-
Toţi oamenii vor fi liberiTurnul de veghe – 1999 | 1 mai
-
-
„Revelarea fiilor lui Dumnezeu“
Iehova a supus creaţia inutilităţii „pe baza speranţei“ că, într-o bună zi, familiei umane îi va fi redată libertatea datorită activităţii „fiilor lui Dumnezeu“. Cine sunt aceşti ‘fii ai lui Dumnezeu’? Ei sunt discipoli ai lui Isus Cristos care, la fel ca restul ‘creaţiei [umane]’, se nasc în sclavia păcatului şi a imperfecţiunii. Prin naştere ei nu au dreptul să facă parte din familia universală curată şi perfectă a lui Dumnezeu. Însă Iehova înfăptuieşte ceva impresionant pentru ei. Prin jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, El îi eliberează din sclavia păcatului moştenit şi îi declară „drepţi“ (NW), sau curaţi din punct de vedere spiritual (1 Corinteni 6:11). Apoi el îi înfiază ca ‘fii ai lui Dumnezeu’, aducându-i înapoi în familia sa universală. — Romani 8:14–17.
Ca fii înfiaţi ai lui Iehova, ei vor avea un privilegiu măreţ. Ei vor fi „preoţi pentru Dumnezeul nostru şi vor guverna ca regi peste pământ“ (NW) împreună cu Isus Cristos ca membri ai Regatului, sau guvernului, ceresc al lui Dumnezeu (Apocalipsa 5:9, 10; 14:1–4). Acest guvern este întemeiat ferm pe principiul libertăţii şi al dreptăţii, nu pe asuprire şi tiranie (Isaia 9:6, 7; 61:1–4). Apostolul Pavel spune că aceşti fii ai lui Dumnezeu sunt asociaţi ai lui Isus, ‘sămânţa lui Avraam’ promisă cu mult timp în urmă (Galateni 3:16, 26, 29). Prin urmare, ei au un rol important în realizarea unei promisiuni pe care Dumnezeu i-a făcut-o prietenului său Avraam. O parte a acestei promisiuni este că, prin intermediul seminţei lui Avraam (sau al unui urmaş), „toate popoarele pământului vor fi binecuvântate“. — Geneza 22:18.
-
-
Toţi oamenii vor fi liberiTurnul de veghe – 1999 | 1 mai
-
-
Când începe „revelarea fiilor lui Dumnezeu“? Foarte curând, când Iehova va face să se ştie cu claritate de către toţi cine sunt fiii lui Dumnezeu. Aceasta se va întâmpla atunci când aceşti ‘fii’, înviaţi în domeniul spiritual, vor lua parte împreună cu Isus Cristos la curăţarea acestui pământ de răutate şi asuprire la Armaghedon, războiul lui Dumnezeu (Daniel 2:44; 7:13, 14, 27; Apocalipsa 2:26, 27; 16:16; 17:14; 19:11–21). Vedem în jurul nostru nenumărate dovezi ale faptului că suntem aproape de încheierea ‘zilelor din urmă’, când va lua sfârşit îndelungata tolerare de către Dumnezeu a răzvrătirii şi a răutăţii care a rezultat. — 2 Timotei 3:1–5; Matei 24:3–31.
-
-
Toţi oamenii vor fi liberiTurnul de veghe – 1999 | 1 mai
-
-
În timp ce aşteptaţi „revelarea fiilor lui Dumnezeu“, cultivaţi încrederea pe care a avut-o Pavel în grija şi sprijinul protector al lui Cristos, chiar şi atunci când suferinţele şi nedreptăţile par aproape de nesuportat! După ce vorbeşte despre revelarea fiilor lui Dumnezeu, Pavel întreabă: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau prigonire, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie, sau sabie?“ (Romani 8:35). Bineînţeles, creştinii din timpul lui Pavel erau, ca să folosim cuvintele lui Rousseau, încă „în lanţurile“ forţelor represive de diferite feluri. Ei erau „daţi morţii toată ziua“ ca „nişte oi de tăiat“ (Romani 8:36). S-au lăsat ei copleşiţi de aceste probleme?
-