Cum putem ajunge la inima rudelor care nu ne împărtăşesc credinţa

„DU-TE acasă la rudele tale şi spune-le tot ce a făcut Iehova pentru tine şi cum a avut îndurare faţă de tine”, a spus Isus Cristos. Când a rostit aceste cuvinte, el se afla probabil în ţinutul gherasenilor (sau gadarenilor), la sud-est de Marea Galileii, şi vorbea cu un om care dorea să devină un discipol al său. Cuvintele lui Isus arată că el înţelegea dorinţa firească a oamenilor de a le împărtăşi rudelor lucrurile care îi preocupă şi pe care le consideră importante (Mar. 5:19).

Această dorinţă este evidentă şi în prezent, în unele culturi mai mult decât în altele. De aceea, când cineva devine un închinător al adevăratului Dumnezeu, Iehova, de obicei, el doreşte să le vorbească rudelor despre noile sale convingeri. Dar cum ar trebui să procedeze? Cum ar putea ajunge la inima rudelor care au altă religie sau poate nici nu cred în Dumnezeu? Biblia ne dă sfaturi practice şi realiste.

În secolul I, Andrei a fost printre primii care l-au identificat pe Isus ca Mesia. Cui i-a vorbit el imediat despre acest lucru? „El l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a zis: «Noi l-am găsit pe Mesia» (care, tradus, înseamnă «Cristos»).” Andrei l-a dus pe Petru la Isus, dându-i astfel ocazia să devină unul dintre discipolii săi (Ioan 1:35-42).

După aproximativ şase ani, când era în Iope, Petru a fost invitat să meargă spre nord, la Cezareea, şi să-l viziteze pe Corneliu, un centurion. Pe cine a găsit Petru în casa acestuia? „Corneliu, bineînţeles, îi aştepta [pe Petru şi pe cei care călătoreau cu el] şi îşi chemase şi rudele şi prietenii apropiaţi.” Astfel, Corneliu le-a dat rudelor sale ocazia să-l asculte pe Petru şi să decidă pe baza lucrurilor auzite (Fap. 10:22-33).

Ce putem învăţa din modul în care au procedat Andrei şi Corneliu?

Nici Andrei şi nici Corneliu n-au lăsat lucrurile la voia întâmplării. Andrei i l-a prezentat personal pe Petru lui Isus, iar Corneliu s-a îngrijit ca rudele sale să poată asculta cuvintele lui Petru. Dar Andrei şi Corneliu n-au făcut presiuni asupra rudelor lor, nici n-au încercat să le determine cu viclenie să-l urmeze pe Cristos. Ar fi bine să le imităm exemplul. Poate că reuşim să le împărtăşim rudelor unele idei şi să le creăm ocazii să audă adevărul biblic ori să-i cunoască pe fraţii noştri de credinţă. Totuşi, noi le respectăm libertatea de a alege şi nu facem presiuni asupra lor. Pentru a vedea cum ne putem ajuta rudele, să analizăm exemplul lui Jürgen şi al Petrei, un cuplu din Germania.

Petra a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova şi, după un timp, s-a botezat. Soţul ei, Jürgen, era ofiţer. La început, Jürgen n-a fost încântat de decizia soţiei sale. Dar, cu timpul, şi-a dat seama că Martorii predică adevărul din Biblie. Mai târziu, şi Jürgen şi-a dedicat viaţa lui Iehova, iar în prezent slujeşte ca bătrân de congregaţie. Ce sfat dă el cu privire la modul în care se poate ajunge la inima unei rude de altă religie?

Jürgen spune: „Nu trebuie să insistăm, vorbindu-le întruna membrilor familiei despre Biblie. Asta i-ar face şi mai nereceptivi. Pe termen lung, ar fi mai bine să le vorbim cu tact, puţin câte puţin. De asemenea, este util să le facem cunoştinţă cu fraţi care sunt de aceeaşi vârstă cu ei şi care au preocupări asemănătoare cu ale lor. În felul acesta se poate crea o punte de legătură”.

Apostolul Petru şi rudele lui Corneliu au reacţionat prompt la mesajul din Scripturi. Însă alte persoane din secolul I care au aflat adevărul au avut nevoie de mai mult timp pentru a lua o decizie.

Unele rude ale lui Isus au manifestat credinţă în el în timpul serviciului său. De exemplu, este posibil ca apostolii Iacov şi Ioan să fi fost veri cu Isus, iar mama lor, Salome, să fi fost mătuşa lui. Probabil că ea a fost una dintre multele femei „care le slujeau [lui Isus şi apostolilor] cu bunurile lor” (Luca 8:1-3).

Însă alţi membri ai familiei lui Isus n-au manifestat imediat credinţă în el. De pildă, cu o anumită ocazie, după un an de la botezul lui Isus, mulţimi de oameni s-au adunat într-o casă pentru a-l asculta. „Dar, auzind aceasta, rudele sale au ieşit să-l prindă, căci ziceau: «Şi-a ieşit din minţi».” Puţin mai târziu, când a vorbit cu fraţii săi vitregi despre planurile sale de călătorie, Isus nu le-a dat informaţii concrete. De ce? Deoarece „fraţii săi nu manifestau credinţă în el” (Mar. 3:21; Ioan 7:5).

Ce putem învăţa din modul în care şi-a tratat Isus rudele? El nu s-a supărat când unele dintre rudele sale au spus că şi-a ieşit din minţi. Chiar şi după moartea şi învierea sa, Isus a continuat să-şi încurajeze rudele arătându-i-se fratelui său vitreg Iacov. Se pare că acest eveniment i-a ajutat atât pe Iacov, cât şi pe ceilalţi fraţi vitregi ai lui Isus să se convingă că el era într-adevăr Mesia. Ca urmare, ei au fost împreună cu apostolii şi cu alţii într-o cameră de sus din Ierusalim şi, fără îndoială, au primit spiritul sfânt. Mai târziu, atât Iacov, cât şi Iuda, un alt frate vitreg al lui Isus, s-au bucurat de mari privilegii (Fap. 1:12-14; 2:1-4; 1 Cor. 15:7).

La fel ca în secolul I, şi în prezent, unele dintre rudele noastre au nevoie de mai mult timp ca să ajungă să umble pe calea vieţii. De exemplu, Roswitha era catolică practicantă când soţul ei s-a botezat ca Martor al lui Iehova, în 1978. Fiind foarte ataşată de religia catolică, Roswitha s-a împotrivit la început soţului ei. Însă, pe măsură ce anii au trecut, ea n-a mai fost atât de înverşunată şi şi-a dat seama că Martorii predau adevărul. Roswitha s-a botezat în 2003. Ce a determinat-o să se schimbe? Soţul ei nu s-a supărat din cauza atitudinii ostile pe care ea a avut-o la început, ci i-a dat ocazii să-şi schimbe părerea. Ce sfat dă ea? „Poţi să faci mult bine dacă ai răbdare, răbdare şi iar răbdare.”

Monika s-a botezat în 1974, iar cei doi fii ai ei au devenit Martori după aproximativ zece ani. Deşi nu s-a împotrivit niciodată religiei lor, soţul ei, Hans, s-a botezat abia în 2006. Privind în urmă, ei dau următorul sfat: „Rămâneţi-i loiali lui Iehova şi nu faceţi niciodată compromis când e vorba de închinare”. Bineînţeles, a fost important ca membrii familiei să-l asigure mereu pe Hans de iubirea lor. Dar ei n-au renunţat niciodată la speranţa că, într-o bună zi, el va accepta adevărul.

Cu o anumită ocazie, Isus a spus că mesajul despre adevăr este asemenea unei ape care dă viaţă veşnică (Ioan 4:13, 14). Noi dorim ca rudele noastre să se simtă înviorate de apa rece şi limpede a adevărului. Desigur, nu am vrea să se înece pentru că le dăm să bea prea multă apă într-un timp prea scurt. Felul în care se vor simţi depinde de modul în care le vorbim despre credinţa noastră. Biblia spune că „inima celui drept se gândeşte ce să răspundă” şi că „inima înţeleptului dă perspicacitate gurii lui, dar dă şi putere de convingere buzelor lui”. Cum putem aplica acest sfat? (Prov. 15:28; 16:23)

Probabil că o soţie doreşte să-i vorbească soţului despre credinţa ei. Dacă „se gândeşte ce să răspundă”, ea îşi va alege cu grijă cuvintele şi nu va vorbi în mod necugetat. Ea n-ar trebui să lase impresia că îi este superioară. Cuvintele ei bine gândite vor fi înviorătoare şi vor promova pacea. Când este soţul ei mai relaxat şi mai abordabil? Despre ce îi place să vorbească sau să citească? Este interesat de ştiinţă, de politică sau de sport? Cum i-ar putea stârni curiozitatea faţă de Biblie respectându-i totodată sentimentele şi opiniile? Meditarea la aceste aspecte o va ajuta să vorbească şi să acţioneze cu perspicacitate.

Însă, pentru a ajunge la inima membrilor familiei care încă nu sunt Martori, nu este de-ajuns să le vorbim puţin câte puţin despre credinţa noastră. Cuvintele noastre trebuie să fie însoţite de o conduită bună.

„Aplicaţi în mod consecvent principiile biblice în viaţa de zi cu zi. Aceasta este o metodă foarte eficientă de a-l ajuta pe cel care nu este Martor să ne remarce conduita, chiar dacă s-ar putea să nu recunoască acest lucru”, explică Jürgen, menţionat mai înainte. Hans, care s-a botezat după aproximativ 30 de ani de la botezul soţiei sale, este de aceeaşi părere: „E important să avem o conduită exemplară, pentru că, astfel, cel care nu este Martor va vedea efectul pozitiv al adevărului în viaţa noastră”. Rudele trebuie să vadă că, datorită credinţei noastre, noi suntem diferiţi de ceilalţi într-un sens pozitiv, care ne aduce foloase.

Apostolul Petru le-a dat un sfat valoros soţiilor ai căror soţi nu le împărtăşesc convingerile. El a spus: „Fiţi supuse soţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă de cuvânt, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor, fiindcă vor fi martori ai purtării voastre caste, pline de un respect profund. Podoaba voastră să nu fie cea de afară, care constă în împletirea părului, în folosirea de bijuterii de aur sau în purtarea de mantii, ci să fie persoana ascunsă a inimii în veşmântul nepieritor al unui spirit blând şi liniştit, care este de mare valoare în ochii lui Dumnezeu” (1 Pet. 3:1-4).

Petru a spus că un soţ poate fi convins datorită conduitei exemplare a soţiei sale. Cu această idee în minte, o soră pe nume Christa încearcă să sensibilizeze inima soţului ei încă din 1972, când s-a botezat. Deşi a studiat o vreme cu Martorii, soţul ei nu este încă Martor. El asistă la unele întruniri şi se înţelege bine cu fraţii din congregaţie. La rândul lor, ei îi respectă dreptul de a alege. Ce face Christa pentru a ajunge la inima soţului ei?

„Sunt hotărâtă să procedez aşa cum doreşte Iehova. În acelaşi timp, mă străduiesc să-mi câştig soţul «fără cuvânt», printr-o conduită bună. Când nu sunt în joc principii biblice, fac tot ce pot pentru a-i împlini dorinţele. Şi, desigur, îi respect liberul-arbitru şi las lucrurile în grija lui Iehova.”

Din exemplul Christei înţelegem cât de important este să fim flexibili. Ea are un bun program de activităţi spirituale, cum ar fi participarea cu regularitate la întruniri şi la lucrarea de predicare. Însă Christa manifestă discernământ, înţelegând că soţul ei are dreptul să primească iubirea, timpul şi atenţia ei. Este înţelept să dăm dovadă de flexibilitate şi discernământ în relaţiile cu rudele care nu ne împărtăşesc credinţa. „Pentru orice lucru este un timp fixat”, spune Biblia. Aceasta presupune să petrecem timp cu membrii familiei care nu sunt Martori, mai ales cu partenerul conjugal. Timpul petrecut împreună ne ajută să comunicăm mai bine. Experienţa arată că o bună comunicare reduce riscul ca membrii familiei să se simtă singuri, neglijaţi sau geloşi (Ecl. 3:1).

„Este important să-i arătăm celui care nu este la adevăr că-l iubim şi că ne rugăm pentru el”, spune Holger, al cărui tată s-a botezat la 20 de ani de la botezul altor membri ai familiei. Christa spune că ‘nu-şi va pierde niciodată speranţa că, într-o bună zi, soţul ei va lua poziţie de partea lui Iehova şi va accepta adevărul’. Atitudinea noastră faţă de rudele care nu ne împărtăşesc credinţa trebuie să fie întotdeauna pozitivă şi plină de speranţă.

Obiectivul nostru este să fim în relaţii bune cu rudele care nu ne împărtăşesc credinţa, să le oferim ocazia să înţeleagă şi să accepte adevărul şi să le sensibilizăm inima cu mesajul Bibliei. În toate lucrurile trebuie să ne comportăm „cu blândeţe şi respect profund” (1 Pet. 3:15).