„Acum este în mod deosebit un timp de bunăvoinţă!“
„Iată, acum este în mod deosebit un timp de bunăvoinţă! Iată, acum este ziua salvării!“ (2 COR. 6:2)
1. De ce este important să discernem ce trebuie să facem la un moment dat?
„PENTRU orice lucru este un timp fixat, da, un timp pentru orice lucru de sub ceruri.“ (Ecl. 3:1) Prin aceste cuvinte, Solomon arăta că trebuie să discernem când este cel mai potrivit moment să facem anumite activităţi importante, de pildă, să cultivăm pământul, să călătorim, să facem tranzacţii comerciale sau să comunicăm cu alţii. Totodată, trebuie să discernem şi care este cea mai importantă activitate la un moment dat. Cu alte cuvinte, trebuie să avem priorităţi clare.
2. De unde ştim că, în timp ce predica, Isus era perfect conştient de timpul în care trăia?
2 Ca om, Isus a fost perfect conştient de timpul în care trăia şi ştia ce lucrare trebuia să înfăptuiască. Având clar în minte care îi erau priorităţile, ştia că sosise, în sfârşit, momentul să se împlinească multe dintre profeţiile mesianice (1 Pet. 1:11; Rev. 19:10). Pentru ca oamenii să înţeleagă că el era promisul Mesia, Isus avea multe de făcut. Trebuia să depună o mărturie temeinică privitoare la adevărul despre Regat şi să-i strângă pe cei care aveau să fie comoştenitori cu el în Regat. Şi, nu în ultimul rând, trebuia să pună bazele congregaţiei creştine, care avea să îndeplinească lucrarea de predicare şi de facere de discipoli până la marginile pământului (Mar. 1:15).
3. Cum au fost influenţate acţiunile lui Isus de faptul că era conştient de timpul în care trăia?
3 Conştientizarea timpului în care trăia a fost pentru Isus o forţă care l-a motivat să înfăptuiască plin de zel voinţa Tatălui său. El le-a spus discipolilor: „Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l pe Stăpânul secerişului să scoată lucrători la secerişul său“ (Luca 10:2; Mal. 4:5, 6). Isus a ales mai întâi 12, iar apoi 70 dintre discipolii săi, le-a dat instrucţiuni clare şi i-a trimis să predice următorul mesaj însufleţitor: „Regatul cerurilor s-a apropiat!“. Despre Isus citim: „Când a terminat de dat instrucţiuni celor doisprezece discipoli ai săi, Isus a plecat de acolo ca să-i înveţe pe oameni şi să predice în oraşele lor“ (Mat. 10:5–7; 11:1; Luca 10:1).
4. Cum l-a imitat Pavel pe Isus Cristos?
4 Pentru toţi continuatorii săi, Isus a fost un exemplu perfect de zel şi devoţiune. La aceasta s-a referit apostolul Pavel când i-a îndemnat pe fraţii săi de credinţă: „Fiţi imitatorii mei, aşa cum şi eu sunt imitatorul lui Cristos“ (1 Cor. 11:1). Cum l-a imitat Pavel pe Cristos? În primul rând, nu a precupeţit niciun efort în ce priveşte predicarea veştii bune. În scrisorile trimise de el congregaţiilor găsim expresii ca „nu fiţi delăsători în activitatea voastră“, „slujiţi-i lui Iehova ca sclavi“, „având întotdeauna multe de făcut în lucrarea Domnului“ şi „orice lucru faceţi, să-l faceţi din tot sufletul, ca pentru Iehova“ (Rom. 12:11; 1 Cor. 15:58; Col. 3:23). Pavel n-a uitat niciodată întâlnirea cu Domnul Isus Cristos pe drumul spre Damasc şi nici cuvintele acestuia, pe care i le-a transmis, probabil, discipolul Anania: „Omul acesta este un vas pe care l-am ales să-mi ducă numele la naţiuni, la regi şi la fiii lui Israel“ (Fap. 9:15; Rom. 1:1, 5; Gal. 1:16).
„În mod deosebit un timp de bunăvoinţă“
5. Ce l-a îndemnat pe Pavel să-şi îndeplinească serviciul cu zel?
5 Citind cartea Faptele, putem observa în mod clar curajul şi zelul cu care şi-a îndeplinit Pavel serviciul (Fap. 13:9, 10; 17:16, 17; 18:5). Înţelegând semnificaţia timpului în care trăia, el a spus: „Iată, acum este în mod deosebit un timp de bunăvoinţă! Iată, acum este ziua salvării!“ (2 Cor. 6:2). Cu mult timp înainte, în 537 î.e.n., fusese un timp de bunăvoinţă pentru exilaţii din Babilon, care s-au putut întoarce în ţara lor (Is. 49:8, 9). Însă la ce timp de bunăvoinţă se referea Pavel? Contextul ne ajută să înţelegem.
6, 7. a) Ce onoare deosebită li s-a acordat creştinilor unşi din prezent? b) Cine lucrează împreună cu cei unşi?
6 Mai înainte, Pavel a vorbit în scrisoarea sa despre onoarea deosebită acordată lui şi celorlalţi creştini unşi. (Citeşte 2 Corinteni 5:18–20.) El a arătat că Dumnezeu îi chemase cu un scop precis: să îndeplinească „misiunea împăcării“ şi să-i implore pe oameni ‘să se împace cu Dumnezeu’, adică să-şi restabilească prietenia sau pacea cu el.
7 În urma răzvrătirii din Eden, întreaga omenire a ajuns să fie înstrăinată de Iehova (Rom. 3:10, 23). Această înstrăinare a aruncat omenirea ca întreg în întuneric spiritual, ceea ce a dus la suferinţă şi la moarte. „Ştim că toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună, până acum“, a scris Pavel (Rom. 8:22). Însă Dumnezeu a luat măsuri concrete pentru a-i îndemna, ba chiar pentru a-i „implora“ pe oameni să se întoarcă, adică să se împace cu el. În aceasta a constat serviciul încredinţat lui Pavel şi creştinilor unşi din timpul său. Pentru cei care îşi puneau credinţa în Isus, acel „timp de bunăvoinţă“ putea fi ‘o zi a salvării’. Toţi creştinii unşi şi însoţitorii lor, „alte oi“, lucrează împreună şi continuă să-i invite pe oameni să profite de acest „timp de bunăvoinţă“ (Ioan 10:16).
8. De ce este remarcabilă invitaţia făcută oamenilor de a se împăca cu Dumnezeu?
8 Invitaţia făcută oamenilor să se împace cu Dumnezeu este remarcabilă! De ce? Deoarece însuşi Iehova a luat iniţiativa de a remedia situaţia, deşi numai oamenii sunt vinovaţi pentru ruperea relaţiilor cu El, prin răzvrătirea omului în Eden (1 Ioan 4:10, 19). Ce a făcut Iehova? Pavel spune: „Dumnezeu a împăcat lumea cu el prin Cristos, neluând în considerare greşelile oamenilor, şi ne-a încredinţat nouă cuvântul împăcării“ (2 Cor. 5:19; Is. 55:6).
9. Cum a arătat Pavel că aprecia îndurarea lui Dumnezeu?
9 Oferind jertfa de răscumpărare, Iehova a făcut posibil ca aceia care manifestă credinţă să fie iertaţi de păcate şi să se bucure din nou de prietenie sau de pace cu el. Mai mult, Iehova şi-a trimis reprezentanţi, care să-i îndemne pe oamenii de pretutindeni să se împace cu el cât încă mai este timp. (Citeşte 1 Timotei 2:3–6.) Deoarece a înţeles care era voinţa lui Dumnezeu şi a fost conştient de timpul în care trăia, Pavel s-a dedicat ‘misiunii împăcării’. Voinţa lui Iehova nu s-a schimbat. Mâna sa este încă întinsă. Cuvintele lui Pavel „acum este în mod deosebit un timp de bunăvoinţă“ şi „acum este ziua salvării“ sunt valabile şi în prezent. Într-adevăr, Iehova este un Dumnezeu îndurător, plin de compasiune! (Ex. 34:6, 7)
Nu-i „rataţi scopul“
10. Ce semnificaţie a avut şi continuă să aibă pentru creştinii unşi „ziua salvării“?
10 Primii care au beneficiat de această expresie a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, adică posibilitatea să se împace cu el, au fost cei ‘uniţi cu Cristos’ (2 Cor. 5:17, 18). Pentru aceştia, „ziua salvării“ a început la Penticosta din 33 e.n. De atunci, cei unşi se achită de misiunea încredinţată lor de a anunţa „cuvântul împăcării“. În zilele noastre, rămăşiţa creştinilor unşi continuă să îndeplinească „misiunea împăcării“. Ei sunt conştienţi că cei patru îngeri văzuţi de apostolul Ioan într-o viziune profetică ‘ţin strâns cele patru vânturi ale pământului, pentru ca niciun vânt să nu sufle peste pământ’. Astfel, trăim încă în „ziua salvării“ şi într-un „timp de bunăvoinţă“ (Rev. 7:1–3). Din acest motiv, de la începutul secolului al XX-lea, rămăşiţa creştinilor unşi îndeplineşte cu zel „misiunea împăcării“ până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului.
11, 12. Cum au arătat creştinii unşi la începutul secolul al XX-lea că erau conştienţi de timpul în care trăiau? (Vezi imaginea de la pagina 15.)
11 De exemplu, aşa cum este menţionat în cartea Martorii lui Iehova — Proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu, la începutul secolului al XX-lea, „Charles Russell şi colaboratorii săi erau ferm convinşi că se aflau în perioada de seceriş şi că oamenii aveau nevoie să audă adevărul eliberator“. Ce au făcut ei în acest sens? Înţelegând că trăiau în perioada secerişului, „un timp de bunăvoinţă“, aceşti fraţi nu s-au mulţumit să-i invite pe oameni să asiste la servicii religioase; clerul creştinătăţii făcea de mult timp acest lucru. În schimb, creştinii unşi au început să folosească alte metode practice pentru a răspândi vestea bună. De exemplu, ca să-şi îndeplinească lucrarea, s-au folosit cu înţelepciune de tehnologia de ultimă oră.
12 Pentru a răspândi vestea bună despre Regat, micul grup de predicatori zeloşi a folosit pliante, broşuri, reviste şi cărţi. Au scris predici şi articole pe care le-au trimis la diferite redacţii pentru a fi tipărite în mii de ziare. Au difuzat programe biblice pe posturi de radio naţionale şi internaţionale. Au produs şi au folosit imagini în mişcare sincronizate cu înregistrări audio, chiar înainte ca industria cinematografică să pună la dispoziţia publicului larg filmul sonor. Care a fost rezultatul zelului manifestat de acei slujitori ai lui Iehova? În prezent, peste şapte milioane de persoane au dat ascultare mesajului şi, la rândul lor, le fac oamenilor aceeaşi invitaţie: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!“. Într-adevăr, deşi erau puţini şi nu aveau experienţă, acei slujitori au fost exemple excelente de zel.
13. Ce scop al lui Dumnezeu trebuie să păstrăm în minte?
13 Cuvintele lui Pavel „acum este în mod deosebit un timp de bunăvoinţă“ sunt încă valabile. Noi, cei care am gustat bunătatea nemeritată a lui Iehova, suntem recunoscători pentru că ni s-a dat posibilitatea să auzim şi să acceptăm mesajul despre împăcare. În loc să cultivăm un spirit de automulţumire, ar trebui să luăm în serios cuvintele lui Pavel: „Vă implorăm de asemenea să nu acceptaţi bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu ca să-i rataţi scopul“ (2 Cor. 6:1). În bunătatea sa nemeritată, Dumnezeu doreşte ‘să împace lumea cu el prin Cristos’ (2 Cor. 5:19).
14. Ce situaţie favorabilă există în multe ţări?
14 Orbiţi de Satan, cei mai mulţi oameni sunt încă înstrăinaţi de Dumnezeu şi nu ştiu care este scopul bunătăţii sale nemeritate (2 Cor. 4:3, 4; 1 Ioan 5:19). Totuşi, văzând că situaţia mondială se înrăutăţeşte, mulţi reacţionează favorabil când află că înstrăinarea de Dumnezeu este cauza răului şi a suferinţei oamenilor. Chiar şi în ţările unde oamenii în general sunt indiferenţi faţă de lucrarea noastră, mulţi acceptă acum vestea bună şi fac paşi concreţi ca să se împace cu Dumnezeu. Aşadar, să ne întrebăm: „Sunt conştient că acesta este timpul să-i invit cu şi mai mult zel pe oameni să se împace cu Dumnezeu?“.
15. În loc să predicăm un mesaj care să-i facă pe oameni doar să se simtă bine, ce vrem să le aducem tuturor la cunoştinţă?
15 Misiunea noastră nu constă pur şi simplu în a le spune oamenilor că, întorcându-se la Dumnezeu, el îi va ajuta să-şi rezolve toate problemele şi se vor simţi mai bine. În cazul multora, acesta este unicul motiv pentru care merg la biserică. Iar bisericile sunt gata să le satisfacă această dorinţă (2 Tim. 4:3, 4). Dar obiectivul lucrării noastre este altul. Noi le aducem oamenilor vestea bună că, din iubire, Iehova este dispus să ierte greşelile prin Cristos. Astfel, ei pot să se împace cu Dumnezeu, nemaifiind înstrăinaţi de El (Rom. 5:10; 8:32). Totuşi, acest „timp de bunăvoinţă“ se apropie cu repeziciune de sfârşit.
„Fiţi înflăcăraţi de spirit“
16. Ce l-a ajutat pe Pavel să aibă zel şi curaj?
16 Cum putem să cultivăm şi să ne păstrăm zelul pentru închinarea adevărată? Poate că unii dintre noi sunt mai timizi sau mai reţinuţi şi, de aceea, le este greu să-şi exprime deschis sentimentele şi să fie sociabili. Totuşi, să nu uităm că zelul nu este pur şi simplu o manifestare a sentimentelor sau a entuziasmului şi nici nu depinde de personalitatea cuiva. Prin îndemnul pe care l-a dat colaboratorilor săi creştini, Pavel a arătat cum putem să cultivăm şi să ne păstrăm zelul: „Fiţi înflăcăraţi de spirit“ (Rom. 12:11). Şi în cazul lui Pavel, spiritul lui Iehova a avut un rol esenţial, ajutându-l să aibă curaj şi să persevereze în lucrarea de predicare. De când a fost chemat de Isus şi până când a fost întemniţat şi executat la Roma, adică mai bine de 30 de ani, zelul lui Pavel nu a slăbit. El a privit întotdeauna spre Dumnezeu, care i-a dat putere prin intermediul spiritului sfânt. Pavel a spus: „Pentru toate lucrurile am tărie datorită celui care îmi dă putere“ (Filip. 4:13). Putem trage multe foloase dacă învăţăm din exemplul său!
17. Cum putem fi „înflăcăraţi de spirit“?
17 Cuvântul tradus prin „înflăcărat“ înseamnă literalmente „care fierbe“ (Kingdom Interlinear). Pentru ca apa dintr-un vas să fiarbă încontinuu este nevoie de o sursă constantă de căldură. În mod asemănător, pentru a fi „înflăcăraţi de spirit“, avem nevoie constant de spiritul lui Dumnezeu. Dar ce trebuie să facem pentru a avea mereu spirit sfânt? Trebuie să profităm de toate măsurile pe care le-a luat Iehova ca să ne întărească pe plan spiritual. Cu alte cuvinte, trebuie să privim cu seriozitate închinarea în familie şi în congregaţie, adică să avem un studiu personal şi familial, să ne rugăm şi să participăm la întruniri cu fraţii noştri, făcând toate acestea cu regularitate. Astfel, vom avea, figurativ vorbind, focul care întreţine fierberea, fiind „înflăcăraţi de spirit“. (Citeşte Faptele 4:20; 18:25.)
18. În calitate de creştini botezaţi, asupra cărui obiectiv trebuie să ne concentrăm?
18 O persoană devotată se concentrează în totalitate asupra unui obiectiv şi nu se lasă uşor distrasă sau descurajată. În calitate de creştini botezaţi, obiectivul nostru este să facem tot ce doreşte Iehova, întocmai ca Isus (Evr. 10:7). Iar voinţa lui Iehova este ca tot mai mulţi oameni să se împace cu el. Aşadar, la fel ca Isus şi Pavel, să fim zeloşi în cea mai importantă şi mai urgentă misiune care trebuie îndeplinită în prezent!
Vă amintiţi?
• În ce a constat „misiunea împăcării“ încredinţată lui Pavel şi celorlalţi creştini unşi?
• Cum foloseşte rămăşiţa unsă acest „timp de bunăvoinţă“?
• Cum pot creştinii să fie „înflăcăraţi de spirit“?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]
Pavel nu a uitat niciodată întâlnirea cu Domnul Isus Cristos