-
Cina Domnului — Cât de des trebuie celebrată?Turnul de veghe – 1994 | 15 martie
-
-
Singura celebrare
Această celebrare a fost instituită de Isus în ziua morţii sale. El a comemorat împreună cu apostolii, sărbătoarea evreiască a Paştelui. Apoi el le-a dat o parte din pâinea de Paşte nedospită, spunând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi“. Apoi Isus le-a întins un pahar de vin, zicând: „Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu, care se varsă pentru voi“. El a mai spus: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea“ (Luca 22:19, 20; 1 Corinteni 11:24–26). Această celebrare se numeşte Cina Domnului, sau Comemorarea. Ea este singura celebrare pe care Isus le-a poruncit continuatorilor săi să o ţină.
Multe biserici declară că ele ţin această celebrare în strânsă legătură cu toate celelalte sărbători ale lor, însă majoritatea bisericilor o comemorează într-un mod care se deosebeşte de cel poruncit de Isus. Probabil că cea mai importantă deosebire este frecvenţa celebrării. Unele biserici o celebrează lunar, săptămânal sau chiar zilnic. Aceasta să fie modalitatea indicată de Isus când le-a spus continuatorilor săi „să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea“ (1 Corinteni 11:24, 25)? Cât de des este ţinută o comemorare sau o aniversare? De obicei doar o dată pe an.
Să ne amintim, de asemenea, că Isus a iniţiat această celebrare, apoi a murit pe 14 Nisan, conform calendarului ebraic.a Aceasta era ziua Paştelui — o sărbătoare care le amintea evreilor de marea lor eliberare din Egipt din secolul al XVI-lea î.e.n. Atunci, jertfirea mielului a avut drept rezultat salvarea evreilor întâi-născuţi, pe când toţi întâii-născuţi ai Egiptului au fost omorâţi de îngerul lui Iehova. — Exodul 12:21, 24–27.
Cum ne ajută aceasta să înţelegem lucrurile? Apostolul creştin Pavel a scris: „Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit“ (1 Corinteni 5:7). Moartea lui Isus a fost o jertfă de Paşte superioară care a dat omenirii prilejul de a obţine o salvare mult mai mare. Aşadar, pentru creştini, Comemorarea morţii lui Cristos a luat locul Paştelui evreiesc. — Ioan 3:16.
Paştele era o celebrare anuală. În mod logic deci, aşa este şi Comemorarea. Paştele — ziua în care a murit Isus — cădea întotdeauna în a 14-a zi a lunii ebraice Nisan. Prin urmare, moartea lui Cristos trebuie comemorată o dată pe an, în ziua care corespunde calendaristic cu 14 Nisan. În 1994, această zi cade sâmbătă, 26 martie, după apusul soarelui. De ce însă bisericile creştinătăţii nu au făcut din această zi o sărbătoare specială? Pentru a afla răspunsul, să aruncăm o privire asupra istoriei.
-
-
Cina Domnului — Cât de des trebuie celebrată?Turnul de veghe – 1994 | 15 martie
-
-
a Nisan, prima lună a calendarului ebraic, începea odată cu prima apariţie a lunii noi. Astfel, 14 Nisan cădea întotdeauna când era lună plină.
-