Acuila şi Priscila: un cuplu exemplar
„SALUTAŢI pe Priscila şi pe Acuila, lucrători împreună cu mine [tovarăşii mei de lucru, NW] în Hristos Isus, care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa; le mulţumesc nu numai eu, ci şi toate bisericile dintre neamuri.“ — Romani 16:3, 4.
Aceste cuvinte ale apostolului Pavel adresate congregaţiei creştine din Roma indică marea consideraţie şi profunda simpatie de care se bucura în ochii lui acest cuplu căsătorit. Pavel s-a asigurat că nu i-a trecut cu vederea atunci când a scris congregaţiei din care făceau ei parte. Dar cine erau aceşti doi ‘tovarăşi de lucru’ ai lui Pavel, şi de ce erau atât de îndrăgiţi de el şi de congregaţii? — 2 Timotei 4:19.
Acuila era un iudeu din diaspora (comunităţile evreieşti dispersate), fiind originar din Pont, o regiune din nordul Asiei Mici. Împreună cu soţia sa Priscila (Prisca), el se stabilise în Roma. În acest oraş exista o mare comunitate evreiască, întemeiată cel puţin din anul 63 î.e.n., când Pompei a cucerit Ierusalimul şi când un mare număr de prizonieri au fost duşi la Roma ca sclavi. De fapt, unele inscripţii romane dezvăluie faptul că în anticul oraş existau cel puţin douăsprezece sinagogi. Mai mulţi evrei din Roma au fost prezenţi la Ierusalim cu ocazia Penticostei din anul 33 e.n., când au auzit vestea bună. Probabil prin intermediul acestora mesajul proclamat de creştini a ajuns pentru prima oară în capitala Imperiului Roman. — Faptele 2:10.
Totuşi, evreii au fost expulzaţi din Roma în anul 49 sau la începutul anului 50 e.n. din ordinul împăratului Claudiu. Aşadar, apostolul Pavel i-a întâlnit pe Acuila şi Priscila în oraşul grecesc Corint. Când Pavel a sosit în Corint, Acuila şi Priscila nu numai că au manifestat în mod binevoitor ospitalitate faţă de el, dar i-au şi oferit ceva de lucru, întrucât toţi trei practicau aceeaşi meserie: confecţionarea corturilor. — Faptele 18:2, 3.
Confecţioneri de corturi
Această muncă nu era uşoară. Confecţionarea corturilor implica tăierea şi coaserea unor bucăţi rigide, aspre de material sau de piele. Potrivit istoricului Fernando Bea, aceasta era „o muncă ce pretindea îndemânare şi atenţie“ din partea confecţionerilor de corturi, aceştia lucrând cu „ţesături aspre, scorţoase, care erau folosite pentru popasurile din timpul călătoriilor, oferind protecţie împotriva soarelui şi a ploii, sau cu care erau împachetate lucrurile în cala corăbiilor“.
Lucrul acesta dă naştere unei întrebări: Nu a spus Pavel că a „învăţat la picioarele lui Gamaliel“, pregătindu-se astfel pentru a-şi face o carieră strălucită în anii următori (Faptele 22:3)? Deşi lucrul acesta este adevărat, iudeii din primul secol considerau că este onorabil ca un tânăr să înveţe o meserie, chiar dacă acesta urma să primească o instruire superioară. Aşadar, este posibil ca, în tinereţe, atât Acuila, cât şi Pavel să fi dobândit îndemânare în confecţionarea corturilor. Această experienţă s-a dovedit a fi foarte folositoare mai târziu. Dar, în calitate de creştini, ei nu considerau munca laică drept principalul lor obiectiv. Pavel a explicat că munca pe care o făcea în Corint împreună cu Acuila şi Priscila reprezenta doar o modalitate de a susţine principala sa activitate, aceea de a declara vestea bună fără ‘a fi povară nimănui’. — 2 Tesaloniceni 3:8; 1 Corinteni 9:18; 2 Corinteni 11:7.
Evident, Acuila şi Priscila erau încântaţi să facă tot ceea ce puteau pentru a înlesni serviciul misionar al lui Pavel. Cine ştie de câte ori nu s-au oprit aceşti trei prieteni din munca lor pentru a le depune mărturie informală clienţilor sau trecătorilor! Şi, deşi confecţionarea corturilor era o muncă umilă şi istovitoare, ei erau fericiţi să o facă, lucrând chiar „noapte şi zi“ pentru a putea promova interesele divine — întocmai cum mulţi creştini din zilele noastre se întreţin având un serviciu sezonier sau cu jumătate de normă, pentru a dedica cea mai mare parte din timpul rămas faptului de a-i ajuta pe oameni să audă vestea bună. — 1 Tesaloniceni 2:9; Matei 24:14; 1 Timotei 6:6.
Exemple de ospitalitate
Casa lui Acuila a constituit, probabil, centrul activităţii misionare a lui Pavel de-a lungul celor 18 luni cât a stat el în Corint (Faptele 18:3, 11). Astfel, este posibil ca Acuila şi Priscila să fi avut plăcerea de a-i avea ca oaspeţi pe Sila (Silvan) şi pe Timotei, la sosirea acestora din Macedonia (Faptele 18:5). Cele două scrisori ale lui Pavel către Tesaloniceni, care au fost incluse mai târziu în canonul biblic, au fost scrise, probabil, în timp ce apostolul locuia la Acuila şi Priscila.
Nu este greu să ne imaginăm că, în acel timp, casa lui Priscila şi Acuila era un adevărat centru al activităţii teocratice. Probabil ea era frecventată de mulţi prieteni dragi: Ştefana şi familia lui, care erau primii creştini din provincia Ahaia şi care fuseseră botezaţi chiar de Pavel; Titu Iust, care şi-a pus casa la dispoziţia lui Pavel pentru ca acesta să ţină discursuri acolo; şi Crisp, preşedintele sinagogii, care acceptase adevărul împreună cu toată casa lui (Faptele 18:7, 8; 1 Corinteni 1:16). Apoi mai erau Fortunat şi Ahaic; Gaius, în casa căruia se ţineau, probabil, întrunirile congregaţiei; Erast, intendentul oraşului; Terţiu, secretarul căruia Pavel i-a dictat scrisoarea sa către Romani; şi Fivi, o soră fidelă din congregaţia vecină din Chencrea care, probabil, a dus scrisoarea din Corint la Roma. — Romani 16:1, 22, 23; 1 Corinteni 16:17.
Slujitorii lui Iehova din zilele noastre care au avut ocazia de a manifesta ospitalitate faţă de vreun ministru itinerant ştiu cât de încurajator şi de neuitat este acest lucru. Experienţele ziditoare relatate cu asemenea ocazii pot fi o adevărată sursă de înviorare spirituală pentru toţi (Romani 1:11, 12). Şi, aşa cum au făcut Acuila şi Priscila, cei care îşi pun casa la dispoziţie pentru a fi ţinute unele întruniri, probabil Studiul de Carte al Congregaţiei, simt bucuria şi satisfacţia care derivă din faptul că au astfel posibilitatea să contribuie la promovarea adevăratei închinări.
Prietenia pe care Acuila şi Priscila o legaseră cu Pavel era atât de strânsă, încât aceştia l-au însoţit când el a părăsit Corintul în primăvara anului 52 e.n., mergând împreună cu el chiar până în Efes (Faptele 18:18–21). Ei au rămas în acest oraş şi au pregătit terenul pentru următoarea vizită a apostolului. În Efes, aceste două persoane care predau cu iscusinţă vestea bună l-au luat pe talentatul vorbitor Apolo „în compania lor“ şi au avut bucuria de a-l ajuta să înţeleagă „mai corect calea lui Dumnezeu“ (Faptele 18:24–26, NW). Când Pavel a revizitat Efesul în timpul celei de-a treia călătorii misionare, cam în preajma iernii din 52–53 e.n., ogorul care fusese cultivat de acest cuplu energic era deja gata de seceriş. Aproximativ trei ani de zile, Pavel a predicat şi a predat „Calea“ în acest oraş, în timp ce congregaţia din Efes îşi ţinea întrunirile în casa lui Acuila. — Faptele 19:1–20, 26; 20:31; 1 Corinteni 16:8, 19.
Mai târziu, când s-au întors la Roma, aceşti doi prieteni ai lui Pavel au continuat să ‘urmeze calea ospitalităţii’, punându-şi casa la dispoziţie pentru întrunirile creştine. — Romani 12:13, NW; 16:3–5.
Ei „şi-au pus capul în joc“ pentru Pavel
Probabil că, pe parcursul perioadei în care a stat în Efes, Pavel a fost găzduit tot de Acuila şi Priscila. În timpul răscoalei argintarilor, Pavel locuia cumva la acest cuplu? Potrivit relatării din Faptele 19:23–31, când meseriaşii care făceau altare au protestat împotriva predicării veştii bune, fraţii au trebuit să-l oprească pe Pavel să apară în faţa mulţimii agitate, întrucât această acţiune l-ar fi putut costa viaţa. Unii biblişti au lansat teoria conform căreia Pavel poate că s-a aflat tocmai într-o asemenea situaţie periculoasă atunci când nu mai avea ‘nici nădejde de viaţă’, iar Acuila şi Priscila au intervenit într-un fel, ‘punându-şi capul în joc’ pentru el. — 2 Corinteni 1:8; Romani 16:3, 4.
Când „a încetat tulburarea“, Pavel a dat dovadă de înţelepciune, părăsind oraşul (Faptele 20:1). Fără îndoială că şi Acuila şi Priscila s-au confruntat cu opoziţie şi au fost ridiculizaţi. I-a determinat cumva lucrul acesta să se simtă descurajaţi? Dimpotrivă, Acuila şi Priscila au continuat în mod curajos să depună eforturi în lucrarea creştină.
Un cuplu caracterizat printr-o prietenie strânsă
După ce s-a sfârşit domnia lui Claudiu, Acuila şi Priscila s-au întors la Roma (Romani 16:3–15). Totuşi, ultima dată când sunt menţionaţi în Biblie, ei ne sunt prezentaţi ca fiind înapoi în Efes (2 Timotei 4:19). Ca în toate celelalte versete scripturale în care sunt amintiţi, acest soţ şi soţia lui sunt menţionaţi din nou împreună. Ce cuplu unit, caracterizat printr-o prietenie strânsă! Pavel nu s-a putut gândi la Acuila, acest frate drag, fără să-şi amintească de cooperarea fidelă a soţiei acestuia. Şi ce exemplu minunat constituie ei pentru cuplurile creştine de astăzi, deoarece sprijinul loial din partea unui partener devotat îi permite unei persoane să facă mult „în lucrul Domnului“ şi, uneori, chiar mai mult decât s-ar fi putut face ca celibatar! — 1 Corinteni 15:58.
Acuila şi Priscila au slujit în câteva congregaţii diferite. Asemenea lor, mulţi creştini zeloşi din zilele noastre s-au pus la dispoziţie pentru a se muta acolo unde este nevoia mai mare. Iar ei simt bucuria şi satisfacţia de a vedea că interesele Regatului sunt promovate şi de a reuşi să cultive relaţii de prietenie calde şi preţioase cu colaboratorii lor creştini.
Datorită excelentului lor exemplu de manifestare a iubirii creştine, Acuila şi Priscila au câştigat aprecierea lui Pavel şi a altora. Dar ceea ce este şi mai important, ei şi-au făcut o bună reputaţie chiar înaintea lui Iehova însuşi. Scripturile ne dau următoarea asigurare: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor“. — Evrei 6:10.
Poate că noi nu avem posibilitatea de a ne dărui la fel ca Acuila şi Priscila, însă putem imita exemplul lor excelent. Vom avea parte de o profundă satisfacţie pe măsură ce ne vom folosi energia şi viaţa în serviciul sacru, fără să uităm vreodată „binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac“. — Evrei 13:15, 16.