Potrivit Bibliei

Supunerea soţiei: Ce implică aceasta?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, Biblia, spune în Efeseni 5:22: „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, ca Domnului“. Dar ce anume implică lucrul acesta? Trebuie ca o soţie să satisfacă absolut orice dorinţă a soţului ei? Ea nu poate avea niciodată iniţiativă proprie sau o opinie diferită de a lui?

Să reflectăm la relatarea biblică despre Abigail. Ea a acţionat în mod înţelept, însă contrar dorinţelor soţului ei bogat, Nabal. În pofida amabilităţii pe care i-au arătat-o lui Nabal însoţitorii lui David, care era ales de Dumnezeu ca să fie rege al Israelului, Nabal „s-a purtat rău cu ei“. Indignat din cauza nerecunoştinţei lui Nabal, David era hotărât să verse sânge. Abigail şi-a dat seama că toată casa ei era în pericol. Ea a reuşit să-l tempereze pe David. Cum? — 1 Samuel 25:2–35.

Abigail a recunoscut înaintea lui David că Nabal era „rău“ şi i-a dat lui David alimentele pe care Nabal refuzase să i le dea. În mod normal, este greşit ca un soţ sau o soţie să divulge greşelile partenerului conjugal. Era Abigail răzvrătită pentru că a vorbit şi a acţionat în acest mod? Nu. Ea a încercat să salveze viaţa lui Nabal şi a casei sale. Nimic nu sugerează că ea obişnuia să fie nerespectuoasă sau independentă. Nici Nabal, care era greu de mulţumit, nu şi-a exprimat vreo nemulţumire faţă de modul în care ea îl ajuta să se îngrijească de vasta-i proprietate. Dar, în această situaţie critică, înţelepciunea i-a dictat să acţioneze conform propriei ei iniţiative. În plus, Biblia vorbeşte în mod aprobator despre ceea ce a făcut Abigail. — 1 Samuel 25:3, 25, 32, 33.

Cu mult înainte de Abigail au existat ocazii când soţiile patriarhilor au avut puncte de vedere diferite şi au întreprins acţiuni care nu erau în armonie cu dorinţele soţilor lor. Totuşi, aceste ‘femei sfinte care nădăjduiau în Dumnezeu’ sunt prezentate drept modele de supunere pentru o soţie creştină (1 Petru 3:1–6). De exemplu, când Sara şi-a dat seama că fiul lui Avraam, Ismael, devenise o ameninţare pentru fiul lor, Isaac, ea a decis ca Ismael să fie alungat. Lucrul acesta a fost „foarte dureros pentru Avraam“. Însă Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din cauza băiatului . . . în tot ce ţi-a spus Sara, ascultă glasul ei“. — Geneza 21:11, 12.

Necesitatea de a avea discernământ

Aşadar, nu ar fi înţelept ca, de dragul supunerii, o soţie să se simtă obligată să facă ceva despre care ştie că este cu totul neînţelept sau ceva care violează principiile divine. Nici nu trebuie făcută să se simtă vinovată pentru că a luat iniţiativa într-o problemă importantă, aşa cum au făcut Abigail şi Sara.

Faptul de a fi supusă nu-i pretinde unei soţii să fie întotdeauna de acord cu dorinţele soţului. Ce stabileşte diferenţa? Când sunt în joc principii drepte, ea poate fi nevoită să nu fie de acord cu soţul ei. Totuşi, ea trebuie să manifeste spiritul general al supunerii sfinte.

Bineînţeles, o soţie ar trebui să fie atentă să nu ignore dorinţele soţului ei din încăpăţânare sau ca să-i facă în ciudă sau din alte motive incorecte. Ea trebuie să aibă discernământ, să fie „cu judecată“, aşa cum a fost Abigail. — 1 Samuel 25:3.

Când soţul nu se achită de responsabilităţi

Obiectivul principal şi spiritul supunerii sfinte a unei soţii este dorinţa de a-i plăcea lui Iehova cooperând cu soţul ei şi sprijinindu-i deciziile. Acest lucru este de-a dreptul uşor când un soţ este matur din punct de vedere spiritual. În caz contrar, lucrul acesta poate fi dificil.

Dacă aşa stau lucrurile, ce poate ea să facă? Ea poate să-l roage în mod serios sau să-i sugereze ce decizii i-ar fi de cel mai mare folos familiei. Dacă ea îi permite ‘să stea la cârmă’, el poate deveni mai abil în această privinţă. Faptul de a-l sâcâi încontinuu constituie o violare a spiritului supunerii corecte (Proverbele 21:19). Însă, dacă bunăstarea familiei este în mod clar periclitată prin acţiunile acestuia, ea poate decide să recomande, asemenea Sarei, o cale de acţiune mai bună.

Dacă soţul este necredincios, situaţia este şi mai dificilă pentru soţie. Totuşi, ea trebuie să se supună atâta timp cât el nu îi cere să încalce legile Bibliei. Dacă el face lucrul acesta, reacţia unei soţii creştine ar trebui să fie asemănătoare celei a discipolilor, când un tribunal le-a cerut să încalce poruncile lui Dumnezeu: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“. — Faptele 5:29.

Însă, din cauza lipsei de experienţă şi a înţelepciunii limitate, chiar soţii şi soţiile care au intenţii bune îşi pot depăşi rolurile. Soţul poate fi lipsit de consideraţie; soţia poate să insiste să-i satisfacă preferinţele. Ce va fi de ajutor? Un punct de vedere modest cu privire la sine este important pentru ambii, deoarece „toţi greşim în multe feluri“. — Iacov 3:2.

Mulţi bărbaţi vor ajunge să aprecieze iniţiativa onestă a soţiei dacă ea procedează cu înţelepciune. Iar cooperarea va fi mai bună dacă amândoi îşi cer scuze când greşesc. Aşa cum Iehova ne iartă greşelile pe care le facem în fiecare zi, la fel şi noi trebuie să-i iertăm pe alţii. „Dacă Tu, Doamne, ai păstra aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea să stea în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare.“ — Psalmul 130:3, 4.

‘Supuneţi-vă unii altora’

Aşadar, spre binele nostru reciproc, Scripturile ne sfătuiesc: ‘Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos’. Acordaţi-vă unul altuia respect iubitor; nu vă puneţi piedici, nici nu concuraţi unul cu celălalt. Textul continuă: „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, ca Domnului, căci soţul este capul soţiei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii“. — Efeseni 5:21–23.

Cuvântul grecesc utilizat de Pavel în Efeseni 5:21, 22 sugerează ideea de supunere de bunăvoie, nu din obligaţie. În plus, supunerea este pentru Domnul, nu doar pentru armonia în familie. Congregaţia unsă a lui Cristos i se supune de bunăvoie şi cu bucurie lui Cristos. Dacă o soţie va proceda la fel cu soţul ei, atunci căsnicia va fi, foarte probabil, fericită şi reuşită.

Scripturile declară, de asemenea: ‘Fiecare [soţ] să-şi iubească soţia ca pe sine’, fără rezerve (Efeseni 5:33; 1 Petru 3:7). Soţul trebuie să reţină faptul că şi el trebuie să i se supună capului său, deoarece Biblia spune: „Hristos este Capul oricărui bărbat“. Da, bărbatul trebuie să se supună învăţăturilor lui Cristos. La rândul lui, Cristos se supune capului său: „Dumnezeu este Capul lui Hristos“. Aşadar, oricine, cu excepţia lui Iehova, are un cap. Şi chiar şi el se supune propriilor sale legi. — 1 Corinteni 11:3; Tit 1:2; Evrei 6:18.

Supunerea creştină presupune echilibru şi este benefică pentru ambele sexe. Ea aduce în căsnicie o armonie şi o mulţumire pe care numai Creatorul nostru iubitor o poate oferi. — Filipeni 4:7.

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 14]

Leslie’s