Ce trebuie să facem pentru a fi salvaţi?

UN BĂRBAT l-a întrebat odată pe Isus: „Doamne, oare puţini să fie cei care sunt mântuiţi [salvaţi, NW]?“ Cum a răspuns Isus? A spus el cumva: ‘Este suficient să mă accepţi ca Domn şi Salvator al tău şi vei fi salvat’? Nu! Isus a spus: „Luptaţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea“. — Luca 13:23, 24.

A ocolit Isus răspunsul la întrebarea bărbatului respectiv? Nu, acesta nu l-a întrebat cât de greu va fi să fii salvat; el a întrebat dacă numărul va fi mic. Deci Isus pur şi simplu a indicat că acei care se vor strădui din răsputeri să primească această binecuvântare minunată sunt mai puţini decât s-ar putea aştepta cineva.

„Mie nu mi s-a spus aşa“, ar putea riposta unii cititori. Aceştia ar putea cita Ioan 3:16, care spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“. Totuşi noi răspundem: „Atunci ce trebuie să credem ca să fim salvaţi? Că Isus a trăit în realitate? Bineînţeles. Că el este Fiul lui Dumnezeu? Fără nici o discuţie! Şi, întrucât Biblia îl numeşte pe Isues «Învăţător» şi «Domn», nu trebuie oare să credem şi ceea ce a predat el, să ascultăm de el şi să-l urmăm?“ — Ioan 13:13; Matei 16:16.

Urmându-l pe Isus

A, aici este problema! Multe persoane cărora li s-a spus că sunt „salvate“ se pare că nu au nici o intenţie să-l urmeze pe Isus sau să asculte de el. De fapt, un cleric protestant a scris: „Bineînţeles, credinţa noastră în Cristos ar trebui să continue. Dar pretenţia că trebuie neapărat să continue sau că ea continuă în mod inevitabil nu are nici un suport în Biblie“.

Dimpotrivă, Biblia enumeră practicile imorale care sunt ceva obişnuit pentru unii care se consideră „salvaţi“. Cu privire la o persoană care continuă să umble pe astfel de căi, ea i-a îndemnat pe creştini: „Înlăturaţi din mijlocul vostru pe răul acela!“ În mod sigur, Dumnezeu nu doreşte ca oamenii degradaţi să contamineze congregaţia sa creştină! — 1 Corinteni 5:11–13.

Atunci ce înseamnă faptul de a-l urma pe Isus, şi cum putem face aceasta? Ei bine, ce a făcut Isus? A fost el un imoral? un fornicator? un beţiv? un mincinos? A fost el necinstit în afaceri? Bineînţeles că nu! „Dar, poate întrebaţi, trebuie să-mi curăţ viaţa de toate aceste lucruri?“ Pentru a primi răspuns, analizaţi Efeseni 4:17 până la 5:5. Aici nu se afirmă că Dumnezeu ne va accepta indiferent ce am face. Dimpotrivă, ni se spune să fim deosebiţi de naţiunile lumii care „şi-au pierdut orice pic de simţire . . . Dar voi nu L-aţi cunoscut aşa pe Hristos; . . . V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare . . . Cine fură să nu mai fure . . . Desfrânarea sau orice alt fel de necurăţie sau lăcomia de avere nici să nu fie numite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. . . . Căci ştiţi bine că nici un desfrânat, nici un necurat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu“.

Îl urmăm noi pe Isus dacă nici măcar nu încercăm să trăim în armonie cu exemplul său? Nu trebuie să depunem eforturi pentru a face ca viaţa noastră să semene mai mult cu viaţa lui Cristos? Această întrebare vitală şi-o pun rareori, dacă şi-o pun vreodată, oamenii care susţin ceea ce se spune într-un tract religios: „Vino la Cristos acum — exact aşa cum eşti“.

Unul dintre discipolii lui Isus a avertizat că unii oameni nelegiuiţi „schimbă favoarea nemeritată a Dumnezeului nostru într-un pretext pentru o conduită libertină şi . . . se dovedesc falşi faţă de singurul nostru Proprietar şi Domn, Isus Cristos“ (Iuda 4, NW). De fapt, cum am putea schimba îndurarea lui Dumnezeu „într-un pretext pentru o conduită libertină“? Am putea face astfel presupunând că jertfa lui Cristos acoperă păcatele deliberate pe care intenţionăm să le comitem în continuare şi nu păcatele datorate imperfecţiunii umane de care încercăm să scăpăm. Cu certitudine, noi nu dorim să subscriem la cuvintele unuia dintre cei mai cunoscuţi evanghelizatori americani, care a spus că nu trebuie să „faci schimbări, să renunţi la obiceiurile rele sau să te converteşti“. — Compară cu Faptele 17:30; Romani 3:25; Iacov 5:19, 20.

Credinţa ne îndeamnă la acţiune

Multor persoane li s-a spus că faptul de „a crede în Isus“ presupune un singur act şi că credinţa noastră nu trebuie să fie atât de puternică, încât să ne îndemne la ascultare. Dar Biblia este de altă părere. Isus nu a spus că oamenii care încep să meargă pe calea creştină sunt salvaţi. Din contră, el a spus: „Cine va îndura până la sfârşit, va fi mântuit [salvat, NW]“ (Matei 10:22). Biblia compară calea noastră creştină cu o cursă, salvarea fiind premiul obţinut la sfârşitul acesteia. Şi ea ne îndeamnă: „Alergaţi în aşa fel, încât să-l obţineţi“. — 1 Corinteni 9:24, NW.

Prin urmare, faptul de a-l „accepta pe Cristos“ pretinde mult mai mult decât doar faptul de a accepta binecuvântările pe care le oferă jertfa supremă a lui Isus. Se cere ascultare. Apostolul Petru spune că judecata începe „de la casa lui Dumnezeu“, şi adaugă: „Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?“ (1 Petru 4:17). Deci trebuie să facem mai mult decât numai să auzim şi să credem. Biblia spune că trebuie să fim „împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-[ne] singuri“. — Iacov 1:22.

Mesajele lui Isus însuşi

Cartea biblică Apocalipsa conţine mesaje de la Isus, transmise prin Ioan la şapte congregaţii creştine din primul secol (Apocalipsa 1:1, 4). A spus Isus că era suficient faptul că oamenii din aceste congregaţii îl „acceptaseră“ deja? Nu. El le-a lăudat faptele, munca şi perseverenţa şi a vorbit despre iubirea, credinţa şi ministerul lor. Dar a spus că Diavolul îi va pune la încercare şi că ei vor fi recompensaţi în mod individual „după faptele“ lor. — Apocalipsa 2:2, 10, 19, 23.

Astfel, Isus a vorbit despre un angajament mult mai mare decât au înţeles majoritatea oamenilor când li s-a spus că salvarea lor era „o lucrare încheiată“ din momentul în care l-au „acceptat“ în cadrul unei întruniri religioase. Isus a spus: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se renege pe sine, să-şi ia stâlpul de tortură şi să mă urmeze încontinuu. Căci oricine vrea să-şi salveze sufletul şi-l va pierde, dar oricine îşi pierde sufletul din cauza mea îl va găsi“. — Matei 16:24, 25, NW.

Să ne renegăm pe noi înşine? Să-l urmăm pe Isus încontinuu? Aceasta ar pretinde efort. Ne-ar schimba viaţa. Totuşi a spus Isus într-adevăr că unii dintre noi s-ar putea chiar să trebuiască ‘să-şi piardă sufletul’ — să moară pentru el? De fapt, acest gen de credinţă vine doar prin cunoaşterea lucrurilor magnifice pe care le puteţi învăţa studiind Cuvântul lui Dumnezeu. Această credinţă a fost evidentă în ziua lapidării lui Ştefan de către nişte fanatici religioşi, care „nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el“ (Faptele 6:8–12; 7:57–60). O astfel de credinţă a fost demonstrată şi în timpul nostru de sute de Martori ai lui Iehova care au preferat să moară în lagărele de concentrare naziste decât să-şi violeze conştiinţa instruită de Bibliea.

Zelul creştin

Trebuie să ţinem cu fermitate la credinţa noastră creştină, deoarece, spre deosebire de ceea ce auziţi poate la unele biserici sau în cadrul programelor religioase televizate, Biblia spune că noi putem cădea. Ea vorbeşte despre creştinii care au abandonat „calea cea dreaptă“ (2 Petru 2:1, 15). Prin urmare, trebuie să ‘ducem până la capăt mântuirea noastră, cu frică şi cutremur’. — Filipeni 2:12; 2 Petru 2:20.

Oare aşa au înţeles această chestiune primii creştini, acei oameni care i-au auzit efectiv pe Isus şi pe apostolii săi învăţând? Da. Ei ştiau că trebuiau să facă ceva. Isus a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele . . . şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!“ — Matei 28:19, 20.

La două luni după ce Isus a spus aceste cuvinte, 3 000 de oameni au fost botezaţi într-o singură zi. Numărul credincioşilor a crescut rapid la 5 000. Cei care credeau îi învăţau pe alţii. Când persecuţia i-a împrăştiat, aceasta a servit doar la răspândirea mesajului lor. Biblia spune că nu numai câţiva conducători, ci şi „cei care se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi vesteau cuvântul“. După aproximativ 30 de ani, apostolul Pavel a putut scrie, aşadar, că vestea bună fusese predicată „întregii creaţii de sub cer“. — Faptele 2:41; 4:4; 8:4; Coloseni 1:23.

Pavel nu a făcut prozeliţi aşa cum fac unii evanghelizatori TV care spun: „Acceptă-l pe Isus chiar acum şi vei fi salvat pentru totdeauna“. El nici nu împărtăşea convingerea clericului american care a scris: „Ca adolescent, . . . eram deja salvat“. După mai bine de 20 de ani de când Isus personal l-a ales pe Pavel ca să ducă mesajul creştin la oamenii naţiunilor, acest apostol sârguincios a scris: „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, să fiu eu însumi dezaprobat“. — 1 Corinteni 9:27; Faptele 9:5, 6, 15.

Salvarea este un cadou gratuit din partea lui Dumnezeu. Ea nu poate fi câştigată. Totuşi ea pretinde eforturi din partea noastră. Dacă cineva v-ar oferi un cadou de mare preţ şi nu aţi arăta suficientă apreciere pentru a-l lua şi a-l duce cu dumneavoastră, această lipsă de recunoştinţă l-ar putea determina pe donator să îl ofere altcuiva. Ei bine, cât de preţios este sângele lui Isus Cristos? El este un cadou gratuit, însă noi trebuie să demonstrăm o apreciere profundă faţă de el.

Adevăraţii creştini sunt salvaţi în sensul că se află într-o poziţie aprobată înaintea lui Dumnezeu. Ca grup, salvarea lor este sigură. La nivel individual, ei trebuie să întrunească cerinţele lui Dumnezeu. Totuşi putem eşua, întrucât Isus a zis: „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă“. — Ioan 15:6.

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu“

Conversaţia menţionată la începutul articolului precedent a avut loc cu aproape 60 de ani în urmă. Johnny continuă să creadă că salvarea vine numai prin Isus Cristos, dar el îşi dă seama că trebuie să facem ceva pentru a o obţine. El continuă să fie convins că Biblia îndreaptă atenţia spre unica sursă reală de speranţă a omenirii şi că trebuie să studiem această carte extraordinară, să fim mişcaţi de ea şi motivaţi la fapte de iubire, de credinţă, de bunăvoinţă, de ascultare şi de perseverenţă. El şi-a crescut copiii cu aceleaşi convingeri, şi acum este încântat să-i vadă crescându-şi, la rândul lor, copiii în acelaşi mod. El doreşte ca fiecare să aibă acest gen de credinţă şi face tot posibilul pentru a o implanta în inimile şi minţile altora.

Apostolul Pavel a fost inspirat să scrie: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător“ (Evrei 4:12). El poate schimba vieţi. El vă poate îndemna la acţiuni sincere de iubire, credinţă şi ascultare. Însă trebuie să faceţi mai mult decât să „acceptaţi“ la nivel mintal ceea ce spune Biblia. Studiaţi-o şi permiteţi-i să vă formeze o motivaţie în inimă. Lăsaţi-vă îndrumaţi de înţelepciunea ei. Aproximativ 5 000 000 de Martori ai lui Iehova din peste 230 de ţări oferă cu bucurie studii biblice gratuite la domiciliu. Pentru a vedea ce anume puteţi învăţa dintr-un astfel de studiu, scrieţi-le editorilor acestei reviste. Credinţa şi tăria spirituală pe care le veţi dobândi vă vor delecta!

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 7]

DE CE ‘SĂ DUCEM O LUPTĂ ENERGICĂ PENTRU CREDINŢĂ’?

Cartea biblică Iuda le este adresată celor „chemaţi, . . . păstraţi în Isus Hristos“. Se spune aici că, întrucât ei îl ‘acceptaseră pe Isus’, salvarea lor era sigură? Nu, Iuda le-a spus creştinilor să ‘ducă o luptă energică pentru credinţă’ (NW). El le-a prezentat trei motive pentru a proceda astfel. În primul rând, Dumnezeu „a scos un popor din ţara Egiptului“, însă mulţi dintre ei au căzut mai târziu. În al doilea rând, până şi îngerii s-au răzvrătit şi au devenit demoni. În al treilea rând, Dumnezeu a distrus oraşele Sodoma şi Gomora din cauza imoralităţii sexuale crase practicate în aceste oraşe. Iuda prezintă aceste relatări biblice ca pe „un exemplu“ de avertizare. De fapt, chiar şi credincioşii „păstraţi în Isus Hristos“ trebuie să fie atenţi pentru a nu cădea de la adevărata credinţă. — Iuda 1–7.

[Chenarul de la pagina 8]

CUM ESTE CORECT?

Biblia spune: „Omul este îndreptăţit prin credinţă, fără faptele legii“. Tot ea spune: „Omul este îndreptăţit prin fapte, şi nu numai prin credinţă“. Cum este corect? Suntem noi declaraţi drepţi prin credinţă sau prin fapte? — Romani 3:28; Iacov 2:24.

Răspunsul armonios al Bibliei este că ambele sunt corecte.

Timp de secole, Legea dată de Dumnezeu prin Moise le-a pretins închinătorilor iudei să aducă anumite jertfe şi ofrande, să ţină zile de sărbătoare şi să se conformeze cerinţelor referitoare la dietă şi la alte lucruri. Aceste ‘fapte ale legii’, sau simplu spus „fapte“, nu mai erau necesare după ce Isus a oferit jertfa perfectă. — Romani 10:4.

Dar, dacă aceste fapte îndeplinite sub Legea mozaică au fost înlocuite de jertfa supremă a lui Isus, nu înseamnă că noi putem ignora instrucţiunile Bibliei. Ea spune: „Cu cât mai mult sângele lui Hristos . . . vă curăţeşte conştiinţa de faptele moarte [din trecut], ca să slujiţi Dumnezeului Celui viu?“ — Evrei 9:14.

Cum ‘slujim noi Dumnezeului Celui viu’? Printre altele, Biblia ne spune să combatem faptele cărnii, să ne opunem imoralităţii lumii şi să evităm capcanele acesteia. Ea ne îndeamnă să luptăm „lupta cea bună a credinţei“, să dăm la o parte „păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre“. Tot Biblia ne îndeamnă să ‘nu ne pierdem inima şi să cădem de oboseală în sufletele noastre’. — 1 Timotei 6:12; Evrei 12:1–3; Galateni 5:19–21.

Nu putem câştiga salvarea făcând aceste lucruri, căci nici un om nu ar putea face vreodată suficient pentru a merita o astfel de binecuvântare. Însă nu am fi demni de acest cadou magnific dacă nu ne-am demonstra iubirea şi ascultarea făcând lucrurile despre care Biblia spune că Dumnezeu şi Cristos doresc să le facem. Fără fapte care să ne demonstreze credinţa, pretenţia noastră că îl urmăm pe Isus ar fi complet neîntemeiată, întrucât Biblia afirmă cu claritate: „Credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi“. — Iacov 2:17.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Studiaţi Biblia şi permiteţi-i să vă formeze motivaţia.