Creaţia spune despre gloria lui Dumnezeu
“Dar eu întreb: N–au auzit ei? Ba da; căci ‘glasul lor a răsunat prin tot pămîntul, şi cuvintele lor au ajuns pînă la marginile pămîntului locuit’“. — Rom. 10:18.
FARA VORBE, fără cuvinte sau glas, lucrările create ale lui Iehova Dumnezeu declară gloria sa. Psalmul 19:1–4 mărturiseşte despre aceasta: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mîinilor lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el, şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, a căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pămîntul şi glasul lor merge pînă la marginile lumii“. TNR. Cerurile înstelate reflectă într–adevăr gloria lui Dumnezeu.
Dar şi creaţiunea sa de pe pămînt vesteşte înţelepciunea şi puterea sa: „Cît de multe sînt lucrările tale, o Iehova! Tu pe toate le–ai făcut cu înţelepciune. Pămîntul este plin de făpturile tale. In ce priveşte această mare atît de grandioasă şi întinsă, acolo în ea se mişcă lucruri fără număr, creaturi vii, mici şi mari“ (Ps. 104:24, 25). Inventatorii umani observă această înţelepciune divină şi copiază peştele care generează electricitate, viespele care produce hîrtie, crustacerul care produce adeziv, pescăruşul care desalinizează apa de mare, albina care condiţionează aerul locuinţei ei, caracatiţa care foloseşte propulsia cu jet de aer cald, liliacul care foloseşte radiolocatorul şi lista ar putea continua.
Apostolul Pavel s–a referit la creaţiune ca predicator al gloriei lui Dumnezeu: „Insuşirile nevăzute ale lui, puterea lui veşnică şi dumnezeirea lui, se văd lămurit de la facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de el. Ala că nu se pot dezvinovăţi“ (Rom. 1:20; TNR). Ateistul nu se poate dezvinovăţi. Toate persoanele care refuză să recunoască existenţa Atotînţeleptului şi atotputernicului Creator, nu se pot dezvinovăţi. Dovezile sînt pretutindeni în jurul nostru, ziua şi noaptea. Fără vorbe, fără cuvinte sau glas, această propovăduire este continuă. Dar Pavel s–a referit, şi la predicarea care se foloseşte de vorbire, de cuvinte şi de voci. El a ilustrat întinderea ei largă, pe pămîntul prin predicarea universală pe care o îndeplinesc a cerurilor înstelate.
Pavel citează din Ioel 2:32, cînd zice „Oricine cheamă numele lui Iehova va fi mîntuit,“ şi apoi continuă: „Cum îl vor chema ei însă pe acela în care n–au crezut? Si cum vom crede în acela despre care n–au auzit? Si cum vor auzi despre el fără unul care să predice? Si cum vor predica dacă nu trimişi?“ (Rom. 10:13–15) După ce a accentuat nevoia da a fi trimişi predicatori umani, aşa încît oamenii să poată chema numele lui Iehova şi să fie mîntuiţi, Pavel zice: „Dar eu întreb: N–au auzit ei? Ba da; căci glasul lor a răsunat pe tot pămîntul, şi cuvintele lor au ajuns pînă la marginile pămîntului locuit“. Pavel citează aici versetul 4 din Psalmul 19, despre întinderea largă a pămîntului în legătură cu mărturia pusă de creaţia vizibilă a lui Iehova în cerurile de sus. — Rom. 10:18.
Este adevărat că fără predicatori umani omenirea n–ar fi reuşit să audă despre puterea şi maiestatea lui Iehova Dumnezeu. Lucrările sale vizibile mărturisesc despre aceasta. Psalmistul şi apostolul Pavel ne atrag atenţia la acest fapt. In Romani capitolul 10 se pare că Pavel zice că „vestea bună“ cu privire la Cristos a ajuns la urechile multora cărora ea le–a fost propovăduită, exact aşa după cum propovăduirea creaţiei vizibile acoperă pămîntul“. Ei n–au reuşit să audă, nu–i aşa?“. „Israel n–a reuşit să ştie, nu–i aşa?“ Moise a zis că Israel va fi întărîtat la gelozie de către păgînii care li se alătură pentru a se închina lui Iehova, iar Isaia a prezis că păgînii vor veni la El, dar că Israelul încăpăţînat va refuza invitaţia Sa (Rom. 10:18–21; Deut. 32:21; Is. 65:1, 2). Israelul natural din zilele lui Pavel avea predicatori ai evangheliei lui Cristos trimişi la ei, nu numai la evreii din Palestina, ci şi la cei împrăştiaţi în lumea largă. Exact aşa cum cerurile vizibile le predică tuturor celor de pe pămînt, tot aşa predicatorii umani au vestit evanghelia, în primul rînd evreilor şi apoi neevreilor.
Cerurile înstelate împreună cu restul creaţiei vizibile, oglindesc înţelepciunea lui Iehova într–o anumită măsură, dar nu numai această înţelepciune reflectată este cea care dă viaţă. Lucrările sale vestesc puterea sa supremă şi maiestatea sa, geniul său inventiv ca proiectant. Dar chiar dacă ne–ar fi posibil să pătrundem cu mintea toată complexitatea uimitoare a creaţiei sale, aceasta tot nu ne–ar da înţelepciunea şi puterea necesară pentru a cîştiga viaţă veşnică. Este nevoie pentru aceasta de o înţelepciune deosebită şi de o putere deosebită — Este nevoie de „Cristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu“. Cerurile lipsite de vorbire, de cuvinte şi de voce predică, în general, despre gloria lui Dumnezeu, „dar noi îl predicăm pe Cristos cel străpuns“. Nu există salvare în nimeni altul, căci nu există nici un alt nume sub cer, care a fost dat printre oameni, prin care să fim mîntuiţi. Cum au reacţionat evreii şi grecii din zilele lui Pavel la această predicare despre „Cristos cel străpuns“, este subiectul următoarelor două articole. — 1 Cor. 1:22–24; Fapt. 4:12.
[Text generic pe pagina 3]
“DAR NOI PREDICAM PE CHRISTOS CEL STRAPUNS“