE PLACEM NOUA INSINE, SA-L GLORIFICAM PE DUMNEZEU

13. In ce fel trebuie să fie credinţa noastră ‘în acord cu noi înşine în ochii lui Dumnezeu’?

¹³ Din toate acestea ar trebui să tragem următoarea concluzie: „Credinţa pe care o ai, s-o ai în acord cu tine însuţi în ochii lui Dumnezeu“ (Rom. 14:22). Credinţa menţionată aici are de a face cu tema în discuţie. Nu este vorba, evident, despre credinţa în regatul lui Dumnezeu şi în lucrurile importante asociate cu acesta, căci această credinţă trebuie vestită public (Mat. 28:19, 20). Credinţa despre care vorbeşte Pavel aici este convingerea unui creştin că jertfa lui Cristos ne eliberează de restricţiile de odinioară cu privire la mîncarea anumitor alimente şi de respectarea anumitor zile — lucruri care nu au propriu-zis nimic de a face cu regatul lui Dumnezeu ci sînt acum doar probleme de gusturi personale sau de păreri personale (Gal. 4:8–11). In consecinţă, sfatul sună astfel: Nu căuta să-ţi impui altora convingerea ta. Dacă ştii că unii se îndoiesc de faptul că un anumit lucru este corect şi despre care tu ştii că nu este greşit, n-ar trebui să cauţi să-i convingi sau să scoţi la iveală „libertatea“ ta. Dumnezeu va aprecia faptul că eşti plin de consideraţie. El va şti de ce nu faci uz de un anumit drept creştin. Dar dacă ştii că ceea ce faci nu va provoca remuşcări la alţii, atunci poţi face lucrul acela fără să-ţi faci probleme. Dumnezeu va constata că tu ai o conştiinţă bine instruită şi o bună capacitate de discernămînt. El va vedea şi într-un caz şi în altul sinceritatea credinţei tale. Depinde de judecata sa. El vede că tu nu acţionezi numai conform conştiinţei tale ci acţionezi şi din iubire, corespunzător credinţei tale.

14. De ce este fericit omul „care nu se aduce singur la judecată prin ceea ce încuviinţează“,

¹⁴ Celui care ezită din motive de conştiinţă să facă ceva anume, apostolul îi spune: „Ferice de omul care nu se aduce singur la judecată prin ceea ce încuviinţează“ (Rom. 14:22). Creştinul care nu acţionează niciodată împotriva conştiinţei sale are pacea inimii. Dar dacă ajunge să se îndoiască de corectitudinea unui mod de acţiune, atunci el trebuie să-l respingă fără ezitare sau să renunţe. Ceea ce încuviinţează cineva nu trebuie să-i lezeze niciodată conştiinţa, indiferent cît de ademenitor ar putea fi sau ce argumente poate prezenta un altul. Dacă însă el constată că un argument este întemeiat pe Biblie şi ajunge la convingerea fermă că este corect, el îşi poate schimba în mod corespunzător atitudinea conştiinţei (Rom. 14:5).

15. (a) Cum este condamnat cineva care face un lucru de a cărui corectitudine are îndoieli? (b) Cum îşi poate îmbunătăţi el capacitatea de a reacţiona a conştiinţei sale? (Efes. 3:14–19; 1 Tes. 5:11).

¹⁵ „Dar dacă se îndoieşte, el este deja condamnat dacă mănîncă, pentru că nu mănîncă din credinţă. Intr-adevăr tot ce nu este din credinţă este păcat“ (Rom. 14:23). Apostolul adresează aceste cuvinte persoanelor care se numesc creştini şi nu necredincioşilor. Ceea ce face cineva în nici un caz n-ar trebui să-i tulbure conştiinţa. Dacă ea îl torturează, el este deja condamnat de către sine însuşi, şi ar trebui să se străduiască să obţină o imagine clară asupra credinţei creştine, şi astfel conştiinţa lui să reacţioneze echilibrat. Chiar dacă nu tot ceea ce face un creştin are directă legătură cu anunţarea „veştii bune“, el totuşi face totul — chiar şi felul în care îşi ocupă timpul liber pentru destindere — aşa ca să se zidească pe sine însuşi şi pe alţii.

16. La ce trebuie să reflecteze un creştin înainte de a face ceva, pentru a face „totul spre glorificarea lui Dumnezeu“?

¹⁶ Rezumînd, apostolul dă înţeleptul sfat: „Fă totul spre glorificarea lui Dumnezeu“ (1 Cor. 10:31). Prin urmare, înainte de a face ceva trebuie să ne întrebăm: „Va fi promovată prin lucrul acesta pacea adunării, astfel încît spiritul lui Dumnezeu să poată activa neîmpiedicat printre toţi? Ceea ce fac eu nu va aduce oare ruşine asupra numelui lui Dumnezeu şi al lui Cristos? Va fi zidită prin aceasta lucrarea lui Dumnezeu din adunare, sau va fi dărîmată?“ Da, fericit este creştinul care reuşeşte să trăiască astfel încît să-şi păstreze înaintea lui Dumnezeu o conştiinţă bună, echilibrată şi curată. Un asemenea creştin este o binecuvîntare pentru adunarea lui Dumnezeu.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

In loc de a-l convinge pe altul să acţioneze împotriva conştiinţei sale, noi ar trebui să-l îndemnăm să studieze Cuvîntul lui Dumnezeu şi să se lase condus de spiritul sfînt