Ce „motiv de exultare“ ai?
1. Ce „motiv de exultare“ ai la sfârşitul fiecărei luni?
1 Ce motiv de exultare ai la sfârşitul fiecărei luni, când trebuie să predai raportul de activitate? (Gal. 6:4) Indiferent că eşti pionier special şi raportezi 130 de ore sau un vestitor care poate raporta numai 15 minute, ai motive să fii bucuros, pentru că îi aduci lui Iehova un serviciu din toată inima! (Ps. 100:2)
2. De ce ar trebui să ne străduim să facem tot ce putem în serviciul lui Iehova?
2 Întrucât este Suveranul universului, Iehova merită să-i dăm ce avem mai bun (Mal. 1:6). Noi ne-am dedicat viaţa înfăptuirii voinţei sale deoarece îl iubim. Astfel, la sfârşitul zilei sau al lunii, fiecare dintre noi are motive de exultare dacă este convins că a oferit în serviciul lui Iehova „primele roade“ din timpul, talentele şi vigoarea sa (Prov. 3:9). Dacă însă conştiinţa ne spune că nu am făcut suficient, ar fi bine să ne gândim ce îmbunătăţiri ar trebui să facem (Rom. 2:15).
3. De ce nu este înţelept să ne comparăm cu alţii?
3 Să nu ne comparăm cu alţii: Nu este înţelept să ne comparăm cu alţii sau să comparăm activitatea noastră din prezent cu ceea ce făceam când aveam mai multă energie. Situaţia fiecăruia se poate schimba. În plus, avem capacităţi diferite. În general, comparaţiile generează un spirit de concurenţă sau sentimente de incompetenţă (Gal. 5:26; 6:4). Isus nu a făcut comparaţii. Dimpotrivă, odată a lăudat o femeie pentru ce a putut să facă ea (Mar. 14:6–9).
4. Ce lecţii valoroase se desprind din parabola lui Isus despre talanţi?
4 În parabola lui Isus despre talanţi, fiecare lucrător a primit un anumit număr de talanţi, „după puterea lui“ (Mat. 25:15). Când stăpânul s-a întors şi a cerut un raport al activităţii lor, cei care lucraseră cu conştiinciozitate potrivit capacităţii şi situaţiei personale au fost lăudaţi şi ‘au intrat în bucuria stăpânului lor’ (Mat. 25:21, 23). Asemenea lucrătorilor din această parabolă, dacă luăm parte din plin la lucrarea de predicare a Regatului, putem fi siguri de aprobarea lui Iehova şi, astfel, vom avea motive de exultare!