Vorbirea în limbi în prezent este ea, oare, de la Dumnezeu?

„SCRIPTURILE învaţă că botezul cu spirit, pus în evidenţă prin vorbirea în limbi, caracterizează biserica adevărată din prezent“, pretinde pastorul Marvin A. Hicks.

„Doctrina fundamentală a vorbirii în limbi este nescripturală şi greşită“ afirmă dr. W. A. Criswell de la Biserica Baptistă nr. 1 din Dallas. El adaugă: „Dacă aceasta este credinţa creştină, atunci eu nu sînt creştin“.

În faţa unei asemenea controverse asupra practicării vorbirii în limbi, te-ai putea întreba: „Ce spun oare Scripturile despre darul limbilor? Aparţine acesta creştinismului din prezent?“ Pentru a cunoaşte răspunsul la aceste întrebări, ar fi util să înţelegem de ce le-a fost dar primilor creştini darul limbilor.

DE CE A FOST DAT DARUL?

Înainte de toate, apostolul Pavel explică în Evrei 1:2–4 că darurile miraculoase, printre care se include şi darul limbilor, au fost date creştinilor din primul secol pentru a se demonstra că favoarea lui Dumnezeu a fost transferată de la vechiul sistem religios iudaic asupra adunării creştine nou înfiinţate. Acest transfer al favorii divine a fost demonstrat cu claritate la sfîrşitul secolului întîi, cînd unii dintre apostolii lui Isus Cristos mai erau încă în viaţă.

Faptul că darul limbilor a servit şi unui alt scop poate fi înţeles din cuvintele lui Isus adresate discipolilor săi cu puţin timp înainte de a fi înălţat la cer, în anul 33 e.n. El a spus: „Veţi primi putere cînd spiritul sfînt va veni peste voi şi veţi fi martori ai mei în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi pînă la cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului“ (Faptele 1:8). Micul grup de discipoli nu cuprindea în mijlocul său vorbitori ai tuturor limbilor. Dar cu vreo zece zile mai tîrziu, la sărbătoarea Zilei a cincizecea conform promisiunii lui Isus — spiritul sfînt a fost turnat peste aproximativ 120 de discipoli ai săi, adunaţi la Ierusalim, într-o cameră de sus. Cu ce rezultat? Ei „au început să vorbească în diferite limbi“ şi astfel au putut să înceapă numaidecît efectuarea lucrării de mărturie care le-a fost încredinţată. — Fapte 2:1–4.

Cînd aceşti discipoli au depus mărturie în Ierusalim, la sărbătoarea Zilei a cincizecea, evreii şi prozeliţii care veniseră din ţinuturi îndepărtate pentru a ţine sărbătoarea îşi ziceau unii altora: „Cum se face că auzim fiecare în propria limbă în care ne-am născut? (...) noi îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu“ (Faptele 2:8–11). Este evident că limbile menţionate aici erau limbi cunoscute şi nu o vorbire de neînţeles. Şi să observăm că darul era utilizat în armonie cu scopul pentru care Isus a spus că va fi oferit, adică pentru a depune mărturie altora. Acel dar a şi servit din plin acestui scop, căci „în acea zi au fost adăugate cam trei mii de suflete“. — Faptele 2:41.

O altă ocazie în care revărsarea spiritului sfînt a fost însoţită de darul limbilor este menţionată la Faptele 10:44–46. Dacă citeşti relatarea poţi observa că atunci cînd spiritul lui Dumnezeu a coborît peste păgînul Cornelius şi peste familia sa, aceştia au început şi ei „să vorbească în limbi“. Comentînd cele observate cu această ocazie, apostolul Petru a spus: „Dar cînd am început să vorbesc, spiritul sfînt a coborît peste ei întocmai cum a coborît şi peste noi la început“. Astfel, potrivit lui Petru, darul limbilor acordat în această ocazie a fost acelaşi ca şi darul primit cu cîţiva ani mai înainte, cu prilejul sărbătorii Zilei a cincizecea din anul 33 e.n., adică o capacitate miraculoasă de a vorbi limbi străine. Biblia arată că darul limbilor acordat lui Cornelius şi casei sale i-a convins pe Petru şi pe cei ce erau cu el că de acum Dumnezeu i-a acceptat în adunare pe păgînii necircumcişi. Din acel moment Dumnezeu avea să se folosească de adunarea creştină. — Faptele 11:15–18.

„Dar cum se explică cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 14:2?“ — vor întreba unii. „Nu a spus oare Pavel: ‘Căci cel ce vorbeşte într-o limbă vorbeşte nu oamenilor ci lui Dumnezeu?’“

În primul rînd, să se observe că aici Pavel nu discută despre rugăciunea personală, ci, mai degrabă, despre folosirea darului limbilor la întrunirile adunării. (Vezi 1 Corinteni 14:23). Mai mult, cuvintele lui Pavel sînt în deplină armonie atît cu scopul pentru care a fost dat darul limbilor cît şi cu descrierea darului, din cartea Faptele apostolilor. Dacă se citeşte întregul capitol 14 din 1 Corinteni, se poate observa că (1) limbile la care se face referire erau limbi cunoscute şi nu vorbiri neinteligibile, şi (2) darul nu urma să fie folosit în particular, ci pentru folosul necredincioşilor.

Să citim versetul 2 în întregime. El spune: „Căci cel ce vorbeşte într-o limbă vorbeşte nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu-l ascultă, dar prin spirit el vorbeşte secrete sacre“. Cuvîntul grecesc tradus cu „limbă“, glossa, este acelaşi cu cel folosit în Faptele 2:4, 11 unde, evident, el se referă la limbi cunoscute. Cuvîntul grecesc tradus cu „ascultă“ poate însemna auzirea a ce se spune fără a înţelege sensul. Acest lucru poate fi şi mai bine înţeles în lumina versetelor 13, 16 şi 17 din 1 Corinteni, capitolul 14, unde citim: „De aceea cel ce vorbeşte într-o limbă să se roage să poată traduce. Altfel, dacă faci să se aducă laude printr-un dar al spiritului, cum va zice ‘Amin’ la mulţumirile tale omul obişnuit [‘necredincios’ vezi versetele 22–25], din moment ce nu ştie ce zici? Într-adevăr, tu aduci mulţumiri într-un mod excelent, dar celălalt nu se edifică“.

Simplu exprimat, cel ce vorbeşte într-o limbă vorbeşte mai degrabă lui Dumnezeu decît oamenilor dacă oamenii care-l ascultă nu înţeleg ce zice. Pavel a avut în vedere nu vorbiri de neînţeles, ci limbi străine care, eventual, puteau fi înţelese de alţii. Dar dacă nimeni din cei prezenţi nu înţelegea limba şi dacă nu era cine să traducă; atunci cel care vorbea trebuia să se roage să poată traduce şi astfel să-i zidească pe alţii, în special pe necredincioşi. Dacă însă nu exista nici unul care să traducă, atunci după cum spune Scriptura, era mai bine ca acesta să tacă. — 1 Corinteni 14:28.

Care este situaţia astăzi? Nu ar fi necesare daruri asemenea limbilor pentru a indica prezenţa spiritului sfînt asupra unei persoane?

ESTE EL OARE O PARTE INTEGRANTĂ A CREŞTINISMULUI DE ASTĂZI?

Scripturile arată că darurile miraculoase date creştinilor din secolul întîi au avut doar un caracter temporar. „Iubirea nu trece niciodată. Dar dacă există daruri de profeţire ele vor fi înlăturate; dacă există limbi, ele vor înceta“ (1 Corinteni 13:8). Oferă Biblia vreun indiciu referitor la timpul cînd vor înceta? Da, oferă.

Citeşte tu însuţi relatarea privitoare la diferitele cazuri în care revărsarea spiritului a fost urmată de darul limbilor: Faptele 2:1–4, 14; 10:44–48; 19:6. Vei observa că în fiecare caz erau prezenţi unul sau mai mulţi apostoli ai lui Isus Cristos. Conform cuvintelor din Faptele 8:18, „spiritul era dat prin punerea mîinilor apostolilor“. În mod logic, odată cu moartea apostolilor a încetat şi transmiterea darurilor spiritului, inclusiv a darului limbilor. Darul limbilor şi-a atins scopul. S-a dovedit clar că adunarea creştină a avut favoarea şi sprijinul lui Dumnezeu. În plus, creştinii au crescut la număr şi s-au răspîndit în multe ţări, ducînd cu ei şi „vestea bună“. — Vezi Coloseni 1:23.

„Dar dacă aceste daruri au încetat, cum se explică aceste manifestări din zilele noastre?“ ar putea întreba cineva.

„Sîntem conştienţi de faptul că fenomene similare pot avea loc şi sub o influenţă ocultă, demonică“ s-a recunoscut într-o declaraţie comună dată de „Fountain Trust“ şi de Consiliul evanghelic al Bisericii anglicane. (Scrierea cursivă ne aparţine).

Ar putea fi posibil ca darul limbilor din timpurile moderne să nu fie de la Dumnezeu? După cum se ştie, acceptarea acestui lucru ar putea fi dificilă pentru cei ce pretind că au darul. Din 5.000.000 de americani adulţi care pretind că vorbesc în limbi, 33 la sută nici nu cred că Diavolul este o fiinţă vie şi că poate avea influenţă asupra oamenilor. Cum ai putea şti atunci cu certitudine din ce sursă provin manifestările ce au loc în zilele noastre?

ANALIZÎND „ROADELE LOR“

Isus a indicat semnul prin care vor putea fi identificaţi adevăraţii creştini, cînd a declarat: „Fiecare pom bun produce rod excelent“ (Matei 7:17). Da, trebuia să existe roade sau o dovadă a faptului că spiritul sfînt al lui Dumnezeu îi sprijineşte. Este revelator să observăm dovezile scripturale referitoare la acest lucru în lumina sondajului Gallup efectuat pentru periodicul Christianity Today şi publicat în ediţia acestuia din 22 februarie 1980.

Scripturile nu relatează nicăieri că i s-ar fi acordat un dar miraculos unui om care aproba sau practica păcatul. Adunarea creştină din Corintul secolului întîi includea persoane care odinioară fuseseră imorale dar care se schimbaseră, devenind creştini. Aceştia au încetat să mai ducă o viaţă de imoralitate sexuală (1 Corinteni 6:9–11). Dar astăzi, potrivit sondajului menţionat, 19 la sută dintre cei care vorbesc în limbi aprobă relaţiile sexuale înaintea căsătoriei.

Adevăraţii creştini respectă Biblia ca fiind Cuvîntul lui Dumnezeu. Isus Cristos a citat din Scripturi şi le-a considerat ca fiind Cuvîntul lui Dumnezeu (Ioan 17:17). Dar, conform amintitului sondaj, 44 la sută dintre cei ce vorbesc azi în limbi nu socotesc Biblia drept cea mai importantă autoritate religioasă.

„Mergeţi de aceea şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor“, a poruncit Isus (Matei 28:19, 20). Şi el a prezis că „vestea bună“ a regatului lui Dumnezeu va fi predicată „pe tot pămîntul locuit, ca mărturie“ (Matei 24:14). Creştinii autentici ar trebui să fie activi în acest sens. Totuşi, potrivit sondajului, 51 la sută din cei care vorbesc în limbi nu discută despre credinţa lor, cel puţin săptămînal, şi 58 la sută nu acordă prioritate oferirii de ajutor în vederea cîştigării altora pentru Cristos.

„Ei nu sînt o parte a lumii“ a zis Isus cu privire la discipolii săi (Ioan 17:16). Dar în ceea ce priveşte „aderarea la partidele politice“, cei ce vorbesc în limbi, departe de a fi „separaţi de lume“, „se conformează cu stricteţe modelului majorităţii“, declară Christianity Today.

„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi“, a spus Isus (Ioan 13:35). Apostolul Ioan a adăugat: „Să avem iubire unul pentru altul; nu ca şi Cain, care a venit de la cel rău şi şi-a ucis fratele“ (1 Ioan 3:11, 12). Adevăraţii creştini au o iubire autentică unul pentru altul. Ei nu sînt divizaţi din cauza prejudecăţilor rasiale, naţionale şi sociale. Chiar în timp de război, ei refuză să-şi ucidă tovarăşii de credinţă din alte ţări. La fel stau oare lucrurile şi cu ceilalţi oameni? Dar cu cei care pretind că au darul limbilor?

Astfel, deci, ce dovedesc faptele? Întrucît cei ce vorbesc în limbi nu produc ca grup „roadele“ care-i identifică pe creştinii adevăraţi, este limpede că cei ce pretind că au darul limbilor nu l-au putut primi din aceeaşi sursă din care l-au primit primii creştini.

Scripturile conţin un puternic apel la prudenţă care indică faptul că respectivul „dar“ provine dintr-o altă sursă. Isus a prezis: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în numele tău, şi n-am scos demoni în numele tău şi n-am făcut multe lucrări puternice în numele tău?“ Şi atunci le voi mărturisi: „Niciodată nu v-am cunoscut!“ (Matei 7:22, 23). Apostolul Pavel avertiză că urma să vină timpul în care vor avea loc „lucrări puternice“ şi „semne mincinoase“, ca o „acţiune“ a lui Satan“. — 2 Tesaloniceni 2:9, 10.

Cum poţi, atunci, să-i identifici pe discipolii adevăraţi ai lui Cristos, dacă nu după posedarea darului miraculos al limbilor? După roade, adică după cele expuse în argumentele scripturale pe care le-am analizat.

Noi te îndemnăm să cercetezi Biblia şi s-o compari cu învăţăturile şi atitudinea martorilor lui Iehova. Priviţi voi înşivă şi vedeţi dacă cele observate nu vă vor mişca să ziceţi referitor la ei: „Dumnezeu este într-adevăr printre voi“. — 1 Corinteni 14:25

[Chenarul de la pagina 7]

„Trăirea mea n-a fost de la Dumnezeu“

„Textul din 1 Corinteni 14:26, 28 (...) m-a convins că trăirea mea n-a fost de la Dumnezeu. ... Sfatul lui Pavel este chiar în opoziţie cu aceea ce mi s-a întîmplat. În loc să ne fi limitat la doi sau la cel mult trei, noi am făcut-o în grupuri mari. Nici n-am avut pe cineva să traducă şi astfel cine a fost zidit?“