„Într-o procesiune triumfală“
O PROCESIUNE triumfală era o celebrare somptuoasă a înfrângerii unui duşman. Unul dintre cele mai mari onoruri pe care Senatul roman le acorda unui general învingător era să-i permită să-şi celebreze victoria printr-o astfel de procesiune solemnă costisitoare. Apostolul Pavel a menţionat procesiunea triumfală de două ori în scrierile lui. Înainte de a analiza cuvintele sale însă, încercaţi să vizualizaţi o astfel de procesiune. Imaginaţi-vă mulţimile de oameni înşiraţi pe străzi în timp ce procesiunea înaintează lent pe Via Triumphalis şi urcă pe drumul întortocheat până la templul lui Jupiter, situat pe vârful Colinei Capitoliului din Roma.
„Miresmele parfumate provenind de la mirodeniile mistuite de foc se răspândeau în mod ameţitor prin temple şi de-a lungul străzilor, încărcând aerul cu parfumul lor“, scria eruditul James M. Freeman. „La procesiune asistau senatorul şi cetăţenii de frunte ai statului, care îl onorau pe învingător prin prezenţa lor. Cele mai bogate trofee — cum ar fi aurul, argintul, armele de toate formele, stindardele, lucrările de artă scumpe şi rare, precum şi tot ce era considerat de mare preţ fie de învingător, fie de învins — erau purtate în văzul tuturor prin oraşul aglomerat. Şi prizonierii de război erau constrânşi să mărşăluiască în cadrul procesiunii. Generalul în onoarea căruia era decretat triumful mergea într-un car special tras de patru cai. Mantia sa era brodată cu aur, iar tunica sa era înflorată. În mâna dreaptă ţinea o ramură de laur, în stânga un sceptru, iar pe frunte avea o cunună de lauri delfici. Învingătorul era purtat pe străzi în aclamaţiile soldaţilor şi în aplauzele populaţiei până la templul lui Jupiter, unde se aduceau jertfele, după care avea loc un banchet public în templu.“
Pavel s-a folosit de procesiunea triumfală în mod ilustrativ atunci când le-a scris a doua scrisoare creştinilor din Corint, în anul 55 e.n. El a spus: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne conduce totdeauna [într-o procesiune triumfală în compania lui Cristos, NW] şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui. Căci noi suntem o mireasmă a lui Hristos pentru Dumnezeu, printre cei care sunt mântuiţi şi printre cei care pier: pentru unii, o mireasmă de la moarte spre moarte; dar pentru ceilalţi, o mireasmă de la viaţă spre viaţă“. — 2 Corinteni 2:14–16.
Aici, Pavel şi alţi creştini unşi sunt reprezentaţi drept supuşi devotaţi ai lui Dumnezeu, „în compania lui Cristos“. Ei sunt descrişi ca fii, ofiţeri şi soldaţi din suita lui Iehova, care sunt conduşi de el într-o procesiune triumfală de-a lungul unui drum parfumat. (Vezi Articolele de studiu din „Turnul de veghere“, broşura a doua, paginile 148 la 153.) Această folosire ilustrativă a unei astfel de procesiuni indică totodată că perspectiva celor care resping vestea bună a Regatului lui Dumnezeu este doar moartea. Dar cât de diferită este situaţia continuatorilor unşi ai lui Isus! Ei au speranţa salvării în vederea vieţii cereşti nemuritoare împreună cu Cristos. Dar însoţitorii lor loiali, dedicaţi şi ei lui Dumnezeu? Ei au fericita speranţă de a trăi pe un pământ paradiziac, unde Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere“ (Apocalipsa 21:1–4; Luca 23:43). Faci şi tu parte din această mulţime fericită?