O răscumpărare corespunzătoare pentru toţi

„Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.“ — MATEI 20:28.

 1, 2. (a) De ce se poate spune că răscumpărarea este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a oferit omenirii? (b) Ce folos se poate obţine din analizarea răscumpărării?

RĂSCUMPĂRAREA este cel mai mare dar oferit omenirii de Dumnezeu. Prin intermediul «răscumpărării» putem avea „iertarea păcatelor“ (Efeseni 1:7). Ea este temelia unei speranţe de viaţă veşnică fie în cer, fie pe un pămînt paradiziac (Luca 23:43; Ioan 3:16). Iar datorită ei, creştinii se pot bucura încă de pe acum de o stare curată înaintea lui Dumnezeu. — Apocalips 7:14, 15.

² Răscumpărarea nu este deci un lucru vag sau abstract. Avînd o temelie legală în principiile divine, răscumpărarea poate aduce foloase reale, palpabile. Poate că unele aspecte ale acestei doctrine sînt „greu de înţeles“ (2 Petru 3:16). Dar vei constata că merită din plin efortul de a cerceta îndeaproape răscumpărarea, deoarece ea reflectă iubirea inegalabilă a lui Dumnezeu faţă de omenire. A înţelege semnificaţia răscumpărării înseamnă a înţelege o trăsătură-cheie a „bogăţiei înţelepciunii şi cunoştinţei“ de nepătruns a lui Dumnezeu. — Romani 5:8; 11:33.

Chestiuni care trebuie rezolvate

 3. Cum a devenit necesară răscumpărarea, şi de ce Dumnezeu nu a putut pur şi simplu să scuze omenirea păcătoasă?

³ Răscumpărarea a devenit necesară din cauza păcatului primului om, Adam, care a transmis descendenţei sale o moştenire inutilă constînd din boli, suferinţe, necazuri şi dureri (Romani 8:20). În virtutea imperfecţiunii moştenite, toţi descendenţii lui Adam sînt „copii ai mîniei“, care merită să moară (Efeseni 2:3; Deuteronom 32:5). Dumnezeu nu putea să se lase în voia sentimentelor neprincipiale şi să ierte pur şi simplu omenirea păcătoasă. Propriul său Cuvînt arată că „plata păcatului este moartea“ (Romani 6:23). Pentru a scuza păcatul omenirii Dumnezeu ar fi trebuit să-şi ignore propriile norme drepte, să-şi anuleze propria justiţie legală (Iov 40:8)! Totuşi, „dreptatea şi judecata sînt temelia scaunului de domnie [al lui Dumnezeu]“ (Psalm 89:14). Dacă el ar fi făcut vreo abatere de la dreptate, aceasta nu ar fi făcut decît să încurajeze nelegiuirea şi să submineze poziţia sa de Suveran al universului. — Vezi Ecleziastul 8:11.

 4. Ce probleme a ridicat răzvrătirea lui Satan?

⁴ Dumnezeu a trebuit să rezolve şi alte probleme cauzate de răzvrătirea lui Satan, probleme de importanţă mult mai mare decît situaţia precară a omenirii. Satan a pătat renumele lui Dumnezeu acuzîndu-l pe Iehova că minte şi că este un dictator crud care le privează pe creaturile sale de cunoştinţă şi libertate (Geneza 3:1-5). În plus, zădărnicind, în aparenţă, scopul lui Dumnezeu de a umple pămîntul cu oameni drepţi, Satan l-a pus pe Dumnezeu în postura unui ratat (Geneza 1:28; Isaia 55:10, 11). Satan a îndrăznit şi să-i ponegrească pe slujitorii loiali ai lui Dumnezeu, acuzîndu-i că Îi slujeau doar din motive egoiste. Satan s-a lăudat că, dacă asupra acestora s-ar exercita presiuni, nici unul dintre ei nu i-ar rămîne loial lui Dumnezeu! — Iov 1:9-11.

 5. De ce nu putea Dumnezeu să ignore atacurile sfidătoare ale lui Satan?

⁵ Aceste atacuri sfidătoare nu puteau fi ignorate. Dacă ele ar fi rămas fără răspuns, încrederea în guvernarea lui Dumnezeu şi sprijinul acordat ei ar fi degenerat în final (Proverbe 14:28). Dacă legea şi ordinea s-ar deteriora, nu ar domni haosul în tot universul? Astfel, Dumnezeu s-a simţit dator faţă de sine însuşi şi faţă de căile sale drepte să-şi justifice suveranitatea. El era dator faţă de slujitorii săi fideli în sensul că le permite să-şi demonstreze loialitatea neştirbită faţă de el. Aceasta însemna să trateze starea deplorabilă a omenirii păcătoase în aşa fel încît să dea întîietate celor mai importante probleme. Mai tîrziu El i-a spus Israelului: „Eu, Eu, Acelaşi, îţi şterg fărădelegile pentru Mine“. — Isaia 43:25.

Răscumpărarea: O acoperire

 6. Care sînt cîţiva dintre termenii folosiţi în Biblie pentru a descrie mijloacele folosite de Dumnezeu pentru salvarea omenirii?

⁶ În Psalm 92:5 citim următoarele: „Cît de măreţe sînt lucrările Tale, DOAMNE, şi cît de adînci sînt gîndurile Tale!“ Este nevoie deci de eforturi din partea noastră ca să înţelegem ce a făcut Dumnezeu pentru omenire. (Vezi Psalm 36:5, 6.) Din fericire, Biblia ne ajută să înţelegem problemele folosindu-se de o serie de termeni care descriu sau ilustrează, din diferite puncte de vedere, grandioasele lucrări ale lui Dumnezeu. Biblia vorbeşte despre răscumpărare folosind termenii cumpărare, reconciliere, ispăşire, redempţiune şi expiere (Psalm 49:8; Daniel 9:24; Galateni 3:13; Coloseni 1:20; Evrei 2:17, NWT). Dar poate că expresia care redă cel mai bine situaţia este aceea folosită de însuşi Isus în Matei 20:28: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare [în greacă lý·tron] pentru mulţi“.

 7, 8. (a) Ce învăţăm din cuvintele ebraice şi greceşti pentru răscumpărare? (b) Arătaţi cum răscumpărarea implică un lucru care corespunde altuia.

⁷ Ce este o răscumpărare? Cuvîntul grecesc lý·tron provine dintr-un verb care înseamnă „a desface“. Acesta era folosit cu referire la banii plătiţi pentru eliberarea prizonierilor de război. Dar în Scripturile ebraice, cuvîntul pentru răscumpărare, kó·pher, provine dintr-un verb care înseamnă „a acoperi“ sau „a pune peste“. De exemplu, Dumnezeu i-a spus lui Noe să-şi acopere (ka·phár) arca cu zmoală (Geneza 6:14). Deci din acest punct de vedere, a răscumpăra sau a ispăşi păcatele înseamnă a acoperi păcatele. — Psalm 65:3.

⁸ În Theological Dictionary of the New Testament se arată că termenul kó·pher „semnifică întotdeauna un echivalent“, sau un lucru care corespunde cu altul. Astfel, acoperămîntul (kap·pó·reth) arcei legămîntului corespundea ca formă cu arca însăşi. În mod asemănător, în cadrul ispăşirii pentru păcat, sau al răscumpărării, justiţia divină cere «suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, mînă pentru mînă, picior pentru picior» (Deuteronom 19:21). Uneori însă justiţia poate fi satisfăcută dacă în locul pedepsei propriu-zise este oferit un echivalent. Pentru a ilustra aceasta, în Exod 21:28-32 se vorbeşte despre un taur care omoară cu coarnele o persoană. Dacă proprietarul taurului cunoştea comportamentul acestuia, dar nu lua măsurile de precauţie necesare, el putea fi obligat să acopere, sau să plătească, cu propria sa viaţă pentru viaţa celui ucis! Dar dacă proprietarul animalului era numai parţial răspunzător de aceasta? Atunci el avea nevoie de un kó·pher, adică de ceva care să-i acopere greşeala. Judecătorii numiţi îi puteau impune o răscumpărare, sau amendă, ca preţ de redempţiune.

 9. Cum ilustrează o situaţie în care erau implicaţi întîii-născuţi ai lui Israel exactitatea pretinsă de un preţ de răscumpărare?

⁹ Un alt termen ebraic apropiat de „răscumpărare“ este pa·dháh, un verb care înseamnă în esenţă a „cumpăra din nou“. În Numere 3:39-51 se arată care avea să fie preţul exact al răscumpărării. Salvîndu-i pe israeliţii întîi-născuţi de la execuţia efectuată la Paştele din 1513 î.e.n., Dumnezeu devenea proprietarul lor. Astfel, el putea să pretindă fiecărui fiu israelit întîi-născut să-i slujească la templu. În schimb, Dumnezeu a acceptat un „preţ de răscumpărare“ (pidh·yóhm, un substantiv derivat din pa·dháh), decretînd: „Să iei pe leviţi pentru Mine (. . .) în locul tuturor întîilor-născuţi dintre fiii lui Israel“. Dar înlocuirea trebuia să fie exactă. S-a făcut un recensămînt al tribului lui Levi: 22 000 persoane de sex bărbătesc. Apoi s-a făcut un recensămînt al tuturor israeliţilor întîi-născuţi: 22 273. Numai prin plata unui „preţ de răscumpărare“ de cinci shekeli pentru fiecare individ putea fi răscumpărat excesul de 273 de întîi-născuţi, adică scutiţi de la serviciul pentru templu.

O răscumpărare corespunzătoare

10. De ce jertfele de animale nu puteau în mod adecvat să acopere păcatele omenirii?

¹⁰ Cele de mai sus ilustrează faptul că o răscumpărare trebuie să fie echivalentul lucrului pe care îl substituie, sau îl acoperă. Jertfele de animale pe care le ofereau credincioşii începînd de la Abel nu puteau de fapt să acopere păcatele oamenilor, deoarece aceştia din urmă sînt superiori animalelor (Psalm 8:4-8). Iată de ce Pavel a putut să scrie că „este cu neputinţă ca sîngele taurilor şi al ţapilor să ridice păcatele“. Aceste jertfe nu puteau servi decît ca acoperire ilustrativă, sau simbolică, anticipînd, astfel, răscumpărarea care urma să vină. — Evrei 10:1-4.

11, 12. (a) De ce miliarde de oameni nu au trebuit să moară ca jertfă pentru a acoperi păcatul omenirii? (b) Cine este singurul care a putut servi ca „răscumpărare corespunzătoare“, şi cărui scop serveşte moartea sa?

¹¹ Această răscumpărare figurativă trebuia să fie echivalentul exact al lui Adam, întrucît pedeapsa cu moartea pe care Dumnezeu i-a aplicat-o în mod just lui Adam a dus la condamnarea rasei umane. În 1 Corinteni 15:22 se spune că „în Adam toţi mor“. Deci nu a fost necesar ca miliarde de oameni să moară de o moarte de jertfă care să corespundă fiecărei persoane dintre descendenţii lui Adam. „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea“ (Romani 5:12). Şi „dacă moartea a venit prin om“, şi răscumpărarea omenirii a putut veni „prin om“. — 1 Corinteni 15:21.

¹² Omul care putea furniza răscumpărarea trebuia să fie un om perfect din carne şi sînge — echivalentul exact al lui Adam (Romani 5:14). O creatură spirituală sau un „Dumnezeu-om“ nu putea echilibra balanţa justiţiei. Numai un om perfect, adică cineva care îi corespundea perfect lui Adam şi nu era sub condamnarea la moarte adamică, putea să ofere o „răscumpărare corespunzătoare“ (1 Timotei 2:6).a Jertfindu-şi viaţa în mod voluntar, acest „cel din urmă Adam“ a putut achita plata pentru păcatul „omului dintîi, Adam“. — 1 Corinteni 15:45; Romani 6:23.

13, 14. (a) Beneficiază Adam şi Eva de răscumpărare? Explicaţi. (b) Cum beneficiază de răscumpărare descendenţii lui Adam? Ilustraţi.

¹³ Însă nici Adam, nici Eva nu vor beneficia de răscumpărare. În Legea mozaică se găsea următorul principiu: „Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte“ (Numere 35:31). Adam nu a fost înşelat, deci păcatul său a fost intenţionat, deliberat (1 Timotei 2:14). Acesta echivala cu uciderea descendenţilor lui Adam, deoarece ei moşteneau acum imperfecţiunea sa, ajungînd sub sentinţa cu moartea. Este limpede că Adam merita să moară, deoarece, ca om perfect, el a ales intenţionat să nu asculte de legea lui Dumnezeu. Ar fi fost contrar principiilor drepte ale lui Iehova ca Dumnezeu să aplice răscumpărarea şi în folosul lui Adam. Însă achitarea plăţii pentru păcatul lui Adam asigură anularea sentinţei cu moartea asupra descendenţilor acestuia (Romani 5:16)! În sens legal, puterea distrugătoare a păcatului este tăiată de la rădăcină. Răscumpărătorul «gustă moartea puntru toţi», suportînd consecinţele păcatului pentru toţi copiii lui Adam. — Evrei 2:9; 2 Corinteni 5:21; 1 Petru 2:24.

¹⁴ Să ilustrăm acest lucru: Imaginaţi-vă o fabrică mare cu sute de angajaţi. Directorul fabricii dă faliment din cauza necinstei; fabrica îşi închide porţile. Sute de muncitori sînt acum şomeri şi nu îşi mai pot plăti impozitele. Soţiile lor, copiii lor şi chiar creditorii lor suferă cu toţii din cauza necinstei acelui om! Dar apare un binefăcător bogat care plăteşte datoriile fabricii şi redeschide întreprinderea. Achitarea datoriei respective aduce, la rîndul ei, uşurare deplină numeroşilor angajaţi, familiilor lor şi creditorilor. Dar beneficiază şi fostul director de noua prosperitate? Nu, el se află la închisoare, fiind, astfel, dat afară definitiv din serviciu! În mod asemănător, anularea datoriei lui Adam aduce beneficii milioanelor de descendenţi ai săi — dar nu lui.

Cine furnizează răscumpărarea?

15. Cine a putut să furnizeze răscumpărarea pentru omenire, şi de ce?

¹⁵ Psalmistul se plîngea astfel: „Nici unul nu poate să răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării pentru el însuşi; (răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna)“. Biblia Regele Carol II spune că preţul de răscumpărare „niciodată nu e cu putinţă“ (Psalm 49:7, 8). Dar cine avea să furnizeze răscumpărarea? Numai Iehova putea procura un «Miel [perfect] care să ridice păcatul lumii» (Ioan 1:29). Dumnezeu nu a trimis un înger oarecare să salveze omenirea. El a făcut sacrificiul suprem de a-l trimite pe Fiul său unic-născut, care «era desfătarea Lui». — Proverbe 8:30; Ioan 3:16.

16. (a) Cum a ajuns Fiul lui Dumnezeu să se nască om perfect? (b) Cum putea fi numit Isus din punct de vedere legal?

¹⁶ Prin participarea sa benevolă la aranjamentul divin, Fiul lui Dumnezeu „s-a golit“ de natura sa cerească (Filipeni 2:7, nota de subsol). Iehova a transferat în pîntecele unei fecioare iudaice pe nume Maria forţa de viaţă şi tipul de personalitate al Fiului său ceresc întîi-născut. Apoi spiritul sfînt «a umbrit-o», garantînd că acel copil care creştea în pîntecele ei va fi sfînt, liber cu desăvîrşire de păcat (Luca 1:35; 1 Petru 2:22). Ca om, el avea să fie numit Isus. Dar din punct de vedere legal, el putea fi numit «al doilea Adam», deoarece îi corespundea perfect lui Adam (1 Corinteni 15:45, 47). Isus se putea, astfel, jertfi în calitate de „Mielul fără cusur şi fără pată“, ca răscumpărare pentru omenirea păcătoasă. — 1 Petru 1:18, 19.

17. (a) Cui trebuie să-i fie plătită răscumpărarea, şi de ce? (b) Întrucît Dumnezeu atît furnizează, cît şi primeşte răscumpărarea, de ce mai este făcut acest schimb?

¹⁷ Dar cui avea să-i fie plătită răscumpărarea? De secole teologii creştinătăţii susţin că aceasta i-a fost plătită lui Satan Diavolul. Adevărul este că omenirea a fost «vîndută păcatului» şi, astfel, a ajuns sub controlul lui Satan (Romani 7:14; 1 Ioan 5:19). Însă Iehova, nu Satan, este cel care „cere pedeapsă“ pentru nelegiuire (1 Tesaloniceni 4:6). De aceea, aşa cum arată explicit Psalmul 49:7, răscumpărarea trebuie plătită „lui Dumnezeu“. Iehova furnizează răscumpărarea, dar, după ce Mielul a fost jertfit, valoarea răscumpărării lui trebuie plătită lui Dumnezeu. (Compară Geneza 22:7, 8, 11-13; Evrei 11:17.) Lucrul acesta nu face din răscumpărare un schimb mecanic, lipsit de sens, ca şi cum banii ar fi luaţi dintr-un buzunar şi puşi într-altul. Răscumpărarea nu implică atît un schimb fizic cît o tranzacţie legală. Insistînd ca răscumpărarea să fie plătită — cu un preţ mare chiar pentru el însuşi — Iehova şi-a afirmat ataşamentul neclintit faţă de principiile sale drepte. — Iacob 1:17.

„S-a îndeplinit!“

18, 19. De ce a fost necesar ca Isus să sufere?

¹⁸ În primăvara anului 33 e.n. venise timpul ca răscumpărarea să fie plătită. Iesus Cristos a fost arestat pe baza unor acuzaţii false, a fost găsit vinovat şi executat pe un stîlp prin ţintuire. El s-a rugat lui Dumnezeu cu „strigăte mari şi cu lacrimi“ din cauza durerii acute şi a umilinţei la care era supus (Evrei 5:7). Era necesar ca Isus să sufere atît de mult? Da, deoarece, rămînînd „loial, fără răutate, nepătat, despărţit de păcătoşi“ pînă la sfîrşit, Isus a rezolvat cu un final cutremurător litigiul privitor la integritatea slujitorilor lui Dumnezeu. — Evrei 7:26, NWT.

¹⁹ Suferinţele lui Cristos au servit şi la desăvîrşirea lui pentru funcţia de Mare Preot al omenirii. În acest sens el nu este un birocrat oarecare distant şi rece. „Căci prin faptul că a suferit el însuşi cînd a fost pus la încercare, poate veni în ajutorul celor care sînt puşi la încercare“ (Evrei 2:10, 18; 4:15, NWT). Odată cu ultima sa suflare, Isus a putut să strige triumfător: „S-a îndeplinit“ (Ioan 19:30, NWT)! Nu numai că şi-a dovedit integritatea, dar el a şi reuşit să pună temelia pentru salvarea omenirii — şi, lucru şi mai important, să justifice suveranitatea lui Iehova!

20, 21. (a) De ce a fost Cristos sculat dintre morţi? (b) De ce a fost Isus Cristos „făcut viu în duh“?

²⁰ Dar cum se aplică efectiv răscumpărarea la omenirea păcătoasă? Cînd? Şi cum? Aceste lucruri nu au fost lăsate la voia întîmplării. În a treia zi de la moartea lui Cristos, Iehova l-a sculat dintre morţi (Fapte 3:15; 10:40). Prin acest act de importanţă fundamentală, confirmat de sute de martori oculari, Iehova nu numai că a răsplătit serviciul fidel al Fiului său, dar şi i-a dat acestuia prilejul să-şi desăvîrşească lucrarea de răscumpărare. — Romani 1:4; 1 Corinteni 15:3-8.

²¹ Isus a fost „făcut viu în duh“, rămăşiţele sale pămînteşti fiind îndepărtate într-un mod care nu a fost dezvăluit (1 Petru 3:18; Psalm 16:10; Fapte 2:27). În calitate de creatură spirituală, înviatul Isus putea acum să se întoarcă triumfător în cer. Ce bucurie fără margini trebuie să fi fost în cer cu această ocazie! (Vezi Iov 38:7.) Dar Isus nu s-a întors doar ca să se bucure de primirea ce i s-a făcut. El a venit ca să efectueze şi alte lucrări, inclusiv aceea prin care a dat întregii rase umane posibilitatea de a beneficia de răscumpărarea sa. (Compară Ioan 5:17, 20, 21.) Însă modul în care a îndeplinit el această lucrare şi semnificaţia ei pentru omenire vor fi analizate în articolul următor.

[Notă de subsol]

Întrebări recapitulative

◻ Ce probleme erau de mai mare importanţă decît salvarea omenirii?

◻ Ce înseamnă a „răscumpăra“ păcătoşii?

◻ Cui trebuia să-i corespundă Isus, şi de ce?

◻ Cine furnizează răscumpărarea, şi cui îi este plătită ea?

◻ De ce a fost necesar ca Cristos să fie sculat dintre morţi ca duh?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Jertfele de animale erau inadecvate pentru a acoperi păcatele omenirii; ele prefigurau venirea unei jertfe mai mari