Aceasta este ziua salvării!

„Iată! Acum este timpul deosebit de favorabil. Iată! Acum este ziua salvării.“ — 2 CORINTENI 6:2, NW.

 1. Ce trebuie să facem dacă dorim să fim aprobaţi de Dumnezeu şi de Cristos?

IEHOVA a fixat o zi în care va judeca omenirea (Faptele 17:31). Dacă dorim ca această zi să fie o zi de salvare pentru noi, trebuie să fim aprobaţi de Dumnezeu şi de Judecătorul numit de el, Isus Cristos (Ioan 5:22). Acest lucru pretinde o conduită în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu şi o credinţă care să ne îndemne să-i ajutăm pe alţii să fie adevăraţi discipoli ai lui Isus.

 2. De ce este omenirea înstrăinată de Dumnezeu?

² Din cauza păcatului moştenit, omenirea este înstrăinată de Dumnezeu (Romani 5:12; Efeseni 4:17, 18). Prin urmare, cei cărora le predicăm pot obţine salvarea numai dacă se împacă cu el. Apostolul Pavel a explicat lucrul acesta când le-a scris creştinilor din Corint. Să examinăm 2 Corinteni 5:10—6:10 pentru a vedea ce a spus Pavel cu privire la judecată, împăcarea cu Dumnezeu şi salvare.

„Continuăm să-i convingem pe oameni“

 3. Cum „a continuat să-i convingă pe oameni“ Pavel, şi de ce trebuie să facem şi noi acelaşi lucru astăzi?

³ Pavel a pus judecata în legătură cu predicarea când a scris: „Căci toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească răsplata pentru lucrurile înfăptuite în trup, potrivit cu binele sau răul pe care-l va fi făcut. Cunoscând deci frica de Domnul, înduplecăm [continuăm să-i convingem, NW] pe oameni“ (2 Corinteni 5:10, 11). Apostolul „a continuat să-i convingă pe oameni“ predicând vestea bună. Ce se poate spune despre noi? Întrucât ne stă în faţă sfârşitul acestui sistem rău de lucruri, ar trebui să facem tot ce ne stă în putinţă ca să-i convingem pe alţii să facă paşii necesari pentru a obţine o judecată favorabilă din partea lui Isus şi aprobarea lui Iehova Dumnezeu, Sursa salvării.

 4, 5. a) De ce nu ar trebui să ne lăudăm cu realizările noastre în serviciul lui Iehova? b) Ce a însemnat faptul că Pavel s-a lăudat „pentru Dumnezeu“?

⁴ Însă nu ar trebui să ne lăudăm dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat ministerul. În Corint, unii aveau o părere exagerat de bună despre ei înşişi sau despre alţi fraţi, provocând astfel dezbinări în congregaţie (1 Corinteni 1:10–13; 3:3, 4). Referindu-se la această situaţie, Pavel a scris: „Cu aceasta nu ne recomandăm iarăşi înaintea voastră, ci vă dăm o pricină de laudă cu privire la noi, ca să aveţi ce să răspundeţi acelora care se laudă cu ce este în înfăţişare, şi nu în inimă. Căci dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu am ajuns aşa; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem“ (2 Corinteni 5:12, 13). Pe acele persoane arogante nu le interesa unitatea şi bunăstarea spirituală a congregaţiei. Ele se lăudau cu lucruri de suprafaţă în loc să-şi ajute colaboratorii în credinţă să dezvolte o inimă bună înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Pavel a mustrat congregaţia, iar mai târziu a spus: „Oricine se laudă, în DOMNUL să se laude“. — 2 Corinteni 10:17.

⁵ Dar nu s-a lăudat şi Pavel? Probabil că aşa credeau unii, având în vedere ce a spus el despre faptul că era apostol. Însă el a trebuit să se laude „pentru Dumnezeu“. El s-a lăudat în legătură cu calitatea sa de apostol pentru ca creştinii din Corint să nu-l părăsească pe Iehova. Pavel a procedat astfel pentru a-i întoarce la Dumnezeu, deoarece apostolii falşi îi îndrumau într-o direcţie greşită (2 Corinteni 11:16–21; 12:11, 12, 19–21; 13:10). Cu toate acestea, Pavel nu încerca în permanenţă să impresioneze cu realizările sale. — Proverbele 21:4.

Vă constrânge iubirea lui Cristos?

 6. Ce influenţă ar trebui să aibă asupra noastră iubirea lui Cristos?

⁶ Ca apostol adevărat, Pavel i-a învăţat pe alţii cu privire la jertfa de răscumpărare oferită de Isus. Aceasta a influenţat mult viaţa lui Pavel, deoarece el a scris: „Dragostea lui Hristos ne constrânge, încât socotim că, dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru ei“ (2 Corinteni 5:14, 15). De câtă iubire a dat dovadă Isus prin faptul că şi-a dat viaţa pentru noi! Cu siguranţă, lucrul acesta ar trebui să ne influenţeze profund viaţa. Recunoştinţa pentru faptul că Isus şi-a dat viaţa pentru noi trebuie să ne îndemne să proclamăm cu zel vestea bună despre salvare, oferită de Iehova prin intermediul Fiului său iubit (Ioan 3:16; compară cu Psalmul 96:2). Vă constrânge „dragostea lui Hristos“ să luaţi parte în mod zelos la predicarea Regatului şi la lucrarea de facere de discipoli? — Matei 28:19, 20.

 7. Ce înseamnă să „nu mai cunoaştem pe nimeni după carne“?

⁷ Folosindu-şi viaţa într-un mod care dovedeşte recunoştinţă faţă de ceea ce a făcut Cristos pentru ei, cei unşi „nu mai trăiesc pentru ei înşişi, ci pentru [el]“. Pavel a spus: „De aceea, de acum încolo nu mai cunoaştem pe nimeni după starea firească [după carne, nota de subsol]; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos după starea firească, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta“ (2 Corinteni 5:16). Creştinii nu trebuiau să aibă un punct de vedere carnal cu privire la oameni, favorizându-i probabil pe evrei în raport cu neevreii sau pe cei bogaţi în raport cu cei săraci. Cei unşi „nu cunosc pe nimeni după carne“, deoarece ceea ce contează cel mai mult pentru ei este relaţia spirituală pe care o au cu colaboratorii lor în credinţă. Cei ce l-au „cunoscut pe Hristos după carne“ nu au fost numai oamenii care l-au văzut literalmente pe Isus când el a fost pe pământ. Chiar dacă unii oameni care şi-au pus speranţa în Mesia l-au considerat la început pe Cristos ca fiind un simplu om, ei nu trebuiau să-l mai considere astfel. El şi-a dat corpul ca răscumpărare şi a fost înviat ca spirit dătător de viaţă. Alţi oameni înviaţi la viaţă cerească au renunţat la corpurile lor carnale fără să-l fi văzut vreodată pe Isus Cristos în carne. — 1 Corinteni 15:45, 50; 2 Corinteni 5:1–5.

 8. Cum au ajuns unele persoane să fie „în unitate cu Cristos“ (NW)?

⁸ Adresându-se tot creştinilor unşi, Pavel adaugă: „Dacă este cineva în [unitate cu, NW] Hristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi“ (2 Corinteni 5:17). A fi „în unitate cu Cristos“ (NW) înseamnă a fi una cu el (Ioan 17:21). Pentru persoana respectivă această relaţie a luat naştere atunci când Iehova a atras-o la Fiul său şi a născut-o cu spirit sfânt. Ca fiu al lui Dumnezeu născut de spirit, ea este „o creaţie nouă“ care are perspectiva de a lua parte împreună cu Cristos la Regatul ceresc (Ioan 3:3–8; 6:44; Galateni 4:6, 7). Acestor creştini unşi li s-a acordat un mare privilegiu de serviciu.

„Împăcaţi-vă cu Dumnezeu“

 9. Ce a făcut Dumnezeu pentru a face posibilă împăcarea cu el?

⁹ Cât de mult a favorizat Iehova „noua creaţie“! Iată ce spune Pavel: „Toate acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba [ministerul, NW] împăcării: că adică Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele şi punând în noi cuvântul acestei împăcări“ (2 Corinteni 5:18, 19). După ce Adam a păcătuit, omenirea s-a înstrăinat de Dumnezeu. În mod iubitor însă, Iehova a luat iniţiativa de a deschide calea împăcării prin jertfa lui Isus. — Romani 5:6–12.

10. Cui le-a încredinţat Iehova ministerul împăcării, şi ce fac ei pentru a-l duce la îndeplinire?

¹⁰ Deoarece Iehova le-a încredinţat celor unşi ministerul împăcării, Pavel a putut spune: „Noi deci suntem trimişi [ambasadori, NW] împuterniciţi pentru Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, pentru Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!“ (2 Corinteni 5:20). În antichitate, ambasadorii erau trimişi mai ales atunci când relaţiile dintre două popoare erau încordate, pentru a vedea dacă putea fi evitat războiul (Luca 14:31, 32). Întrucât omenirea păcătoasă este înstrăinată de Dumnezeu, el i-a trimis pe ambasadorii săi unşi pentru a-i informa pe oameni cu privire la condiţiile cerute de el în vederea împăcării. Ca împuterniciţi ai lui Cristos, cei unşi imploră: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu“. Această implorare este un îndemn plin de compasiune de a căuta pacea cu Dumnezeu şi de a accepta salvarea pe care el o face posibilă prin Cristos.

11. Pe baza credinţei lor în răscumpărare, cine sunt cei care vor dobândi în cele din urmă o stare de dreptate în ochii lui Dumnezeu?

¹¹ Toţi oamenii care exercită credinţă în răscumpărare pot ajunge să se împace cu Dumnezeu (Ioan 3:36). Pavel spune: „Pe [Isus] Cel care n-a cunoscut păcat, El [Iehova] L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El“ (2 Corinteni 5:21). Omul perfect Isus a fost jertfa pentru păcat oferită în folosul tuturor descendenţilor lui Adam care sunt eliberaţi din păcatul moştenit. Prin intermediul lui Isus, ei devin „dreptatea lui Dumnezeu“. La această dreptate, sau stare de dreptate în ochii lui Dumnezeu, vor ajunge în primul rând cei 144 000 de comoştenitori ai lui Cristos. Pe parcursul Domniei de O Mie de Ani, copiii pământeşti ai lui Isus Cristos, Părintele veşniciei, vor ajunge şi ei la o stare de dreptate ca oameni perfecţi. El îi va ridica la o stare de dreptate în perfecţiune pentru ca ei să se poată dovedi fideli lui Dumnezeu şi să primească darul vieţii veşnice. — Isaia 9:6; Apocalipsa 14:1; 20:4–6, 11–15.

„Timpul deosebit de favorabil“

12. Ce minister important este dus la îndeplinire de ambasadorii şi de trimişii lui Iehova?

¹² Pentru a beneficia de salvare, trebuie să acţionăm în armonie cu cuvintele lui Pavel: „Lucrând împreună cu el [Iehova], vă implorăm, de asemenea, să nu acceptaţi bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu şi să rataţi scopul ei. Fiindcă el spune: «Într-un timp favorabil te-am auzit şi într-o zi de salvare te-am ajutat». Iată, acum este timpul deosebit de favorabil. Iată, acum este ziua salvării“ (2 Corinteni 6:1, 2, NW). Ambasadorii unşi ai lui Iehova şi trimişii săi, membrii „altor oi“, nu acceptă bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu ca apoi să rateze scopul acesteia (Ioan 10:16). Prin conduita lor dreaptă şi prin ministerul lor zelos în acest „timp favorabil“, ei caută favoarea divină şi le aduce la cunoştinţă locuitorilor pământului că aceasta este „ziua salvării“.

13. Care este esenţa cuvintelor din Isaia 49:8, şi când a avut loc prima împlinire a acestui verset?

¹³ Pavel citează Isaia 49:8, unde se spune: „Iată ce a zis Iehova: «Într-un timp de bunăvoinţă ţi-am răspuns şi într-o zi de salvare te-am ajutat; şi te-am ocrotit ca să te dau drept legământ pentru popor, pentru a reabilita ţara, pentru a reintra în posesia proprietăţilor ereditare devastate»“ (NW). Prima împlinire a acestei profeţii a avut loc atunci când Israelul a fost eliberat din captivitatea babiloniană, iar mai târziu s-a întors în patria sa pustiită. — Isaia 49:3, 9.

14. Cum s-a împlinit Isaia 49:8 în cazul lui Isus?

¹⁴ În împlinirea ulterioară a profeţiei lui Isaia, Iehova l-a trimis pe „slujitorul“ său Isus ca „lumină a naţiunilor, pentru ca salvarea [lui Dumnezeu] să fie până la extremitatea pământului“ (NW) (Isaia 49:6, 8; compară cu Isaia 42:1–4, 6, 7; Matei 12:18–21). „Timpul de bunăvoinţă“, sau „timpul favorabil“, s-a aplicat în mod clar la timpul când Isus a fost pe pământ. El s-a rugat, iar Dumnezeu i-a „răspuns“. Acel timp s-a dovedit a fi „o zi de salvare“ pentru Isus, deoarece el şi-a păstrat neştirbită integritatea şi, astfel, „a devenit răspunzător de salvarea veşnică a tuturor celor care îl ascultă“ (NW). — Evrei 5:7, 9; Ioan 12:27, 28.

15. De când s-au străduit israeliţii spirituali să se dovedească demni de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, şi cu ce scop?

¹⁵ Aplicând Isaia 49:8 la creştinii unşi, Pavel îi imploră „să nu rateze scopul bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu“ prin faptul că neglijează să caute bunăvoinţa sa pe parcursul „timpului favorabil“ şi al „zilei salvării“ puse la dispoziţie de Dumnezeu. Pavel adaugă: „Iată, acum este timpul deosebit de favorabil. Iată, acum este ziua salvării“ (2 Corinteni 6:2, NW). Începând cu Penticosta din anul 33 e.n., israeliţii spirituali s-au străduit să se dovedească demni de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, pentru ca „timpul favorabil“ să fie „o zi a salvării“ pentru ei.

Să ne „recomandăm ca miniştri ai lui Dumnezeu“

16. În ce împrejurări dificile s-a recomandat Pavel ca ministru al lui Dumnezeu?

¹⁶ Unii oameni care frecventau congregaţia din Corint nu se dovedeau demni de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu. Ei îl calomniau pe Pavel cu scopul de a-i submina autoritatea apostolică, deşi el nu le dăduse „nici un prilej de poticnire“. Cu siguranţă, el s-a recomandat ca ministru al lui Dumnezeu „prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în închisoare, în răscoale, în munci obositoare, în vegheri, în posturi“ (2 Corinteni 6:3–5). După aceea, Pavel a argumentat că, dacă împotrivitorii lui erau miniştri, el era „dincolo de orice măsură“, deoarece fusese închis şi bătut de mai multe ori, trecuse prin mai multe pericole şi îndurase mai multe privaţiuni. — 2 Corinteni 11:23–27.

17. a) Ce calităţi trebuie să avem pentru a ne putea recomanda ca miniştri ai lui Dumnezeu? b) Care sunt „armele dreptăţii“?

¹⁷ Asemenea lui Pavel şi a însoţitorilor săi, şi noi ne putem recomanda ca miniştri ai lui Dumnezeu. Cum anume? „Prin curăţie“, sau castitate, şi acţionând în armonie cu cunoştinţa exactă din Biblie. De asemenea, ne putem recomanda „prin îndelungă răbdare“, suportând cu răbdare nedreptăţile sau provocările, şi „prin bunătate“, făcând lucruri folositoare pentru alţii. În plus, ne putem recomanda ca miniştri ai lui Dumnezeu acceptând îndrumarea spiritului său, manifestând o „dragoste neprefăcută“, spunând adevărul şi având încredere că Iehova ne va da putere să ne îndeplinim ministerul. Este interesant că Pavel şi-a demonstrat calitatea de ministru şi „prin armele dreptăţii, cele din mâna dreaptă şi cele din mâna stângă“ (NW). În războaiele din vechime, cu dreapta se mânuia sabia, iar cu stânga se ţinea scutul. În războiul său spiritual purtat împotriva învăţătorilor falşi, Pavel nu s-a folosit de arme ale cărnii păcătoase — ipocrizia, viclenia şi înşelătoria (2 Corinteni 6:6, 7; 11:12–14; Proverbele 3:32). El a folosit „arme“, sau mijloace, ale dreptăţii pentru a promova închinarea adevărată. Şi noi ar trebui să procedăm la fel.

18. Ce comportare dorim să avem în calitate de miniştri ai lui Dumnezeu?

¹⁸ Ca miniştri ai lui Dumnezeu, dorim să ne comportăm la fel ca Pavel şi colaboratorii săi. Vrem ca modul nostru de comportare să fie demn de nişte creştini adevăraţi, indiferent că suntem sau nu respectaţi. Rapoartele care ne prezintă într-o lumină nefavorabilă nu ne vor opri lucrarea de predicare, dar nici nu ne vom îngâmfa dacă vom fi lăudaţi. Deoarece vorbim adevărul, s-ar putea ca lucrările noastre sfinte să nu treacă neobservate. Când vom ajunge în primejdie de moarte din cauza atacului duşmanilor, ne vom încrede în Iehova. Iar atunci când vom fi disciplinaţi, vom accepta disciplinarea cu recunoştinţă. — 2 Corinteni 6:8, 9.

19. Cum îi putem „îmbogăţi pe mulţi“ spiritualiceşte?

¹⁹ În încheierea dezbaterii sale privitoare la ministerul împăcării, Pavel a vorbit despre sine şi despre colaboratorii săi „ca [fiind] întristaţi şi totuşi bucurându-se totdeauna; ca [fiind] săraci, dar îmbogăţindu-i pe mulţi, ca neavând nimic şi totuşi posedând toate lucrurile“ (2 Corinteni 6:10, NW). Deşi acei miniştri aveau motive să fie întristaţi din cauza suferinţelor lor, ei aveau bucurie interioară. Ei erau săraci din punct de vedere material, dar îi „îmbogăţeau pe mulţi“ spiritualiceşte. De fapt, ei „posedau toate lucrurile“ deoarece credinţa lor le adusese bogăţii spirituale — chiar perspectiva de a deveni fii cereşti ai lui Dumnezeu. Iar ei aveau o viaţă fericită şi bogată ca miniştri creştini (Faptele 20:35). Asemenea lor, şi noi îi putem „îmbogăţi pe mulţi“ luând parte la ministerul împăcării chiar acum — în această zi a salvării!

Încredeţi-vă în salvarea lui Iehova!

20. a) Care era dorinţa arzătoare a lui Pavel, şi de ce nu era timp de pierdut? b) Prin ce se caracterizează ziua salvării din prezent?

²⁰ În jurul anului 55 e.n., când Pavel le-a scris corintenilor a doua sa scrisoare, nu mai rămăseseră decât aproximativ 15 ani pentru sistemul de lucruri iudaic. Apostolul dorea cu ardoare ca evreii şi neamurile să se împace cu Dumnezeu prin intermediul lui Cristos. Acea zi era o zi de salvare şi nu era timp de pierdut. Începând din 1914 şi noi trăim într-o perioadă asemănătoare, care precedă încheierea unui sistem de lucruri. Lucrarea mondială de predicare a Regatului, aflată în prezent în plină desfăşurare, dovedeşte că acum este ziua salvării.

21. a) Ce text anual a fost ales pentru 1999? b) Ce ar trebui să facem în această zi a salvării?

²¹ Oameni din toate naţiunile trebuie să audă despre măsura luată de Dumnezeu în vederea salvării prin intermediul lui Isus Cristos. Timpul rămas nu ne permite să mai amânăm! Pavel a scris: „Iată, acum este ziua salvării“ (NW). Aceste cuvinte din 2 Corinteni 6:2 vor constitui textul anual pe 1999 al Martorilor lui Iehova. Cât de potrivit este acest text, având în vedere că noi ne vom confrunta cu o distrugere mult mai mare decât a fost distrugerea Ierusalimului şi a templului său! În faţă ne stă sfârşitul întregului sistem de lucruri actual, iar aceasta ar trebui să-i intereseze pe toţi oamenii de pe pământ. Acum, nu mâine, este timpul să acţionăm. Dacă credem că salvarea îi aparţine lui Iehova, dacă îl iubim şi dacă apreciem viaţa eternă, nu vom rata scopul bunătăţii sale nemeritate. Motivaţi de dorinţa sinceră de a-l onora pe Iehova, vom dovedi prin vorbe şi fapte că credem cu adevărat ceea ce spunem când exclamăm: „Iată, acum este ziua salvării“.

Cum aţi răspunde?

◻ De ce împăcarea cu Dumnezeu este de importanţă vitală?

◻ Cine sunt ambasadorii şi trimişii cărora li s-a încredinţat ministerul împăcării?

◻ Cum ne putem recomanda ca miniştri ai lui Dumnezeu?

◻ Ce semnificaţie are pentru voi textul anual pe 1999 al Martorilor lui Iehova?

[Legenda fotografiilor şi a ilustraţiei de la pagina 17]

Predicaţi şi îi ajutaţi şi voi cu zel pe alţii să se împace cu Dumnezeu aşa cum a procedat Pavel?

Statele Unite

Franţa

Cote d’Ivoire

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Vă număraţi şi voi printre mulţimile de oameni care s-au împăcat cu Iehova Dumnezeu în această zi a salvării?