Trăiţi pentru prezent sau pentru un viitor etern?

„Am fost salvaţi în această speranţă.“ — ROMANI 8:24, NW.

 1. Ce susţineau epicurienii, şi cum i-a afectat pe unii creştini acest gen de filozofie?

APOSTOLUL Pavel le-a scris creştinilor care trăiau în Corint: „Cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?“ (1 Corinteni 15:12). După cât se pare, filozofia nocivă a înţeleptului grec Epicur îi afectase întrucâtva şi pe creştinii din secolul întâi. Prin urmare, Pavel a atras atenţia asupra învăţăturii epicuriene care spunea: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri“ (1 Corinteni 15:32). Desconsiderând orice speranţă de viaţă după moarte, discipolii acestui filozof credeau că plăcerea carnală este singurul sau principalul lucru bun din viaţă (Faptele 17:18, 32). Filozofia epicuriană era egocentrică, cinică şi extrem de degradantă.

 2. a) De ce negarea învierii era atât de periculoasă? b) Cum le-a întărit Pavel credinţa creştinilor corinteni?

² Această negare a învierii avea implicaţii profunde. Pavel a argumentat astfel: „Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, atunci într-adevăr este zadarnică propovăduirea noastră şi este zadarnică şi credinţa voastră. . . . Dacă numai în viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni“ (1 Corinteni 15:13–19). Da, fără speranţa unui viitor etern, creştinismul ar fi „zadarnic“. N-ar avea nici un rost. Nu este de mirare deci că, sub influenţa acestei idei păgâne, congregaţia din Corint devenise un focar de probleme (1 Corinteni 1:11; 5:1; 6:1; 11:20–22). Prin urmare, Pavel şi-a propus să le întărească credinţa în înviere. Uzând de o logică puternică, de citate scripturale şi de ilustrări, el a dovedit mai presus de orice îndoială că speranţa învierii nu era o ficţiune, ci o realitate cu o împlinire sigură. Pe acest temei, el i-a putut îndemna pe colaboratorii săi în credinţă: „Fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că lucrarea voastră în Domnul nu este zadarnică“. — 1 Corinteni 15:20–58.

„Vegheaţi“

 3, 4. a) Potrivit spuselor lui Petru, ce atitudine periculoasă vor adopta unii în zilele din urmă? b) Ce anume trebuie să ne reamintim încontinuu?

³ Astăzi, mulţi au o atitudine pesimistă, axată complet pe trăirea vieţii actuale (Efeseni 2:2). Este aşa cum a prezis apostolul Petru. El a vorbit despre „batjocoritori plini de batjocuri . . . [care vor zice]: «Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei»“ (2 Petru 3:3, 4). Dacă adevăraţii închinători ar adopta un asemenea punct de vedere, ei ar putea deveni „leneşi [sau] neroditori“ (2 Petru 1:8). Din fericire, nu aşa stau lucrurile în cazul majorităţii membrilor poporului lui Dumnezeu de astăzi.

⁴ Nu este greşit să fim interesaţi de venirea sfârşitului prezentului sistem rău. Amintiţi-vă cât de interesaţi au fost în acest sens chiar discipolii lui Isus: „Doamne, în acest timp vei restabili Tu împărăţia lui Israel?“ Isus le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi timpurile sau perioadele; pe acestea Tatăl le-a pus sub stăpânirea Sa“ (Faptele 1:6, 7). Aceste cuvinte conţin esenţa mesajului pe care l-a transmis el pe Muntele Măslinilor: „Nu ştiţi în ce ceas vine Domnul vostru. . . . Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi“ (Matei 24:42, 44). Trebuie să ne reamintim încontinuu acest sfat! Unii pot fi înclinaţi să spună: „Poate ar trebui să mai încetinesc puţin ritmul şi să iau lucrurile mai uşor“. Ce greşeală ar fi aceasta! Să luăm cazul lui Iacov şi al lui Ioan, „fiii tunetului“. — Marcu 3:17.

 5, 6. Ce lecţii putem trage din exemplul lui Iacov şi al lui Ioan?

⁵ Ştim că Iacov a fost un apostol foarte zelos (Luca 9:51–55). Odată cu întemeierea congregaţiei creştine, el trebuie să fi avut un rol activ în cadrul ei. Dar când Iacov era încă destul de tânăr, Irod Agripa I a pus să fie ucis (Faptele 12:1–3). Credeţi că, atunci când şi-a dat seama că viaţa lui se încheia într-un mod neaşteptat, lui Iacov i-a părut rău pentru că fusese atât de zelos, pentru că se extenuase în minister? Puţin probabil! În mod sigur el a fost fericit că îşi petrecuse cei mai buni ani din viaţa lui relativ scurtă în serviciul lui Iehova. Acum, nici unul dintre noi nu poate şti dacă viaţa i se va sfârşi în mod neaşteptat (Eclesiastul 9:11; compară cu Luca 12:20, 21). Aşadar, este cât se poate de înţelept să ne păstrăm viu zelul şi să rămânem cât mai activi în serviciul lui Iehova. În felul acesta ne vom menţine un nume bun în faţa lui şi vom continua să trăim păstrând viu în minte viitorul nostru etern. — Eclesiastul 7:1.

⁶ O lecţie practică putem învăţa şi din ceea ce i s-a întâmplat apostolului Ioan, care era de faţă atunci când Isus a îndemnat cu insistenţă: „Vegheaţi“ (Matei 25:13; Marcu 13:37; Luca 21:34–36). Ioan a luat în serios acel avertisment şi a slujit cu entuziasm multe decenii. De fapt, se pare că el le-a supravieţuit tuturor celorlalţi apostoli. Credeţi că, atunci când Ioan, la o vârstă foarte înaintată, şi-a trecut în revistă deceniile anterioare de activitate fidelă, a simţit că îşi ratase viaţa, că îi dăduse o direcţie greşită sau că nu avusese echilibru? Nicidecum! El se gândea încă cu nerăbdare la viitor. Când înviatul Isus i-a spus: „Da, Eu vin curând“, Ioan a răspuns imediat: „Amin! Vino, Doamne Isuse!“ (Apocalipsa 22:20). Evident, Ioan nu trăia pentru prezent, tânjind după o „viaţă normală“, comodă şi liniştită. El era hotărât să slujească în continuare cu toată viaţa şi tăria lui, indiferent când ar fi venit Domnul. Dar ce se poate spune despre noi?

Temeliile credinţei în viaţa veşnică

 7. a) Cum a fost speranţa vieţii veşnice „promisă înainte de timpuri de lungă durată“? b) Cum a revărsat Isus lumină asupra speranţei vieţii veşnice?

⁷ Fiţi convinşi că speranţa vieţii veşnice nu este un vis sau o fantezie născocită de oameni. Aşa cum se spune în Tit 1:2, devoţiunea noastră sfântă se bazează pe „speranţa vieţii veşnice pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o înainte de timpuri de lungă durată“ (Tit 1:2, NW). Scopul iniţial al lui Dumnezeu a fost acela ca toţi oamenii ascultători să trăiască pentru totdeauna (Geneza 1:28). Nimic, nici măcar răzvrătirea lui Adam şi a Evei, nu poate zădărnici acest scop. După cum este consemnat în Geneza 3:15, Dumnezeu a promis imediat că o „sămânţă“ avea să înlăture toate daunele pricinuite omenirii. Când „sămânţa“ sau Mesia, Isus, a sosit, el a făcut din speranţa vieţii veşnice una dintre învăţăturile sale fundamentale (Ioan 3:16; 6:47, 51; 10:28; 17:3). Oferindu-şi viaţa perfectă ca răscumpărare, Cristos a obţinut dreptul legal de a acorda viaţă veşnică omenirii (Matei 20:28). Câţiva dintre discipolii săi, în total 144 000, vor trăi pentru totdeauna în ceruri (Apocalipsa 14:1–4). Astfel, unii oameni care au fost cândva muritori se vor „îmbrăca în nemurire“. — 1 Corinteni 15:53.

 8. a) Ce este „nemurirea“, şi de ce le-o acordă Iehova celor 144 000? b) Ce speranţă a oferit Isus pentru „alte oi“?

⁸ „Nemurirea“ înseamnă mai mult decât simplul fapt de a nu muri niciodată. Aceasta presupune „puterea unei vieţi nepieritoare“ (Evrei 7:16; compară cu Apocalipsa 20:6). Dar ce anume înfăptuieşte Dumnezeu prin faptul că oferă un cadou atât de deosebit? Amintiţi-vă de afirmaţia sfidătoare a lui Satan, potrivit căreia nici una dintre creaturile lui Dumnezeu nu poate fi demnă de încredere (Iov 1:9–11; 2:4, 5). Acordându-le celor 144 000 nemurirea, Dumnezeu arată că are încredere deplină în acest grup care a răspuns într-un mod atât de remarcabil la sfidarea lui Satan. Dar restul omenirii? Isus le-a spus primilor membri ai acestei „turme mici“ de moştenitori ai Regatului că ei aveau să „stea pe scaune de domnie, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel“ (Luca 12:32; 22:30). Aceasta presupune ca alţii să primească viaţă veşnică pe pământ ca supuşi ai Regatului său. Deşi acestor „alte oi“ nu li se acordă nemurirea, ele primesc „viaţă veşnică“ (Ioan 10:16; Matei 25:46). Prin urmare, viaţa veşnică este speranţa tuturor creştinilor. Ea nu este o fantezie, ci o promisiune solemnă a lui „Dumnezeu, care nu poate să mintă“, şi ceva plătit cu sângele preţios al lui Isus. — Tit 1:2.

În viitorul îndepărtat?

 9, 10. Ce indicii clare arată că suntem aproape de sfârşit?

⁹ Apostolul Pavel a prezis că „timpurile critice, cărora cu greu li se va face faţă“, vor indica faptul că am ajuns în mod indiscutabil la „ultimele zile“ (NW). Pe măsură ce societatea umană în care trăim se năruie într-o stare de lipsă de iubire, de lăcomie, de automulţumire şi de lipsă de pietate, nu înţelegem oare că ziua în care Iehova îşi va executa judecăţile împotriva acestui sistem mondial rău se apropie cu rapiditate? În timp ce violenţa şi ura iau proporţii alarmante, nu observăm oare peste tot în jurul nostru împlinirea următoarelor cuvinte ale lui Pavel: „Oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău“ (2 Timotei 3:1–5, 13)? Poate că unii strigă cu optimism „pace şi linişte“, dar toate perspectivele de pace se vor spulbera, căci „o nimicire neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare“. Nu am fost lăsaţi în întuneric cu privire la semnificaţia timpurilor noastre. Aşadar, „să veghem şi să fim treji“. — 1 Tesaloniceni 5:1–6.

¹⁰ În plus, Biblia arată că zilele din urmă durează „puţin timp“ (Apocalipsa 12:12; compară cu 17:10). Evident, cea mai mare parte din acest „puţin timp“ s-a scurs. De exemplu, profeţia lui Daniel descrie cu exactitate conflictul dintre „regele nordului“ şi „regele sudului“, care s-a extins până în acest secol (Daniel 11:5, 6, NW). Tot ce mai rămâne de împlinit este atacul final al „regelui nordului“, descris în Daniel 11:44, 45. — Vezi Turnul de veghere din 1 iunie 1988 şi din 1 noiembrie 1993, în care se dezbate această profeţie.

11. a) În ce măsură s-a împlinit Matei 24:14? b) Ce indică cuvintele lui Isus din Matei 10:23?

¹¹ Totodată, Isus a prezis că „această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfârşitul“ (Matei 24:14, NW). Astăzi, Martorii lui Iehova efectuează această lucrare în 233 de ţări, arhipelaguri şi teritorii. Este adevărat că încă există teritorii nelucrate, dar probabil că la timpul stabilit de Iehova se va deschide o poartă şi spre acestea (1 Corinteni 16:9). Totuşi, cuvintele lui Isus consemnate în Matei 10:23 dau de gândit: „Nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel până va veni Fiul Omului“. Deşi vestea bună va fi, în mod sigur, anunţată pe tot pământul, Martorii în persoană nu vor ajunge în toate părţile pământului cu mesajul Regatului înainte ca Isus să „vină“ în calitate de Executor.

12. a) La ce ‘sigilare’ se face referire în Apocalipsa 7:3? b) Ce înseamnă scăderea numărului celor unşi de pe pământ?

¹² Să analizăm textul din Apocalipsa 7:1, 3, care spune că „cele patru vânturi ale pământului“ sunt ţinute „până ce îi vom fi sigilat pe frunte pe sclavii Dumnezeului nostru“ (NW). Această sigilare nu se referă la sigilarea iniţială, care are loc atunci când cei 144 000 primesc chemarea cerească (Efeseni 1:13). Ea se referă la sigilarea finală, când ei sunt identificaţi în mod irevocabil ca „sclavi [încercaţi şi fideli ai] Dumnezeului nostru“. Numărul adevăraţilor fii unşi ai lui Dumnezeu care mai sunt în viaţă pe pământ a scăzut foarte mult. În plus, Biblia afirmă clar că faza iniţială a marelui necaz va fi „scurtată“ tocmai „din cauza celor aleşi“ (Matei 24:21, 22). Majoritatea celor ce se consideră unşi au o vârstă destul de înaintată. Nu constituie şi acest lucru o dovadă că sfârşitul este foarte aproape?

Un străjer fidel

13, 14. Care este responsabilitatea clasei străjerului?

¹³ Între timp, ar fi bine să ascultăm de îndrumările date de „sclavul fidel“ (Matei 24:45, NW). De mai bine de o sută de ani, „sclavul“ modern slujeşte cu fidelitate în calitate de „străjer“ (Ezechiel 3:17–21, NW). Turnul de veghere din 1 ianuarie 1984 (engl.) explica: „Acest străjer observă cum se derulează evenimentele pe pământ ca împlinire a profeţiilor biblice, avertizează cu privire la un iminent «mare necaz, aşa cum n-a fost niciodată de la începutul lumii» şi face publică «vestea bună despre ceva mai bun»“. — Matei 24:21; Isaia 52:7, NW.

¹⁴ Amintiţi-vă: misiunea unui străjer este să strige „ce va vedea“ (Isaia 21:6–8). În timpurile biblice, un străjer lansa un avertisment chiar dacă presupusul pericol era prea departe ca să poată fi identificat clar (2 Împăraţi 9:17, 18). Pe atunci existau, în mod sigur, şi alarme false. Însă un bun străjer nu se reţinea să vorbească de teamă că va crea panică. Dacă v-ar lua foc casa, ce aţi zice dacă pompierii nu s-ar prezenta pentru că au crezut că era o alarmă falsă? Noi ne aşteptăm ca aceşti oameni să răspundă imediat la orice semn de pericol. În mod similar, clasa străjerului a vorbit clar atunci când împrejurările au părut să justifice acest lucru.

15, 16. a) De ce se fac schimbări în modul în care înţelegem profeţiile? b) Ce putem învăţa de la slujitorii fideli ai lui Dumnezeu care au avut o înţelegere greşită a anumitor profeţii?

¹⁵ Totuşi, odată cu derularea evenimentelor, am ajuns să înţelegem mai bine profeţiile. Istoria arată că rareori — dacă vreodată — profeţiile divine sunt înţelese pe deplin înainte de împlinirea lor. Dumnezeu i-a spus lui Avram exact cât timp va fi sămânţa lui „străină într-o ţară care nu va fi a ei“, şi anume, 400 de ani (Geneza 15:13). Cu toate acestea, Moise s-a oferit de timpuriu ca eliberator. — Faptele 7:23–30.

¹⁶ Să analizăm, de asemenea, profeţiile mesianice. Analizând retrospectiv lucrurile, este cât se poate de clar că moartea şi învierea lui Mesia au fost prezise (Isaia 53:8–10). Însă nici chiar discipolii lui Isus nu au reuşit să înţeleagă acest lucru (Matei 16:21–23). Ei nu au înţeles că Daniel 7:13, 14 avea să se împlinească în timpul viitoarei parousía, sau „prezenţe“, a lui Cristos (Matei 24:3). Deci calculele lor prezentau o eroare de aproximativ 2 000 de ani când l-au întrebat pe Isus: „Doamne, în acest timp vei restabili Tu împărăţia lui Israel?“ (Faptele 1:6). Chiar şi după ce congregaţia creştină a fost bine întemeiată au continuat să apară idei eronate şi speranţe nejustificate (2 Tesaloniceni 2:1, 2). Deşi unii au avut, din când în când, un punct de vedere greşit, Iehova a binecuvântat în mod incontestabil lucrarea acelor credincioşi din secolul întâi!

17. Cum trebuie să considerăm schimbările în înţelegerea Scripturilor?

¹⁷ În mod similar, actuala clasă a străjerului a trebuit să-şi clarifice, din când în când, punctul de vedere. Însă poate pune cineva la îndoială faptul că Iehova a binecuvântat „sclavul fidel“? În plus, privind în ansamblu, nu sunt relativ mici majoritatea schimbărilor care s-au făcut? Înţelegerea noastră fundamentală a Bibliei nu s-a schimbat. Convingerea că trăim în zilele din urmă este mai fermă ca oricând!

Să trăim pentru un viitor etern

18. De ce nu trebuie să trăim doar pentru prezent?

¹⁸ Lumea poate spune: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri“, dar aceasta nu trebuie să fie şi atitudinea noastră. De ce să ne străduim în zadar pentru plăcerile pe care le putem obţine acum de la viaţă când am putea lucra pentru un viitor etern? Această speranţă, fie că este vorba de viaţa nemuritoare în cer, fie de viaţa veşnică pe pământ, nu este un vis, o fantezie. Este o realitate promisă de Dumnezeu, „care nu poate să mintă“ (Tit 1:2). Dovezile care arată că speranţa noastră se va realiza foarte curând sunt copleşitoare! „Timpul [rămas, NW] s-a scurtat.“ — 1 Corinteni 7:29.

19, 20. a) Cum priveşte Iehova sacrificiile pe care le-am făcut în folosul Regatului? b) De ce trebuie să trăim păstrând vie în minte eternitatea?

¹⁹ Este adevărat, acest sistem a durat deja mai mult decât au crezut mulţi că va dura. Câţiva ar putea considera acum că, dacă ar fi ştiut dinainte acest lucru, ar fi putut să nu facă anumite sacrificii. Însă nimeni nu ar trebui să regrete acest lucru. La urma urmelor, sacrificiile sunt o latură fundamentală a vieţii de creştin. Creştinii „se leapădă de sine“ (Matei 16:24). Nu ar trebui să avem niciodată impresia că eforturile noastre de a-i plăcea lui Dumnezeu au fost zadarnice. Isus a promis: „Nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult . . ., iar în veacul viitor viaţa veşnică“ (Marcu 10:29, 30). Ce valoare va avea peste o mie de ani locul vostru de muncă sau casa sau contul bancar? Însă sacrificiile pe care le-aţi făcut pentru Iehova vor avea sens şi peste un milion de ani, şi peste un miliard de ani! „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră.“ — Evrei 6:10.

²⁰ Prin urmare, să trăim păstrând vie în minte eternitatea, concentrându-ne „nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice“ (2 Corinteni 4:18). Profetul Habacuc a scris: „Viziunea este încă pentru timpul fixat şi înaintează gâfâind spre sfârşit şi nu va minţi. Chiar dacă ar zăbovi, continuă să o aştepţi, fiindcă se va realiza negreşit. Nu va întârzia“ (Habacuc 2:3, NW). Cum afectează faptul că noi ‘continuăm să o aşteptăm’ modul în care ne achităm de responsabilităţile personale şi familiale? Următorul articol va dezbate aceste chestiuni.

Idei recapitulative

◻ Cum au fost afectaţi câţiva din prezent de aparenta zăbovire a sfârşitului acestui sistem de lucruri?

◻ Ce bază avem pentru speranţa vieţii veşnice?

◻ Cum ar trebui să considerăm sacrificiile pe care le-am făcut în sprijinul intereselor Regatului?

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Lucrarea de predicare mondială trebuie să fie încheiată înainte de venirea sfârşitului