Ce cere Iehova de la tine?

“El ţi-a spus, omule pămîntesc, ce este bine. Si ce cere Iehova de la tine, dacă nu să exerciţi dreptatea, să iubeşti bunătatea şi să umbli modest cu Dumnezeul tău?“ Mica 6:8

 1. Cui i-a fost adresată întrebarea care se găseşte la Mica 6:8 şi de ce?

OAMENII sinceri se pot întreba: ‘Ce trebuie să facem ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu?’ Dar întrebarea de la Mica 6:8 nu le-a fost adresată unor asemenea căutători ai lui Iehova Dumnezeu, care sînt înclinaţi spre dreptate. Mai degrabă acea întrebare a fost pusă unui popor cu care Iehova Dumnezeu se afla în judecată (Mica 6:1, 2). Acest popor, Israel, şi-a desconsiderat obligaţiile sale de legămînt cu Cel Atotsuprem. Rezultatul a fost o deplorabilă decădere morală. Inşelăciunea, opresiunea, injustiţia, idolatria şi vărsarea de sînge au ajuns să abunde. Situaţia era atît de rea încît oamenii nu se mai puteau încrede nici chiar în cei mai intimi prieteni sau rude. — Mica 1:5; 2:1; 3:1–3; 6:12; 7:2–6.

 2. Ce ocazie li s-a oferit israeliţilor prin anunţarea judecăţii lui Iehova împotriva lor şi ce trebuia ei să facă în acest sens?

² In consecinţă, anunţînd o judecată împotriva poporului său infidel, Iehova a lansat un apel la căinţă. Israeliţii erau încunoştinţaţi că puteau scapă de o judecată nefavorabilă făcînd paşi pozitivi spre a ajunge într-o poziţie aprobată în faţa Dumnezeului lor. Ce pretindea lucrul acesta? Formele exterioare de închinare, inclusiv aducerea celor mai alese jertfe, nu erau de ajuns (Mica 6:6, 7). Declaraţia profeţiei lui Mica suna astfel: „El ţi-a spus, omule pămîntesc, ce este bine. Si ce cere Iehova de la tine dacă nu să exerciţi dreptate, să iubeşti bunătatea şi să umbli modest cu Dumnezeul tău“? — Mica 6:8.

‘TI-A SPUS CE ESTE BINE’

 3. Ce fuseseră învăţaţi israeliţii prin Moise cu privire la ce este bine?

³ Iehova Dumnezeu nu şi-a lăsat poporul în necunoştinţă cu privire la ce este bine. Cu secole înainte, Moise le spusese israeliţilor: „Ce vă cere Iehova, Dumnezeul vostru, dacă nu să vă temeţi de Iehova, Dumnezeul vostru, aşa încît să umblaţi în toate căile lui, să-l iubiţi şi să îi serviţi lui Iehova, Dumnezeului vostru, cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru; să ţineţi poruncile lui Iehova şi regulamentele sale pe care vi le dau eu astăzi, pentru binele vostru?“ — Deut. 10:12, 13.

 4. Ce foloase trebuia să aibă israeliţii din iubirea faţă de Iehova şi din ascultarea de poruncile sale?

⁴ Oricum, era în interesul Israelului să manifeste iubire profundă faţă de Iehova Dumnezeu şi să asculte loial de poruncile sale. Ascultarea de legea divină le asigura protecţia lui Iehova şi o continuă binecuvîntare în tot ce ar fi întreprins (Deut. 28:1–13). Pe de altă parte, desconsiderarea faţă de legea divină ar fi avut drept rezultat nesiguranţă şi ruina. — Deut. 28:15–68.

 5. Pentru ce ascultarea faţă de Iehova este de cel mai mare folos pentru noi astăzi?

⁵ In mod asemănător, şi astăzi cei care au o iubire sinceră faţă de Dumnezeu şi care caută să urmeze directivele sale, au un mare folos. Oare de ce? Pentru că Iehova este un Dumnezeu atotînţelept şi iubitor şi el a dat numai porunci care să promoveze binele omului (Rom. 16:27; 1 Ioan 4:8; 5:3). Adevărata bază a tuturor legilor divine care reglementează relaţiile interumane este iubirea. Apostolul Ioan a accentuat acest lucru atunci cînd a scris: „Să nu datoraţi nimănui nimic, decît dragostea unii faţă de alţii; fiindcă cel care iubeşte pe aproapele său a împlinit legea. Căci codul legii: ‘Să nu săvîrşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu lăcomeşti’ şi orice altă poruncă ce poate exista, se cuprinde în acest cuvînt, şi anume: ‘Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Iubirea nu face rău aproapelui; de aceea iubirea este împlinirea legii“. (Rom. 13:8–10) Este limpede că dacă oamenii ar manifesta pretutindeni iubire adevărată faţă de aproapele, rezultatul ar fi fericire, pace şi siguranţă.

 6. De ce este corect să-l iubim pe Iehova şi să ascultăm de poruncile sale?

⁶ Afară de aceasta, este un lucru corect că ne exprimăm iubirea prin ascultarea faţă de poruncile lui (2 Ioan 6). „Prin el avem viaţa, mişcarea şi existenţa“ (Fap. 17:28). De aceea atitudinea noastră trebuie să fie ca şi a celor douăzeci şi patru de bătrîni pe care Ioan i-a văzut în viziune. Ei exclamau: „Tu eşti demn Iehova, tu, Dumnezeul nostru, să primeşti gloria, onoarea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile şi datorită voinţei tale au existat şi au fost create“. — Apoc. 4:11.

‘A EXERCITA DREPTATE’

 7. (a) Ce le pretindea legea lui Dumnezeu israeliţilor în legătură cu dreptatea? (b) Cum i-ar fi fost de folos poporului din zilele lui Mica exercitarea dreptăţii?

⁷ Deoarece Iehova Dumnezeu „iubeşte dreptatea şi rectitudinea“ el a pretins ca israeliţii să-l imite în privinţa aceasta (Ps. 33:5). Legea sa excludea mita şi pretindea ca justiţia să le fie administrată fără părtinire celor bogaţi şi celor săraci. Astfel citim: „Să nu denaturezi judecata. Să nu fii părtinitor şi să nu accepţi mită, căci mita orbeşte ochii celor înţelepţi şi denaturează cuvintele celor drepţi. Dreptatea — să urmăreşti dreptatea ca să te păstrezi în viaţă“ (Deut. 16:19, 20). „Să nu practici încorectitudinea într-o hotărîre judecătorească; să nu-l favorizezi nici pe cel sărac, nici să nu arăţi îngăduinţă faţă de cei cu influenţă; judecă-l pe aproapele tău în mod corect“ (Lev. 19:15, „The Berkeley Version“). Intr-adevăr, reacţia Israelului la îndemnul de ‘a exercita dreptate’ ar fi îmbunătăţit stările de lucruri din zilele lui Mica. Opresiunii i s-ar fi pus capăt. Legea şi ordinea ar fi fost restabilite, ducînd la pace, securitate şi stabilitate.

 8. (a) Cînd li se cere bătrînilor creştini să exercite dreptate şi cum pot face ei aceasta? (b) Cum este implicată dreptatea în urmarea sfatului divin din 2 Tesaloniceni 3:11–15?

⁸ Creştinii se află şi ei sub puterea poruncii de ‘a exercita dreptate’. Bătrînii trebuie să hotărască dacă un anumit frate creştin este calificat pentru a servi ca serv auxiliar sau ca bătrîn. Numai printr-un ataşament loial faţă de Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin încrederea în călăuzirea spiritului său pot trata ei în mod imparţial o asemenea problemă. Tot astfel, ei pot fi chemaţi să ajungă la hotărîri privitoare la fraţii de credinţă care săvîrşesc păcate grave (1 Cor. 6:1–6; 1 Tim. 5:20–22, 24, 25). Tot astfel şi creştinii individuali pot fi în situaţia de a decide dacă nu cumva conduita neascultătoare a unor persoane asociate cu adunarea poate deveni pentru ei o societate de nedorit. Si aici exercitarea corespunzătoare a dreptăţii va pretinde o asemenea hotărîre să se bazeze pe Cuvîntul lui Dumnezeu şi nu pe prejudecăţi personale sau pe păreri nebiblice. Motivul de a întrerupe contactul social cu anumiţi fraţi de credinţă trebuie să fie dorinţa de a-i ajuta să se lămurească în privinţa necesităţii de a-şi schimba procedurile. Aceasta nu înseamnă să fim neamabili cu asemenea persoane ‘tratîndu-i ca duşmani’. Aceste persoane vor continua să fie ‘sfatuite ca fraţi’ (2 Tes. 3:11–15). Fireşte că şi aceasta serveşte spre protejarea celor care urmează sfatul Bibliei în această privinţă, ca să nu ajungă sub o influenţă nesănătoasă. — „2 Tim. 2:20–22.

 9. In conformitate cu Iacob 4:11, 12, cum se poate să dea greş un creştin în a exercita dreptate faţă de un coleg de credinţă?

⁹ Dacă însă creştinii ajung să judece acţiunile, motivele sau felul de viaţă al unui coleg de credinţă după propriile lor norme, făcînd o apreciere neautorizată asupra valorii persoanei, ei se fac vinovaţi de o serioasă deficienţă în exercitarea dreptăţii. Observă ce a scris discipolul Iacob: „Incetaţi să mai vorbiţi unul împotriva altuia. Cel care vorbeşte împotriva unui frate vorbeşte împotriva legii şi judecă legea. Acum dacă judeci legea, nu eşti un împlinitor al legii, ci un judecător. Nu există decît unul singur care este dătător al legii şi judecător, cel care este în stare să salveze şi să distrugă. Dar tu cine eşti ca să-l judeci pe aproapele tău“? (Iac. 4:11, 12). Cei ce judecă în felul acesta se pun mai presus de legea iubirii pe care o dă Dumnezeu, arătînd că nu este valabilă pentru ei. (Mat. 22:36–39; compară cu 1 Ioan 3:16). Făcînd astfel, ei violează normele de dreptate ale lui Iehova bazate pe iubire.

10. De ce este nedrept ca un anumit grup de oameni să fie considerat mai vrednic de „vestea bună“ decît un alt grup?

¹⁰ In afară de aceasta, ar fi nedrept din partea unui creştin să privească un anumit grup de oameni ca fiind mai vrednic de „vestea bună“ decît un alt grup. Isus Cristos a murit pentru întreaga omenire, iar voinţa lui Dumnezeu este să nu se facă nici o părtinire în aducerea la cunoştinţă a mesajului salvării (1 Tim. 2:3–6). In consecinţă, în ţările unde este posibil ca oamenii să fie vizitaţi în casele lor cu mesajul Bibliei, va fi fără îndoială întotdeauna în spiritul nepărtinirii să se treacă pe la fiecare uşă. Dat fiindcă anumite grupuri de oameni sînt mai înclinate să asculte, trebuie să ne ferim să nu alunecăm pe panta sentimentilor de favoritism (compară cu Iacob 2:1–9).

„A IUBI BUNATATEA“

11. Care este semnificaţia expresiei „a iubi bunătatea“?

¹¹ In afară de faptul că li s-a pretins să exercite dreptate, israeliţilor li s-a mai poruncit „să iubească bunătatea“. Expresia „a iubi bunătatea“ poate fi redată şi prin „a iubi bunătatea iubitoare“, sau „a iubi dragostea loială“. O asemenea „bunătate iubitoare“, este o grijă compătimitoare activă sau consideraţie faţă de alţii. Este bunătatea care se manifestă prin fapte. (Compară cu Rut 2:8–20; 3:10). „A iubi bunătatea“ ar însemna a găsi plăcere sau delectare în exprimarea bunătăţii, sărind bucuroşi în ajutorul altora.

12. Ce anume arată că Isus într-adevăr „iubea bunătatea“?

¹² In această privinţă un excelent exemplu l-a dat Isus Cristos. Chiar şi atunci cînd, obosit fiind se retrăgea într-un loc izolat şi era tulburat de compatrioţii lui, el îi trata cu bunătate. Privitor la una dintre ocazii Scripturile relatează: „El i-a luat [pe apostoli] cu el şi s-a retras în singurătate într-un oraş numit Betsaida. Dar mulţimile prinzînd de veste, se luară după el. Iar el le-a primit cu bunătate şi a început să le vorbească despre regatul lui Dumnezeu, şi i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de îngrijire“ (Luca 9:10, 11). Lui Isus îi făcea o mare plăcere să arate o astfel de bunătate.

13. Cum am putea arată noi astăzi că „iubim bunătatea“?

¹³ Eşti un discipol al lui Isus Cristos? Dacă da, atunci „iubeşti bunătatea“? Aşezi tu confortul şi dorinţele personale pe un plan secundar ca să le poţi da un ajutor material şi spiritual din toată inima celor în nevoie? Ca şi în cazul lui Isus, se trezesc în tine sentimente de compasiune atunci cînd vezi jalnica stare spirituală a celor lipsiţi de cunoştinţă exactă? (Marcu 6:34). Le aduci cu nerăbdare şi cu bucurie mîngîiere spirituală altora, inclusiv cunoscuţilor şi rudelor? Si îţi planifici o parte din timp în fiecare lună ca să participi şi tu la punerea de marturie în public? (Compară cu Apoc. 22:1, 2, 17). Cînd îi vezi pe colegii tăi de credinţă sau pe alţii în nevoi fizice reale, te simţi mişcat să le vii în ajutor? (Prov. 3:27, 28; 2 Cor. 8:1–4; 9:6–12). Categoric că da, în caz că „iubeşti bunătatea“ într-adevăr.

„UMBLA MODEST CU DUMNEZEUL TAU“

14. Care este sensul termenului ebraic redat prin modest“?

¹⁴ Profeţia lui Mica îi mai îndemna pe israeliţi: „Umblă modest cu Dumnezeul tău“. Intrucît termenul ebraic redat cu „modest“ la Mica 6:8, apare numai aici şi la Proverbe 11:2, deplina semnificaţie a cuvîntului nu se poate discerne prea repede. Scrierile iudaice ulterioare arată că acest termen ebraic transmite ideea de puritate şi decenţă. Versiunile „Septuaginta“ şi „Peschitta“ sugerează ideea de „pregătit“ sau „gata“ de a umbla cu Dumnezeu. Prin urmare, în loc să fie o simplă problemă de umilinţă, a umbla modest cu Iehova include evident faptul de a fi plăcut lui Dumnezeu, lipsit de pretenţii şi de a nu-ţi pune încrederea în tine însuţi.

15. După cum s-a ilustrat prin cazul lui Enoh şi Noe, ce se înţelege prin ‘umblarea cu Dumnezeu’?

¹⁵ Expresia ‘a umbla cu Dumnezeu’ apare mult mai devreme în consemnarea biblică. De exemplu, Profetul Enoh şi patriarhul Noe sînt menţionaţi ca unii care au umblat cu Dumnezeu. Cu privire la Noe citim: „Noe era un bărbat drept. El s-a dovedit ireproşabil printre contemporanii săi. Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu“ (Gen. 5:24; 6:9). Enoh, şi el a fost „plăcut lui Dumnezeu“ (Evr. 11:5). De aceea, umblarea cu Dumnezeu implică faptul de a ne comporta ca şi cum ne-am afla chiar în prezenţa sa, conformîndu-ne voinţei lui. Atît Enoh cît şi Noe s-au bucurat amîndoi de o intimitate deosebită cu Iehova Dumnezeu datorită credinţei şi conduitei lor corecte.

16. (a) Ce trebuie să se confirme cu privire la conduita noastră dacă vrem neapărat să fim modeşti în umblarea cu Dumnezeu? (b) Ce bine poate rezulta dintr-un exemplu lăudabil de viaţă ceştină?

¹⁶ Pentru ca creştinii să-şi poată păstra relaţia lor intimă cu Iehova Dumnezeu, ei trebuie să fie suficient de modeşti pentru a umbla cu el, rămînînd sfinţi, fără pretenţii şi decenţi în ochii săi. Biblia ne sfătuieşte: „Păstraţi-vă buna conduită printre naţiuni, pentru ca în lucrurile în care vorbesc împotriva voastră ca [despre nişte] răufăcători, să poată, ca rezultat al faptelor voastre bune ai căror martori oculari sînt, să îl glorifice pe Dumnezeu în ziua inspecţiei sale“ (1 Pet. 2:12). Da, un bun exemplu de viaţă creştină acordă putere în plus predicării „veştii bune“, dovedind că adevărata închinare influenţează pozitiv viaţa oamenilor şi, totodată, îi reduce la tăcere pe cei care îi calomniază pe discipolii adevăraţi ai lui Isus Cristos (1 Pet. 2:13–16). De fapt, asemenea calomniatori ai creştinilor pot ajunge să-şi dea seama de greşeala atitudinii lor şi, cu timpul, să devină ei înşişi glorificatori ai lui Iehova Dumnezeu.

17, 18. (a) După cum reiese clar din profeţia lui Mica şi din Iacob 1:22–25, ce pretinde Iehova de la toţi cei ce vor să fie plăcuţi în ochii lui? (b) Cum ilustrează acelaşi lucru umblarea cu Dumnezeu a lui Noe şi Enoh?

¹⁷ Cuvinte inspirate ale profeţiei lui Mica nu lasă nici un dubiu cu privire la faptul că toţi cei ce vor să-i fie plăcuţi lui Iehova Dumnezeu, trebuie să facă ceva. Acelaşi lucru este subliniat şi de către discipolul Iacob: „Deveniţi împlinitori ai cuvîntului şi nu doar ascultători, înşelîndu-vă singuri cu raţionamente false. Căci dacă cineva este ascultător al cuvîntului şi nu împlinitor, acesta este ca un om care îşi priveşte faţa naturală în oglindă. Căci el se vede pe sine însuşi, pleacă şi uită imediat ce fel de om este. Dar cel care se uită cu atenţie în legea perfectă care aparţine libertăţii, şi cel care persistă în ea, acest om, pentru că a devenit nu un ascultător uituc, ci un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui“. — Iac. 1:22–25.

¹⁸ Nu este suficient numai să te rogi, să citeşti Biblia, să participi la întrunirile creştine şi să asculţi acolo cu respect ce se spune. Viaţa noastră trebuie să demonstreze că exercităm dreptate, că iubim bunătatea şi că umblăm modeşti cu Dumnezeul nostru Iehova. Umblarea ireproşabilă cu Cel atotsuprem, atît din partea lui Noe, cît şi din partea lui Enoh, a inclus o activitate plină de zel. Enoh a profeţit fără teamă, spunîndu-le nelegiuiţilor din zilele sale că Iehova îşi va executa judecata prin miriadele de îngeri (Iuda 14, 15). Noe a participat nu numai la construirea corăbiei pentru menţinerea în viaţă a familiei sale şi a speciilor principale de animale, ci el a fost totodată şi „un predicator al dreptăţii“ făcînd să răsune avertismentul privitor la apropiata nimicire a contemporanilor săi.

19. Ce întrebări ne-am putea pune pentru a constata dacă trăim în armonie cu Mica 6:8?

¹⁹ Desigur că discipolii lui Isus Cristos nu doresc să se înşele singuri, gîndindu-se a avea o personalitate plăcută şi a te angaja în închinarea publică ar fi de ajuns ca cineva să fie aprobat de Iehova Dumnezeu. Manifestarea unui interes activ şi plin de compasiune faţă de semenii noştri, este neapărat necesar. Este valabil acest lucru cu privire la ţine? Eşti tu dispus şi nerăbdător să răspunzi necesităţilor fizice şi spirituale ale altora, făcînd acest lucru fără părtinire? Indeplineşti tu cu zel porunca de a predica şi de a face discipoli? (Mat. 28:19, 20) Este conduita ta, ca şi serv al lui Dumnezeu, demnă de imitat? Dacă da, atunci tu trăieşti în armonie cu cuvintele inspirate consemnate la Mica 6:8.