Respect şi demnitate sub ocrotirea lui Dumnezeu

CÂND a fost pe pământ, Isus a reflectat în mod perfect personalitatea şi modul de a acţiona al Tatălui său ceresc. El a spus: „Nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. . . . Totdeauna fac ce-I este plăcut“ (Ioan 8:28, 29, Cornilescu, 1996; Coloseni 1:15). Astfel, observând felul în care le-a tratat Isus pe femei şi atitudinea pe care a avut-o faţă de ele, putem înţelege cum le priveşte Dumnezeu pe femei şi ce aşteaptă el din partea lor.

După ce au studiat relatările din evanghelii, mulţi erudiţi au recunoscut că modul în care le privea Isus pe femei se deosebea radical de modul în care erau privite acestea în vremea sa. În ce sens? Dar, şi mai important, pot învăţăturile sale să le aducă şi în prezent mai multă libertate femeilor?

Isus nu le-a considerat pe femei simple obiecte pentru satisfacerea dorinţelor sexuale. În opinia anumitor conducători religioşi iudei, faptul de a vorbi cu persoanele de sex opus nu putea duce decât la stârnirea dorinţelor sexuale. Întrucât se considera că erau o ispită pentru bărbaţi, femeile nu aveau voie să vorbească cu aceştia în public sau să iasă din casă fără să aibă capul acoperit. Însă Isus a avut un punct de vedere diferit. El i-a îndemnat pe bărbaţi să-şi ţină sub control dorinţele carnale şi să le trateze cu demnitate pe femei, nu să le interzică să participe la viaţa socială (Matei 5:28).

De asemenea, Isus a spus: „Cine divorţează de soţia lui şi se căsătoreşte cu alta comite adulter faţă de ea“ (Marcu 10:11, 12). Astfel, el a respins învăţătura rabinică potrivit căreia bărbaţii puteau să divorţeze de soţiile lor „pentru orice motiv“ (Matei 19:3, 9). Ideea de a comite adulter faţă de soţie le era străină majorităţii iudeilor. Rabinii de atunci spuneau că un soţ nu putea comite adulter faţă de soţia sa şi că numai o femeie putea fi infidelă! Iată ce se spune într-o lucrare biblică de referinţă: „Arătând că soţul are aceeaşi obligaţie morală ca soţia, Isus a înălţat statutul femeii şi i-a acordat acesteia mai multă demnitate“.

Ce efect are învăţătura lui Isus în prezent? În congregaţiile Martorilor lui Iehova, femeile participă în mod liber la întruniri alături de bărbaţi. Ele nu trebuie să se teamă de priviri indecente sau de o familiaritate nepotrivită, deoarece bărbaţii creştini au grijă să le trateze „pe femeile în vârstă ca pe nişte mame, iar pe cele mai tinere, ca pe nişte surori, cu toată castitatea“ (1 Timotei 5:2).

Isus şi-a făcut timp să le înveţe pe femei. În contrast cu concepţia multor rabini potrivit căreia femeile nu trebuiau instruite, Isus le-a învăţat pe femei şi le-a încurajat să se exprime. De exemplu, Isus n-a vrut să o priveze pe Maria de bucuria de a învăţa. Astfel, el a arătat că locul femeii nu este numai la bucătărie (Luca 10:38–42). Marta, sora Mariei, a tras şi ea foloase din învăţăturile lui, aşa cum reiese din răspunsurile bine gândite pe care i le-a dat lui Isus după moartea lui Lazăr (Ioan 11:21–27).

Isus era interesat de ceea ce gândeau femeile. În secolul I, majoritatea evreicelor considerau că secretul fericirii era să aibă un fiu de care să fie mândre, poate chiar unul care să fie profet. Când o femeie i-a zis: „Fericit este pântecele care te-a purtat“, Isus a profitat de ocazie ca să-i vorbească despre ceva mai bun (Luca 11:27, 28). Isus i-a arătat că spiritualitatea era mai importantă decât rolul tradiţional care le era atribuit femeilor (Ioan 8:32).

Ce efect are învăţătura lui Isus în prezent? Bărbaţii care au rolul de învăţători în congregaţia creştină apreciază răspunsurile pe care le dau femeile la întruniri. Ei le respectă pe femeile mature pentru că ‘îi învaţă pe alţii ce este bine’ având o conduită exemplară atât în public, cât şi când sunt singure (Tit 2:3). De asemenea, ei au încredere că ele se achită bine de responsabilitatea de a predica vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Psalmul 68:11; vezi chenarul „Le-a interzis apostolul Pavel femeilor să vorbească?“, de la pagina 9).

Isus le-a purtat de grijă femeilor. În timpurile biblice, fiicele nu erau preţuite la fel de mult ca fiii. Talmudul exprimă această atitudine prin următoarele cuvinte: „Ferice de cel care are băieţi, dar vai de cel care are fete“. Unii părinţi considerau că o fiică este o povară deoarece trebuiau să-i găsească un soţ şi să-i dea zestre; în plus, nu se puteau baza pe ajutorul ei la bătrâneţe.

Isus a arătat că viaţa unei fete este la fel de importantă ca viaţa unui băiat. El a înviat atât un băiat, fiul unei văduve din Nain, cât şi o fată, fiica lui Iair (Marcu 5:35, 41, 42; Luca 7:11–15). După ce a vindecat o femeie „care de optsprezece ani avea un spirit de slăbiciune“, Isus a numit-o „fiică a lui Avraam“, o expresie care le era aproape necunoscută evreilor (Luca 13:10–16). Folosind această expresie care denotă respect şi bunătate, el nu numai că a considerat-o un membru al societăţii la fel de important ca oricare altul, ci a şi arătat că ea avea o credinţă puternică (Luca 19:9; Galateni 3:7).

Ce efect are învăţătura lui Isus în prezent? Un proverb asiatic spune că „a creşte o fată este ca şi cum ai uda grădina vecinului“. Însă taţii creştini iubitori nu se lasă influenţaţi de această mentalitate, ci le poartă de grijă copiilor lor, băieţi şi fete deopotrivă. Părinţii creştini depun eforturi ca toţi copiii lor să primească o instruire şi o îngrijire medicală corespunzătoare.

Isus a avut încredere în femei. În instanţele evreieşti, mărturia unei femei era pusă pe aceeaşi treaptă cu cea a unui sclav. Josephus, un istoric din secolul I, a dat următorul îndemn: „Să nu fie primită ca martoră o femeie, din pricina neseriozităţii şi cutezanţei sexului ei“ (Antichităţi iudaice, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1999, pag. 215).

În contrast izbitor cu această mentalitate, Isus a ales ca femeile să depună mărturie despre învierea sa (Matei 28:1, 8–10). Deşi aceste femei fidele fuseseră martore oculare la execuţia şi la înmormântarea Domnului lor, pentru apostoli, cuvintele lor au fost greu de crezut (Matei 27:55, 56, 61; Luca 24:10, 11). Totuşi, prin faptul că după învierea sa Cristos le-a apărut prima dată femeilor, el a arătat că le considera demne de a depune mărturie, la fel cum îi considera şi pe ceilalţi discipoli ai săi (Faptele 1:8, 14).

Ce efect are învăţătura lui Isus în prezent? În congregaţiile Martorilor lui Iehova, bărbaţii cu responsabilităţi arată consideraţie faţă de femei ţinând cont de opiniile lor. Iar soţii creştini ‘le dau onoare’ soţiilor lor ascultând cu atenţie ce au de spus (1 Petru 3:7; Geneza 21:12).

Când bărbaţii îl imită pe Cristos, femeile se bucură de respect şi de libertate, potrivit scopului pe care Dumnezeu l-a avut încă de la început (Geneza 1:27, 28). Soţii creştini nu se consideră superiori soţiilor lor, ci se lasă îndrumaţi de principiile Bibliei, care contribuie la fericirea partenerei lor de viaţă (Efeseni 5:28, 29).

Când o femeie pe nume Yelena a început să studieze Biblia, ea suferea în tăcere din cauza tratamentului aspru la care era supusă de soţul ei. El crescuse într-un mediu violent, în care răpirea mireselor şi abuzurile fizice erau ceva obişnuit. „Lucrurile pe care le-am învăţat din Biblie mi-au dat putere“, a spus Yelena. „Am înţeles că există cineva care mă iubeşte foarte mult, care mă preţuieşte şi căruia îi pasă de mine. Am înţeles şi că, dacă soţul meu ar studia Biblia, atitudinea lui faţă de mine s-ar putea schimba.“ Speranţa Yelenei s-a împlinit când soţul ei a acceptat în cele din urmă să studieze Biblia şi, mai târziu, s-a botezat ca Martor al lui Iehova. „A devenit un exemplu de stăpânire de sine“, a spus Yelena. „Am învăţat să ne iertăm de bunăvoie unul pe altul.“ La ce concluzie a ajuns ea? „Principiile biblice m-au ajutat să mă simt utilă şi ocrotită în căsnicie.“ (Coloseni 3:13, 18, 19)

Situaţia Yelenei nu este unică. Milioane de femei creştine sunt fericite deoarece atât ele, cât şi soţii lor se străduiesc să aplice principiile biblice în viaţa de familie. În mijlocul fraţilor lor de credinţă, ele găsesc sprijin şi se simt libere şi respectate (Ioan 13:34, 35).

Bărbaţii şi femeile din congregaţia creştină recunosc că fac parte din creaţia lui Dumnezeu care „a fost supusă inutilităţii“, în sensul că sunt imperfecţi şi păcătoşi. Însă, apropiindu-se de Iehova, Dumnezeul şi Tatăl lor iubitor, ei au speranţa de ‘a fi eliberaţi din sclavia stricăciunii’ şi de a se bucura de „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“. Ce perspectivă minunată pentru bărbaţii şi femeile care se află sub ocrotirea lui Dumnezeu! (Romani 8:20, 21)