Capitolul 1
Viaţa are totuşi un rost
1, 2. Ce întrebări ar putea nelinişti chiar pe cineva care este mulţumit de viaţă? (Ecleziast 1:2–4, 10, 11)
CE BINE este să fii în viaţă şi să ai cunoştinţă că faci ceva folositor şi că viaţa are cu adevărat un rost! Nimeni nu este fericit trăind o viaţă lipsită de ţel şi rost.
2 Pe tot pămîntul sînt milioane de oameni care muncesc din greu şi se străduiesc să devină fericiţi în viaţă. Totuşi, odată şi-odată vine momentul cînd fiecare se opreşte şi se întreabă: „Incotro duce de fapt calea mea?“ S-ar părea că toată viaţa constă în a trăi cîţiva ani şi a creşte copii prin care se păstrează numele de familie, şi aceleaşi lucruri se repetă apoi şi cu copiii. Să nu se afle oare în spatele acestor lucruri mici un scop mai mare al vieţii?
3, 4. (a) Prin ce pot fi zădărnicite cu uşurinţă străduinţele noastre? (Psalm 90:10) (b) Ce întrebare se ridică dacă ne dorim o viaţă mai plină de sens?
3 Se mai ştie că destul de des, printr-o criză economică, un război sau un alt dezastru, realizările de o viaţă se pot nărui. Si mai jalnic este cînd printr-o boală, un accident sau printr-o crimă ne pierdem un membru iubit din familie. Viaţa apare deodată pustie şi fără rost. Chiar dacă ne merge bine, viaţa ne este prea scurtă. In comparaţie cu universul etern, durata vieţii omului nu este mai mult decît bătaia pendulului unui ceas.
4 Precis omenirii îi stă negreşit ceva mai bun în perspectivă, ceva ce poate da vieţii noastre un înţeles adevărat. Si ce este acest ceva? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să găsim mai întîi răspunsul la o întrebare şi mai fundamentală: Este universul şi toată viaţa din el produsul unui distins arhitect şi creator, adică Dumnezeu?
EXISTĂ UN CREATOR CARE DĂ TUTUROR LUCRURILOR UN SENS?
5. Cum poate nesiguranţa sau îndoiala privitoare la existenţa unui creator, să se răsfrîngă asupra vieţii noastre şi a semenilor noştri?
5 Părerea noastră despre originea tuturor lucrurilor poate să influenţeze mult mai tare concepţia despre viaţă şi atitudinea noastră faţă de semenii noştri, decît ar putea mulţi să recunoască. Dacă nu sîntem siguri că universul are un creator, sîntem probabil la fel de nesiguri că viaţa ar avea un sens anume. Nu vom fi atunci în clar nici cu obligaţiile pe care le avem faţă de alţi oameni. Si care este consecinţa? Ei bine, dacă sîntem nesiguri, nu ne rămîne nimic altceva de făcut decît să ne trăim viaţa cum vedem noi mai bine. Atunci n-am avea nici o normă precisă pentru ceea ce este corect sau greşit şi nici vreun simţ real de răspundere faţă de alţii. Nu e greu să ne dăm seama la ce probleme ar duce aceasta şi cît de mult ar putea prejudicia bucuria de viaţă.
6, 7. (a) Cum ajung unii oameni la concluzia că nu ar exista un creator şi ce ar putea să treacă ei cu vederea? (b) La ce concluzie logică, referitoare la un creator, se ajunge comparînd universul cu un ceas? (Isaia 40:26).
6 Ce motiv avem să credem într-un eminent arhitect şi creator, într-un dumnezeu care a dat tuturor lucrurilor un rost? Deoarece există atîta nedreptate şi suferinţă, unii ajung la concluzia că nu ar exista un creator. Dar ei trec cu vederea că există multe lucruri, care îşi află explicaţia numai considerînd că sînt create. Dacă arătăm cuiva un ceas şi îi spunem că acesta nu ar avea un constructor, cu siguranţă că nu va crede. El va recunoaşte probabil că acest măsurător al timpului serveşte unui scop anumit, din care rezultă că şi constructorul său a avut în minte un anumit scop. Ce vom spune atunci despre Universul mult mai complicat, care ne înconjoară? Greutatea constă, poate, în aceea că mulţi nu înţeleg ce scop a avut creatorul în minte. Vom examina cîteva dovezi pentru faptul că trebuie să existe un creator care dă tuturor un sens.
7 Corpurile cereşti se mişcă deja de nenumărate milioane de ani cu o viteză uriaşă pe traiectoriile lor imense şi încă cu o precizie uimitoare. Planetele înconjoară soarele într-o ordine stabilită; stele fără număr şi alte corpuri cereşti sînt dispuse în galaxii şi chiar în metagalaxii. Mărimea lor colosală şi exactitatea uimitoare a mişcărilor lor, fac ca cel mai bun ceas să pară foarte primitiv în comparaţie cu acestea. Nu ne vedem constrînşi să ne întrebăm: Cum de ceasul presupune un constructor, dar universul mult mai mare şi mai precis, nu? S-ar putea ca ceva atît de complicat şi precis să nu aibă un sens şi un scop?
8. Cum de am contrazice noi faptele dacă am afirma, că Universul este produsul întîmplării sau al forţelor oarbe? (Evrei 3:4).
8 Cine ar vrea să afirme că această precizie şi ordine a venit în existentă din pură întîmplare sau prin forţe oarbe, ar contrazice toate faptele. Am mai auzit noi vreodată că ceva, care trădează ordine, a apărut din pură întîmplare? Indiferent la ce ne gîndim — la o maşină, la o şosea, la o casă sau la o simplă mătură — toate au un constructor: omul. Materia neînsufleţită nu se organizează niciodată din întîmplare într-un produs care atestă ordine. Indiferent de cît timp ar dispune, vîntul sau apa curgătoare nu va aranja nicicînd în aşa fel materia, ca să apară cea mai simplă maşină. Tot ceea ce este produs, pentru a servi unui scop, presupune un organizator înzestrat cu raţiune şi un producător.
9. In ce fel dovedeşte existenţa elementelor radioactive că materia nu a existat dintotdeauna?
9 Să presupunem acum că am împărtăşi punctul de vedere că n-ar exista un creator. Atunci ar trebui să spunem şi că universul a existat din totdeauna şi că materia din el ar fi veşnică. Totuşi, există dovezi concludente că materia n-a existat din totdeauna. Ştim astfel că unele elemente ale pămîntului sînt instabile, adică radioactive. De pildă, uraniul iradiază în permanenţă particule radioactive, pînă ce se transformă în plumb. Dacă materia ar fi existat dintotdeauna, atunci nu ar mai exista astăzi elemente radioactive. De mult n-ar mai fi, radioactivitate, la fel cum într-un vas descoperit nu ar mai fi în cele din urmă, apă.
10. Cum dovedeşte existenţa diferenţelor de temperatură că universul a avut un început?
10 O altă dovadă este diferenţele de temperatură, care se găsesc în univers, de la căldura dogoritoare a soarelui pînă la gerurile de gheaţă ale cosmosului. Potrivit legilor recunoscute de ştiinţă despre comportarea căldurii (numite legile termodinamicii) căldura se transmite treptat de la un corp fierbinte spre unul mai rece, pînă cînd amîndouă ajung la aceeaşi temperatură. Acum, dacă universul şi materia din el ar fi existat dintotdeauna, atunci (conform legilor termodinamicii) ar domni peste tot aceeaşi temperatură şi încă una foarte joasă. Totuşi, din fericire, nu acesta este cazul. Soarele nostru, ca şi nenumăratele alte stele, cedează în permanenţă căldură şi alte forme de energie. Aceasta dovedeşte că universul şi materia din care este alcătuit, au avut un început.
11, 12. La ce concluzie ajungem dacă examinăm atomul?
11 Cînd savanţii studiază materia, mai cu seamă atomul, află dovezi că materia este produsul energiei şi anume al unei cantităţi imense de energie. Odată se credea că atomul ar fi forma cea mai simplă a materiei, piatra de construcţie indivizibilă a tot ce este material. Totuşi, după ani îndelungaţi de cercetări, savanţii au constatat că structura atomului este atît de complicată încît nici pînă acum nu i-au putut dezlega toate tainele. Evident, că izvorul de energie uriaşă, care a creat atomul şi toată materia şi care a pus în mişcare universul, trebuie să fie o persoană a cărei inteligenţă este mult superioră celei omeneşti. Da, aceste lucruri sînt o dovadă faptică convingătoare a faptului că universul a avut realmente la un timp anumit, în trecut, un început. El a fost creat.
12 Şi care este situaţia cu planeta pe care noi oamenii trăim, pămîntul? Dovedeşte capacitatea lui de a întreţine viaţa că este lucrarea unui creator inteligent, care conferă tuturor lucrurilor un sens stabilit?
SOARE ŞI PĂMÎNT — O RELAŢIE IDEALĂ
13, 14. Cum mărturiseşte soarele despre existenţa unui creator puternic, binevoitor şi distins?
13 Oamenii au construit uzine atomice — reactoare termonucleare — cu al căror ajutor pot produce şi mai multă energie decît cu celelalte mijloace, Dar ele trebuie controlate în permanenţă, ca să nu se ajungă la o explozie catastrofală. Cu toate acestea, au fost accidente. Reactoarele realizate de oameni, în comparaţie cu soarele nostru, par minuscule şi neînsemnate. Dacă imensele procese explozive din soare, ar scăpa de sub control, pămîntul ar arde instantaneu. Totuşi, soarele produce deja de miliarde de ani, lumină şi căldură şi aceasta, evident, fără schimbări esenţiale. S-a calculat că prin transformarea unui singur procent din masa solară în energie, intensitatea luminoasă din prezent, s-ar menţine cel puţin un miliard de ani.
14 Ar fi logic să ajungem la concluzia că reactoarele atomice presupun constructori inteligenţi, iar că reactorul solar, mult mai mare şi mai sigur, soarele, a luat fiinţă din pură întîmplare? Să nu atribuim noi cu atît mai mult onoare unui creator plin de bunăvoinţă şi deosebit pentru făurirea unui „reactor“ solar, care aprovizionează fără pericol pămîntul nostru, de la o distanţă de 150 milioane de kilometri cu cantitatea de energie tocmai potrivită?
15. Ce finalitate se observă în depărtarea pămîntului de soare?
15 Să ne ocupăm acum ceva mai amănunţit de factorii care înlesnesc pămîntului să utilizeze în mod atît de fericit energia solară, încît continuitatea vieţii să fie asigurată. Distanţa dintre pămînt şi soare este ideală. Dacă soarele ar fi mai aproape, pe pămînt ar fi prea fierbinte ca viaţa să fie posibilă; dacă ar fi mai îndepărtat, ar fi prea rece.
16. (a) Ce legătură există între mişcarea de rotaţie a pămîntului şi producerea hranei pentru animale şi om? (Psalm 104:14, 19–22). (b) De ce folos este înclinaţia planului ecuatorial al pămîntului? (Geneza 1:14; 8:22).
16 Viteza de rotaţie a pămîntului cauzează pe tot pămîntul perioade alternative de zi şi noapte, care au exact durata potrivită pentru dezvoltarea plantelor. Plantele, care folosesc energia solară, transformă apa şi bioxidul de carbon în zahăr. Acest proces, numit fotosinteză, joacă un rol esenţial în producerea hranei pentru animale şi om (Geneza 1:29, 30). Datorită faptului că planul ecuatorial al pămîntului este înclinat faţă de planul orbitei pămîntului cu un unghi de 23 1⁄2 grade, apar anotimpurile. Timpul în care pămîntul înconjoară soarele, are pentru anotimpuri exact lungimea potrivită. Deşi lungimea zilelor şi a anotimpurilor diferă uşor în diverse părţi ale pămîntului, vegetaţia primeşte totuşi energia de care are nevoie pentru creştere.
ATMOSFERA NOASTRĂ — UN MEDIU IDEAL PENTRU VIAŢĂ
17. Cum cooperează soarele şi atmosfera ca să ne apere de o componentă ucigătoare a razelor solare?
17 Dacă unul din factorii amintiţi mai sus s-ar modifica, aceasta ar avea urmări catastrofale pentru viaţa de pe pămînt. Şi totuşi aceştia formează numai o parte a factorilor care facilitează viaţa. Dacă de pildă, pămîntul n-ar fi înconjurat de o atmosferă, lumina şi căldura solară ar fi nefolositoare, ba chiar dăunătoare. Intinsa atmosferă a pămîntului apără de radiaţiile ucigătoare tot ce are viaţă. Insăşi radiaţiile solare fac ca atmosfera să producă un strat de ozon — o formă a oxigenului — care filtrează razele ultraviolete dăunătoare vieţii.
18. Este o simplă întîmplare că atmosfera terestră conţine mult oxigen şi că el e puternic rarefiat cu azot? Explică.
18 Compoziţia atmosferei pămîntului joacă, de asemenea, un rol important pentru menţinerea vieţii. De exemplu, noi oamenii nu putem trăi fără oxigen. Dacă nu primim oxigen numai cîteva minute, creierul va fi grav lezat. De obicei, apoi survine moartea. Nu este minunat că în atmosferă se găseşte oxigen în cantitate mare? Dar oxigenul face posibilă şi arderea. Aşadar, acest gaz care se găseşte din abundenţă în jurul nostru, ar putea distruge tot ce este viu; am putea arde cu toţii. De ce nu se întîmplă aşa ceva? Deoarece oxigenul din atmosfera noastră este puternic rarefiat cu azot, un gaz relativ inhibator al reacţiilor.
19. La ce concluzie ajungem comparînd atmosfera solară cu atmosfera terestră?
19 In afară de aceasta, atmosfera este alcătuită dintr-o „reţetă“ excelentă şi cuprinde încă multe alte „adaosuri“ esenţiale, în cantităţi precise, potrivite, printre altele bioxid de carbon şi vapori de apă. Soarele preferă o atmosferă alcătuită mai ales din hidrogen, dar în atmosfera terestră, datorită explozivităţii sale, ar constitui un pericol permanent. Cum ar putea — fără un creator conştient de scop şi proeminent — să existe un asemenea echilibru, un acord atît de bun în atmosfera terestră ca şi în cea solară, astfel ca pămîntul să fie potrivit de minune pentru viaţă, în timp ce soarele, care e atît de departe de noi, să fie destinat să întreţină viaţa pe pămînt?
APA — UN LICHID VITAL
20, 21. (a) Prin care element vital în mare cantitate existent pe pămînt, se deosebeşte Terra de toate celelalte planete? (b) Căror scopuri preţioase servesc uriaşele mării?
20 Pentru a putea trăi, nu avem nevoie numai de o atmosferă cu un amestec potrivit de gaze, ci şi de apă în forma sa normală, lichidă, şi anume în cantităţi mari. Din acest punct de vedere, pămîntul se deosebeşte de toate celelalte planete. Volumul uriaş al mărilor este baza pentru circuitul apei în natură, care înlesneşte creşterea plantelor. In afară de aceasta, mările împiedică variaţiile extreme ale temperaturii.
21 Fără mări ar eşua şi un alt circuit — circuitul oxigenului şi al bioxidului de carbon. Animalele au nevoie de oxigen, plantele de bioxid de carbon. După necesitate, mările absorb miliarde de tone de bioxid de carbon sau îl degajă, astfel că în permanenţă se află la dispoziţie o cantitate raţională. În afară de aceasta, mările sînt un izvor de mare bogăţie în minerale şi animale (Deuteronom 33:19).
22. Ce rol important joacă apa la hrănirea plantelor şi animalelor?
22 Apa este un lichid unic şi minunat. Este un solvent mai puternic decît oricare alt lichid. Din acest motiv poate să ofere mediu propice pentru combinaţiile chimice necesare pentru menţinerea lumii vegetale. Apa se înfiltrează în sol şi dizolvă substanţele chimice vitale existente în el. Apoi transportă mai departe aceste substanţe hrănitoare în timp ce pătrunde în diferite părţi ale plantelor (Isaia 55:10). Apa este componenta principală a sîngelui, care transportă în celulele corpului omului şi animalului, substanţe nutritive care întreţin viaţa. Intr-adevăr, trupul nostru constă din aproximativ 70 de procente apă.
23. Ce importanţă are pentru noi că apa rămîne lichidă în domeniu mare de temperatură?
23 Demn de remarcat este de asemenea că apa rămîne lichidă într-un larg domeniu de temperatură. Dacă ea s-ar evapora mai repede, ploaia n-ar putea rămîne la suprafaţă sau în sol pentru a dizolva mineralele şi a le transporta la plante. Plantele şi-a pierde prea repede umiditatea şi regiuni întinse ar deveni pustii. Dacă punctul de fierbere al apei ar fi substanţial mai mic decît este acum, ar exista astfel pericolul ca sîngele nostru să fiarbă dacă ne-am expune soarelui fierbinte. Dacă apa ar îngheţa mai repede sau ar lua forme solide, cu greu ar mai ploua iar plantele ar trebui să moară.
24. La ce scop serveşte neobişnuita proprietate a apei de a se dilata la ger?
24 In plus, apa se dilată cînd îngheaţă. De aceea, gheaţa se menţine la suprafaţa apei, în loc să se scufunde. In felul acesta se evită îngheţarea totală a lacurilor şi a altor ape mari, lucru care ar fi foarte dăunător pentru viaţă. Această proprietate de dilatare are de asemenea un rol şi în formarea solului, căci apa se strecoară prin fisurile şi crăpăturile stîncilor şi cînd la îngheţ se dilată, sfarmă roca în pămînt fin potrivit pentru a fi cultivat — şi toate acestea fără contribuţia omenească.
25. La ce concluzie ajungem, dacă ne gîndim la faptul că pămîntul are o mare rezervă de apă? (Ieremia 10:12, 13).
25 Cum se face că dintre toate lichidele, tocmai preţioasa apă există într-o asemenea mare cantitate? E cert că nu este o întîmplare oarbă. Această măsură trebuie să fie opera unui creator eminent — opera cuiva care este, în adevăr, interesat de creaţiunea sa vie de pe pămînt.
DOVEZILE SÎNT CLARE
26. De unde putem afla că există un constructor şi creator eminent deşi Dumnezeu nu este vizibil ochilor omeneşti?
26 Da, cine se ocupă amănunţit de dovezile vizibile existente pretutindeni, poate recunoaşte că trebuie să existe o personalitate de o inteligenţă superioară, un creator şi constructor desăvîrşit. Deşi acest creator binevoitor nu poate fi văzut cu ochii fireşti, . . . „însuşirile sale nevăzute . . . se văd clar de la crearea lumii, căci sînt percepute prin lucrările făcute, da, puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui“ (Romani 1:20).
27. De ce este lipsit de judecată să vrei să-l vezi pe Dumnezeu pentru a putea crede în existenţa lui?
27 Unii spun că ar crede în Dumnezeu numai dacă l-ar putea vedea. Este totuşi logic să ne aşteptăm să-l vedem pe cel care a creat toate aceste lucruri minunate? Noi putem suporta cu greu să privim direct la soare şi fără îndoială am orbi şi am arde dacă unul din sorii mai mari ar fi aşa de aproape de pămînt ca soarele nostru. Ce strălucire ar trebui să emane atunci creatorul acestor sori, dacă s-ar descoperi ochilor omeneşti! Dumnezeu i-a spus lui Moise, cînd acesta a dorit să vadă gloria sa: „Tu nu poţi vedea faţa mea, căci nu poate omul să mă vadă şi totuşi să trăiască“ (Exod 33:20).
28. Ce dovezi vedem noi pentru un creator plin de iubire şi grijă, în conformitate cu Romani 1:20, dacă observăm universul?
28 Dimpotrivă dacă ne folosim înţelegerea, putem vedea în creaţiune, expresia unei puteri fără limite şi a unei conduceri; căci întîmplarea sau forţele oarbe nu pot nici dirija corect, nici stabili legi. Legitatea şi dirijarea atestă însuşirile nevăzute ale unui creator proeminent. De asemenea, grija cu care a fost alcătuit universul (înclusiv sistemul nostru solar şi pămîntul) în aşa fel ca omenirii să-i fi posibilă o viaţă plăcută, arată o mare iubire şi prevedere. Acestea sînt însuşiri pe care numai o persoană cu raţiune şi compătimitoare le poate avea.
29. După ce am ajuns la concluzia că există un creator, care întrebări merită apoi atenţia noastră?
29 Se interesează Dumnezeu şi azi de creaţiunea sa? Mai are el, după ce a conceput şi alcătuit universul, vreun interes faţă de el? Există, din punctul lui Dumnezeu de vedere, un viitor pentru oameni şi un scop de viaţă pentru fiecare persoană care a trăit sau trăieşte astăzi?
[Ilustraţie pe toată pagina 4]
[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]
Un ceas are un producător. . .
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
. . . Şi cum stau lucrurile cu uriaşul univers!
[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]
Omul poate suporta cu greu să se uite la soare cu ochii liberi. Ar fi cu putinţă să vedem pe creatorul soarelui?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]
Cum se face că lichidul indispensabil pentru menţinerea vieţii fizice, este pe pámînt într-o asemenea abundenţă?