Ţineţi cu tărie la „vestea bună“!

„Voi ţineţi cu tărie la ea, ca nu cumva să fi devenit credincioşi în zadar.“ — I Corinteni 15:2.

 1. Pentru ce a tratat Pavel cu ardoare chestiunea învierii?

APOSTOLUL Pavel şi-a încununat prima sa scrisoare către corinteni cu o magistrală dezbatere despre înviere. De ce a vorbit el cu atîta ardoare despre acest subiect? El a considerat că era ceva potrivit. Creştinii din Corint trăiau în mijlocul unei lumi lacome şi imorale, iar unii chiar căzuseră în capcanele lui Satan. Pavel nu voia ca iubiţii săi fraţi „să fi devenit credincioşi în zadar,“ căci aceasta ar fi însemnat distrugerea lor. El voia, dimpotrivă, ca ei să ţină cu tărie la „vestea bună“ care le fusese anunţată.

 2. a) De ce trebuie să lucrăm din greu pentru „vestea bună“? b) Ce legătură este între înviere şi „vestea bună“?

² Astăzi şi noi trăim într-o lume care nu îl cunoaşte pe Dumnezeu. Noi, care ne-am „întemeiat speranţa pe un Dumnezeu viu,“ trebuie, deci, să lucrăm din greu şi să luptăm pentru „vestea bună“ (I Timotei 4:10). Această veste bună concentrează în prezent atenţia asupra „regatului intemeiat al Domnului [Iehova] nostru şi al Cristosului său.“ Dar tocmai datorită învierii, atît Isus Cristos cît şi cei 144 000 de regi adjuncţi ai săi pot moşteni acest Regat, Muntele Sion ceresc. Tot prin înviere va fi posibil şi pentru marea majoritate a omenirii să trăiască în domeniul pămîntesc al acestui Regat (Apocalipsul 11:15; 14:1; 20:12). Învierea devine, prin urmare, un element cheie al „vestii bune.“

SPERANŢA ÎNVIERII

 3. Pentru ce doctrina despre înviere nu se armonizează cu cea despre nemurirea sufletului?

3 În ce constă deci această speranţă a învierii? Spre deosebire de ceea ce învaţă imperiul mondial al religiei false, atît în cadrul creştinătăţii cît şi în afara ei, această speranţă nu se bazează pe presupusa nemurire a sufletului uman. Mai degrabă, această speranţă vizează nişte suflete muritoare. Cuvîntul „înviere“ (greceşte anástasis) apare de 40 de ori în Scrierile creştine greceşti. El înseamnă o ridicare din nou la viaţă. Dar pentru a trăi iarăşi, trebuie ca cineva să fi murit, căci contrarul vieţii este moartea. — Deuteronomul 30:19, 20; Isaia 38:17–19.

 4. De unde ştim că, la origini, iudeii nu credeau în nemurirea sufletului, ci într-o înviere pămîntească?

⁴ Scripturile ebraice nu învaţă despre nemurirea sufletului omului. Această noţiune era totalmente străină poporului iudeu. În schimb, avem numeroase indicii că acest popor credea într-o înviere pămîntească. De altfel, se pare că din cauza acestei credinţe unii l-au luat pe Isus drept Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia sau unul dintre profeţi. — Matei 16:14.

 5. Conform scopului lui Dumnezeu, ce speranţă avea Avraam şi ceilalţi slujitori ai lui Dumnezeu din vechime?

⁵ După ce relatase despre conduita fidelă a lui Abel, Enoh, Noe şi a casei lui Avraam, apostolul Pavel declara: „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi obţinut împlinirea promisiunilor, ci le-au văzut de departe şi le-au urat de bine şi au declarat în mod public că erau străini şi călători temporari în ţară.“ Ei se aşteptau să învieze pe pămînt sub domnia „oraşului care are nişte temelii adevărate“ — regatul lui Dumnezeu şi al lui Mesia. Cînd a primit ordin să-l ofere pe Isac ca jertfă, Avraam cel loial „a considerat că Dumnezeu poate să-l ridice dintre cei morţi“. Patriarhul avea încredere în acea promisiune pe care i-o făcuse Dumnezeu: „Gaţie seminţei tale se vor binecuvînta negreşit toate naţiunile pămîntului“. Pentru a se putea binecuvînta prin „sămînţa“ despre care este vorba, majoritatea oamenilor ar avea nevoie, în mod logic, de o înviere. — Geneza 22:18; Evrei 11:4–19.

 6. Ce dezvăluie exprimările lui Iov şi ale fiilor lui Core cu privire la speranţa lor?

⁶ Mai tîrziu, integrul bărbat Iov a ridicat această întrebare: „Dacă un bărbat apt corporal moare, poate el să trăiască din nou?“ Iov credea că un asemenea lucru este posibil şi el a dovedit aceasta prin faptul că i-a cerut lui Dumnezeu să-l ascundă în Şeol (groapa comună a morţilor) şi să-şi aducă aminte de el atunci cînd va sosi timpul (Iov 14:13–15). În Psalmul 45:16, fiii lui Core au profeţit că Mesia va avea „fii“ pe care-i va instala ca „prinţi pe tot pămîntul,“ pe parcursul domniei sale milenare. Printre „fiii“ săi vor figura aceia dintre „strămoşii“ săi care au fost demni de această onoare. Isus va deveni Tatăl lor, pentru că el îi va învia din morţi. — Matei 1:1–16; Luca 3:23–38.

 7. a) Sprijinesc scrierile profeţilor speranţa unei învieri pămînteşti? b) De ce învierea lui Daniel şi a celorlalţi barbaţi fideli va fi „o înviere mai bună“?

⁷ Profeţii inspiraţi de Dumnezeu au vorbit, de asemenea, despre înviere, care în cazul lor va fi o înviere pămîntească (Isaia 25:8; 26:19; Osea 13:14). Pe cînd Daniel era deja bătrîn şi se apropia de moarte, el a primit această promisiune: „Tu te vei odihni, dar te vei ridica pentru partea ta la sfîrşitul zilelor“ (Daniel 12:13). Daniel, care „datorită credinţei (. . .) a închis [chiar] gurile leilor,“ aştepta „o înviere mai bună“ adică o înviere care va duce la viaţă, sub regatul instaurat al lui Dumnezeu, în contrast cu ceea ce au realizat Ilie, Elisei, Isus şi apostolii, înviind oameni care mai tîrziu au murit iarăşi. — Evrei 11:33, 35.

 8. Ce fel de înviere aştepta Marta şi mesagerii lui Ioan?

⁸ Pe cînd îşi începuse Isus serviciul său ministerial, Ioan Botezătorul, care era la închisoare, a trimis la Isus nişte mesageri care să-l întrebe dacă el este cu adevărat Mesia. După efectuarea unor noi vindecări miraculoase, Isus le-a răspuns: „Mergeţi să-i spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii îşi capătă vederea, schiopii umblă, leproşii sînt curăţiţi şi surzii aud, morţii sînt înviaţi şi vestea bună este anunţată celor sărmani“ (Luca 7:19–23). În acest fel Isus nu numai că stabilea că el era cu adevărat Mesia, ci totodată le dădea contemporanilor săi şi motive să creadă că el va îndeplini lucrări cu atît mai mari în Regatul său şi că va învia chiar şi pe cei morţii (. . .) Iudeii credeau pe atunci într-o înviere pămîntească şi la aceasta se gîndea în sinea ei Marta cînd i-a zis lui Isus despre Lazăr, care murise de cîteva zile: „Ştiu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.“ — Ioan 11:24.

ÎNVIEREA CEREASCĂ

 9. Cum a putut Lazăr să primească speranţa unei învieri cereşti?

⁹ Dacă Isus nu l-ar fi înviat pe Lazăr chiar atunci, speranţa pentru acest om ar fi fost o speranţă pămîntească. Dar Isus l-a readus pe Lazăr, în mod vremelnic, dintre morţi. Întrucît Lazăr a trăit, foarte probabil, pînă la sărbătoarea Zilei a cincizecea a anului 33 şi chiar şi după aceea, el trebuie să fi avut parte şi de o altă favoare din partea Domnului său. Într-adevăr, el trebuie să fi fost născut de spiritul lui Dumnezeu, la aceea sărbătoare a Zilei a cincizecea, pentru ca să primească speranţa unei vieţi cereşti şi perspectiva unei învieri cereşti. Cum a apărut însă această posibilitate?

10. Ce punct de vedere eronat se răspîndise pe vremea lui Pavel? Cum l-a respins apostolul?

¹⁰ În prima sa scrisoare către creştinii din Corint, apostolul Pavel a vorbit despre înviere. Unii dintre membrii acestei adunări afirmau că „nu există înviere din morţi.“ Aceste persoane credeau, fără îndoială, că creştinii trecuseră deja încă din timpul vieţii lor printr-un fel de „înviere“ spirituală, şi ei legau probabil acest mod de a privi lucrurile de doctrina platoniciană a nemuririi sufletului. Dar indiferent ce credeau ei, important este că Pavel a considerat potrivit să „îi pună la punct,“ apărînd în mod magistral adevărul cu privire la înviere şi insistînd asupra ‘veştii bune prin care aceşti oameni erau pe cale de a fi salvaţi.’ — I Corinteni 15:1, 2, 12.

11. Ce legătură este între „vestea bună“ şi speranţa învierii?

¹¹ În ce constă această „veste bună“? Ea se axează pe Cristos. Printre „primele lucruri“ care vin în ordinea importanţei, Pavel menţionează faptul că Cristos a murit, că a fost îngropat, că a fost înviat, că i s-a arătat lui Chifa (Petru) iar apoi, de-a lungul mai multor apariţii, la peste 500 de persoane precum şi apostolului Pavel personal. Cristos înviase într-adevăr în spirit (I Petru 3:18). Aşa cum subliniază de două ori apostolul Pavel, aceste evenimente extraordinare se petrecuseră „conform Scripturilor,“ împlinind tot ceea ce anunţase Cuvîntul lui Iehova cu privire la Mesia. Credinţa noastră ar fi zadarnică dacă n-ar fi puternic corelată cu faptul istoric al învierii lui Isus Cristos. — I Corinteni 15:3–8, 17.

„FIECARE POTRIVIT PROPRIULUI SĂU RANG“

12. În ce sens a devenit Cristos „primul rod“?

¹² Apostolul stabileşte apoi o legătură între înviere şi scopul divin cu privire la Regat. Pavel proclamă cu încredere: „Acum Cristos a fost înviat dintre cei morţi, primul rod al celor care au adormit în moarte.“ Dar Cristos corespunde cu „primul rod“ (sau „pîrga“), atunci şi ceilalţi trebuie să învieze, „dar fiecare conform propriului său rang.“ Ceilalţi urmau să aştepte „prezenţa“ lui Cristos în investitura sa regală, moment din care el avea să înceapă, în calitate de Răscumpărător, să-i readucă la viaţă pe cei care „mor“ sau care au murit datorită păcatului moştenit de la Adam. — I Corinteni 15:20–23.

13. De ce se poate vorbi despre „rang“ în înviere?

¹³ După Cristos urmau să învieze ‘conform propriului lor rang’ cei 144 000 de moştenitori unşi ai Regatului care au umblat pe urmele lui Isus pînă la moarte. Această înviere trebuie să înceapă „în timpul prezenţei [greceşte parousîa] sale,“ care a intrat în curs în dramaticul an 1914. Astăzi, o mică rămăşiţă a „fraţilor“ spirituali ai lui Cristos servesc încă pe Stăpînul lor aici, pe pămînt, şi ei vor învia conform acestui „rang,“ „într-o clipeală de ochi,“ în momentul morţii lor ca oameni. În acest fel, întregul „Israel [spiritual] al lui Dumnezeu“ se va afla reunit în regatul ceresc. — I Corinteni 15:22, 23, 50–52; Evrei 2:10–13; Apocalipsul 7:4–8; Galateni 6:16.

14. Cu ce compară Pavel învierea cerească?

¹⁴ Apostolul Pavel ilustrează moartea şi învierea creştinilor născuţi de spirit printr-o foarte frumoasă imagine. El compară moartea unui membru al rămăşiţei cu aceea a unui bob de grîu din care va ieşi mai tîrziu un nou spic. La fel şi corpul „semănat în descompunere este înviat în nedescompunere,“ sub forma unui corp spiritual glorios care poartă imaginea ultimului Adam — Domnul Isus Cristos. — I Corinteni 15:35–49.

15. Unde va avea loc acea „înviere mai bună“?

¹⁵ Dar aceste 144 001 persoane, ca să numărăm şi pe Cristos însuşi, sînt oare singurele care vor învia conform propriului lor rang? Nicidecum! Evrei 11:40 ne spune că învierea lor conduce la „ceva mai bun,“ ceea ce reprezintă starea spirituală şi cerească. Dar faţă de ce altceva este mai bună această stare? Faţă de acea stare pe care o vor cunoaşte cei înviaţi care urmează în rangul al doilea. În rîndurile acestor înviaţi vor figura bărbaţii care vor fi stabiliţi ca „prinţi pe tot pămîntul“ şi care, în mod logic, vor fi printre primii care vor învia pe pămînt după ce Iehova va repurta victoria sa decisivă în cadrul bătăliei de la Har-Maghedon. Ei vor putea atunci să îşi preia funcţiile pe „noul pămînt“ — adică în societatea teocratică a slujitorilor lui Dumnezeu, aflată pe un pămînt care de aici înainte va fi purificat. Învierea acestor bărbaţi va fi „o înviere mai bună“ în sensul că ea va avea loc sub domnia regatului lui Dumnezeu şi că va deschide perspectiva vieţii eterne. Noi sperăm ca printre aceşti înviaţi să-i regăsim pe creştinii loiali care s-au dedicat lui Dumnezeu, care nutresc în prezent o speranţă pămîntească şi care, dintr-un motiv sau altul, mor înainte de instaurarea „noului pămînt.“ — Isaia 32:1; Apocalipsul 16:14,16; 21:1, 3, 4.

UN GRUP PRIVILEGIAT

16. Ce alt grup este deosebit de privilegiat?

¹⁶ Există însă un anumit grup de persoane privilegiate în mod deosebit. Este vorba despre „marea mulţime,“ căreia apostolul Ioan îi face o descriere amănunţită în Apocalipsul 7:9–17. Aceste persoane speră să trăiască etern pe „noul pămînt.“ Ca grupare, ei vor trece prin „marele necaz“ fără să trebuiască să moară. Cît este de mare privilegiul pe care îl vor primi ei pentru că şi-au „spălat hainele şi le-au albit în sîngele Mielului“! Acum, cînd noi trăim perioada finală şi capitală a „zilelor din urmă“ în care trebuie depusă o mărturie răsunătoare în faţa naţiunilor pămîntului, întreaga lume poate să vadă cum „marea mulţime“ compusă din peste 2 300 000 de persoane îşi îndeplineşte acest „serviciu sacru“ în cadrul curţilor terestre ale aranjamentului privitor la închinarea lui Iehova. Această „mare mulţime“ nu suferă „căldura arzătoare“ a judecăţii divine, căci „Mielul [Isus Cristos], care este în mijlocul tronului [ceresc], îi va paşte şi îi va conduce spre fîntînile apelor vieţii. Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.“

17. a) Ce bucurie o aşteaptă pe „marea mulţime“? b) Cînd va intra în faza sa finală miracolul învierii?

¹⁷ „Marea mulţime“ va fi fericită să intre pe acest pămînt purificat şi să-i întîmpine pe acei oameni loiali care vor fi înviaţi. Apoi, la timpul stabilit de Dumnezeu şi în ordinea prestabilită de el, miliardele de oameni care se află în „mormintele de amintire“ vor reveni pe pămînt în cadrul unei învieri generale (Ioan 5:28, 29; Apocalipsul 20: 12). Ce mare bucurie va inunda acele familii fericite şi reunite atunci cînd Cristos şi adjuncţii săi vor aplica binefacerile sacrificiului său răscumpărător, vindecîndu-i pe oameni de toate bolile şi ridicîndu-i la perfecţiunea corporală şi spirituală. — Isaia 65:17, 18; II Petru 3:13.

18. De ce se va putea spune că marele scop al lui Dumnezeu cu privire la pămîntul nostru va fi complet realizat?

¹⁸ Cei o mie de ani vor trece ca o zi, cel puţin în ochii lui Iehova (II Petru 3:8). Pămîntul va fi populat cu oameni perfecţi, aşa cum a fost voinţa lui Iehova atunci cînd a creat omul. De la epoca creării se vor fi scurs circa 7 000 de ani, cei 7 000 de ani ai „zilei“ de odihnă a lui Dumnezeu. Dar acea „zi“ de odihnă va ajunge atunci la capăt, dar nu fără rezultate. Marele scop al lui Dumnezeu cu privire la pămîntul nostru va fi realizat. Ce se va petrece după aceea?

19. Ce se va întîmpla după ce ultimul duşman va fi nimicit?

¹⁹ Apostolul Pavel ne spune: „Apoi, sfîrşitul, cînd [Cristos] va preda regatul lui Dumnezeu, Tatăl său, după ce el va fi nimicit orice guvernare, orice autoritate şi putere. Căci trebuie că el să domnească pînă cînd Dumnezeu va fi pus pe toţi duşmanii săi sub picioarele sale. Ca ultim duşman, trebuie să fie nimicită moartea (. . .) atunci Fiul însuşi se va supune Aceluia care i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul pentru toţi“ (I Corinteni 15:24–28). Aşa cum se explică în Apocalipsul 20:7–10, Satan va fi eliberat pentru a pune la încercare integritatea oamenilor perfecţi, după care el şi toţi partizanii săi vor fi aruncaţi în „lacul cu foc,“ simbol al distrugerii eterne.

20. Ce perspectivă glorioasă se va deschide în faţa omenirii la sfîrşitul zilei de odihnă a lui Dumnezeu?

²⁰ Întrucît ziua pe care Dumnezeu a ales-o pentru ‘a se odihni de toată lucrarea sa’ legată de creaţia pămîntească va lua atunci sfîrşit, fără îndoială că el va începe să facă lucrări noi care se vor desfăşura unele după altele pentru eternitate. Fericiţii locuitori ai pămîntului nu vor cunoaşte niciodată plictiseala; ei se vor bucura cu toţii şi în permanenţă de prospeţimea şi vigoarea tinereţii şi vor îndeplini însărcinările care le vor fi încredinţate de Dumnezeu care face totul cu un scop. — Geneza 2:3; Isaia 66:22.

UN FAPT DE IMPORTANŢĂ CAPITALĂ

21. Ce foloase putem trage noi din explicaţia apostolului Pavel din I Corinteni, capitolul 15?

²¹ ‘Să ţinem deci cu ţărie la vestea bună,’ inclusiv la speranţa învierii, căci aceasta are o importanţă capitală pentru toţi slujitorii lui Dumnezeu. Femei şi bărbaţi loiali din vechime credeau într-o înviere pămîntească şi ea le producea bucurii anticipate (Evrei 11:13–16). Aşa cum au atestat sute de martori oculari, Isus Cristos a fost „primul rod“ al învierii. Atît în timpurile apostolice cît şi în timpurile moderne creştinii născuţi de spirit şi unşi au „predicat în toată creaţia care este sub cer,“ aşa încît „vestea bună cu privire la înviere a făcut ocolul globului pămîntesc (Coloseni 1:23). Încetul cu încetul, membrii rămăşiţei unse îşi încheie cursa lor pămîntească pentru a-şi primi recompensa cerească; însă „o mare mulţime,“ animată şi ea de speranţa de a trăi etern, dar pe pămînt, a preluat ştafeta proclamării „veştii bune“ a Regatului. — Matei 24:14.

22. Cu ce îndemn îşi încheie Pavel scrisoarea? De ce avem toate motivele să urmăm acest îndemn?

²² Ce privilegiu este pentru toate aceste grupuri să-şi atingă ţinta fiecare la rîndul său. Noi avem astăzi, într-adevăr, toate motivele să urmăm acest îndemn al lui Pavel: „Rămîneţi treji, ţineţi cu fermitate la credinţă, comportaţi-vă bărbăteşte, deveniţi viguroşi. Toate acţiunile voastre să poarte pecetea iubirii!“ (I Corinteni 16:13, 14). În felul acesta credinţa noastră nu va fi zadarnică.

Puteţi răspunde la următoarele întrebări?

◼ Ce anume ne arată că femei şi bărbaţi credincioşi din timpurile antice, aşteptau o înviere pe pămînt?

◼ După Cristos, „primul rod,“ cîte persoane aveau să aibă parte de o înviere cerească, „fiecare conform propriului său rang“?

◼ Care sînt diferitele grupuri de persoane care vor învia pe pămînt? Cînd va avea loc această înviere?

◼ Pentru ce este deosebit de privilegiată acea clasă de persoane care va primi viaţă pe pămînt, fără să trebuiască să treacă printr-o înviere?

◼ Ce trebuie să facem noi toţi, dacă nu vrem să „fi devenit credincioşi în zadar?

[Text generic pe pagina 9]

IMPERIUL MONDIAL AL RELIGIEI FALSE ÎŞI SPRIJINEŞTE SPERANŢA PE DOCTRINA PLATONICIANĂ CONFORM CĂREIA TOATE SUFLETELE AR FI NEMURITOARE

[Text generic pe pagina 9]

ADEVĂRATUL CREŞTINISM RĂMÎNE ATAŞAT SPERANŢEI BIBLICE A UNEI ÎNVIERI A SUFLETELOR INCONŞTIENTE CARE SÎNT ÎN MORMÎNT

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

„Vestea bună“ concentrează atenţia asupra regatului lui Dumnezeu şi al lui Cristos şi asupra speranţei că paradisul va fi restabilit pe pămînt.