În curând, o libertate glorioasă pentru copiii lui Dumnezeu

„Creaţia a fost supusă deşertăciunii . . . cu nădejdea însă că însăşi creaţia va fi eliberată din robia stricăciunii, ca să se bucure de [glorioasa libertate a, NW] copiilor lui Dumnezeu.“ — ROMANI 8:20, 21.

 1. Cum a fost prefigurată jertfa lui Isus cu ocazia Zilei Ispăşirii?

IEHOVA l-a dat pe Fiul său unic-născut ca jertfă de răscumpărare, ceea ce a deschis calea spre viaţă cerească pentru 144 000 de oameni, iar restului omenirii i-a dat perspective de viaţă eternă pe pământ (1 Ioan 2:1, 2). După cum s-a menţionat în articolul precedent, jertfa lui Isus pentru creştinii născuţi de spirit a fost prefigurată de sacrificarea unui taur, cu ocazia Zilei anuale a Ispăşirii, de către marele preot al Israelului, ca jertfă pentru păcatele sale, ale casei sale şi ale tribului lui Levi. În aceeaşi zi, el aducea şi un ţap ca jertfă pentru păcatele celorlalţi israeliţi, aşa cum şi jertfa lui Cristos va avea efecte benefice asupra omenirii în general. Un ţap viu, purtând în mod simbolic păcatele colective comise de popor în anul precedent, era alungat în deşert.a — Leviticul 16:7–15, 20–22, 26.

 2, 3. Ce semnifică afirmaţia lui Pavel din Romani 8:20, 21?

² După ce a vorbit despre speranţa oamenilor care urmau să devină „fii [cereşti] ai lui Dumnezeu“, apostolul Pavel a spus: „Creaţia aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii, nu de voie, ci din cauza celui care a supus-o, cu nădejdea însă că însăşi creaţia va fi eliberată din [sclavia descompunerii, NW], ca să se bucure de [glorioasa libertate a, NW] copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:14, 17, 19–21). Ce înseamnă acest lucru?

³ Când strămoşul nostru Adam a fost creat ca om perfect, el a fost „fiul [sau copilul] lui Dumnezeu“ (Luca 3:38). Din cauza păcatului, el a ajuns în „sclavia descompunerii“ şi a transmis această stare rasei umane (Romani 5:12). Dumnezeu a permis să se nască alţi oameni, deşi aveau în faţă perspectiva „deşertăciunii“ din cauza imperfecţiunii lor moştenite, dar le-a dat speranţă prin intermediul ‘seminţei’, Isus Cristos (Geneza 3:15; 22:18; Galateni 3:16). Apocalipsa 21:1–4 îndreaptă atenţia spre timpul când „moartea nu va mai exista, . . . nici plâns, nici ţipăt, nici durere“. Întrucât această promisiune este valabilă pentru ‘omenire’, ea ne dă asigurarea că, sub domnia Regatului, o nouă societate pământească de oameni va avea parte de însănătoşirea completă a minţii şi a corpului şi de viaţă veşnică în calitate de „copii [pământeşti] ai lui Dumnezeu“. În timpul Domniei de O Mie de ani a lui Cristos, oamenii ascultători ‘vor fi eliberaţi din sclavia descompunerii’. După ce-şi vor dovedi loialitatea faţă de Iehova într-un test final, ei vor fi liberi pentru totdeauna de păcatul şi moartea pe care le-au moştenit (Apocalipsa 20:7–10). Cei care vor trăi atunci pe pământ vor avea „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“.

Ei spun „Vino!“

 4. Ce înseamnă a ‘lua apa vieţii fără plată’?

⁴ Ce speranţă minunată stă în faţa omenirii! Nu este de mirare că creştinii născuţi de spirit care se află încă pe pământ iau iniţiativa cu zel în a le vorbi altora despre această speranţă! Ca viitori componenţi ai ‘miresei’ Mielului glorificat, Isus Cristos, membrii rămăşiţei unse participă la îndeplinirea acestor cuvinte profetice: „Duhul [spiritul, NW] şi Mireasa zic: «Vino!» Şi cine aude să zică: «Vino!» Şi celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!“ (Apocalipsa 21:2, 9; 22:1, 2, 17). Într-adevăr, foloasele jertfei de răscumpărare a lui Isus nu se limitează la cei 144 000 de creştini unşi. Spiritul lui Dumnezeu continuă să lucreze prin intermediul celor din clasa miresei care mai sunt pe pământ şi să spună „Vino!“. Oricine aude şi îi este sete de dreptate este invitat să spună „Vino!“, trăgând astfel foloase din nenumăratele măsuri luate de Iehova în vederea salvării.

 5. Pe cine sunt fericiţi Martorii lui Iehova să-i aibă în mijlocul lor?

⁵ Martorii lui Iehova au credinţă în măsurile luate de Dumnezeu prin Isus Cristos în vederea vieţii (Faptele 4:12). Ei sunt fericiţi să aibă în mijlocul lor persoane sincere care doresc să cunoască scopurile lui Dumnezeu şi voinţa sa. Sălile lor ale Regatului sunt deschise pentru toţi cei care doresc ‘să vină şi să ia apa vieţii fără plată’ în actualul ‘timp al sfârşitului’. — Daniel 12:4.

Schimbări cu trecerea timpului

 6. Cum a acţionat spiritul lui Dumnezeu asupra slujitorilor lui Iehova în perioade de timp diferite?

⁶ Dumnezeu are timpul său de a-şi îndeplini scopurile, iar acest lucru influenţează modul în care tratează el cu oamenii (Eclesiastul 3:1; Faptele 1:7). Deşi spiritul lui Dumnezeu a venit peste slujitorii săi din timpurile precreştine, aceştia nu au fost născuţi ca fii spirituali ai săi. Începând cu Isus însă, a venit timpul ca Iehova să folosească spiritul sfânt pentru a da naştere unor femei şi bărbaţi devotaţi, în vederea unei moşteniri cereşti. Dar ce se poate spune despre zilele noastre? Acelaşi spirit acţionează asupra membrilor ‘altor oi’ ale lui Isus, însă nu trezeşte în ei speranţa şi dorinţa pentru viaţa cerească (Ioan 10:16). Întrucât speranţa pe care le-a dat-o Dumnezeu este viaţa eternă pe un pământ paradiziac, ei ajută cu bucurie rămăşiţa unsă în lucrarea de mărturie din această perioadă de trecere de la lumea veche la lumea nouă şi dreaptă a lui Dumnezeu. — 2 Petru 3:5–13.

 7. Cu ce lucrare de seceriş au fost ocupaţi Studenţii în Biblie, dar ce ştiau ei despre paradis?

⁷ Dumnezeu a început să-i ‘ducă pe mulţi fii la glorie’ odată cu revărsarea spiritului sfânt în ziua Penticostei din 33 e.n., şi el a stabilit, evident, un timp pentru încheierea strângerii „Israelului [spiritual al] lui Dumnezeu“, care numără în total 144 000 (Evrei 2:10; Galateni 6:16; Apocalipsa 7:1–8). Începând din 1879, în paginile acestei reviste s-a vorbit deseori despre o lucrare de seceriş cu care erau ocupaţi creştinii unşi. Însă Studenţii în Biblie (numiţi acum Martorii lui Iehova) ştiau că Scripturile prezentau şi speranţa vieţii eterne pe un pământ paradiziac. De exemplu, ediţia din iulie 1883 a Turnului de veghere (în engleză) spunea: „Când Isus îşi va întemeia regatul, îl va lega pe cel rău etc., acest pământ va deveni un paradis . . . şi toţi cei care sunt în morminte vor veni să trăiască în el. Iar dacă vor respecta legile lui, vor putea trăi veşnic în el“. Odată cu trecerea timpului, secerişul celor unşi a scăzut, dar treptat au fost adunaţi la organizaţia lui Iehova oameni care nu aveau speranţă cerească. Între timp, Dumnezeu le-a acordat slujitorilor săi unşi, creştinilor născuţi din nou, o perspicacitate remarcabilă. — Daniel 12:3; Filipeni 2:15; Apocalipsa 14:15, 16.

 8. Cum a crescut înţelegerea despre speranţa pământească la începutul anilor ’30?

⁸ Cei cu speranţă pământească s-au alăturat congregaţiei creştine îndeosebi din 1931 încoace. În acel an, Iehova a luminat rămăşiţa creştinilor născuţi de spirit, făcând-o să înţeleagă că Ezechiel capitolul 9 se referă la clasa pământească, ai cărei membri sunt marcaţi pentru supravieţuire în lumea nouă a lui Dumnezeu. În 1932 s-a ajuns la concluzia că aceste persoane asemănătoare oilor erau prefigurate de Ionadab, tovarăşul lui Iehu (2 Împăraţi 10:15–17). În 1934 s-a clarificat faptul că „ionadabii“ trebuie să se „consacre“, adică să i se dedice lui Dumnezeu. În 1935, „marea mulţime“, sau „marea gloată“ — despre care se credea înainte că va fi o clasă spirituală secundară ai cărei membri vor fi „însoţitorii“ miresei lui Cristos în cer — a fost identificată cu clasa altor oi, care au speranţă pământească (Apocalipsa 7:4–15; 21:2, 9; Psalmul 45:14, 15). Şi îndeosebi din 1935, cei unşi au început să caute oameni drepţi care tânjesc să trăiască pentru totdeauna pe un pământ paradiziac.

 9. De ce au încetat unii creştini după anul 1935 să se împărtăşească din emblemele de la Cina Domnului?

⁹ După 1935, unii creştini care se împărtăşeau din pâine şi vin la Cina Domnului au încetat să o mai facă. De ce? Deoarece şi-au dat seama că aveau speranţă pământească, nu cerească. O femeie care s-a botezat în 1930 a spus: „Deşi [împărtăşirea] era considerată lucrul cel mai potrivit, mai ales pentru miniştrii zeloşi cu timp integral, eu nu am fost convinsă niciodată că aveam speranţă cerească. Apoi, în 1935, ni s-a explicat clar faptul că era în curs de strângere o mare mulţime care avea speranţa de a trăi veşnic pe pământ. Mulţi dintre noi ne-am bucurat când am înţeles că făceam parte din acea mare mulţime, aşa că am încetat să ne împărtăşim din embleme“. Chiar şi publicaţiile creştine şi-au schimbat oarecum conţinutul. Dacă în anii de început publicaţiile fuseseră scrise îndeosebi pentru continuatorii născuţi de spirit ai lui Isus, din 1935, Turnul de veghere şi alte publicaţii ale „sclavului fidel“ au furnizat hrană potrivită atât pentru necesităţile celor unşi, cât şi pentru cele ale asociaţilor lor cu speranţă pământească. — Matei 24:45–47, NW.

10. Cum poate fi înlocuit un creştin uns infidel?

¹⁰ Să presupunem că un creştin uns devine infidel. Va fi el înlocuit cu altcineva? Pavel a arătat acest lucru când a vorbit despre măslinul simbolic (Romani 11:11–32). Dacă un creştin născut de spirit trebuie să fie înlocuit, probabil că Dumnezeu îi va da chemarea cerească unei persoane a cărei credinţă a fost exemplară în serviciul sacru pe care i l-a adus de-a lungul anilor. — Compară cu Luca 22:28, 29; 1 Petru 1:6, 7.

Avem multe motive de recunoştinţă

11. Indiferent de natura speranţei noastre, ce asigurare ni se dă în Iacov 1:17?

¹¹ Oriunde am fi, dacă îl slujim pe Iehova cu fidelitate, el ne va satisface necesităţile şi dorinţele corecte (Psalmul 145:16; Luca 1:67–74). Fie că avem o speranţă cerească autentică, fie că perspectiva noastră este pământească, avem motive întemeiate să-i fim recunoscători lui Dumnezeu. El face întotdeauna lucruri care servesc spre binele suprem al celor ce îl iubesc. Discipolul Iacov a spus că „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor [cereşti, NW]“, Iehova Dumnezeu (Iacov 1:17). Să vedem care sunt câteva dintre aceste daruri şi binecuvântări.

12. De ce putem spune că Iehova i-a dat fiecărui slujitor fidel al său o speranţă minunată?

¹² Iehova i-a dat fiecărui slujitor fidel al său o speranţă minunată. El i-a chemat pe unii la viaţă cerească. Martorilor săi precreştini, Iehova le-a dat minunata speranţă a învierii la viaţă veşnică pe pământ. De exemplu, Avraam a crezut în înviere şi a aşteptat „cetatea care are temelii tari“ — Regatul ceresc sub guvernarea căruia va fi înviat ca să trăiască pe pământ (Evrei 11:10, 17–19). În acest timp al sfârşitului, Dumnezeu acordă din nou la milioane de persoane speranţa vieţii veşnice pe un pământ paradiziac (Luca 23:43; Ioan 17:3). Evident, orice persoană căreia Iehova i-a dat o speranţă atât de măreaţă trebuie să fie profund recunoscătoare pentru ea.

13. Cum a acţionat spiritul sfânt al lui Dumnezeu asupra poporului său?

¹³ Iehova îi oferă în dar poporului său spiritul sfânt. Creştinii care au primit o speranţă cerească sunt unşi cu spirit sfânt (1 Ioan 2:20; 5:1–4, 18). Însă slujitorii lui Dumnezeu cu perspective pământeşti dispun de ajutorul şi îndrumarea spiritului. Printre aceştia se numără Moise, care a avut spiritul lui Iehova, întocmai ca şi cei 70 de bărbaţi numiţi să-l ajute (Numeri 11:24, 25). Sub influenţa spiritului sfânt, Beţaleel şi-a folosit talentele de artizan pentru construirea tabernacolului din Israel (Exodul 31:1–11). Spiritul lui Dumnezeu a venit asupra lui Ghedeon, Iefta, Samson, David, Ilie, Elisei şi a altora. Deşi aceste persoane din vechime nu vor fi duse niciodată la glorie cerească, ele au fost îndrumate şi ajutate de spiritul sfânt, întocmai ca alte oi ale lui Isus din prezent. Aşadar, a poseda spiritul sfânt nu înseamnă neapărat a avea chemare cerească. Totuşi, spiritul lui Iehova ne îndrumă, ne ajută să predicăm şi să îndeplinim şi alte sarcini încredinţate de Dumnezeu, ne dă puterea care depăşeşte normalul şi produce în noi roade ca iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blândeţea şi stăpânirea de sine (Ioan 16:13; Faptele 1:8; 2 Corinteni 4:7–10; Galateni 5:22, 23). Nu ar trebui să fim recunoscători pentru acest dar plin de îndurare primit de la Dumnezeu?

14. Ce foloase tragem din darurile lui Dumnezeu care constau în cunoştinţă şi înţelepciune?

¹⁴ Cunoştinţa şi înţelepciunea sunt daruri de la Dumnezeu pentru care trebuie să fim recunoscători, indiferent dacă avem speranţă cerească sau pământească. Cunoştinţa exactă despre Iehova ne ajută ‘să ne convingem de lucrurile mai importante’ şi ‘să umblăm într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fim plăcuţi în orice lucru’ (Filipeni 1:9–11 NW; Coloseni 1:9, 10). Înţelepciunea divină serveşte ca protecţie şi ca ghid în viaţă (Proverbele 4:5–7; Eclesiastul 7:12). Adevărata cunoştinţă şi înţelepciune se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, iar puţinii unşi care au mai rămas se simt puternic atraşi de ceea ce spune acest Cuvânt despre speranţa lor cerească. Însă iubirea pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi o bună înţelegere a acestuia nu constituie modalitatea prin care Dumnezeu ne arată că am fost chemaţi la viaţă cerească. Bărbaţi ca Moise şi Daniel chiar au scris unele porţiuni din Biblie, însă ei vor fi înviaţi la viaţă pe pământ. Indiferent dacă speranţa noastră este cerească sau pământească, toţi primim hrană spirituală prin „sclavul fidel şi prevăzător“, care este aprobat de Iehova (Matei 24:45–47, NW). Cât de recunoscători suntem cu toţii pentru cunoştinţa pe care am dobândit-o în felul acesta!

15. Care este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu, şi cum îl consideraţi?

¹⁵ Unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu constă în furnizarea cu iubire a jertfei de răscumpărare a lui Isus, din care tragem foloase indiferent dacă avem o perspectivă cerească sau o speranţă pământească. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea [omenirii], că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16). Iar Isus s-a simţit îndemnat de iubire „să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). După cum a explicat apostolul Ioan, Isus Cristos „este ispăşirea pentru păcatele noastre [ale celor unşi]; şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi“ (1 Ioan 2:1, 2). Aşadar, toţi ar trebui să fim pe deplin recunoscători pentru această măsură iubitoare luată în vederea salvării veşnice.b

Veţi fi prezenţi?

16. Ce eveniment remarcabil va fi comemorat în ziua de 11 aprilie 1998, după apusul soarelui, şi cine ar trebui să fie prezent?

¹⁶ Recunoştinţa pentru răscumpărarea furnizată de Dumnezeu prin intermediul Fiului său ar trebui să ne îndemne să fim prezenţi la sălile Regatului sau în alte locuri în care Martorii lui Iehova se vor aduna în ziua de 11 aprilie 1998, după apusul soarelui, ca să comemoreze moartea lui Cristos. În ultima noapte a vieţii sale pământeşti, când a instituit această sărbătoare împreună cu apostolii săi fideli, Isus a spus: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea“ (Luca 22:19, 20; Matei 26:26–30). Puţinii creştini unşi care au mai rămas se vor împărtăşi din pâinea nedospită, care reprezintă corpul uman fără păcat al lui Isus, şi din vinul roşu curat, care semnifică sângele său vărsat ca jertfă. Numai creştinii născuţi de spirit trebuie să se împărtăşească, deoarece numai ei fac parte din noul legământ şi din legământul pentru Regat şi au mărturia incontestabilă a spiritului sfânt al lui Dumnezeu că au speranţă cerească. Alte milioane de persoane vor fi prezente ca observatori plini de respect şi recunoscători pentru iubirea manifestată de Dumnezeu şi de Cristos prin jertfa lui Isus, care face posibilă viaţa eternă. — Romani 6:23.

17. Ce ar trebui să ne amintim cu privire la ungerea cu spirit?

¹⁷ Convingerile religioase din trecut, sentimentele puternice provocate de moartea unei persoane dragi, greutăţile întâmpinate în viaţa actuală sau sentimentul că au primit o binecuvântare deosebită de la Iehova i-ar putea face pe unii să presupună în mod greşit că au chemare cerească. Dar toţi ar trebui să ne amintim că Scripturile nu ne poruncesc să ne împărtăşim din emblemele de la Comemorare pentru a ne arăta recunoştinţa faţă de jertfa de răscumpărare a lui Cristos. În plus, ungerea cu spirit „nu depinde nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu“, Cel care l-a născut pe Isus ca Fiu spiritual şi care îi duce la glorie, alături de Isus, doar pe 144 000 de fii. — Romani 9:16; Isaia 64:8.

18. Ce binecuvântări au în faţă majoritatea celor ce-i slujesc lui Iehova astăzi?

¹⁸ Marea majoritate a oamenilor care îl slujesc pe Iehova în aceste zile din urmă au speranţa oferită de Dumnezeu de a trăi veşnic pe un pământ paradiziac (2 Timotei 3:1–5). În curând, aceştia se vor bucura de acest paradis minunat. Atunci, sub guvernarea cerească, treburile pământeşti vor fi administrate de prinţi (Psalmul 45:16). Vor exista condiţii paşnice, iar locuitorii pământului vor acţiona în armonie cu legile lui Dumnezeu şi vor învăţa şi mai multe despre căile lui Iehova (Isaia 9:6, 7; Apocalipsa 20:12). Va fi mult de lucru, se vor construi case şi va fi supus pământul (Isaia 65:17–25). Şi gândiţi-vă la fericita reîntregire a familiilor atunci când morţii vor reveni la viaţă (Ioan 5:28, 29)! După un test final, toată răutatea va dispărea (Apocalipsa 20:7–10). Apoi, pământul va fi umplut pentru totdeauna de oameni perfecţi care vor fi ‘eliberaţi din sclavia descompunerii şi care se vor bucura de glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu’.

[Note de subsol]

Cum aţi răspunde?

◻ Ce înseamnă a ‘lua apa vieţii fără plată’?

◻ Indiferent dacă speranţa noastră este cerească sau pământească, ce motive avem să-i fim recunoscători lui Dumnezeu?

◻ La ce sărbătoare anuală ar trebui să asistăm cu toţii?

◻ Ce îi rezervă poporului lui Iehova viitorul?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Milioane de persoane au început să „ia apa vieţii fără plată“. Sunteţi printre ele?