Tit, „un colaborator în interesul vostru“

DIN când în când, în congregaţia creştină din secolul I apăreau probleme. Acestea trebuiau rezolvate, însă era nevoie de curaj şi ascultare. Un bărbat care a înfruntat cu succes mai multe situaţii de acest fel a fost Tit. Ca unul care colabora cu apostolul Pavel, Tit a depus eforturi serioase pentru a-i ajuta pe alţii să acţioneze potrivit voinţei lui Iehova. Prin urmare, Pavel le-a spus creştinilor din Corint că Tit era „un colaborator în interesul lor“. — 2 Corinteni 8:23, NW.

Cine era Tit? Ce rol a jucat el în rezolvarea problemelor, şi ce foloase putem trage în urma analizării conduitei lui?

Problema circumciziei

Tit era un grec necircumcis (Galateni 2:3)a. Întrucât Pavel îl numeşte „adevăratul meu copil în credinţa noastră comună“, este posibil ca Tit să fi fost unul dintre copiii spirituali ai apostolului (Tit 1:4; compară cu 1 Timotei 1:2). Cam prin anul 49 e.n., Tit a plecat din Antiohia (Siria) la Ierusalim împreună cu Pavel, Barnaba şi alţii pentru a discuta problema circumciziei. — Faptele 15:1, 2; Galateni 2:1.

Se presupune că, întrucât problema convertirii neevreilor era pusă în discuţie la Ierusalim, Tit a fost luat pentru a demonstra că evreii şi neevreii puteau să obţină favoarea lui Dumnezeu indiferent că erau sau nu circumcişi. Unii membri ai congregaţiei din Ierusalim, care înainte de a accepta creştinismul fuseseră farisei, susţineau că convertiţii neevrei erau obligaţi să se circumcidă şi să respecte Legea, însă acest argument a fost combătut. Constrângându-i pe Tit şi pe alţi neevrei să se circumcidă, s-ar fi negat faptul că salvarea depindea de bunătatea nemeritată a lui Iehova şi de credinţa în Isus Cristos şi nu de lucrările Legii. Totodată, acest lucru ar fi fost o respingere a dovezii că neevreii, sau oamenii naţiunilor, primiseră spiritul sfânt al lui Dumnezeu. — Faptele 15:5–12.

Trimis la Corint

După ce problema circumciziei a fost clarificată, Pavel şi Barnaba au primit autoritatea deplină de a le predica naţiunilor. În acest timp, ei s-au străduit şi să nu-i piardă din vedere pe săraci (Galateni 2:9, 10). Într-adevăr, după aproximativ şase ani, când Tit este menţionat din nou în relatarea inspirată, el se află în Corint în calitate de trimis al lui Pavel ca să organizeze o colectă pentru cei sfinţi. Totuşi, în timp ce îşi îndeplineşte această însărcinare, Tit se confruntă cu o situaţie tensionantă.

Scrisorile lui Pavel adresate corintenilor dezvăluie faptul că el le-a scris în primul rând să nu aibă „nici o legătură cu cei desfrânaţi“. El a trebuit să le spună să-l îndepărteze pe un fornicator nepenitent din mijlocul lor. Da, Pavel le-a scris o scrisoare convingătoare, făcând însă aceasta „cu multe lacrimi“ (1 Corinteni 5:9–13; 2 Corinteni 2:4). În acest timp, Tit a fost trimis la Corint ca să ajute la colecta care se făcea acolo pentru creştinii evrei nevoiaşi. Este posibil ca el să fi fost trimis şi pentru a vedea cum reacţionaseră corintenii la scrisoarea lui Pavel. — 2 Corinteni 8:1–6.

Cum aveau să reacţioneze corintenii la sfatul lui Pavel? Nerăbdător să afle răspunsul, e posibil ca Pavel să-l fi trimis la Corint pe Tit, care se afla în Efes, dincolo de Marea Egee, dându-i instrucţiuni să-i aducă veşti cât de repede putea. Dacă această misiune a fost îndeplinită înainte de întreruperea navigaţiei pe perioada iernii (cam pe la mijlocul lunii noiembrie), Tit a putut să meargă la Troa fie pe mare, fie pe uscat, pe la Hellespont, aceasta fiind o rută mai lungă. Pavel a sosit probabil mai devreme la Troa, la locul de întâlnire stabilit, întrucât revolta argintarilor l-a constrâns să plece din Efes mai repede decât plănuise. După ce l-a aşteptat pe Tit plin de nerăbdare la Troa, Pavel şi-a dat seama că Tit nu va veni pe mare. De aceea, Pavel a pornit în grabă pe ruta terestră, în speranţa că îl va întâlni pe Tit pe drum. Odată ajuns pe tărâmul european, Pavel a călătorit pe Via Egnatia şi, în cele din urmă, s-a întâlnit cu Tit în Macedonia. Spre marea bucurie şi uşurare a lui Pavel, veştile din Corint erau bune. Congregaţia reacţionase favorabil la sfatul apostolului. — 2 Corinteni 2:12, 13; 7:5–7.

Deşi Pavel se îngrijorase cu privire la modul în care avea să fie primit trimisul său, Dumnezeu l-a ajutat pe Tit să-şi îndeplinească misiunea. Tit fusese primit cu „frică şi cu cutremur“ (2 Corinteni 7:8–15). Aşa cum s-a exprimat comentatorul W. D. Thomas, „putem presupune că, fără a dilua caracterul condamnator al mesajului lui Pavel, [Tit] le-a vorbit cu multă pricepere şi tact corintenilor, asigurându-i că Pavel, chiar dacă le vorbise astfel, era preocupat numai de bunăstarea lor spirituală“. Astfel, Tit a ajuns să-i iubească pe creştinii din Corint datorită ascultării lor şi schimbărilor în bine pe care le făcuseră. Atitudinea lor demnă de laudă s-a dovedit a fi o sursă de încurajare pentru el.

Dar ce se poate spune despre celălalt obiectiv al misiunii lui Tit în Corint, şi anume, organizarea unei colecte pentru cei sfinţi din Iudeea? Tit îndeplinise şi această însărcinare la fel de bine, după cum reiese din informaţiile furnizate în 2 Corinteni. Această scrisoare a fost scrisă probabil în Macedonia, în toamna anului 55 e.n., la puţin timp după ce Tit şi Pavel se întâlniseră. Pavel a scris că Tit, care iniţiase colecta, era acum trimis înapoi cu doi oameni, ale căror nume nu sunt menţionate, care să-l ajute să-şi ducă la bun sfârşit misiunea. Fiind sincer interesat de corinteni, Tit a fost dispus să se întoarcă. La întoarcerea sa în Corint, Tit le-a dus corintenilor, după cât se pare, a doua scrisoare inspirată a lui Pavel. — 2 Corinteni 8:6, 17, 18, 22.

Tit a fost nu numai un bun organizator, ci şi genul de persoană căreia îi puteau fi încredinţate sarcini delicate în situaţii dificile. El era curajos, matur şi ferm. Este clar deci că Pavel l-a considerat pe Tit un om capabil să rezolve problemele persistente create de „apostolii . . . «nespus de aleşi»“ (2 Corinteni 11:5). Această descriere a lui Tit este confirmată de următoarea apariţie a sa în Scripturi, într-o altă misiune grea.

Pe insula Creta

După cât se pare, între anii 61 şi 64 e.n., Pavel i-a scris lui Tit, care pe atunci slujea pe insula mediteraneană Creta. Pavel îl lăsase pe Tit acolo ca să „pună în ordine lucrurile care lăsau de dorit“ şi „să facă numiri de bătrâni din oraş în oraş“. În general, cretanii aveau reputaţia de „mincinoşi, fiare sălbatice şi mâncăi fără ocupaţie“. Din acest motiv, lui Tit i se cerea din nou să acţioneze cu curaj şi fermitate (Tit 1:5, 10–12, NW). Aceasta era o însărcinare dificilă, întrucât de ea depindea, după cât se pare, viitorul creştinismului pe insulă. Sub inspiraţie divină, Pavel l-a ajutat pe Tit să înţeleagă în mod clar ce calităţi trebuia să caute la supraveghetorii pe care urma să-i aleagă. Şi astăzi, aceste calităţi sunt luate în considerare când se fac numiri de bătrâni creştini.

În Scripturi nu se spune când a plecat Tit din Creta. El a stat acolo destul de mult timp, întrucât Pavel i-a cerut să se îngrijească de necesităţile lui Zena şi ale lui Apolo, care, la un moment nespecificat, s-au oprit în Creta în timpul călătoriei în care se aflau. Însă Tit nu urma să stea pe insulă foarte mult timp. Pavel hotărâse să-l trimită acolo fie pe Artema, fie pe Tihic, după care Tit trebuia să se întâlnească cu apostolul la Nicopolis, probabil renumitul oraş care poartă acest nume şi care este situat în nord-vestul Greciei. — Tit 3:12, 13.

Din ultimele informaţii vagi furnizate de Biblie cu privire la Tit aflăm că, probabil în anul 65 e.n., Pavel l-a trimis pe Tit într-o altă misiune. El a trebuit să plece în Dalmaţia — o regiune situată în partea de est a Mării Adriatice —, care în prezent este pe teritoriul Croaţiei (2 Timotei 4:10). Nu ni se spune ce misiune a avut de îndeplinit Tit acolo, însă se presupune că a fost trimis pentru a pune în ordine lucrurile din congregaţie şi pentru a participa la activitatea misionară. Dacă aşa au stat într-adevăr lucrurile, Tit a avut de îndeplinit o misiune asemănătoare celei din Creta.

Suntem foarte recunoscători că şi noi avem supraveghetori creştini maturi, asemenea lui Tit. Modul clar în care înţeleg aceştia principiile scripturale, precum şi curajul cu care le aplică contribuie la ocrotirea spiritualităţii congregaţiei. Să imităm credinţa lor şi să fim asemenea lui Tit, acordând prioritate intereselor spirituale ale colaboratorilor noştri în credinţă. — Evrei 13:7.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]

Tit a fost un colaborator curajos în interesul creştinilor din Corint şi din alte regiuni