„Primiţi-vă cu căldură unii pe alţii”

„Primiţi-vă aşadar cu căldură unii pe alţii, aşa cum v-a primit Isus pe voi cu căldură, pentru gloria lui Dumnezeu.” — Rom. 15:7, Revised Standard Version; The Living Bible.

 1. a) Cîte naţiuni au fost primite ca membre în Organizaţia Naţiunilor Unite? b) La ce nu s-a ajuns în această organizaţie? De ce teamă continuă sînt stăpîniţi în permanent oamenii?

ÎN ORGANIZAŢIA Naţiunilor Unite au fost primite pînă acum 154 de naţiuni. Naţiunile membre ale acesteia nu au toate aceeaşi ideologie politică. Ba unele au chiar atitudini ostile faţă de altele, dar în O.N.U. ele încearcă să fie „duşmani prietenoşi”. Ele par să înţeleagă adevărul a ceea ce spunea un poet şi jurnalist american: „Uniţi, vom sta în picioare. Dezbinaţi, vom cădea.” O.N.U. pretinde că este o organizaţie pentru pacea şi securitatea lumii. Însă de la terminarea celui de al doilea război mondial în 1945, ea tot nu a realizat ceea ce spunea politicianul american Wendell Wilkie, „O lume, un guvern”. Astfel că pericolul unui al treilea război mondial, de data aceasta cu arme nucleare, este din ce în ce mai ameninţător.

 2. Chiar şi în interiorul uneia şi aceleiaşi naţiuni, ce obstacole îi pot împiedica pe unii cetăţeni să fie acceptaţi cordial de către alţii?

² Chiar şi în cadrul unei naţiuni membre a O.N.U., luată izolat, anumite grupuri sociale nu-i primesc cordial pe toţi concetăţenii lor, căci oamenii sînt stăpîniţi de prejudecăţi. Bogaţii nu-i întîmpină cu căldură pe cei săraci. Membrii unei religii nu-i primesc cordial pe cei care au o altă religie. Aderenţii unui partid politic refuză să primească în mod călduros pe cei dintr-un partid politic de opoziţie. Persoanele cu instruire superioară îi desconsideră pe cei mai mici sau fără instruire. Rasa ori culoarea pot constitui, de asemenea, factori de discriminare. Nu există o acceptare generală şi egală a unui individ pe baza simplului fapt că aparţine marii familii umane. Astfel că, acceptarea cordială a cuiva sau neacceptarea lui este determinată de preferinţele şi de simpatiile personale sau de reversul lor.

 3. a) De ce se poate spune că creştinătatea nu face excepţie de la regula de mai sus? b) S-a dovedit O.N.U. mai bună decît Liga Naţiunilor în pretenţia de a fi expresia politică a regatului lui Dumnezeu şi a lui Cristos?

³ Creştinătatea nu constituie o excepţie în această privinţă, chiar dacă ea este considerată o societate de naţiuni creştine. Întrucît acestea sînt creştine doar cu numele, ele au violat în mod repetat ceea ce s-a profeţit în Isaia 2:4: „Va trebui ca ele să-şi transforme săbiile lor în brăzdare de plug şi suliţele lor în foarfeci de curăţat pomii. Nici o naţiune nu va mai scoate sabia împotriva unei alte naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul.” În cadrul creştinătăţii, cei care sînt creştini doar cu numele îşi apără plini de patriotism orgoliul lor naţional şi nu ezită să-şi dea propria viaţă pentru acesta, sau s-o ia pe a altora. Aceştia nu văd nici un motiv valabil de a se bucura de existenţa Organizaţiei Naţiunilor Unite, chiar dacă în decembrie 1918 Consiliul Federal al Bisericilor lui Cristos din America a numit Liga Naţiunilor, care se afla atunci în stadiul de proiect, „expresia politică a regatului lui Dumnezeu pe pămînt”. Cu certitudine că Organizaţia Naţiunilor Unite nu s-a dovedit a fi o expresie a regatului lui Dumnezeu prin intermediul lui Cristos.

 4. Ce a spus Pavel, ca bun cunoscător al profeţiei lui Isaia, cu referire la ,lucrurile scrise odinioară’?

⁴ Însă citatul de mai sus, despre naţiunile care nu vor mai scoate sabia una împotriva alteia şi nu vor mai învăţa războiul, se împlineşte, totuşi, printre adevăraţii imitatori ai lui Isus Cristos. Acest paşnic Fiu al lui Dumnezeu a citat de multe ori din profeţiile lui Isaia care au fost scrise cu mult timp înainte. El a făcut aceasta pentru a-i instrui pe continuatorii săi. Unui dintre aceşti continuatori ai săi, apostolul Pavel, le scria discipolilor lui Cristos din Roma, în primul secol, amintindu-le: „Căci toate lucrurile care au fost scrise odinioară au fost scrise pentru instruirea noastră, ca prin perseverenţa noastră şi prin mîngîierea din Scripturi să putem avea speranţă.” — Rom. 15:4.

 5. In ceea ce priveşte perseverenţa, cine a oferit cel mai bun exemplu atît pentru Pavel cît şi în general pentru creştini?

⁵ Împlinind lucrurile scrise cu mult timp înainte în Sfintele Scripturi, Isus Cristos a suportat batjocura şi persecuţia pînă acolo că a acceptat să suporte o moarte dezonorantă de criminal politic. Suportînd pînă la extrem, Isus a devenit un exemplu excelent pentru discipolii săi, un exemplu care să le dea şi lor putere să reziste în mod loial pînă la sfîrşit.

 6. a) Ce arată că Isus chiar şi pe stîlpul de tortură şi-a păstrat fermă speranţa? Unde a găsit el puterea de a răbda? b) Ca şi în cazul lui Isus, ce este valabil şi pentru discipolii săi, în ceea ce priveşte speranţa şi perseverenţa lor?

⁶ Datorită perseverenţei sale ferme pînă la sfîrşitul căii sale pămînteşti, Isus şi-a menţinut speranţa dată de Dumnezeu. Drept urmare, el a putut spune tîlharului compătimitor care era atîrnat pe lemn alături de el: „Adevărat îţi spun astăzi, tu vei fi cu mine în paradis” (Luca 23:43). In timpul orelor de încercare pe stîlpul de tortură, Isus a găsit multă mîngîiere şi a fost mult întărit prim amintirea „lucrurilor care au fost scrise odinioară” cu privire la el. Tot astfel, discipolii săi devotaţi care suferă batjocurile aduse asupra lui Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos îşi menţin fermă speranţa care le-a fost dată, prin inspiraţie divină, în Sfintele Scripturi. Şi ei găsesc o mare mîngîiere în ceea ce ,a fost scris odinioară’. Speranţa lor, bazată pe textele cele mai demne de încredere, „nu decepţionează”. — Rom. 5:5.

 7. Al cui fel de a gîndi sau mentalitate trebuie s-a aibă întreaga adunare? De ce este important lucrul acesta, atunci cînd este vorba de glorificarea lui Dumnezeu?

⁷ Ceea ce trebuie să facem noi este să avem starea de spirit pe care a avut-o Isus Cristos în faţa tuturor suferinţelor sale în mijlocul unei lumi ostile. Iată de ce a făcut apostolul Pavel următoarea rugăciune: „Şi fie ca Dumnezeu care dă rezistenţă şi mîngîiere, să vă îngăduie să aveţi aceeaşi atitudine de spirit pe care o avea Isus Cristos, pentru ca, de comun acord, să-l puteţi glorifica cu o singură gură pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos” (Rom. 15:5, 6). Dacă vom cultiva aceeaşi mentalitate ca şi marele nostru Exemplu, Isus Cristos, noi vom continua să constituim, în unitate, o adunare de discipoli ai săi. În cadrul unui grup, aceeaşi mentalitate cultivată de toţi, generează declaraţii identice din partea tuturor. În felul acesta se creează impresia că toată adunarea ar vorbi cu „o singură gură” şi cuvintele ei vor avea o mai mare forţă şi mai multă putere de influenţare. Acesta este un lucru excelent, căci nu există cuvinte cu care să putem accentua îndeajuns importanţa de a-l glorifica în unitate pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Noi trebuie să ne contopim vocile atunci cînd îi aducem slavă Celui care este demn să fie glorificat. Altfel mesajul ar putea să sune confuz în urechile ascultătorului Ia care trebuie transmis.

O PRIMIRE CĂLDUROASĂ DUPĂ MODELUL LUI CRISTOS

 8. Care a fost factorul care a tins să slăbească unitatea adunării din Roma căreia apostolul Pavel i-a adresat scrisoarea sa?

⁸ In multe organizaţii sau societăţi ale acestui sistem de lucruri se observă uneori o tendinţă clara de-a-i respinge pe noii veniţi, din cauza prejudecăţilor naţionale sau rasiale. Diferenţierile în ce priveşte nivelul de educaţie îşi pot avea rolul lor, sau pot exista deosebiri de ordin religios. In Roma antică din primul secol al erei noastre au existat probabil asemenea motive carnale de discriminare.

 9. Din cine era compusă pe atunci adunarea din Roma? Ce ar fi putut face să se nască diferenţe în preferinţele individuale de a se asocia?

⁹ Apostolul Pavel nu ajunsese încă în acel oraş imperial cosmopolit care era Roma, dar cu speranţa că va ajunge acolo în curînd, el scria scrisoarea sa inspirată către adunarea de acolo. După ce atrage atenţia asupra asemănării cu exemplul excelent Isus Cristos, apostolul Pavel spune în continuare: „Aşadar primiţi-vă cu căldură unii pe alţii, aşa cum v-a primit Cristos cu căldură pe voi, pentru gloria lui Dumnezeu” (Rom. 15:7). In primul rînd, „toţi cei care sînt în Roma ca unii iubiţi de Dumnezeu, chemaţi să fie sfinţi,” includeau atît iudei circumcişi cît şi păgîni necircumcişi sau neiudei, oameni liberi şi sclavi (Rom. 1:7; 3:1–6; Filip. 4:22). Astfel că printre acei creştini din Roma existau diferenţe de ordin religios şi de stare socială, toate acestea producînd deosebiri de puncte de vedere şi de sensibilitate de conştiinţă. Acestea au putut duce, de asemenea, la manifestarea de preferinţe în asocierea cu unii sau cu alţii.

10. Ce exemplu a dat Isus în ce priveşte modul în care să ne primim cu căldură unii pe alţii? Ce avea el în vedere cînd acţiona astfel?

¹⁰ Punînd la o parte toate acestea, Pavel îi îndeamnă pe toţi acei creştini să se primească unii pe alţii, făcînd aceasta în mod afectuos, cordial şi sincer, cu o veritabilă apreciere faţă de un frate creştin, faţă de un frate de credinţă. Există un model perfect, de urmat în această privinţă, căci apostolul Pavel spunea să facem aceasta „întocmai cum v-a primit Cristos pe voi, cu căldură” (Ioan 6:37). Oare nu a spus Isus cînd a fost pe pămînt: „Pe acela care vine la mine, cu nici un chip nu-l voi alunga?” Ba da! În calitate de om perfect, el ar fi putut să ne ţină la distanţă datorită imperfecţiunilor noastre şi stării noastre de păcat. Dar el nu a procedat aşa: De ce nu? Pavel arată motivul, adăugînd cuvintele: „Pentru gloria lui Dumnezeu.” Primind cu bucurie pe toţi cei care credeau în el, Isus îl glorifica pe Dumnezeu pentru că el preamărea generozitatea lui Dumnezeu şi dorinţa acestuia ca toţi oamenii să fie salvaţi prin sacrificiul răscumpărător al Fiului său Isus Cristos. Aceasta reprezenta exact ceea ce spusese Isus: „Dumnezeu a iubit atît de mult lumea încît l-a dat pe unicul său Fiu, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie nimicit, ci să aibă viaţă eternă.” — Ioan 3:16.

11. De ce o asemenea sinceră primire călduroasă a noilor veniţi duce la glorificarea lui Dumnezeu? Ce le-a spus înviatul Isus discipolilor săi din Galileea să facă în acest sens?

¹¹ In mod asemănător, dacă noi, ca imitatori ai lui Isus Cristos, primim cu căldură în adunare pe toţi cei care caută adevărul, indiferent de rasă, culoare, apartenenţă religioasă, stare socială sau educaţie laică, prin aceasta noi îl vom glorifica pe Dumnezeu. Prin faptul acesta le vom da celor ce-au fost astfel primiţi, un punct de vedere exact cu privire la Iehova Dumnezeu. Arătînd că este dispus să-i primească în adunarea al cărei Cap spiritual era el, pe toţi cei ce credeau cu sinceritate, Isus cel înviat a apărut în faţa discipolilor săi în „Galileea naţiunilor” şi le-a spus ce trebuia să facă ei: „Mergeţi şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfînt, învăţîndu-i să respecte toate lucrurile pe care vi le-am ordonat.” — Is. 9:1; Mat. 28:16–20.

12. a) Ce efect produce asupra noastră faptul de-a-i primi pe noii veniţi avînd în vedere gloria lui Dumnezeu? b) Cum se evită prin mersul nostru din casă în casă orice acuză de vinovăţie de sînge care i s-ar putea aduce lui Dumnezeu?

¹² Dacă noi primim cu căldură şi fără deosebire pe toţi noii veniţi, este îmbolditor faptul de-a ne aminti că facem acest lucru „pentru gloria lui Dumnezeu.” Acest fapt îi va determina pe cei cărora li s-a făcut o primire călduroasă să se arate recunoscători faţă de profunda generozitate a lui Dumnezeu şi să-l glorifice şi ei la rîndul lor. Cînd ne aflăm în afara locurilor noastre de întrunire şi mergem din casă în casă pentru a predica vestea bună a regatului lui Dumnezeu tuturor celor pe care-i întîlnim, arătăm şi de data aceasta că noi „ne primim cu căldură unii pe alţii, aşa cum Cristos ne-a primit cu căldură, pentru gloria lui Dumnezeu.” Aceasta activitate duce la gloria lui Dumnezeu ai cărui martori sîntem, indiferent dacă aceia pe care noi îi vizităm apreciază sau nu mesajul Regatului. Aceia care primesc cu căldură mesajul Regatului ni se vor alătura în cele din urmă în glorificarea Dumnezeului care i-a trimis la ei pe mesagerii Regatului său. Cei care nu primesc cu căldură mesajul nostru de salvare din partea lui Dumnezeu, îşi vor da seama cîndva, în viitor, că Iehova Dumnezeu s-a gîndit la ei şi a trimis la ei pe martorii săi loiali, nelăsîndu-le nici un motiv de a-l acuza (Ezech. 33:33). In acest fel, Dumnezeu rămîne liber de orice vinovăţie cu privire la sîngele lor.

UN DULGHER DEVINE „UN SERV AL LUI DUMNEZEU”

13. De ce nu poate fi Dumnezeu acuzat de parţialitate pentru că s-a adresat mai întîi unui popor mai puţin numeros decît restul lumii?

¹³ Aşadar cine a avut prima ocazie să beneficieze de îngrijirile divine? Acesta a fost poporul care ne-a transmis Sfînta Biblie, adică iudeii naturali. Dar n-a fost, oare, aceasta, o dovadă de părtinire din partea lui Dumnezeu, mai ales dacă ne amintim că neiudeii erau cu mult mai numeroşi decît iudeii circumcişi, acum 1 900 de ani? Privind lucrurile la suprafaţă, aşa s-ar părea. Dar Dumnezeu trebuia să facă un început undeva şi el a făcut un început cu aceia cărora le făcuse promisiuni prin strămoşii lor, şi anume, cu iudeii circumcişi. Totuşi, beneficiile finale ale scopului acestei proceduri a lui Dumnezeu nu vor fi limitate numai la iudeii sau evreii carnali. Avem oare vreun motiv de a ne plînge în această privinţă? Cu siguranţă că nu!

14. În sînul cărui popor se cuvenea să se nască Fiul lui Dumnezeu? Ce primire i-au făcut concetăţenii săi?

¹⁴ Să nu uităm niciodată că Dumnezeu le-a făcut unor bărbaţi demni anumite promisiuni de nezdruncinat cu privire la descendenţii lor naturali. În mod potrivit, Fiul lui Dumnezeu trebuia să vină din cer, ca să împlinească aceste promisiuni ale Tatălui său ceresc. Aceasta l-a obligat să fie născut ca membru al unui neam înconjurat de ura tuturor naţiunilor, dintr-un popor cu care Dumnezeu încheiase o convenţie naţională. Dar cu toate că Fiul lui Dumnezeu a fost el însuşi un iudeu, totuşi majoritatea compatrioţilor săi nu l-au primit cordial. Un bărbat care a descris viaţa pămîntească a lui Isus, a declarat: „El a venit la ai săi, dar propriul său popor nu l-a primit.” — Ioan 1:11.

15. Ce fel de muncă a desfăşurat Isus în Nazaret? Acţiona el pe atunci ca „serv al celor circumcişi”?

¹⁵ De aceea apostolul iudeu Pavel scria adunării creştine din Roma, dintre care nu toţi erau iudei naturali: „Căci eu vă spun, într-adevăr, că Cristos a devenit un serv al celor care sînt circumcişi, pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să confirme promisiunile pe care le-a făcut El strămoşilor lor, şi pentru ca naţiunile să poată glorifica pe Dumnezeu pentru mila sa” (Rom. 15:8, 9a). În casa iudeului circumcis Iosif, tatăl său adoptiv din Nazaretul Galileei, copilul în creştere Isus învăţa să devină dulgher. Prin naşterea sa în cadrul tribului Iuda, Isus nu aparţinea familiei preoţeşti sau tribului leviţilor care serveau la templu. În mod natural el nu putea intra în rîndul celor ce serveau la templul din Ierusalim. Dar oare Isus, Fiul lui Dumnezeu venise pe pămînt numai ca să servească şi să moară ca dulgher? Nu! Faptul de a deveni „un serv al celor circumcişi” însemna mult mai mult decît să devină un dulgher asemenea tatălui său adoptiv, Iosif.

16. S-a mulţumit oare Isus să servească doar ca dulgher al locuitorilor Nazaretului?

¹⁶ Dacă Isus ar fi rămas pentru tot restul vieţii sale dulgher în Nazaret, el nu ar fi îndeplinit serviciul său ce fusese profeţit. Tatăl său ceresc, Iehova Dumnezeu, l-a desemnat pentru ceva deosebit, ca să poată fi un „serv al celor circumcişi,” nu numai al locuitorilor din Nazaret, ci al întregii naţiuni. În armonie cu aceasta, la vîrsta de 30 de ani el a renunţat definitiv la ocupaţia de dulgher.

17. Cum se poate compara lucrarea lui Isus după ce a fost botezat şi uns cu serviciul marelui preot de la templu?

¹⁷ Ce fel de activitate a îmbrăţişat Isus după ce a fost botezat de către Ioan Botezătorul, care era levit şi după ce a fost uns cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu? Oare munca sa era inferioară celei executate la templu de către preoţi şi leviţi, care erau nişte veritabili „servi” ai lui Dumnezeu în Ierusalim? Cu siguranţă că oricine este la curent cu faptele, vă fi de acord că Isus a îndeplinit un serviciu oficial, o activitate „ministerială”, şi nu doar o profesiune religioasă. Este exact aşa cum a exprimat versiunea biblică English Revised Version: „Cristos a fost făcut ministru al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, pentru ca să poată confirma promisiunile date părinţilor [lor]” (Rom. 15:8; vezi şi Authorized or King James Version). Fără îndoială că Isus a realizat un serviciu naţional; ocupînd o funcţie ministerială, nu printr-o numire de către oameni ci de către Dumnezeu, Suveranul universal. Ceea ce a făcut Isus după schimbarea ocupaţiei sale pămînteşti, era nespus mai important decît serviciul religios al marelui preot iudeu de la Ierusalim.

18. Deşi nu a fost recunoscut ca un „slujitor” de nici o naţiune pămîntească, de ce a devenit Isus un „slujitor” al celor „circumcişi”?

¹⁸ Întocmai cum Cristos nu a putut îndeplini nici un serviciu religios în templul din Ierusalim şi astfel nu a intrat în concurenţă cu preoţii şi leviţii de acolo, tot astfel el nu a putut, şi desigur nici nu a dorit să îndeplinească un serviciu religios în vreun templu al naţiunilor neevreieşti, la Roma, Atena sau oriunde în altă parte. El a fost deci obligat să devină un „slujitor al celor circumcişi,” pentru cauza adevărului lui Dumnezeu. Cum aşa? Pentru că el avea „să confirme promisiunile făcute [de Dumnezeu] strămoşilor lor”, care erau evrei şi nu păgîni. De exemplu, ,strămoşul’ lor Avraam a avut mai mulţi fii cu trei soţii, dar Dumnezeu a ales numai pe fiul său de la cea dintîi soţie, Sara, pentru a primi promisiunea avraamică. Acesta era Isaac. Apoi, Isaac a avut doi fii, dar Dumnezeu l-a ales pe al doilea, pe Iacob, care a fost numit mai tîrziu Israel şi căruia i-a transmis promisiunea avraamică cu privire la „sămînţa” prin care aveau să fie binecuvîntate toate naţiunile pămîntului. Cu timpul, cei doisprezece fii ai lui Iacob au dat naştere celor douasprezece triburi ale lui Israel, cu care, privite ca naţiune, Dumnezeu a încheiat o convenţie naţională, prin intermediul profetului Moise în calitate de mediator.

19. De ce nu s-a născut Isus în cadrul tribului lui Levi? Cine l-a salutat cu căldură pe pămînt şi unde?

¹⁹ Mai tîrziu, cînd naţiunea lui Israel a dorit să aibă un rege uman ca reprezentant vizibil al lui Iehova, El a făcut promisiunea sa regală regelui David din tribul lui Iuda. Astfel, promisul Mesia, sau Cristos, avea să vină din familia lui David. Aceasta explică de ce a fost Isus născut în oraşul natal al lui David, Betleem, ca un moştenitor al lui David, datorită naşterii sale din fecioara iudeică Maria. Îngerii din cer au salutat cu căldură venirea lui Isus pe pămînt. Astfel Fiul lui Dumnezeu din cer a trebuit neapărat să fie născut ca iudeu. Promisiunile de nezdruncinat ale lui dumnezeu, Tatăl său, trebuia să fie confirmate sau justificate. Dumnezeu nu voia să fie găsit ca mincinos.

20. Deşi Isus a devenit unul dintre cei „circumcişi”, ce eveniment se pregătea pentru naţiunile neevreieşti? De ce?

²⁰ Isus a fost foarte bucuros să coopereze cu Tatăl său ceresc. Astfel el „a devenit cu adevărat un slujitor al celor circumcişi.” El a fost circumcis ca şi ei. Timp de trei ani şi jumătate după moartea şi învierea lui Isus, iudeilor circumcişi li s-a arătat o fovoare specială. Însă o primire călduroasă în organizaţie teocratică a lui Iehova îi aştepta şi pe păgînii necircumcişi sau neiudei. Aceasta avea să aibă loc spre confirmarea promisiunilor inviolabile ale lui Iehova faţă de oameni.