„Morţii vor învia“

„Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.“ — 1 CORINTENI 15:52.

 1, 2. a) Ce promisiune mângâietoare a fost făcută prin profetul Osea? b) De unde ştim că Dumnezeu doreşte să învie morţii?

AŢI pierdut vreodată o fiinţă dragă în moarte? Atunci ştiţi ce durere poate produce moartea unei persoane. Totuşi, creştinii găsesc mângâiere în promisiunea făcută de Dumnezeu prin intermediul profetului său Osea: „Îi voi răscumpăra din puterea Şeolului, îi voi scăpa de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a Morţilor, unde îţi este nimicirea?“ — Osea 13:14.

² Ideea că morţii vor reveni la viaţă li se pare absurdă scepticilor. Însă Dumnezeul Atotputernic are în mod sigur puterea de a înfăptui un asemenea miracol! Adevărata problemă este dacă Iehova doreşte să învie morţii. Iov, un om drept, a întrebat: „Dacă un om viguros moare, poate el trăi din nou?“ Apoi, el a dat un răspuns încurajator: „Tu vei chema şi eu îţi voi răspunde. Îţi va fi dor de lucrarea mâinilor tale“ (Iov 14:14, 15, NW). Cuvântul „dor“ înseamnă a tânji după ceva sau a dori fierbinte ceva (compară cu Psalmul 84:2). Da, Iehova aşteaptă cu nerăbdare învierea — el tânjeşte să-i revadă pe oamenii fideli care au murit, dar care sunt vii în memoria lui. — Matei 22:31, 32.

Isus face lumină în privinţa învierii

 3, 4. a) Cum a făcut Isus lumină în privinţa speranţei învierii? b) De ce a fost înviat Isus în spirit, nu în carne?

³ Oamenii credinţei care au trăit în vechime, cum a fost Iov, aveau doar o cunoştinţă limitată despre înviere. Isus Cristos a fost cel care a făcut lumină în privinţa acestei speranţe minunate. El a arătat rolul-cheie pe care îl joacă el însuşi când a spus: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică“ (Ioan 3:36). Unde va fi această viaţă? Pentru marea majoritate a celor care au credinţă, aceasta va fi pe pământ (Psalmul 37:11). Totuşi, Isus le-a spus discipolilor: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia [regatul, NW]“ (Luca 12:32). Regatul lui Dumnezeu este ceresc. Aşadar, potrivit acestei promisiuni, o „turmă mică“ va fi împreună cu Isus în cer, în calitate de creaturi spirituale (Ioan 14:2, 3; 1 Petru 1:3, 4). Ce perspectivă glorioasă! Isus i-a dezvăluit în continuare apostolului Ioan că această „turmă mică“ va număra doar 144 000. — Apocalipsa 14:1.

⁴ Însă cum vor intra cei 144 000 în gloria cerească? Isus „a făcut lumină în privinţa vieţii şi nedescompunerii prin intermediul veştii bune“. Prin sângele său, el a deschis „calea cea nouă şi vie“ spre cer (2 Timotei 1:10, NW; Evrei 10:19, 20). Mai întâi, el a murit, aşa cum a prezis Biblia (Isaia 53:12). Apoi, după cum a declarat mai târziu apostolul Petru, „Dumnezeu a înviat pe acest Isus“ (Faptele 2:32). Însă Isus nu a fost înviat ca om. El spusese: „Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii“ (Ioan 6:51). Dacă ar fi primit din nou un corp carnal, acest lucru ar fi anulat jertfa sa. Ca urmare, Isus a fost „omorât în trup, dar făcut viu în duh [spirit, NW]“ (1 Petru 3:18). Astfel, Isus „a dobândit o răscumpărare veşnică“ pentru „turma mică“ (Evrei 9:12). El i-a prezentat lui Dumnezeu valoarea vieţii sale umane perfecte ca răscumpărare în folosul omenirii păcătoase, iar cei 144 000 au fost primii care au tras foloase din aceasta.

 5. Ce speranţă li s-a dat continuatorilor lui Isus din secolul întâi?

⁵ Însă Isus nu avea să fie singurul înviat la viaţă cerească. Pavel le-a spus colaboratorilor creştini din Roma că ei fuseseră unşi cu spirit sfânt ca să fie fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Cristos, dacă ei îşi vor dovedi ungerea perseverând până la capăt (Romani 8:16, 17). Pavel a mai explicat: „Dacă am fost identificaţi cu El printr-o asemănare cu moartea Lui, vom fi una cu El şi în înviere“. — Romani 6:5.

În apărarea speranţei învierii

 6. De ce era criticată credinţa în înviere în Corint, şi cum a reacţionat apostolul Pavel?

⁶ Învierea face parte dintre doctrinele „fundamentale“ ale creştinismului (Evrei 6:1, 2, NW). Cu toate acestea, această doctrină a fost criticată în Corint. Unii membri ai congregaţiei care erau evident influenţaţi de filozofia greacă spuneau: „Nu este o înviere a morţilor“ (1 Corinteni 15:12). Când apostolul Pavel a auzit acest lucru, el a apărat speranţa învierii, îndeosebi speranţa creştinilor unşi. Să analizăm cuvintele lui Pavel, consemnate în 1 Corinteni, capitolul 15. Vă va fi mai uşor dacă aţi citit capitolul în întregime, după cum s-a sugerat în articolul precedent.

 7. a) Asupra cărui punct-cheie s-a concentrat Pavel? b) Cine l-a văzut pe Isus după înviere?

⁷ În primele două versete ale capitolului 15 din 1 Corinteni, Pavel stabileşte subiectul dezbaterii: „Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, . . . fără de care în adevăr aţi crezut în zadar“. Dacă corintenii nu ar fi persistat în vestea bună, ar fi însemnat că acceptaseră adevărul în zadar. Pavel a continuat: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. Pe urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri [ca unuia născut prematur, NW], mi S-a arătat şi mie“. — 1 Corinteni 15:3–8.

 8, 9. a) Cât de importantă este credinţa în înviere? b) Cu ce ocazie se pare că li s-a arătat Isus „la peste cinci sute de fraţi“?

⁸ Pentru cei ce acceptaseră vestea bună, credinţa în învierea lui Isus nu era o chestiune facultativă. Existau mulţi martori oculari care să confirme că „Hristos a murit pentru păcatele noastre“ şi că a fost sculat dintre morţi. Unul dintre aceşti martori a fost Chifa, sau Petru — cum este cunoscut mai bine. După ce l-a renegat pe Isus în noaptea trădării şi arestării acestuia, cu siguranţă că Petru a simţit o mare mângâiere când i s-a arătat Isus. După înviere, Isus li s-a arătat şi „celor doisprezece“, adică apostolilor ca grup, iar această experienţă i-a ajutat, fără îndoială, să-şi învingă frica şi să depună mărturie în mod curajos despre învierea lui Isus. — Ioan 20:19–23; Faptele 2:32.

⁹ Cristos s-a arătat şi unui grup mai mare, „la peste cinci sute de fraţi“. Întrucât numai în Galileea avea atât de mulţi discipoli, probabil că acest episod este cel menţionat în Matei 28:16–20, când Isus a dat porunca referitoare la facerea de discipoli. Ce mărturie extraordinară puteau depune aceşti oameni! Unii erau încă în viaţă în anul 55 e.n., când Pavel şi-a redactat prima scrisoare către corinteni. Observaţi însă că despre cei ce muriseră se spune că „au adormit“. Ei nu fuseseră încă înviaţi pentru a-şi primi răsplata cerească.

10. a) Ce efect a avut ultima întâlnire a lui Isus cu discipolii săi? b) Cum i s-a arătat Isus lui Pavel „ca unuia născut prematur“?

¹⁰ Un alt martor remarcabil al învierii lui Isus a fost Iacov, fiul lui Iosif şi al Mariei, mama lui Isus. Potrivit dovezilor, înainte de învierea lui Isus, Iacov nu a fost credincios (Ioan 7:5). Dar după ce i s-a arătat Isus, Iacov a devenit credincios şi probabil că a contribuit la convertirea celorlalţi fraţi ai săi (Faptele 1:13, 14). Cu ocazia ultimei întâlniri cu discipolii, înainte de a se înălţa la cer, Isus le-a poruncit să „fie martori . . . până la marginile pământului“ (Faptele 1:6–11). Mai târziu, el i s-a arătat lui Saul din Tars, un persecutor al creştinilor (Faptele 22:6–8). Isus i s-a arătat lui Saul „ca unuia născut prematur“, ca şi cum Saul ar fi fost deja înviat la viaţă spirituală şi ar fi putut să-l vadă pe glorificatul Domn cu multe secole înainte de învierea celor unşi. Această experienţă a pus capăt brusc opoziţiei ucigaşe pe care o manifesta Saul faţă de congregaţia creştină şi a produs în el o schimbare radicală (Faptele 9:3–9, 17–19). Saul a devenit apostolul Pavel, unul dintre cei mai importanţi apărători ai credinţei creştine. — 1 Corinteni 15:9, 10.

Credinţa în înviere este esenţială

11. Cum a combătut Pavel raţionamentul greşit ce stătea la baza declaraţiei „nu este înviere“?

¹¹ Aşadar, învierea lui Isus era un fapt confirmat. „Iar dacă se vesteşte că Hristos a înviat dintre cei morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?“, declară Pavel (1 Corinteni 15:12). Aceste persoane nu numai că aveau îndoieli cu privire la înviere, dar îşi şi exprimau în mod deschis neîncrederea. De aceea, Pavel le combate raţionamentul greşit. El spune că, dacă Cristos nu ar fi înviat, mesajul creştin ar fi o minciună, iar cei ce au depus mărturie despre învierea lui Cristos ar fi „martori mincinoşi ai lui Dumnezeu“. Dacă Cristos nu ar fi fost înviat, nu s-ar fi plătit răscumpărarea la Dumnezeu, iar creştinii ar fi încă „în păcatele [lor]“ (1 Corinteni 15:13–19; Romani 3:23, 24; Evrei 9:11–14). De asemenea, creştinii care „au adormit“ în moarte — unii dintre ei ca martiri — ar fi pierit fără o speranţă reală. În ce stare deplorabilă ar fi creştinii dacă toate speranţele lor nu s-ar concentra decât asupra acestei vieţi! Suferinţele lor ar fi zadarnice.

12. a) Ce indică faptul că Cristos este numit „pârga celor adormiţi“? b) Cum a făcut Cristos posibilă învierea?

¹² Însă nu aşa stăteau lucrurile. Iată ce mai spune Pavel: „Hristos a înviat dintre cei morţi“. Ba mai mult, el este „pârga celor adormiţi“ (1 Corinteni 15:20). Când israeliţii îi ofereau cu supunere lui Iehova pârga, sau primele roade din produsele lor, Iehova îi binecuvânta cu o recoltă bogată (Exodul 22:29, 30; 23:19; Proverbele 3:9, 10). Numindu-l pe Isus „pârga“, Pavel lasă să se înţeleagă că încă o recoltă de persoane vor fi înviate la viaţă cerească. „Dacă moartea a venit prin om — spune Pavel —, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii“ (1 Corinteni 15:21, 22). Dându-şi viaţa umană perfectă ca răscumpărare, Isus a făcut posibilă învierea, oferindu-i omenirii perspectiva de a fi eliberată din sclavia păcatului şi a morţii.a — Galateni 1:4; 1 Petru 1:18, 19.

13. a) Când are loc învierea cerească? b) Cum se explică faptul că unii creştini unşi nu „vor adormi“ în moarte?

¹³ Pavel spune mai departe: „Dar fiecare la rândul lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui [în timpul prezenţei lui, NW], cei care sunt ai lui Hristos“ (1 Corinteni 15:23). Cristos a fost înviat în anul 33 e.n. Însă continuatorii săi unşi — „cei care sunt ai lui Hristos“ — trebuiau să aştepte până la scurt timp după începutul prezenţei regale a lui Isus, în 1914, conform profeţiei biblice (1 Tesaloniceni 4:14–16; Apocalipsa 11:18). Dar ce urma să se întâmple cu cei ce aveau să fie vii în timpul prezenţei sale? Pavel spune: „Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi“ (1 Corinteni 15:51, 52). Evident, nu toţi creştinii unşi dorm în mormânt, aşteptând învierea. Cei ce mor în timpul prezenţei lui Cristos sunt transformaţi instantaneu. — Apocalipsa 14:13.

14. În ce sens sunt cei unşi „botezaţi cu scopul de a fi morţi“?

¹⁴ „Altfel, spune Pavel, ce vor face cei care se botează pentru cei morţi [cu scopul de a fi morţi, NW]? Dacă morţii nu înviază nicidecum, de ce se mai botează pentru ei? Şi de ce suntem noi în primejdie în fiecare ceas?“ (1 Corinteni 15:29, 30). Pavel nu a vrut să spună că persoanele vii erau botezate în favoarea celor moarte, cum redau acest text unele traduceri biblice, inclusiv Biblia Cornilescu. De fapt, botezul are legătură cu calitatea de discipol creştin, iar sufletele moarte nu pot fi discipoli (Ioan 4:1). Pavel vorbea mai degrabă despre creştinii vii, dintre care mulţi erau „în primejdie în fiecare ceas“, cum era chiar el. Creştinii unşi au fost „botezaţi în moartea lui Hristos“ (Romani 6:3). Din momentul ungerii lor, ei sunt „botezaţi“ într-un mod de viaţă care va duce la o moarte asemănătoare cu cea a lui Cristos (Marcu 10:35–40). Ei mor nutrind speranţa unei învieri cereşti glorioase. — 1 Corinteni 6:14; Filipeni 3:10, 11.

15. Prin ce primejdii se pare că a trecut Pavel, şi cum l-a ajutat credinţa în înviere să le suporte?

¹⁵ Pavel arată apoi că el însuşi a trecut prin pericole atât de mari, încât a putut spune: „În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte“. Ca nu cumva unii să spună că exagerează, Pavel adaugă: „Tot aşa cum mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru“. În Noul Testament tradus de Emil Pascal, acest verset este redat astfel: „Eu zi de zi, fraţilor, întâmpin moartea; o jur pe voi, care sunteţi mândria mea în Hristos Isus, Domnul nostru“. Dând ca exemplu un pericol cu care s-a confruntat, Pavel spune în versetul 32 că s-a „luptat cu fiarele în Efes“. Romanii aveau obiceiul să-i execute pe criminali aruncându-i în arene la animale sălbatice. Dacă Pavel s-a luptat cu fiare propriu-zise, atunci el a supravieţuit numai cu ajutorul lui Iehova. Fără speranţa învierii, ar fi fost o adevărată nebunie să aleagă un mod de viaţă care să-l expună la asemenea primejdii. Fără speranţa vieţii viitoare, sacrificiile şi suportarea greutăţilor care însoţeau serviciul adus lui Dumnezeu nu ar fi avut sens. „Dacă morţii nu înviază, «să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri»“, spune Pavel. — 1 Corinteni 15:31, 32; vezi 2 Corinteni 1:8, 9; 11:23–27.

16. a) De unde ar putea proveni expresia „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri“? b) De ce era periculoasă adoptarea unei astfel de atitudini?

¹⁶ Poate că Pavel a citat din Isaia 22:13, unde se vorbeşte despre atitudinea fatalistă a locuitorilor neascultători ai Ierusalimului. Sau poate că avea în vedere convingerile epicurienilor, care respingeau orice speranţă de viaţă după moarte şi credeau că plăcerile carnale erau lucrul cel mai important în viaţă. În orice caz, concepţia „să mâncăm şi să bem“ era filozofia celor lipsiţi de pietate. De aceea, Pavel avertizează: „Nu vă înşelaţi: «Prieteniile rele strică obiceiurile bune»“ (1 Corinteni 15:33). Asocierea cu cei ce nu credeau în înviere putea avea efectul unei otrăvi. Probabil că aceste asocieri au fost o cauză a problemelor pe care trebuia să le rezolve Pavel în congregaţia din Corint, probleme ca imoralitatea sexuală, dezbinările, procesele juridice şi lipsa de respect faţă de Cina Domnului. — 1 Corinteni 1:11; 5:1; 6:1; 11:20–22.

17. a) Ce îndemn le-a dat Pavel corintenilor? b) La ce întrebări mai trebuie să primim răspuns?

¹⁷ Pavel le dă deci corintenilor următorul îndemn încurajator: „Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi! Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun“ (1 Corinteni 15:34). O concepţie negativă despre înviere i-a dus pe unii într-o stare de confuzie spirituală, asemănătoare beţiei. Ei trebuiau să se trezească şi să fie serioşi. Şi creştinii unşi de astăzi trebuie să fie treji spiritualiceşte, nelăsându-se influenţaţi de scepticismul lumii. Ei trebuie să ţină ferm la speranţa învierii cereşti. Dar au mai rămas câteva întrebări — şi pentru corintenii de atunci, şi pentru noi. De exemplu: Sub ce formă sunt duşi la cer cei 144 000? Şi ce se poate spune despre milioanele de persoane care sunt încă în morminte şi care nu au speranţă cerească? Ce va însemna învierea pentru acestea? În următorul articol vom analiza restul dezbaterii lui Pavel despre înviere.

[Notă de subsol]

Vă amintiţi?

◻ Ce lumină a făcut Isus în privinţa învierii?

◻ Care au fost câţiva martori ai învierii lui Cristos?

◻ De ce era criticată doctrina învierii, dar cum a reacţionat Pavel?

◻ De ce era esenţială credinţa în înviere pentru creştinii unşi?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Fiica lui Iair constituie o dovadă a faptului că învierea este posibilă

[Legenda ilustraţiei de la paginile 16, 17]

Fără speranţa învierii, martiriul creştinilor fideli n-ar avea sens