Continuaţi să umblaţi ca nişte copii ai luminii
„Voi eraţi odată întuneric dar acum sînteţi lumină în legătură cu Domnul. Continuaţi să umblaţi ca nişte copii ai luminii“. — Efes. 5:8.
1, 2. (a) De ce este de o importanţă vitală ca omul din ilustrarea noastră să înainteze împotriva vîntului? (b) De ce trebuie un creştin să lupte pentru a se feri să umble ca naţiunile?
OMUL lupta din răsputeri împotriva vîntului aprig. Întorcîndu-se la fiecare pas, el înainte fără şovăire. La ce bun tot acest efort? N-ar fi fost mai bine să se întoarcă şi să aibă vîntul din spate? Nu, căci la cîţiva paşi în urma lui se căsca o prăpastie adîncă şi întunecată. El nu avea de ales, dacă îi era dragă viaţa. Nu e deci de mirare că lupta să înainteze împotriva vîntului.
2 Astăzi, asemenea unui vînt nesănătos, „spiritul lumii“, dirijat de Satan, caută să antreneze sau să ia cu sine întreaga omenire pe o cale care duce în mod inevitabile în „prăpastia“ nimicirii, atunci cînd se va manifesta mînia lui Dumnezeu (1 Cor. 2:12; Efes. 5:6). Pentru a evita această mînie, unui creştin i se pretinde, dacă se poate spune astfel, ‘să meargă împotriva vîntului.’ El trebuie să lupte, dacă doreşte să umble ca un „copil al luminii,“ şi să nu umble aşa cum „umblă naţiunile“ şi nici să se comporte ca ele. — Efes. 4:17; 5:8.
E NEVOIE DE PUTERE LĂUNTRICĂ
3. (a) Conform textului din Efeseni 3:16, încotro trebuie îndreptate eforturile noastre pentru a evita cu succes să umblăm ca naţiunile? (b) Cum ne consolidăm noi „zona lăuntrică“?
3 Încotro trebuie îndreptate toate eforturile noastre, ca să fim biruitori în această luptă? Pavel ne răspunde insistînd „să fim făcuţi tari în omul care sîntem în interior cu putere prin spiritul lui Dumnezeu.“ Acesta este domeniul în care trebuie să continuăm să lucrăm, şi anume „omul lăuntric,“ prin care se defineşte ce sîntem în interior, în „persoana secretă a inimii.“ În această zonă trebuie făcute consolidări. Cum anume? Cheia ne-o oferă următorul verset: „Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţa voastră, cu iubire.“ — Efes. 3:16, 17; 1 Petr. 3:4.
4. (a) Ce implică faptul de a permite „să locuiască Cristos în inimile noastre“? (b) Ce întrebări revelatoare ar trebui să examinăm în mod personal?
4 „Sa locuiască Cristos în inimile noastre“ înseamnă ca mai întîi să fie dat afară neapărat spiritul lumii. Cum ar putea să se umple „omul lăuntric“ de spiritul lui Cristos dacă Satan, „spiritul care acţionează acum în fiii neascultării“ mai acţionează încă în noi sau a început să se întoarcă pe furiş în viaţa noastră? (Efes. 2:2). Astfel întreabă-te: „Mai gust încă în inima mea, spiritul satanic al acestui sistem?“ Noi am putea să ne compunem cu uşurinţă o înfăţişare pe care s-o vadă alţii, cînd, în realitate, în înteriorul nostru, sîntem o cu totul altă persoană. Cristos locuieşte în inimile noastre prin faptul că permitem ca exemplul şi învătăturile sale să ne înrîurească sentimentele şi acţiunile. De pildă, Isus le-a spus continuatorilor săi să nu privească la cineva de sex opus în mod pătimaş. Ascultăm noi de aceste cuvinte în gîndurile noastre cele mai tainice? Evităm noi cu seriozitate lucrurile care stîrnesc asemenea sentimente? Gîndiţi-vă: Poate fi oare găsit Isus în spiritul formei de distracţie pe care o căutăm noi? Nu dobîndim noi oare spiritul său numai dacă „iubim dreptatea şi urîm nelegiuirea?“ Dacă aşa stau lucrurile, atunci noi îngăduim ca spiritul lui Cristos să ne umple lăuntric, în sinea sau în eul nostru şi astfel avem „aceeaşi dispoziţie mintală“ ca şi Cristos. — Mat. 5:27, 28; Evr. 1:9; 1 Petr. 4:1.
5, 6. (a) Pentru ce studiul personal şi meditaţia sînt de o importanţă vitală în vederea întăririi „omului lăuntric“? (b) Tot ce se cere este oare o cunoaştere intelectuală? Iar dacă nu, de ce altceva mai este nevoie?
5 Astfel dacă vrem să fim „înrădăcinaţi şi fixaţi pe temelie ca să fim pe de-a-ntregul în stare să pricepem cu mintea, alături de toţi cei sfinţi, care este lărgimea, lungimea şi înălţimea“ adevărului Cuvîntului lui Dumnezeu, şi îndeosebi cum stă acest adevăr în legătură cu exemplul de iubire oferit de viaţa şi învăţăturile lui Isus Cristos, atunci de o importanţă vitală pentru noi este studiul personal al Bibliei şi meditaţia asupra acesteia. Ceea ce este adînc înrădăcinat nu poate fi smuls cu uşurinţă; ceea ce este fixat pe o temelie puternică, nu poate fi urnit uşor. De aceea noi trebuie să ne menţinem tare „rădăcina şi temelia“ noastră spirituală, şi nu putem face lucrul acesta decît permiţînd cunoştinţei despre Cristos să curgă în noi şi să pătrundă adînc în „omul care sîntem în interior.“ — Efes. 3:17, 18.
6 Să nu ne închipuim însă niciodată că pentru a locui Cristos în inima noastră e suficientă doar acumularea prin studiu a unui număr oarecare de fapte sau informaţii Biblice. Apostolul Pavel cunoştea foarte bine ce primejdii păşteau o credinţă întemeiată exclusiv pe o cunoaştere intelectuală, şi de aceea el continuă astfel: „Şi să cunoaşteţi iubirea lui Cristos care depăşeşte cunoştinţa, ca să vă umpleţi în toate lucrurile de toată plinătatea pe care o dă Dumnezeu.“ E nevoie de mai mult decît de o simplă „toceală“ sau, de o rece înmagazinare de cunoştinţe. E adevărat: cu cît te afli mai mult în tovărăşia unei persoane, cu atît îi înţelegi mai bine modul de a gîndi. Însă nu vei începe să imiţi felul de a se purta cu alţii al acelei persoane şi nici să imiţi modul ei de viaţă pînă cînd nu vei ajunge la o apreciere sinceră a sentimentelor sale. Tot la fel nici dragostea lui Cristos nu poate fi înţeleasă doar prin citirea de cărţi, ci numai atunci poate cunoaşte cineva ceea ce „depăşeşte cunoştinţa“ cînd prin experienţe care declanşează simpatia faţă de Fiul lui Dumnezeu devine el însuşi ca şi Cristos. — Efes. 3:19.
7. Întrucît Cristos era perfect, ar fi prea mult să se aştepte din partea noastră să fim ca el? Cum îţi motivezi cu Scriptura răspunsul?
7 Ce ţel înalt! Ce înalt exemplu spre care să tindem! Aşa ceva poate să pară, e drept, un proiect colosal, dar cu ajutorul lui Dumnezeu el poate fi realizat, în cuida imperfecţiunii capacităţilor noastre pentru că Pavel spune că Dumnezeu este în stare să „facă mai mult decît supraabundent, mai presus de tot ce am putea noi cere sau concepe.“ Întrebarea este însă: Ne facem noi partea noastră? — Efes. 3:20; vezi şi 1 Petr. 2:21 şi 1 Corint. 11:1.
„DEZBRĂCAŢI VECHEA PERSONALITATE CU DORINŢELE EI ÎNŞELĂTOARE“
8. (a) Potrivit cuvintelor lui Pavel, ce fel de dorinţe mai pot zăbovi în noi împreună cu „vechea personalitate“? (b) Cum au justificat unii faptul că şi-au ales forme degradante de distracţie? Dar este sănătoasă din punct de vedere Scriptural o asemenea argumentare?
8 Aşa sună îndemnul apostolului Pavel de la Efeseni 4:22. Aşadar nu dregeţi sau cîrpiţi vechea personalitate, ci „dezbrăcaţi-o“ (Col. 3:9). De ce? Pentru că „dorinţele ei înşelătoare“ care mai zăbovesc în inima noastră perfidă pot „corupe sau pot face ca vechea personalitate să meargă din rău în mai rău (Ier. 17:9). Pentru a justifica faptul că îşi îngăduie distracţii de o natură evident degradantă, unii creştini au argumentat astfel: Nu îmi tulbură cu nimic conştiinţa, aşa că oare ce e rău în asta? S-ar putea oare să fie rea conştiinţa lor şi dorinţele inimii lor să-i amăgească? Simplul fapt că nu ni se tulbură conştiinţa nu este de loc o asigurare în sine că linia noastră de conduită este excelentă. Însuşi apostolul Pavel a recunoscut: „Căci nu sînt conştient să existe ceva împotriva mea însumi. Totuşi nu prin aceasta sînt dovedit drept, ci acela care mă examinează este Iehova“ (1 Cor. 4:4). Conştiinţa multora din adunarea creştină din secolul I se desensibilizase atît de mult încît au ajuns să tolereze în mijlocul lor imoralitatea, ba chiar să se şi laude cu ea. Ce prost îndrumător le-a fost conştiinţa! — 1 Cor. 5:1, 2, 6; 1 Tim. 4:2.
9. Ce raport tulburător arată cum conştiinţa poate suferi treptat modificări?
9 Conştiinţa ne poate fi pătată lesne, în mod treptat, de către „dorinţele înşelătoare.“ De la biroul de filială al martorilor lui Iehova dintr-o ţară europeană ne parvine următorul raport tulburător:
„Este cert că în urmă cu vre-o zece ani fraţii noştri nu ar fi vizionat majoritatea filmelor cu care se distrează acum cînd simţul lor al decenţei a cunoscut modificări. Nu există nici cea mai mică îndoială asupra faptului că tendinţele acestei lumi i-au influenţat într-o anumită măsură pe unii dintre fraţii nostri.“
10. (a) Cum a fost manevrată în primul secol acceptarea luptelor de gladiatori? (b) Ce se poate învăţa din aceasta?
10 Satan se străduieşte întotdeauna ca normele sale corupte să fie treptat acceptate. Cînd au fost introduse în Palestina luptele de gladiatori, la început ele au fost primite cu „groază“ de către oamenii „neobişnuiţi cu asemenea privelişti,“ — spune istoricul Livius, din secolul întîi. El mai adaugă:
„Dar apoi, prin frecvente repetiţii, iar uneori prin îngăduinţa ca luptătorii să meargă pînă la a-şi face răni unul altuia . . . a făcut spectacolul familiar ba chiar plăcut şi a strînit în mulţi dintre tineri entuziasmul faţă de arme.“
Încetul cu încetul, groaza lor s-a domolit. Cu timpul au încetat să se mai simtă şocaţi şi au devenit spectatori entuziaşti. Metodele lui Satan rareori se schimbă; de aceea luaţi seama ca simţul vostru creştin al decenţei să nu sufere încetul cu încetul modificări. Reflectează o clipă: Cît de departe ţi-a permis conştiinţa ta să mergi? Nu cumva prea departe? Linia ta de conduită în domeniul distracţiilor este prea puţin diferită de aceea a persoanelor care „şi-au pierdut orice simţ moral?“
ASIGURAŢI-VĂ CU PRIVIRE LA CEEA CE POATE FI ACCEPTAT ÎN OCHII DOMNULUI
11, 12. (a) De ce este de o atît de mare importanţă acum sfatul de la Efeseni 5:10 şi 17 şi cum poate fi el pus în practică? (b) Faptul că distracţiile corupte pot avea unele laturi folositoare, le face demne de a fi acceptate de către un creştin?
11 Multe dintre lucrurile care sînt putrede din punct de vedere moral ne sînt înfăţişate ostentativ, de parcă ar fi perfect sănătoase. Iată de ce trebuie să fim siguri şi să „continuăm a ne asigura cu privire la ceea ce poate fi acceptat în ochii Domnului.“ „Din acest motiv [pentru că zilele sînt rele] încetaţi să fiţi nerezonabili, ci continuaţi să înţelegeţi care este voinţa lui Iehova.“ — Efes. 5:10, 17.
12 Astfel cînd ne lovim de problema distracţiilor pe care le oferă lumea, cheia este selectarea sau alegerea. Ilustrativă în acest sens e declaraţia cuiva: „Cea mai mare parte a filmului este destul de bună, dar multe au întotdeauna scene „sexy“, astfel că dacă vrei să vezi filmul în continuare, va trebui să vizionezi imagini sexuale.“ Dar vizionarea celei mai mari părţi „destul de bune“ a filmului, compensează oare posibilele pagube morale care rezultă din „scenele sexuale“ ale filmului? Aceste scene care zugrăvesc ceea ce se face în secret sînt puse în lumina reflectoarelor înaintea ochilor spectatorilor. Dacă Pavel a spus că „lucrurile care au loc în secret printre naţiuni este ruşinos să fie chiar şi numai relatate,“ care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de vizionarea oricărei părţi a unei asemenea distracţii? (Efes. 5:12). În loc să consulte lista de reguli a Talmudului iudaic, un creştin trebuie să-şi folosească propriile „puteri de percepere“ şi „să înceteze să fie neraţional [greceşte: „fără judecată, fără inteligenţă morală“].“ (Evr. 5:14). Aceasta poate însemna să evităm total anumite filme sau programe T.V., care de altfel ar putea să aibă unele laturi foarte distractive. Unul dintre scriitori care se mărturiseau a fi creştini, din secolul al doilea a făcut o excelentă observaţie în eseul său intitulat Spectacolele:
„Să admitem că aveţi acolo [la spectacole] lucruri plăcute, lucruri care, în sine, sînt agreabile şi inocente; ba chiar unele lucruri excelente. [Totuşi] nimeni nu poate dilua otrava cu fiere [o substanţă amară] . . . lucrul blestemat este pus în condimente bine potrivite şi cu cel mai dulce gust.“ — Tertullian.
13. Cum poate fi ajutată o persoană care, prin „cuvinte goale“, nesocoteşte sfatul Bibliei?
13 Cît este de bine cînd noi, personal, ne putem îndemna unii pe alţii să urmăm o linie de conduită care este „acceptată în ochii Domnului!“ Lăudabilă, într-adevăr, este această exprimare a unui tînăr: „Cred că printre adolescenţii marturi spiritual se face un extraordinar efort în străduinţa de a rămîne departe de filmele imorale şi de a-i îndemna şi pe alţii să rămînă departe de ele.“ Pavel a avertizat însă adunarea că unii membrii ai ei vor nesocoti sfatul corect al Scripturii. El a spus: „Să nu vă înşele nimeni cu vorbe goale, căci [tocmai] din cauza lucrurilor amintite mai sus [curvia, necurăţia, conversaţiile obscene şi altele] vine mînia lui Dumnezeu asupra fiilor neascultării“ (Efes. 5:6). Cei ce spun „vorbe goale“ ar putea exercita o influenţă rea asupra altora. Cu privire la cei care stăruie să umble în mod dezordonat, Pavel face următoarea recomandare:
„Ci dacă cineva nu ascultă de cuvîntul nostru . . . , însemnaţi-vi-l şi încetaţi să vă mai asociaţi cu el, ca să-i fie ruşine. Totuşi să nu-l consideraţi ca pe un duşman, ci continuaţi să-l mustraţi ca pe un frate.“ — 2 Tes. 3:14, 15.
Ce-i drept, nu trebuie să fie tratat ca „duşman,“ dar trebuie să încetăm a-i mai căuta tovărăşia sau să ne mai complacem în societatea lui, potrivit termenilor sau condiţiilor impuse de el. Poate că astfel va ajunge acolo încît să simtă necesitatea de a-şi modifica felul de a gîndi.
ALTERNATIVE PENTRU COPIII LUMINII
14, 15. (a) Ce făceau mulţi oameni din secolul întîi, care aparţineau naţiunilor, pentru a-şi procura un oarecare stimulent în viaţa lor? (b) Ce alternative pentru creştini sînt menţionate la Efes. 5:18, 19 şi cum erau privite acestea de către cei dintre naţiuni?
14 Toţi oamenii, indiferent dacă sînt tineri sau bătrîni, simt o arzătoare nevoie de ceva stimulator, de o oarecare înviorare, de o schimbare de ritm care să le înalţe spiritul din monotonia vieţii de zi cu zi. Obiceiul comun al oamenilor lumeşti din secolul întîi era să îşi afle un stimulent sau un mijloc de „înviorare“ în băutură. Întîlnirile lor în societate deveneau adesea simple „întreceri la băutură.“ Cît de deosebiţi erau în aceasta privinţă creştinii? Ei aveau o excelentă sursă de înviorare. Care era aceea? Ne spune apostolul Pavel: „Tot astfel, nu vă îmbătaţi cu vin, fapt [in] care este destrăbălare, ci menţineţi-vă plini de spirit.“ Influenţa spiritului lui Dumnezeu le producea creştinilor cea mai mare desfătare. Prin urmare, întrunirile lor de societate nu reflectau „destrăbălarea“ sau „trăirea sălbatică“ [traducerea lui Beck] a necredincioşilor. Pentru că spiritul care le umplea inimile era spiritul sfînt al lui Dumnezeu, ceea ce le ieşea din gură era radical deosebit de vorbăria celor „umpluţi“ cu vin. În loc să se complacă în cîntece obscene însoţite adeseori de dansuri neruşinate prin care erau renumite naţiunile, creştinii urmau sfatul sănătos al lui Pavel: „Continuaţi . . . să vă vorbiţi unii altora cu psalmi şi cu laude lui Dumnezeu şi cu cîntări spirituale, cîntînd şi acompaniindu-vă cu muzică în inimile voastre, lui Iehova.“ Acestea erau înviorătoare lăuntric. — Efes. 5:18, 19; 1 Petr. 4:3.
15 Cît de plictisitoare le păreau toate acestea celor dintre naţiuni! Dar acei „copii ai luminii“ din secolul întîi erau bucuroşi, pentru că ei aveau într-adevăr un spirit de un fel deosebit. El acţionau ca o familie în mijlocul căreia există căldură, asemeni „casei lui Dumnezeu“ în care fiecare îşi folosea „darul“ său spre zidirea sau edificarea familiei adunării. — Efes. 2:19; 4:7.
16. (a) Ce efect va avea asupra adunării un cald spirit de „familie“ şi de ce trebuie să ne amintim de sfatul de la Iacob 1:27? (b) Ce primejdie posibilă trebuie evitată la anumite reuniuni recreative în societate? (c) Prin ce ar trebui să se remarce activităţile recreative în care se angajează creştinii cu ocazia reuniunilor în societate?
16 Tot la fel şi astăzi acolo unde există un cald spirit de „familie“ în adunare, acolo va exista şi o firească dorinţă de asociere cu alţii la întruniri precum şi nevoia de societate în vederea zidirii reciproce. Iubirea sinceră îi va îndemna pe creştini la manifestarea unui interes sau a unei griji spontane faţă de toţi, fie tineri, fie bătrîni, şi mai ales faţă de „văduve şi orfani“ (Iac. 1:27). Însă întîlnirile destinate să satisfacă nevoia de societate nu e permis să fie lăsate să degenereze, aşa cum s-a întîmplat în cazul relatat mai jos:
„A fost o încîntătoare ceremonie de nuntă, cu sfaturi scripturale excelente din partea servului care a ţinut vorbirea de nuntă. Apoi tînăra pereche însoţită de cîteva sute de invitaţi s-a dus într-o sală din apropiere în care s-a dat în continuare o masă de sărbătorire a evenimentului. Dar ce atmosferă diferită! O orchestră de profesionişti a stimulat la dansuri sălbatice printr-o muzică atît de senzuală şi urlată atît de tare încît mai mulţi dintre invitaţi au fost nevoiţi să se retragă. Băuturile tari curgeau gîrlă. Dansul reflecta un spirit de sălbatică abandonare sai uitare de sine. Mulţi dintre oaspeţi au întrebat: De ce să strici o fericită nuntă teocratică, ducînd-o şi scufundînd-o în lume?“
Ce se poate face în ocaziile în care creştinii se relaxează sau se recrează? Multe lucruri cu efect constructiv, adică ziditoare! Unele lucruri pe care le-au găsit cu adevărat înviorătoare unii creştini, sînt amintite în articolul care urmează. Esenţialul este ca lucrurile pe care le facem să reflecte faptul că sîntem „copii ai luminii“ şi că ne aflăm sub influenţa spiritului lui Dumnezeu şi nu sub influenţa „spiritului lumii.“ — 1 Cor. 2:12.
TOŢI SĂ ÎŞI FOLOSEASCĂ INFLUENŢA SPRE BINE
17. Cum îi pot ajuta bătrînii şi alţi bărbaţi cu „calităţi spirituale“ pe cei care poate au făcut un „pas greşit“ în domeniul distracţiilor?
17 În faţa presiunii crescînde a lumii este nevoie de o vigilenţă corespunzătoare pentru a sta în calea manifestării spiritului ei în adunare. Influenţa bătrînilor ar trebui să promoveze revărsarea spiritului lui Dumnezeu asupra acesteia. Uneori lucrul acesta poate să pretîndă „modificarea“ felului de a gîndi al unora care s-au dezechilibrat. Cu privire la infiltrarea în adunare a unui spirit lumesc, un bătrîn scria: „Ca bătrîni, trebuie să ni se facă reproşuri pentru că unii dintre noi se dovedesc slabi atunci cînd sînt puşi în faţa situaţiei de a da sfaturile necesare, şi pentru că nu se ridică în apărarea a ceea ce este corect.“ Însă nu numai bătrînii, ci toţi aceia „care au calităţi spirituale [cei spirituali, Kingdom Interlinear Translation]“ „ar trebui să fie dispuşi“ să îl corecteze pe un asemenea om [pe unul care a făcut „un pas greşit“] în spiritul blîndeţei. Un asemenea sfat „blînd“ îl va împiedeca probabil pe cel care a făcut „pasul greşit“ să ajungă la o linie de conduită orientată în permanenţă greşit, fapt care l-ar putea duce pe respectivul la dezastru. — Efes. 4:11–14; Gal. 6:1.
18. De ce este nevoie de echilibru?
18 Trebuie să înţelegem cu toţii că gusturile diferă în alegerea formei de distracţie. De aceea, în loc să fim extrem de critici, pînă acolo încît să fim „excesiv de drepţi,“ este mai bine să îndemnăm spre ceea ce este de dorit. Folosiţi normele stabilite în Biblie. Lăsaţi ca forţa Cuvîntului lui Dumnezeu să mişte inimile celor care au făcut „paşi greşiti.“ — Ecl. 7:16
19. Cum îşi pot folosi părinţii spre bine influenţa pe care o au asupra copiilor lor?
19 Mai cu seamă părinţii se află în excelenta situaţie de a le putea ajuta copiilor lor. Apostolul Pavel le-a poruncit părinţilor: „Nu-i iritaţi [nu-i provocaţi la mînie] pe copiii voştri, ci continuaţi să-i creşteţi în disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova.“ Cuvîntul grecesc tradus prin „a creşte“ conţine ideea de căldură faţă de copil, căci rădăcina cuvîntului îi poate fi aplicată unei „mame care alăptează, [care] îşi creşte cu grijă copiii.“ — Efes. 6:4; 1 Tes. 2:7.
20. (a) De ce există nevoia de disciplină? (b) Ce ar trebui să facă părinţii, după cum rezultă din remarcile unui tînăr? Va fi apreciată mai tîrziu această atitudine de către copiii lor?
20 Un asemenea interes îi va reţine pe părinţi de la o atitudine de indiferenţă faţă de felul în care îşi aleg copiii lor distracţiile. Iubirea profundă faţă de copil îi va determina pe părinţi să fie uneori fermi, „crescîndu-i în disciplină,“ mai ales din cauză că se ivesc presiuni pe care le opun copiii unora dintre restricţiile părinteşti probabil în domeniul distracţiilor. Un predicator cu timp integral în vîrstă de 21 de ani, care fusese educat de către părinţi temători de Dumnezeu, a făcut următoarele reflecţii cu privire la anii adolescenţei sale:
„Abia cu ani mai tîrziu am înţeles că educaţia pe care am primit-o a fost spre folosul meu, chiar dacă uneori mă gîndeam că eram în pierdere. În ce-i priveşte pe părinţi, ei s-ar putea gîndi că îşi pierd copiii în caz că au o atitudine fermă. Dar de fapt, nu şi-i pierd. Ei trebuie să privească lucrurile într-o perspectivă mai îndepărtată. Vă daţi seama cît poate fi de greu pentru părînţi cînd copilul le spune: „Mămico, Dorina poate face aşa ceva şi doar ea e tot la adevăr, aşa că nu ştiu ce te face să crezi că eu aş putea cădea de la adevăr?“ Trebuie să le fie foarte greu părinţilor să spună „Nu!“ Dar abia după ce eşti mai mare, cu mulţi ani mai tîrziu, poţi spune, privind în urmă: „Îţi mulţumesc, Iehova, că părinţii mei au avut curajul să ia o atitudine hotărîtă.“
21. Ce relaţie bazată pe afecţiune trebuie să realizeze copiii cu ajutorul părinţilor lor? De ce?
21 Însă forţa care se exercită din exterior, sau disciplina, nu este totul. Apostolul Pavel a vorbit de „sfatul autoritar al lui Iehova.“ Literalmente, cuvintele din original înseamnă a pune în mintea cuiva felul de a gîndi al lui Iehova, ca o influenţă care exercită control şi care reglementează sau ordonează. Daţi-vă silinţa să le ajutaţi copiilor voştri să ajungă la realizarea unei asemenea relaţii cu Iehova, încît să respingă din propria lor iniţiativă formele de distracţie degradante precum şi proasta conduită, ca să poată spune şi ei aşa cum a spus un tînăr care a cultivat o asemenea relaţie: „E vorba nu atît de ceea ce există între mine şi părinţii mei, cît de ceea ce există între mine şi Iehova.“
22. Ce speranţă putem întreţine continuînd să umblăm ca nişte copii ai luminii?
22 E o realitate valabilă pentru noi toţi aceea că important este ce există între noi şi Iehova. De aceea nici unul din poporul lui Iehova nu trebuie să uite că el este un „copil al luminii.“ Continuaţi să umblaţi acum ca nişte luminători, bucurîndu-vă de o viaţă satisfăcătoare şi fericită şi întreţineţi perspectiva unei eternităţi în stare de fericire într-un sistem nou care se va realiza în curînd şi care ca stimula strălucirea morală.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]
„Să locuiască Cristos în inimile noastre“ înseamnă ca mai întîi să fie dat afară spiritul lumii