Să aducem mângâierea pe care o dă Iehova

„Nădejdea noastră pentru voi este neclintită . . . pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.“ — 2 CORINTENI 1:7.

 1, 2. Ce experienţă au avut mulţi dintre cei care au devenit creştini astăzi?

MULŢI dintre actualii cititori ai revistei Turnul de veghere nu au cunoscut din copilărie adevărul lui Dumnezeu. Dacă aşa a fost şi în cazul vostru, atunci amintiţi-vă cum v-aţi simţit când au început să vi se deschidă ochii înţelegerii. De exemplu, când aţi înţeles prima dată că morţii nu suferă, ci sunt inconştienţi, nu v-aţi simţit uşurat? Iar când aţi aflat ce speranţă există pentru cei morţi, şi anume că miliarde de persoane vor învia în lumea nouă a lui Dumnezeu, nu v-aţi simţit mângâiat? — Eclesiastul 9:5, 10; Ioan 5:28, 29.

² Ce putem spune despre promisiunea lui Dumnezeu de a pune capăt răutăţii şi de a transforma acest pământ într-un paradis? Când aţi aflat acest lucru, nu v-aţi simţit mângâiat şi nu aţi început să aşteptaţi cu nerăbdare acel timp? Cum v-aţi simţit când aţi aflat prima dată de posibilitatea de a nu muri niciodată, ci de a supravieţui şi a intra în apropiatul paradis pământesc? Fără îndoială că aţi fost entuziasmat. Da, mesajul mângâietor al lui Dumnezeu, care este predicat acum la nivel mondial de Martorii lui Iehova, ajunsese şi la voi. — Psalmul 37:9–11, 29; Ioan 11:26; Apocalipsa 21:3–5.

 3. De ce şi aceia care anunţă altora mesajul mângâietor al lui Dumnezeu au parte de necazuri?

³ Totuşi, atunci când aţi încercat să le împărtăşeşti altora mesajul Bibliei, v-aţi dat seama şi de faptul că ‘nu toţi au credinţă’ (2 Tesaloniceni 3:2). Probabil că unii dintre foştii voştri prieteni v-au ridiculizat fiindcă v-aţi exprimat credinţa în promisiunile Bibliei. Poate chiar aţi avut de suferit persecuţii pentru că v-aţi continuat studiul biblic în asociere cu Martorii lui Iehova. Opoziţia s-a intensificat, probabil, când aţi început să faceţi schimbări ca să vă aduceţi viaţa în armonie cu principiile biblice. Aţi început să simţiţi necazurile pe care Satan şi lumea lui li le provoacă tuturor celor care acceptă mângâierea lui Dumnezeu.

 4. În ce moduri diferite pot reacţiona la necazuri persoanele nou interesate?

⁴ Din păcate, aşa cum a prezis Isus, necazurile îi fac pe unii să se poticnească şi să nu se mai asocieze cu congregaţia creştină (Matei 13:5, 6, 20, 21). Alţii suportă necazurile concentrându-se asupra promisiunilor mângâietoare pe care le învaţă. În cele din urmă, ei îşi dedică viaţa lui Iehova şi se botează ca discipoli ai Fiului său, Isus Cristos (Matei 28:19, 20; Marcu 8:34). Bineînţeles, pentru un creştin, necazurile nu se termină odată ce s-a botezat. De exemplu, faptul de a-şi menţine castitatea poate fi o luptă înverşunată pentru o persoană cu un trecut imoral. Alţii trebuie să lupte cu opoziţia constantă din partea membrilor necredincioşi ai familiei. Indiferent care ar fi necazul, toţi cei care îşi trăiesc cu fidelitate viaţa dedicată lui Dumnezeu pot fi siguri de un lucru: ei vor simţi într-un mod foarte personal mângâierea şi ajutorul lui Dumnezeu.

„Dumnezeul oricărei mângâieri“

 5. Pe lângă multele încercări de care a avut parte Pavel, ce altceva a simţit el?

⁵ O persoană care a apreciat profund mângâierea pe care o dă Dumnezeu a fost apostolul Pavel. După o perioadă deosebit de grea în Asia şi în Macedonia, el a simţit o mare uşurare când a auzit că congregaţia din Corint reacţionase pozitiv la mustrările din scrisoarea lui. Acest lucru l-a determinat să le scrie a doua scrisoare, care conţine următoarele exprimări de laudă: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre“. — 2 Corinteni 1:3, 4.

 6. Ce învăţăm din cuvintele lui Pavel consemnate în 2 Corinteni 1:3, 4?

⁶ Aceste cuvinte inspirate conţin o abundenţă de informaţii. Să le analizăm. Când Pavel exprimă în scrisorile lui laude, mulţumiri sau cereri la adresa lui Dumnezeu, constatăm că el include, de obicei, şi cuvinte de apreciere profundă faţă de Isus, Capul congregaţiei creştine (Romani 1:8; 7:25; Efeseni 1:3; Evrei 13:20, 21). Aşadar, Pavel îi adresează aceste exprimări de laudă lui „Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos“. Apoi, el foloseşte pentru prima dată în scrierile lui un substantiv grecesc tradus prin „îndurări“. Acest substantiv provine dintr-un cuvânt folosit cu sensul de regret faţă de suferinţa altcuiva. Astfel, Pavel descrie sentimentele tandre ale lui Dumnezeu faţă de oricare dintre slujitorii Săi fideli care trec prin necazuri — sentimentele tandre care îl îndeamnă pe Dumnezeu să acţioneze cu îndurare în favoarea lor. În sfârşit, Pavel s-a bizuit pe Iehova ca sursă a acestei calităţi dezirabile, numindu-l „Părintele îndurărilor“.

 7. De ce se poate spune că Iehova este „Dumnezeul oricărei mângâieri“?

⁷ ‘Îndurările’ lui Dumnezeu duc la alinarea suferinţei celui care trece printr-un necaz. Aşadar, Pavel îl descrie în continuare pe Iehova ca fiind „Dumnezeul oricărei mângâieri“. Astfel, ori de câte ori avem parte de mângâiere datorită bunătăţii colaboratorilor în credinţă, putem privi spre Iehova ca spre sursa acesteia. Nu există o mângâiere reală şi durabilă care să nu provină de la Dumnezeu. În plus, el este cel care a creat omul după imaginea sa, dându-ne astfel posibilitatea de a fi consolatori. Iar spiritul sfânt al lui Dumnezeu îi îndeamnă pe slujitorii săi să manifeste îndurare tandră faţă de cei care au nevoie de mângâiere.

Învăţăm să fim consolatori

 8. Deşi Dumnezeu nu este sursa încercărilor noastre, ce efect benefic poate avea asupra noastră suportarea necazurilor?

⁸ Deşi Iehova Dumnezeu permite ca asupra slujitorilor săi fideli să se abată diferite încercări, el nu este niciodată sursa acestora (Iacov 1:13). Însă din mângâierea pe care ne-o dă el când trecem prin necazuri putem învăţa să fim mai sensibili la necesităţile altora. Cu ce rezultat? „Pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei care se află în orice necaz“ (2 Corinteni 1:4). Astfel, Iehova ne învaţă să le aducem în mod eficient mângâierile sale colaboratorilor noştri în credinţă şi cu cei pe care îi întâlnim în ministerul nostru, imitându-l pe Cristos şi ‘mângâindu-i pe toţi cei întristaţi’. — Isaia 61:2; Matei 5:4.

 9. a) Ce ne va ajuta să suportăm suferinţele? b) Cum sunt mângâiaţi alţii când noi suportăm cu fidelitate necazurile?

⁹ Graţie mângâierii abundente pe care a primit-o de la Dumnezeu prin Cristos, Pavel a suportat multele suferinţe de care a avut parte (2 Corinteni 1:5). Şi noi putem simţi foarte multă mângâiere dacă medităm la preţioasele promisiuni ale lui Dumnezeu, dacă ne rugăm pentru sprijinul spiritului său sfânt şi dacă observăm că Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni. Astfel, vom fi întăriţi să continuăm să susţinem suveranitatea lui Iehova şi să dovedim că Diavolul este un mincinos (Iov 2:4; Proverbele 27:11). Când suportăm cu fidelitate orice formă de necaz, ar trebui, la fel ca Pavel, să-i atribuim toate meritele lui Iehova, a cărui mângâiere le permite creştinilor să rămână fideli în încercări. Perseverenţa creştinilor fideli are un efect mângâietor asupra fraternităţii, făcându-i pe alţii hotărâţi să ‘rabde aceleaşi suferinţe’. — 2 Corinteni 1:6.

10, 11. a) Care sunt câteva lucruri care au cauzat suferinţe congregaţiei din anticul Corint? b) Cum a mângâiat Pavel congregaţia corintiană, şi ce speranţă a exprimat el?

¹⁰ Corintenii aveau partea lor de suferinţă care le este rezervată tuturor creştinilor adevăraţi. În plus, ei aveau nevoie de sfaturi pentru a exclude un fornicator nepenitent (1 Corinteni 5:1, 2, 11, 13). Întrucât nu au întreprins această acţiune şi nu au pus capăt luptelor şi dezbinărilor, ei au adus oprobriu asupra congregaţiei. Însă ei au aplicat, în cele din urmă, sfaturile lui Pavel şi au dat dovadă de o căinţă autentică. Prin urmare, el i-a lăudat cu căldură şi a declarat că excelenta lor reacţie la scrisoarea lui îl mângâiase (2 Corinteni 7:8, 10, 11, 13). După cât se pare, şi cel exclus se căise. Aşa că Pavel i-a sfătuit: „Să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă mâhnire“. — 2 Corinteni 2:7.

¹¹ A doua scrisoare a lui Pavel trebuie să-i fi mângâiat, cu siguranţă, pe membrii congregaţiei din Corint. Iar aceasta era una dintre intenţiile sale. El a explicat: „Nădejdea noastră pentru voi este neclintită . . . pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere“ (2 Corinteni 1:7). La sfârşitul scrisorii sale, Pavel a îndemnat: „Încurajaţi-vă . . . şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi“. — 2 Corinteni 13:11.

12. Ce necesitate au toţi creştinii?

¹² Ce lecţie importantă învăţăm de aici! Toţi membrii congregaţiei creştine au nevoie de ‘mângâierea’ pe care o dă Dumnezeu prin Cuvântul său, prin spiritul său sfânt şi prin organizaţia sa pământească. Chiar şi cei excluşi pot avea nevoie de mângâiere dacă s-au căit şi şi-au corectat conduita greşită. Astfel, „sclavul fidel şi prevăzător“ a luat o măsură iubitoare ca să-i ajute. O dată pe an, doi bătrâni pot vizita anumite persoane excluse. S-ar putea ca acestea să nu mai aibă o atitudine rebelă, să nu mai practice păcate grave şi, probabil, să aibă nevoie de ajutor ca să facă paşii necesari în vederea reintegrării. — Matei 24:45, NW; Ezechiel 34:16.

Necazurile lui Pavel în Asia

13, 14. a) Cum a descris Pavel o perioadă de mari necazuri de care a avut parte în Asia? b) Ce incident se poate să fi avut în vedere Pavel?

¹³ Genul de suferinţe de care avusese parte congregaţia din Corint până la acest punct nici nu se putea compara cu multele necazuri pe care a trebuit să le suporte Pavel. Astfel, el le-a putut aminti: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterea noastră, aşa că nici nu mai aveam nădejde de viaţă. Ba încă aveam în noi înşine sentinţa morţii, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii. El ne-a scăpat şi ne scapă dintr-o astfel de moarte; şi în El ne încredem că ne va mai scăpa încă“. — 2 Corinteni 1:8–10.

¹⁴ Unii biblişti consideră că Pavel se referea la răscoala din Efes, care ar fi putut să-i coste viaţa pe Pavel şi pe Gaius şi Aristarh, doi macedoneni care l-au însoţit în călătorie. Aceşti doi creştini au fost duşi cu forţa într-un teatru înţesat de oameni care au strigat „timp de aproape două ceasuri: «Mare este Diana, [zeiţa] efesenilor!»“ Într-un final, un demnitar al oraşului a reuşit să potolească mulţimea. Această ameninţare la adresa vieţii lui Gaius şi a lui Aristarh trebuie să-l fi tulburat foarte mult pe Pavel. De fapt, el a vrut să meargă acolo şi să discute cu mulţimea fanatică, însă ceilalţi nu l-au lăsat să-şi rişte viaţa în felul acesta. — Faptele 19:26–41.

15. Ce situaţie disperată este posibil să descrie 1 Corinteni 15:32?

¹⁵ Totuşi, poate că Pavel descria o situaţie mult mai disperată decât incidentul tocmai menţionat. În prima sa scrisoare către Corinteni, Pavel a întrebat: „Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care îmi este folosul?“ (1 Corinteni 15:32). Aceasta poate însemna că viaţa lui Pavel a fost ameninţată nu numai de oameni cu trăsături animalice, ci şi de animale sălbatice propriu-zise pe stadionul din Efes. Uneori, criminalii erau obligaţi, ca pedeapsă, să lupte cu fiarele sălbatice sub privirile mulţimii însetate de sânge. Dacă Pavel a vrut să spună că a înfruntat fiare sălbatice propriu-zise, el trebuie să fi fost cruţat de la o moarte crudă în mod miraculos în ultimul moment, aşa cum Daniel fusese salvat din gura leilor reali. — Daniel 6:22.

Exemple din prezent

16. a) De ce mulţi Martori ai lui Iehova pot înţelege necazurile suferite de Pavel? b) Ce siguranţă putem avea cu privire la cei care au murit datorită credinţei lor? c) Ce efecte pozitive are eliberarea unor creştini care s-au aflat la un pas de moarte?

¹⁶ Mulţi creştini din prezent pot înţelege necazurile suferite de Pavel (2 Corinteni 11:23–27). Şi în prezent creştinii au fost „apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterea [lor]“, şi mulţi s-au confruntat cu situaţii în care „nici nu mai [aveau] nădejde de viaţă“ (2 Corinteni 1:8). Unii au ajuns victima genocidurilor sau a persecutorilor cruzi. Putem fi siguri că puterea mângâietoare a lui Dumnezeu i-a făcut capabili să suporte şi că au murit cu inimile şi minţile fixate asupra împlinirii speranţei lor, fie ea cerească, fie pământească (1 Corinteni 10:13; Filipeni 4:13; Apocalipsa 2:10). În alte cazuri, Iehova a dirijat lucrurile, iar fraţii noştri au fost salvaţi de la moarte. Fără îndoială că aceia care au avut parte de o astfel de salvare au cultivat şi mai multă încredere „în Dumnezeu, care înviază morţii“ (2 Corinteni 1:9). După aceea, ei au putut vorbi cu şi mai multă convingere când le-au împărtăşit altora mesajul mângâietor al lui Dumnezeu. — Matei 24:14.

17–19. Ce întâmplări arată că fraţii noştri din Rwanda au avut parte de mângâierea lui Dumnezeu?

¹⁷ Recent, fraţii noştri dragi din Rwanda au trecut printr-o experienţă similară celei a lui Pavel şi a însoţitorilor lui. Mulţi şi-au pierdut viaţa, însă eforturile lui Satan nu au reuşit să le distrugă credinţa. Dimpotrivă, fraţii noştri din această ţară au simţit personal mângâierea lui Dumnezeu în multe moduri. În timpul genocidului din rândul triburilor hutu şi tutsi din Rwanda, au existat hutu care şi-au riscat viaţa pentru a-i ocroti pe tutsi şi tutsi care i-au ocrotit pe hutu. Unii au fost ucişi de extremişti pentru că i-au ocrotit pe colaboratorii lor în credinţă. De exemplu, un Martor hutu pe nume Gahizi a fost ucis după ce a ascuns o soră tutsi pe nume Chantal. Jean, soţul lui Chantal, tot din tribul tutsi, a fost ascuns în alt loc de o soră hutu numită Charlotte. Timp de 40 de zile, Jean şi un alt frate tutsi au rămas ascunşi într-un horn mare, de unde nu ieşeau decât foarte puţin în timpul nopţii. În această perioadă, Charlotte le-a dat hrană şi i-a ocrotit, deşi locuia în apropierea unei tabere militare hutu. Pe această pagină puteţi vedea o fotografie a lui Jean şi Chantal, care s-au reîntâlnit şi care sunt recunoscători pentru că fraţii lor în credinţă din tribul hutu „şi-au pus capul în joc“ pentru ei, aşa cum au făcut Priscila şi Acuila pentru apostolul Pavel. — Romani 16:3, 4.

¹⁸ Un alt Martor hutu, Rwakabubua, a fost lăudat în ziarul Intaremara pentru că şi-a ocrotit colaboratorii în credinţă din tribul tutsi. Acest ziar declara: „Mai este şi Rwakabubu, un Martor al lui Iehova, care a continuat să-i ascundă ici, colo pe fraţii lui (aşa se numesc între ei colaboratorii în credinţă). El şi-a petrecut toată ziua ducându-le hrană şi apă de băut, deşi este astmatic. Însă Dumnezeu l-a făcut extraordinar de puternic“.

¹⁹ Să vedem ce s-a întâmplat şi în cazul unei perechi interesate din tribul hutu, pe nume Nicodeme şi Athanasie. Înainte de izbucnirea genocidului, această pereche căsătorită studia Biblia cu un Martor tutsi pe nume Alphonse. Cu riscul de a-şi pierde viaţa, ei l-au ascuns pe Alphonse în locuinţa lor. Mai târziu şi-au dat seama că locuinţa lor nu era un loc prea sigur, deoarece vecinii lor hutu ştiau de prietenul lor tutsi. Prin urmare, Nicodeme şi Athanasie l-au ascuns pe Alphonse într-o groapă din curtea lor. A fost bine că l-au mutat, deoarece vecinii au început să vină şi să-l caute pe Alphonse aproape în fiecare zi. În timpul celor 28 de zile cât a zăcut culcat în această ascunzătoare, Alphonse a meditat la relatări biblice ca aceea despre Rahav, care a ascuns doi israeliţi pe acoperişul casei ei din Ierihon (Iosua 6:17). Astăzi, Alphonse îşi continuă serviciul ca predicator al veştii bune în Rwanda, fiind recunoscător pentru că această pereche hutu cu care studia Biblia şi-a pus viaţa în joc pentru el. Dar Nicodeme şi Athanasie? Acum ei sunt botezaţi ca Martori ai lui Iehova şi conduc peste 20 de studii biblice cu persoane interesate.

20. În ce mod i-a mângâiat Iehova pe fraţii noştri din Rwanda, dar ce nevoie au în continuare mulţi dintre ei?

²⁰ Pe vremea când a început genocidul în Rwanda, în ţară existau 2 500 de proclamatori ai veştii bune. Deşi sute dintre ei şi-au pierdut viaţa sau au fost obligaţi să fugă din ţară, numărul Martorilor a crescut la peste 3 000. Aceasta este dovada faptului că Dumnezeu i-a mângâiat într-adevăr pe fraţii noştri. Ce se poate spune despre numeroşii orfani şi văduve din rândul Martorilor lui Iehova? Bineînţeles, aceştia trec încă prin necazuri şi au nevoie în continuare de mângâiere (Iacov 1:27). Lacrimile lor vor fi şterse complet numai când va avea loc învierea, în lumea nouă a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, graţie ajutorului acordat de fraţii lor şi datorită faptului că sunt închinători ai ‘Dumnezeului oricărei mângâieri’, ei reuşesc să facă faţă problemelor vieţii.

21. a) În ce alte zone au avut fraţii noştri o nevoie stringentă de mângâierea lui Dumnezeu, şi care este o modalitate prin care toţi îi putem ajuta? (Vezi chenarul „Mângâiere de-a lungul a patru ani de război“.) b) Când va fi satisfăcută complet nevoia noastră de mângâiere?

²¹ În multe alte locuri, cum ar fi Eritrea, Singapore şi fosta Iugoslavie, fraţii noştri continuă să-i slujească lui Iehova cu fidelitate în pofida necazurilor. Să-i ajutăm pe astfel de fraţi, făcând implorări cu regularitate ca ei să poată primi mângâiere (2 Corinteni 1:11). Şi fie ca să suportăm cu fidelitate până când Dumnezeu, prin Isus Cristos, „va şterge orice lacrimă din ochii [noştri]“ în sensul cel mai deplin al cuvântului. Atunci vom simţi în mod complet mângâierea pe care o va da Iehova în lumea sa nouă a dreptăţii. — Apocalipsa 7:17; 21:4; 2 Petru 3:13.

[Notă de subsol]

Ştiţi să răspundeţi?

◻ De ce Iehova este numit „Dumnezeul oricărei mângâieri“?

◻ Cum ar trebui să privim necazurile?

◻ Cui îi putem aduce mângâiere?

◻ Cum va fi satisfăcută în mod complet nevoia noastră de mângâiere?

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Jean şi Chantal, deşi Martori din tribul tutsi, au fost ascunşi în locuri separate de către Martorii din tribul hutu în timpul genocidului din Rwanda.

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Martorii lui Iehova continuă să le împărtăşească mesajul mângâietor al lui Dumnezeu semenilor lor din Rwanda.