Potrivit Bibliei

Sunt credinţa şi raţiunea incompatibile?

„CREDINŢA înseamnă negarea raţiunii“, a scris filozoful britanic Anthony Grayling. În cuvintele sale sunt cuprinse convingerile a nenumăraţi scriitori şi filozofi care, de-a lungul secolelor, au susţinut că credinţa şi raţiunea nu sunt compatibile.

Ce-i drept, unele concepţii religioase sfidează orice logică. Gândiţi-vă însă câte concepţii ştiinţifice, deşi împământenite, s-au dovedit în cele din urmă a fi eronate! Înseamnă aceasta că toate concepţiile ştiinţifice sunt greşite sau că nu se bazează pe raţiune? Atunci de ce să stea altfel lucrurile în privinţa convingerilor religioase? De fapt, potrivit Bibliei, credinţa nu poate exista în lipsa cunoştinţei, ci îşi are temelia, şi încă una foarte solidă, pe o analiză atentă a informaţiilor disponibile. Examinând baza adevăratei credinţe, veţi constata că ea şi raţiunea nu sunt nici pe departe incompatibile.

Credinţă fundamentată pe raţiune

Scripturile arată că o închinare „plăcută lui Dumnezeu“ înseamnă, de fapt, „un serviciu sacru îndeplinit cu puterea raţiunii“ (Romani 12:1). Prin urmare, credinţa despre care vorbeşte Biblia nu este oarbă sau iraţională. Ea nu este nici credulitate. Dimpotrivă, ia naştere în urma unei meditări atente şi are drept rezultat încredere în Dumnezeu şi în Cuvântul său, care se bazează pe raţiune.

Bineînţeles, pentru a gândi corect, avem nevoie de informaţii exacte. Chiar şi cele mai performante programe de calculator, concepute în baza unor principii incontestabile de logică, vor ajunge la rezultate foarte ciudate dacă nu le sunt furnizate date exacte. În mod asemănător, calitatea credinţei noastre depinde în mare măsură de ceea ce auzim sau de veridicitatea informaţiilor cu care ne hrănim mintea. Pe bună dreptate, Biblia spune că „credinţa vine prin cele auzite“ (Romani 10:17).

Ca să avem credinţă este esenţial să dobândim „cunoştinţa exactă a adevărului“ (1 Timotei 2:4). Numai „adevărul [ne] va elibera“, afirmă Biblia (Ioan 8:32). De ce anume? De concepţiile false, indiferent că sunt de natură ştiinţifică ori religioasă. Scripturile ne avertizează ‘să nu dăm crezare oricărui cuvânt’ (Proverbele 14:15). Dimpotrivă, ar trebui ‘să ne asigurăm de toate lucrurile’, adică să verificăm dacă lucrurile pe care le auzim sunt adevărate şi doar după aceea să le dăm crezare (1 Tesaloniceni 5:21). Dar de ce ar fi bine să facem cercetări şi să ne verificăm convingerile? Deoarece credinţa care se bazează pe falsitate nu este decât iluzie. Locuitorii ‘cu caracter nobil’ ai anticului oraş Bereea sunt un exemplu pentru toţi cei care vor să dobândească o credinţă adevărată. Deşi doreau cu toată sinceritatea să creadă ce îi învăţau misionarii creştini, ei şi-au propus ‘să cerceteze cu atenţie Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile erau aşa’ (Faptele 17:11).

Cum vă puteţi clădi credinţa în Biblie

Dar ce puteţi face dacă vă îndoiţi că Biblia e demnă de încredere? Cum vă puteţi convinge că ea este sursa cunoştinţei exacte? Ei bine, cum vă convingeţi, de regulă, că o persoană este demnă de încredere? Cu siguranţă, dacă ajungeţi s-o cunoaşteţi: îi observaţi o vreme comportamentul şi apoi vă gândiţi ce vă dezvăluie conduita ei. De ce n-aţi proceda la fel şi în privinţa Bibliei?a

Biblia defineşte credinţa autentică drept „aşteptarea sigură a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor care totuşi nu se văd“ (Evrei 11:1). Fără îndoială, departe de a fi naivă, o persoană care are realmente credinţă îşi bazează convingerile pe o analiză atentă a tuturor informaţiilor disponibile. În urma meditării la aceste informaţii, ea se convinge că până şi lucruri care nu se pot vedea sunt, totuşi, realităţi.

Dar dacă ceea ce aflaţi vine în contradicţie cu unele dintre convingerile la care ţineţi mult? Ar trebui pur şi simplu să ignoraţi informaţiile aflate? Nicidecum! Uneori, o examinare a dovezilor solide ce ne contrazic convingerile este chiar bine-venită. În paginile Bibliei, Dumnezeu promite să-i răsplătească pe cei ce caută în mod sincer adevărul dându-le cunoştinţă, discernământ şi capacitate de gândire (Proverbele 2:1–12).

Prin urmare, numai credinţa care se bazează pe învăţăturile Bibliei este compatibilă cu raţiunea. Este bine să ne întrebăm deci: Ce fel de credinţă avem noi? Mulţi oameni „au moştenit“ convingeri religioase pe care nu le-au analizat niciodată cu toată seriozitatea, prin prisma raţiunii. Totuşi, dacă examinăm ceea ce credem pentru ‘a constata noi înşine’ că gândirea noastră este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu dovedim în niciun caz lipsă de respect (Romani 12:2). Biblia ne sfătuieşte ‘să verificăm declaraţiile inspirate ca să vedem dacă provin de la Dumnezeu’ (1 Ioan 4:1). Procedând astfel, vom fi în măsură ‘să prezentăm o apărare înaintea oricui ne cere motivul speranţei noastre’, chiar şi atunci când convingerile ne sunt puse sub semnul întrebării (1 Petru 3:15).

[Notă de subsol]

V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?

● Descurajează oare Biblia folosirea raţiunii? (Romani 12:1, 2)

● Ce fel de cunoştinţă este esenţială pentru dobândirea unei credinţe autentice? (1 Timotei 2:4)

● Ce învăţăm din definiţia pe care o dă Biblia credinţei? (Evrei 11:1)

[Text generic pe pagina 29]

Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce caută cu sinceritate adevărul