Rolul Omului şi rolul lui Dumnezeu în actul „naşterii din nou”

„Oricine care a fost născut din Dumnezeu nu săvîrşeşte păcat, pentru că sămînţa sa reproductivă rămîne în acesta, şi el nu poate practica păcatul, pentru că el a fost născut din Dumnezeu” — 1 Ioan 3:9

 1, 2. Ce am învăţat a) despre posibilităţile pentru cei salvaţi? b) despre scopul lui Iehova de a avea anumiţi oameni „născuţi din nou”?

ÎN ARTICOLUL precedent am arătat că multe milioane de oameni care se declară creştini pretind că au fost „născuţi din nou.” De asemenea, am văzut din Scripturi că deşi există doar o singură salvare — bazată pe credinţa în sacrificiul răscumpărător al lui Cristos — există însă două posibilităţi diferite ca cineva să se bucure în cadrul acestor grupuri salvate, şi anume o posibilitate cerească şi una pămîntească.

² Am văzut de asemenea că Isus Cristos a fost născut din nou ca urmare a botezului său în Iordan. Atunci Iehova Dumnezeu a făcut ca spiritul său să coboare asupra lui Isus sub forma unui porumbel, moment în care Dumnezeu l-a recunoscut pe Isus drept Fiul său născut de spirit. Am mai văzut că scopul lui Iehova era ca Isus să fie născut din nou, adică, după moartea şi învierea sa el să poată fi Regele glorios şi puternic al regatului lui Dumnezeu. Am învăţat de asemenea că voinţa lui Dumnezeu este ca Isus Cristos să aibă nişte asociaţi care să conducă împreună cu el şi că aceştia trebuie să fie şi ei „născuţi din nou.” Matei 3:13–17; Ioan 1:12; 3:3; Evrei 10:5–10; Apoc. 20:6.

 3. În ce fel se deosebesc de Isus asociaţii lui la Regat, atunci cînd ajung să fie „născuţi din nou”?

³ Dar cum stau lucrurile cu aceşti continuatori ai lui Isus Cristos? Cînd sînt ei născuţi din nou? Ce paşi trebuie să întreprindă ei înainte ca Iehova să acţioneze în favoarea lor, şi să-i nască în calitate de fii spirituali? Întrucît Dumnezeu a fost Tatăl lui Isus, acesta a fost născut ca om perfect. Cu treizeci de ani mai tîrziu, Tatăl său l-a născut ca Fiu spiritual, producînd ,naşterea sa din nou.’ Dar toţi descendenţii lui Adam se nasc păcătoşi, înstrăinaţi şi realmente duşmani ai lui Dumnezeu, deoarece mintea lor este îndreptată spre lucrări rele.’ În felul acesta, ei nu sînt în situaţia ca Iehova să trateze cu ei şi să-i nască în calitate de fii spirituali. — Ps. 51:5; Col. 1:21.

Rolul omului: şase paşi esenţiali

 4, 5. a) Înainte ca Dumnezeu să ia în considerare pe viitorii discipoli pentru calitatea de fii spirituali, cîţi paşi trebuie să întreprindă aceştia şi de la cine se mai pretind încă aceşti paşi? b) Care este primul pas?

⁴ Ce paşi se pretind din partea viitorilor discipoli înainte ca Iehova să-i ia în considerare pentru calitatea de fii spirituali? Sînt şase paşi distincţi pe care ei trebuie să-i întreprindă. Dar să reţinem că Dumnezeu pretinde aceleaşi lucruri din partea tuturor celor care vor să devină adevăraţi creştini şi să dobîndească salvare, indiferent dacă răsplata lor finală va fi cerească sau pămîntească.

⁵ În primul rînd aceste persoane trebuie să-şi însuşească o cunoştinţă exactă despre Iehova Dumnezeu, Creatorul lor şi Dătătorul de viaţă, şi despre Fiul său, Isus Cristos, Salvatorul şi Răscumpărătorul lor (Ps. 36:9; 100:3; Mat. 20:28; Rom. 10:13–15). În rugăciunea adresată de Isus lui Dumnezeu în ultima noapte petrecută ca om pe pămînt, acesta a subliniat importanţa acestui pas, spunînd: „Viaţa veşnică înseamnă să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu: Isus Cristos.” — Ioan 17:3.

 6. Care este al doilea pas pe care trebuie să-l întreprindă cineva?

⁶ Însă, cunoştinţa în sine nu este suficientă. O persoană trebuie să exercite credinţă, aşa după cum citim: „Dumnezeu a iubit atît de mult lumea încît l-a dat pe unicul său Fiu, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică.” Într-adevăr, apostolul Pavel arată cu claritate că „fără credinţă este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu.” Această credinţă consideră promisiunile lui Dumnezeu ca o realitate, ca şi împlinite. Aceasta înseamnă mai mult decît pur şi simplu a crede, pentru că discipolul Iacob ne aminteşte că şi demonii cred şi totuşi se înfioară, iar în alt verset tot el ne spune: „Credinţa fără lucrări este moartă.” — Ioan 3:16; Evr. 11:1, 6; Iac. 2:19, 26.

 7. Care este cea dintîi lucrare care se pretinde din partea cuiva ca dovadă că are credinţă?

⁷ Cea dintîi lucrare care se pretinde ca dovadă a credinţei cuiva este căinţa. Da, o persoană trebuie să se căiască de modul său de viaţa greşit şi să înceteze în mod voluntar de a se mai agrena în păcat. Cînd Isus a început să predice, el a spus: „Căiţi-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat” (Mat. 4:17). Pentru ca cineva să se căiască de modul său greşit de viaţă, el trebuie să-l întrerupă. El trebuie să simtă un regret profund în legătură cu acesta precum şi mîhnire şi remuşcare. De fapt este neapărat necesar ca toţi aceia care vor să dobîndească viaţă în paradisul pămîntesc, să facă şi ei acest lucru, căci „toţi cei răi vor fi distruşi [de Dumnezeu].” — Ps. 145:20.

 8. Ce alt pas trebuie să urmeze după căinţă?

⁸ Totuşi simplul fapt de a înceta să mai faci ce este rău nu este suficient. Omul trebuie să întreprindă pasul convertirii. Aceasta înseamnă că el trebuie să se întoarcă şi să facă progrese în direcţia opusă. El trebuie să urmeze sfatul dat de Petru iudeilor din zilele sale: „Căiţi-vă, aşadar, şi întoarceţi-vă, aşa încît păcatele voastre să fie şterse.” (Fapte 3:19; 26:20) Din cuvintele pe care le găsim la Prov. 2:20, 21 reiese clar că acest pas este pretins şi din partea tuturor acelora care speră să se bucure de viaţă veşnică pe pămînt.

 9. a) Ce alţi doi paşi se cer din partea cuiva, care se cer de fapt, din partea tuturor celor ce doresc să fie continuatorii lui Isus Cristos? b) Simbolul cărui fapt a fost botezul lui Isus?

⁹ Apoi, întocmai după cum Isus s-a prezentat pe sine însuşi la Iordan să îndeplinească voinţa Tatălui său, tot astfel, următorul pas care se cere din partea tuturor celor ce doresc să devină continuatori ai lui Isus Cristos, indiferent de speranţa lor, este să se prezinte pe ei înşişi lui Dumnezeu. Astăzi acest fapt înseamnă dedicare lui Iehova, urmată de umblarea pe urmele Fiului său Isusa (Luca 9:23). În continuare, al şaselea pas este că trebuie să se simbolizeze această dedicare şi să se facă o mărturisire deschisă a acestui fapt prin efectuarea botezului, aşa cum a făcut Isus. — Mat. 28:19; compară cu Fapte 2:41.

Rolul lui Iehova Dumnezeu este cel mai important

10. Din ce ilustraţie se poate vedea faptul că pentru a fi „născut din nou” este necesar mai mult decît rolul omului?

¹⁰ Dobîndirea cunoştinţei despre Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos, exercitarea credinţei, căinţa, convertirea, dedicarea şi efectuarea botezului — duc oare aceşti paşi în mod automat la actul „naşterii din nou” al unei persoane? În nici un caz! Tu n-ai putea fi „născut din nou” din punct de vedere spiritual datorită propriilor tale eforturi. Întocmai după cum o naştere fizică pretinde un rol activ din partea părinţilor umani, tot astfel, această naştere spirituală, această „naştere din nou” pretinde un rol activ din partea Părintelui ceresc, Iehova Dumnezeu, şi a organizaţiei sau „soţiei” sale cereşti (Isaia 54:1, 5). Tot ce poate face o persoană care a întreprins paşii de mai sus este să se conformeze actului de a fi „născut din nou,” dacă aceasta este voinţa lui Dumnezeu.

11. Dacă aceasta este voinţa lui Dumnezeu, ce acţiune întreprinde el faţă de cei care şi-au îndeplinit rolul lor?

¹¹ Din cauza stării de imperfecţiune moştenită de omenire, Dumnezeu însuşi acţionează acum în favoarea acelor persoane pe care el are plăcerea să le cheme în regatul ceresc. Iată de ce citim: „Noi am fost declaraţi drepţi ca urmare a credinţei.” Credinţă în ce? Credinţa în sacrificiul lui Cristos, căci este arătat: „Noi am fost declaraţi drepţi acum prin sîngele său.” (Rom. 5:1, 9). Să reţinem că un om nu se poate declara el însuşi drept, ci Dumnezeu este cel care, în mod oficial, declară pe cineva drept. Faptul acesta îi conferă respectivului o poziţie diferită de aceea a „creaţiei,” sau a omenirii în general, care trebuie să aştepte „revelarea fiilor [spirituali] ai lui Dumnezeu,” înainte ca să poată fi „eliberată din sclavia stării de descompunere şi să aibă libertatea glorioasă a fiilor [pămînteşti] ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:19–22). Celor pe care Dumnezeu îi declară drepţi le este atribuit astfel dreptul de viaţă umană perfectă. Datorită acestuia, Iehova Dumnezeu poate acţiona acum în mod direct asupra lor prin spiritul său. — Rom. 8:33.

12. În cazul lui Isus şi al primilor discipoli, ce fenomene au însoţit actul ,naşterii lor din nou’? De ce au încetat asemenea fenomene?

¹² Cei pe care Dumnezeu îi declară drepţi sînt apoi născuţi de el ca nişte copii spirituali ai săi. Cum? Prin intermediul spiritului sfînt sau a forţei sale active, pe care el o determină să acţioneze în favoarea lor, ceea ce duce la ,naşterea lor din nou.’ În cazul lui Isus, ca şi în cel al discipolilor săi adunaţi laolaltă la sărbătoarea Zilei a cincizecea, Dumnezeu a indicat faptul că i-a născut ca fii spirituali ai săi, prin fenomene supranaturale. Dar o dată ce principiile adevăratului creştinism au fost ferm stabilite, nu a mai fost nevoie de asemenea manifestări, şi acestea „au fost desfiinţate.” — Mat. 3:16; Fapte 2:3; 10:44–48; 1 Cor. 13:8–10.

13. La ce se referă „apa” şi „spiritul”? (Ioan 3:5)

¹³ La acest aranjament de renaştere spirituală s-a referit Isus atunci i-a spus fruntaşului iudeu Nicodim: „Cu totul adevărat îţi spun: Dacă nu se naşte cineva din apă şi din spirit, nu poate intra în regatul lui Dumnezeu. Ce a fost născut din carne este carne, şi ce a fost născut din spirit este spirit. Să nu te miri că ţi-am spus că trebuie să fiţi născuţi din nou” (Ioan 3:1, 5–7). Apa menţionată aici se referă desigur la apa literală a botezului. Iar spiritul? Prin acesta se referă la spiritul sfînt al lui Iehova care acţionează asupra persoanei individuale.

14. În ce constă „chemarea” şi „alegerea” şi în ce scop sînt unşi şi însărcinaţi aceşti creştini?

¹⁴ Scripturile spun despre aceia care sînt „născuţi din nou” că au fost în primul rînd „chemaţi.” Această chemare a lor este o invitaţie din partea lui Dumnezeu de a fi asociaţi cu Isus Cristos. Cei care procedează conform invitaţiei sînt „aleşi” (Apoc. 17:14). Ei devin o parte a adunării „alese” a cărei misiune este să „proclame calităţile desăvirşite” ale lui Iehova Dumnezeu (1 Petru 2:9). Aceşti creştini „născuţi din nou” sînt unşi cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu pentru a predica aşa cum a făcut Isus. Astfel noi citim: „Cel care garantează că şi noi şi voi aparţinem lui Cristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.” — Is. 61:1, 2; Luca 4:16–21; 2 Cor. 1:21.

15. Cum mărturiseşte spiritul cuiva despre „naşterea din nou” şi prin ce este întărită această convingere?

¹⁵ Cu privire la aceşti „aleşi” apostolul Pavel mărturisea: „Spiritul însuşi mărturiseşte împreună cu spiritul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu”. (Rom. 8:16). Cum realizează spiritul sfînt al lui Dumnezeu acest lucru? Insuflînd în aceşti creştini speranţa cerească. „Potrivit cu marea milă [a lui Dumnezeu], el ne-a dat o nouă naştere, pentru speranţa vie, prin învierea din morţi a lui Isus Cristos, pentru o moştenire care nu se descompune, nu are pată şi nu se veştejeşte. Ea este păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1:3, 4). In timp ce aceştia menţin o bună relaţie cu tatăl lor ceresc, el, prin îngrijirile sale, le întăreşte convingerea că ei sînt într-adevăr creştini „născuţi din nou.”

Cum poate fi cineva sigur?

16. De cînd a pus accentul „sclavul fidel şi prevăzător” asupra speranţei pămînteşti şi la ce concluzie duce acest fapt?

¹⁶ Cei care participă la predicarea acestei veşti bune a Regatului din timpul modern, sînt încredinţaţi că Iehova îi conduce pe slujitorii săi dedicaţi, prin intermediul organizaţiei sale vizibile născută de spirit, adică prin „sclavul fidel şi prevăzător” (Mat. 24:45–47). Sub îndrumarea sa, speranţa cerească a fost susţinută, reliefată şi accentuată pînă în jurul anului 1935. Apoi, cînd ,lumina a străfulgerat’ ca să dezvăluie cu claritate identitatea „marii mulţimi” de la Apocalips 7:9, accentul a început să se pună pe speranţa pămîntească (Ps. 97:11). Prin urmare este raţional să se tragă concluzia că la acea dată numărul integral al celor 144 000 ar fi fost aproape completat. Desigur, poate apare necesitatea ca anumite persoane care nu sînt fidele să fie înlocuite. Dar, evident, acestea trebuie să fie relativ puţine. Dar prin cine ar trebui să fie înlocuiţe ele? Pare raţional să tragem concluzia că este foarte probabil ca această speranţă cerească să se extindă asupra unor persoane care au perseverat în integritate şi care şi-au susţinut dedicarea de-a lungul anilor, mai degrabă decît să fie oferită unor el persoane dedicate de curînd şi neîncercate. (compară cu Luca 22:28–30.) Totuşi din rapoartele de care dispunem reiese că există chiar şi unii creştini dedicaţi de curînd care se consideră a fi „născuţi din nou.”

17. Ce fel de simţăminte îi pot face pe unii să creadă în mod greşit că Dumnezeu ar fi sădit în ei speranţa cerească?

¹⁷ Orice creştin care s-a dedicat şi s-a botezat relativ recent şi care se consideră a fi „născut din nou” ar fi bine să reflecteze serios asupra următoarelor întrebări: Ce motive ai pentru a simţi că Iehova Dumnezeu a sădit în tine această speranţă? Nu s-ar putea ca simţămîntul tău emoţional să fie o reminiscenţă a credinţei greşite din trecut pe care ai nutrit-o cînd te aflai în Babilonul cel mare, anume că cerul este destinat tuturor oamenilor buni? Sau nu cumva simţi în felul acesta ca urmare a unei nelinişti lăuntrice rezultată din faptul că la început ai luptat împotriva acestei idei dar apoi ea a pus din nou stăpînire pe tine pentru că tu ai dorit, poate chiar în mod înconştient să se întîmple aşa? Asemenea frămîntări nu sînt în sine o dovadă că eşti „născut din nou.”

18. De ce aprecierea problemelor spirituale adînci nu este o dovadă în sine ca o persoană a fost „născută din nou”?

¹⁸ Sau crezi că ai fost ales de Dumnezeu să fi unul dintre cei 144 000 de unşi pentru că ai o apreciere intensă a lucrurilor spirituale şi o predilecţie pentru adevărurile spirituale adînci? În acest caz, să reţii că există mulţi oameni care nu se declară a fi „născuţi din nou” şi care sînt „oameni spirituali” în cel mai deplin sens al cuvîntului (1 Cor. 2:14, 15). Ca să nu mai vorbim despre tăria spirituală a acelor bărbaţi şi femei de credinţă enumeraţi în Evrei, capitolul 11. Nici unul dintre aceştia nu era „născut din nou.” Fiecare dintre ei privea înainte spre o „înviere mai bună [la viaţă sub regatul lui Dumnezeu] aici, pe acest pămînt. — Evrei 11:35.

19. a) De ce zelul deosebit nu va dovedi neaparat că Dumnezeu i-a conferit cuiva speranţa cerească? b) Ce experienţă pare să indice că declaraţia unor persoane de a avea speranţa cerească se poate datora unei lipse de modestie?

¹⁹ Dar nu s-ar putea sa crezi că tu eşti aşa pentru că dai dovadă de mai mult zel decît unii dintre fraţii tăi creştini? Dar şi acest fapt în sine nu poate fi un factor determinant, pentru că apostolul Pavel a considerat necesar de repetate ori să-i sfătuiască pe creştinii unşi ca să-şi privească cu seriozitate obligaţiile lor spirituale (1 Cor. 11:20–22; Gal. 4:9–11). Oare nu este posibil ca declaraţia ta că ai fi dintre cei unşi să se datoreze unei lipse de modestie? Există unele persoane care destul de recent au declarat că fac parte dintre cei unşi, dar care în loc să clădească unitate în adunare, au considerat că trebuie să-şi aibă propriul lor grup de studiu biblic. Insă un creştin „născut din nou” matur dimpotrivă rămîne alături de adunarea sa locală chiar dacă ea este formată în general din „alte oi” (Ioan 10:16). Totuşi ,naşterea din nou’ a unei persoane este o chestiune personală între Dumnezeu şi fiecare creştin. Nimeni nu trebuie să judece pe un altul în această privinţă. — Rom. 14:10.

20. Avînd în vedere cele de mai sus la ce concluzii ajungem cu privire la „naşterea din nou”?

²⁰ Din toate cele de mai sus, ce concluzii tragem? Că Iehova Dumnezeu este drept şi just, înţelept şi iubitor. El are dreptul să repartizeze fiecăreia din creaturile sale inteligente un anumit rol — unele ca să servească scopul său în cer, altele pe pămînt. Nu este ca şi cum premiul ceresc ar fi ceva ce poate fi cîştigat prin alegere şi eforturi personale, sau care poate fi rîvnit într-un mod egoist. Este ceva atît de unic încît nici o creatură umană nu–şi poate asuma îndrăzneala aceasta. Este într-adevăr o minunată bunătate nemeritată pe care Iehova Dumnezeu o conferă numai unora din creaturile sale pentru promovarea scopurilor sale înţelepte, drepte şi iubitoare, dar care nu se datorează vreunui merit special din partea acestora. Actul „naşterii din nou” este limitat la aceştia (Rom. 3:23, 24; 11:33–36). Dar şi viaţa veşnică într-un paradis pămîntesc reprezintă o ţintă nespus de privilegiată către care persoanele înclinate spre dreptate pot să înainteze (Apoc. 21:1, 3, 4). Totul este bunătate nemeritată. Nimeni nu poate avea îndrăzneala să-i spună lui Iehova: „Ce-ai făcut?” — Dan. 4:35.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

Tot aşa cum naşterea fizică cere un rol activ din partea părinţilor omeneşti, la fel ,a deveni născut’ din nou cere un rol activ din partea Tatălui şi ,femeiei’ sale cerească.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 12]

Isus a spus lui Nicodim: ,Voi trebuie să fiţi născuţi din nou’

Babilonul cel mare a învăţat pe mulţi de a presupune că toţi oameni buni vin în cer.