Trebuie să plătim taxele şi impozitele?

PUŢINI oameni îşi plătesc taxele cu bucurie. Mulţi sunt de părere că, din cauza incompetenţei, a deturnării de fonduri sau a fraudelor, banii obţinuţi din taxe sunt irosiţi. Unii, însă, nu sunt de acord cu plătirea taxelor din motive de ordin moral. Explicând de ce nu au mai vrut să-şi plătească taxele, locuitorii unui oraş din Orientul Mijlociu au declarat: „Nu vrem să plătim gloanţele care ne ucid copiii“.

Astfel de idei nu sunt nici sporadice, nici noi. De exemplu, regretatul lider hindus Mohandas Gandhi a explicat motivul pentru care conştiinţa nu-i permitea să plătească taxele. El a spus: „Cel care susţine un stat sprijinit — direct sau indirect — de armată este părtaş la păcat. Orice om, tânăr sau bătrân, se face părtaş la păcat susţinând statul prin plătirea taxelor“.

În mod asemănător, filozoful Henry David Thoreau, care a trăit în secolul al XIX-lea, a refuzat să plătească taxele folosite pentru sprijinirea războiului, invocând motive de ordin moral. El a întrebat: „Este obligat un cetăţean să-i permită legiuitorului să ia decizii pe care cetăţeanul ar trebui să le ia pe baza propriei conştiinţe? Atunci de ce mai are omul conştiinţă?“.

Plătirea taxelor şi a impozitelor este un subiect de interes pentru creştini deoarece Biblia îi învaţă clar că trebuie să-şi păstreze conştiinţa curată în toate privinţele (2 Timotei 1:3). Însă Biblia arată şi că guvernele au autoritatea de a percepe impozite. Ea spune: „Orice suflet să fie supus autorităţilor superioare [guvernelor omeneşti], căci nu există autoritate decât de la Dumnezeu, iar autorităţile existente au fost aşezate de Dumnezeu în poziţiile lor relative. Aveţi deci un motiv care vă obligă să fiţi supuşi, nu numai din cauza mâniei, ci şi din cauza conştiinţei voastre. Şi tot de aceea plătiţi şi impozitele, căci ei sunt slujitori publici ai lui Dumnezeu, care slujesc neîncetat chiar în acest scop. Daţi-le tuturor ce li se cuvine: cui pretinde impozit, impozitul“ (Romani 13:1, 5–7).

Din acest motiv, creştinii din secolul I aveau reputaţia de persoane care îşi plăteau de bunăvoie taxele, chiar dacă o mare parte din ele era folosită pentru sprijinirea armatei. La fel stau lucrurile şi cu Martorii lui Iehova din timpurile moderne.a Cum se explică această aparentă contradicţie? Trebuie un creştin să-şi ignore conştiinţa când este vorba de plătirea taxelor?

Taxele şi conştiinţa

Este demn de remarcat că o parte din taxele pe care creştinii din secolul I trebuiau să le plătească era direcţionată spre armată. Acest lucru a constituit chiar chestiunea de conştiinţă care i-a determinat mai târziu pe Gandhi şi pe Thoreau să refuze să plătească taxele.

Creştinii însă se supuneau poruncii din Romani, capitolul 13, nu numai pentru a nu fi pedepsiţi, ci şi „din cauza conştiinţei“ lor (Romani 13:5). Într-adevăr, conştiinţa îi cere unui creştin să plătească taxele, chiar dacă acestea sunt folosite pentru a sprijini activităţi pe care el le dezaprobă. Pentru a înţelege acest aparent paradox, trebuie să recunoaştem un aspect esenţial legat de conştiinţa noastră, sau vocea interioară care ne spune dacă acţiunile noastre sunt corecte sau greşite.

Toţi avem o astfel de voce interioară, după cum a spus şi Thoreau, dar ea nu este neapărat demnă de încredere. Dacă vrem să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu, conştiinţa noastră trebuie să se conformeze normelor sale morale. Deseori trebuie să ne corectăm modul de gândire sau punctul de vedere pentru a corespunde cu cel al lui Dumnezeu, deoarece gândurile lui sunt mult superioare gândurilor noastre (Psalmul 19:7). De aceea, trebuie să ne străduim să înţelegem cum priveşte Dumnezeu guvernele omeneşti.

Apostolul Pavel a spus că guvernele omeneşti sunt „slujitori publici ai lui Dumnezeu“ (Romani 13:6). Ce înseamnă aceasta? Pe scurt, înseamnă că ele menţin ordinea şi îndeplinesc sarcini importante pentru societate. Chiar şi cele mai corupte guverne asigură de obicei unele servicii, cum ar fi cele îndeplinite de poştă, şcoală, pompieri sau poliţie. Deşi Dumnezeu este pe deplin conştient de defectele acestor instituţii create de oameni, el tolerează existenţa lor pentru un timp şi ne cere să plătim taxele din respect faţă de ordinea stabilită de el, prin care le permite acestor guverne să conducă omenirea.

Totuşi, Dumnezeu le permite guvernelor omeneşti să conducă numai pentru un timp scurt. Voinţa sa este să înlocuiască toate aceste guverne cu Regatul său ceresc şi să repare, în cele din urmă, tot răul pe care guvernarea umană l-a adus de-a lungul secolelor asupra omenirii (Daniel 2:44; Matei 6:10). Între timp, însă, Dumnezeu nu le permite creştinilor să se implice în acţiuni de nesupunere civică prin refuzul de a plăti taxele sau prin orice alt mijloc.

Dar cum stau lucrurile dacă, asemenea lui Gandhi, simţiţi totuşi că plătirea taxelor care sprijină războiul este un păcat? La fel cum perspectiva noastră asupra unei regiuni este mai bună dacă urcăm într-un loc mai înalt, ne putem corecta mai uşor modul de gândire pentru a corespunde cu cel al lui Dumnezeu dacă reflectăm la faptul că punctul său de vedere este mult superior faţă de al nostru. Prin intermediul profetului Isaia, Dumnezeu a spus: „Pe cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ, pe atât de înalte sunt căile mele faţă de căile voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre“ (Isaia 55:8, 9).

Au guvernele autoritate absolută?

Faptul că Biblia ne învaţă să ne plătim taxele şi impozitele nu înseamnă că guvernele omeneşti pot pretinde supunere absolută din partea cetăţenilor. Isus a arătat că Dumnezeu le-a dat acestor guverne o autoritate limitată. Când a fost întrebat dacă era potrivit în ochii lui Dumnezeu să plătească impozite către autoritatea romană din acea perioadă, Isus a răspuns prin următoarele cuvinte pline de sens: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“ (Marcu 12:13–17).

Guvernele — reprezentate de „Cezar“ — emit monede sau tipăresc bancnote şi contribuie la stabilirea valorii lor. Aşadar, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ele au dreptul de a cere înapoi aceşti bani sub formă de taxe şi impozite. Totuşi, Isus a arătat că nicio instituţie umană nu poate pretinde ceea „ce este al lui Dumnezeu“, adică viaţa şi închinarea noastră. Când legile sau cerinţele omeneşti intră în conflict cu legile lui Dumnezeu, creştinii ‘trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni’ (Faptele 5:29).

Modul în care este folosită o anumită parte din taxe şi impozite i-ar putea tulbura pe creştinii din prezent. Însă ei nu încearcă să influenţeze sau să se amestece în acţiunile guvernelor împotrivindu-se acestora sau refuzând să plătească taxele. Dacă ar proceda astfel, ar arăta că nu se încred în soluţia lui Dumnezeu la problemele omenirii. În schimb, ei aşteaptă cu răbdare timpul stabilit de Dumnezeu pentru a interveni în treburile omenirii prin intermediul domniei Fiului său, Isus, care a spus: „Regatul meu nu face parte din lumea aceasta“ (Ioan 18:36).

Ce foloase avem dacă respectăm ce spune Biblia

Putem avea multe foloase dacă respectăm ce spune Biblia în legătură cu plătirea taxelor. De exemplu, nu vom avea parte de pedeapsa pentru cei care încalcă legea şi nu vom simţi nici teama de a fi prinşi (Romani 13:3–5). Mai mult decât atât, ne vom păstra o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi îl vom onora printr-o conduită care arată că respectăm legea. Chiar dacă am putea suferi unele pierderi financiare în comparaţie cu cei care nu-şi plătesc taxele sau chiar înşală statul în privinţa taxelor, putem avea încredere în promisiunea lui Dumnezeu că le va purta de grijă slujitorilor săi loiali. Iată ce a spus scriitorul biblic David în acest sens: „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar nu l-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea“ (Psalmul 37:25).

De asemenea, înţelegerea şi respectarea poruncii Bibliei de a ne plăti taxele ne va aduce pacea minţii. Dumnezeu nu ne consideră răspunzători pentru toate acţiunile pe care guvernele le întreprind cu ajutorul taxelor, tot aşa cum legea nu trage la răspundere un chiriaş pentru modul în care proprietarul foloseşte banii obţinuţi din chirie. Înainte să înveţe adevărul din Biblie, un bărbat pe nume Stelvio a depus ani la rând eforturi pentru ca în sudul Europei să aibă loc schimbări pe plan politic. Explicând de ce a renunţat la acest obiectiv, el a spus: „A trebuit să accept faptul că omul nu poate aduce dreptatea, pacea şi fraternitatea în lume. Numai Regatul lui Dumnezeu poate cu adevărat să aducă în existenţă o societatea mai bună“.

La fel ca Stelvio, dacă suntem loiali ‘dându-i lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu’, şi noi putem avea speranţa sigură de a trăi timpul când Dumnezeu va aduce o conducere dreaptă peste întregul pământ, reparând astfel tot răul şi toată nedreptatea cauzate de guvernarea umană.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 22]

Trebuie să ne corectăm punctul de vedere pentru a corespunde cu cel al lui Dumnezeu, deoarece gândurile lui sunt mult superioare gândurilor noastre

[Text generic pe pagina 23]

Fiind supuşi şi plătindu-şi taxele, creştinii îşi păstrează conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi dovedesc că au încredere în capacitatea lui Dumnezeu de a le satisface necesităţile

[Legenda ilustraţiei/fotografiei de la pagina 22]

„Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“

[Provenienţa fotografiei]

Copyright British Museum