Să lăsăm ca lumina noastră să strălucească încontinuu

¹ Ce este lumina? Dicţionarul o defineşte drept „ceva care face posibilă vederea“. Dar, în fond, în pofida tehnologiei sale avansate, omul încă nu cunoaşte răspunsul exact la întrebarea pusă de Iehova şi consemnată în Iov 38:24. Ne putem descurca fără lumină? Fără lumină nu am putea exista. Lumina este esenţială pentru vederea fizică şi Biblia ne spune că, în sens spiritual, „Dumnezeu este lumină“ (1 Ioan 1:5). Noi suntem dependenţi totalmente de Cel care „ne dă lumina“. — Ps. 118:27, NW.

² Acest lucru este valabil în sens fizic, dar şi mai mult în sens spiritual. Religia falsă a indus în eroare masele de oameni, lăsându-i în întuneric spiritual, ‘bâjbâind ca nişte orbi de-a lungul unui zid’ (Is. 59:9, 10). Motivat de iubirea şi de compasiunea sa nemărginite, Iehova „trimite lumina şi adevărul [său]“ (Ps. 43:3). Literalmente milioane de persoane recunoscătoare au reacţionat favorabil la aceasta, venind „din întuneric la lumina Sa minunată“. — 1 Pet. 2:9.

³ Isus Cristos joacă un rol vital în aducerea acestei lumini în lume. El a spus: „Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric“ (Ioan 12:46). Tot timpul, energia şi resursele sale au fost folosite pentru a face cunoscută lumina adevărului. El a străbătut ţara în lung şi în lat, predicând şi predând practic în fiecare oraş şi sat. El a îndurat persecuţii aprige din toate părţile, însă a rămas fidel misiunii sale de a răspândi lumina adevărului.

⁴ Isus s-a concentrat asupra alegerii, instruirii şi organizării discipolilor săi, cu un obiectiv concret în minte. În Matei 5:14–16 citim instrucţiunile pe care li le-a dat: „Voi sunteţi lumina lumii. . . . Să lumineze . . . lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri“. La fel ca Isus, ei trebuiau să fie „surse de lumină în lume“, răspândind lumina adevărului în lung şi în lat (Filip. 2:15, NW). Ei au acceptat cu bucurie acea responsabilitate, considerând-o principalul lor scop în viaţă. La puţin timp după aceea, Pavel a putut spune că vestea bună „a fost vestită întregii creaţii de sub cer“ (Col. 1:23). Întreaga congregaţie creştină era unită în îndeplinirea acelei mari lucrări.

⁵ În prezent, ar trebui să fim recunoscători că am ajuns să fim printre cei care ‘au lepădat faptele întunericului’ (Rom. 13:12, 13). Ne putem arăta aprecierea imitând exemplul lăsat de Cristos şi de creştinii fideli din trecut. Necesitatea ca alţii să audă adevărul este mai urgentă şi mai vitală ca oricând. Nici o altă activitate nu se poate compara cu această lucrare în ce priveşte urgenţa şi foloasele de lungă durată ce decurg din ea.

⁶ Cum putem străluci ca surse de lumină? Principala modalitate prin care putem lăsa ca lumina noastră să strălucească este să participăm la lucrarea de predicare a Regatului. Fiecare congregaţie are aranjamente regulate şi organizate pentru predicare în teritoriul repartizat ei. Cantităţi uriaşe de literatură sunt puse la dispoziţie sub formă foarte variată şi în multe limbi. Prin intermediul întrunirilor se oferă o instruire vastă, iar cei cu experienţă contribuie la instruirea personală a altora. Pot lua parte bărbaţi, femei, oameni în vârstă şi chiar copii. Fiecare membru al congregaţiei este invitat să participe în măsura aptitudinilor sale şi după cum îi permit împrejurările. Toate activităţile congregaţiei sunt concentrate asupra predicării, luându-se măsuri pentru a ajuta orice membru să participe cumva. Asocierea strânsă şi regulată cu congregaţia este cea mai bună modalitate de a ne asigura că lumina noastră continuă să strălucească.

⁷ Putem străluci în moduri care nu implică o mărturie verbală. Putem atrage atenţia altora pur şi simplu prin conduita noastră. Petru avea în minte acest lucru când a îndemnat: „Să aveţi o purtare cinstită în mijlocul neamurilor, pentru ca, . . . prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu“ (1 Pet. 2:12). Mulţi evaluează o lucrare sau o organizaţie după conduita celor asociaţi cu ea. Când observatorii remarcă oameni curaţi din punct de vedere moral, cinstiţi, paşnici şi care respectă legea, ei îi consideră diferiţi şi conchid că trăiesc după norme mult mai înalte decât cele urmate de majoritatea. Prin urmare, un soţ lasă ca lumina lui să strălucească atunci când îşi onorează soţia şi o tratează cu iubire; soţia face la fel când respectă autoritatea soţului ei. Copiii sunt diferiţi atunci când ascultă de părinţii lor şi evită imoralitatea sexuală şi folosirea drogurilor. Un angajat conştiincios în munca sa, cinstit şi cu consideraţie faţă de alţii este apreciat mult. Dând dovadă de aceste calităţi creştine, noi lăsăm să strălucească lumina noastră, recomandându-le altora modul nostru de viaţă.

⁸ Predicarea înseamnă a le vorbi altora despre ceea ce am învăţat din Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta se face de pe podium sau la uşi, însă nu se limitează numai la astfel de ocazii. Activităţile noastre zilnice ne aduc în legătură cu zeci de oameni. De câte ori pe zi le vorbiţi vecinilor voştri din bloc? De câte ori bate cineva la uşa voastră? Cu câte persoane vă întâlniţi atunci când faceţi cumpărături, când călătoriţi cu autobuzul sau când lucraţi la serviciul laic? Dacă eşti un tânăr care merge la şcoală, poţi număra persoanele cărora le vorbeşti în fiecare zi? Posibilităţile de a le vorbi altora sunt, de fapt, nelimitate. Tot ce aveţi nevoie este să ţineţi minte câteva idei scripturale, să aveţi la îndemână o Biblie şi câteva tracte şi să luaţi iniţiativa de a vorbi când prindeţi ocazia.

⁹ Chiar dacă mărturia informală este destul de simplă, unii nu au nici o tragere de inimă pentru ea. Poate că au reţineri, susţinând că sunt prea timizi sau prea nervoşi pentru a aborda persoane necunoscute. Poate că le este teamă să atragă atenţia asupra lor sau să primească un răspuns aspru. Cei care au experienţă în mărturia informală vă pot spune că rareori există motive de îngrijorare. Ceilalţi sunt la fel ca noi; şi ei au aceleaşi necesităţi, aceleaşi preocupări şi doresc aceleaşi lucruri pentru ei şi pentru familiile lor. Majoritatea vor răspunde cu amabilitate la un zâmbet deschis sau la un salut prietenos. Pentru a începe trebuie să vă adunaţi „toată îndrăzneala“ (1 Tes. 2:2). Însă, odată ce aţi început, s-ar putea să rămâneţi surprins şi încântat de rezultate.

¹⁰ Când lăsăm ca lumina noastră să strălucească suntem binecuvântaţi: Iată câteva experienţe înviorătoare avute în mărturia informală: O doamnă în vârstă de 55 de ani intenţiona să treacă strada. Exact când o maşină era pe punctul de a o lovi, o soră a apucat-o de mână şi a tras-o într-un loc sigur, spunându-i: „Aveţi grijă, vă rog. Trăim în timpuri primejdioase!“ Apoi ea i-a explicat de ce timpurile în care trăim sunt atât de periculoase. Doamna a întrebat-o: „Faceţi parte dintre Martorii lui Iehova?“ Întrucât primise una dintre cărţile noastre de la sora ei mai mare, doamna dorea să întâlnească un Martor al lui Iehova, iar acest incident a făcut posibil acest lucru.

¹¹ O soră a început o conversaţie cu o femeie care stătea într-o sală de aşteptare la cabinetul unui medic. Femeia a ascultat cu atenţie şi apoi a spus: „Într-o vreme, Martorii lui Iehova mi-au ieşit în cale; dar dacă într-o zi voi deveni eu însămi o Martoră a lui Iehova, aceasta va fi datorită celor spuse de dvs. Când vă ascult am impresia că încep să văd lumină într-un loc întunecat“.

¹² Un act de amabilitate poate fi un pas decisiv în a-i ajuta pe alţii să cunoască adevărul. În timp ce se întorceau spre casă din serviciul de teren, două surori au observat o femeie în vârstă coborând din autobuz, care părea că nu se simte bine. Ele s-au oprit şi au întrebat-o dacă avea nevoie de ajutor. Aceasta a fost atât de surprinsă că două persoane complet străine se interesau de ea, încât a insistat să afle ce anume determinase acel gest amabil. Aşa s-a deschis ocazia pentru mărturie. Femeia şi-a oferit imediat adresa şi le-a invitat cu căldură să o viziteze. S-a iniţiat un studiu. Nu peste mult timp, doamna a început să asiste la întruniri, iar acum le împărtăşeşte altora adevărul.

¹³ O soră în vârstă profită de mărturia la primele ore ale dimineţii pe plaja locală. Ea întâlneşte servitoare, îngrijitoare de copii, funcţionari de bancă şi alte persoane care îşi fac plimbarea de dimineaţă pe faleză. Ea conduce studii biblice pe băncile din apropiere. Mai multe persoane au învăţat adevărul de la ea şi sunt acum Martori ai lui Iehova.

¹⁴ La serviciul ei laic, o soră a auzit o colegă vorbind despre un partid politic despre care ea credea că poate rezolva problemele omenirii. Sora a intrat în discuţie, menţionând ce promisiuni sunt legate de Regatul lui Dumnezeu. Această discuţie de la muncă a dus la un studiu biblic regulat la domiciliu şi, în cele din urmă, doamna şi soţul ei au devenit Martori.

¹⁵ Nu uita niciodată că eşti un Martor! Când Isus şi-a descris discipolii ca pe „lumina lumii“, el a explicat că ei trebuiau să-i ajute pe alţii să beneficieze de luminarea spirituală oferită de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă urmăm sfatul lui Isus, cum ne vom considera ministerul?

¹⁶ Când îşi caută un loc de muncă, unii oameni aleg un serviciu cu jumătate de normă. Ei limitează timpul şi efortul pe care îl investesc în acesta, deoarece preferă să-şi folosească cea mai mare parte a timpului în activităţi pe care le găsesc mult mai recompensatoare. Avem şi noi o concepţie similară cu privire la ministerul nostru? Chiar dacă am dori şi ne-am simţi obligaţi să ne rezervăm un anumit timp pentru minister, ar trebui ca preocuparea noastră principală să fie în altă direcţie?

¹⁷ Când am înţeles că nu există creştini cu jumătate de normă, ne-am dedicat, ‘renegându-ne’ şi consimţind să-l urmăm pe Isus „încontinuu“ (Mat. 16:24, NW). Dorinţa noastră este să slujim în continuare „din toată inima“, profitând de orice ocazie de a lăsa ca lumina noastră să strălucească pentru a ajunge la oameni, oriunde s-ar afla ei (Col. 3:23, 24). Trebuie să rezistăm atitudinilor lumeşti, să ne menţinem zelul ca la început şi să ne asigurăm că lumina noastră continuă să strălucească cu putere. Unii au permis, poate, ca zelul lor să slăbească şi lumina lor să devină doar o flacără care pâlpâie, vizibilă cu greu chiar de la o distanţă mică. O astfel de persoană poate avea nevoie de ajutor ca să-şi redobândească zelul pierdut pentru minister.

¹⁸ Unii sunt înclinaţi să se reţină deoarece mesajul nostru este nepopular pentru mulţi. Pavel a spus că mesajul despre Cristos era „o nebunie pentru cei care pier“ (1 Cor. 1:18). Indiferent de ceea ce spuneau alţii însă, el a declarat cu putere: „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelie“ (Rom. 1:16). Cel căruia îi este ruşine se simte inferior sau nedemn. Dar cum ne-am putea simţi ruşinaţi când vorbim despre Suveranul Suprem al universului şi despre măsurile încântătoare luate de el în vederea fericirii eterne? Este de neconceput să ne simţim inferiori sau nedemni atunci când vorbim cu alţii despre aceste adevăruri. Mai degrabă ar trebui să ne simţim obligaţi să facem cât mai mult posibil, demonstrându-ne convingerea că ‘nu avem de ce să ne fie ruşine’. — 2 Tim. 2:15.

¹⁹ Lumina adevărului care străluceşte acum în multe ţări de pe tot globul oferă cu căldură speranţa vieţii veşnice într-o lume nouă paradiziacă. Să demonstrăm că am luat în considerare îndemnul de a lăsa să strălucească încontinuu lumina noastră! Dacă facem astfel, vom avea motive de bucurie întocmai ca discipolii care, în fiecare zi, „nu încetau să înveţe pe oameni şi să răspândească vestea bună că Isus este Hristosul“. — Fap. 5:42.