Căsătoria — caracterizată în Cuvîntul lui Dumnezeu ca ceva cast

“Căsătoria să fie onorabilă printre toate“ (Evr. 13:4).

 1. Cum a reacţionat Adam cînd a văzut pentru prima dată pe tovarăşa sa de viaţă şi pentru ce căsătoria lor ar fi fost aducătoare de fericire fără sfîrşit?

INCHEIEREA căsătoriei ar trebui să fie o ocazie de foarte mare bucurie. Acesta era cazul la prima pereche de oameni. Cînd Adam, după ce un timp oarecare fusese singur, a văzut femeia, care trebuia să devină tovarăşa sa de căsătorie, a exclamat cuvintele poetice: „Acesta este, în fine, os din oasele mele şi carne din carnea mea“ (Gen. 2:23). Fericire fără sfîrşit ar fi fost partea lor de căsătorie, căci Creatorul lor crease toate condiţiile pentru o astfel de viaţă.

 2. (a) Poate căsătoria însăşi în împrejurări imperfecte să fie un izvor de fericire adevărată? (Prov. 5:18). (b) Cu ce fel de sentimente este adusă în legătură căsătoria în Ieremia 7:34 şi Isaia 62:1, 5?

² Chiar în împrejurările imperfecte, sub care trăim astăzi, fiindcă prima pereche de oameni a lepădat domnia suverană a lui Dumnezeu, căsătoria poate să fie un izvor de adevărată fericire, atît timp cît cineva se străduieşte în mod sincer să procedeze după principiile biblice. Atît în scrierile ebraice, cît şi în scrierile greceşti creştine sînt amintite nunţi printre servii lui Dumnezeu şi sînt descrise ca ocazii de bucurie (Gen. 24:67; Cînt. 3:11; Ioan 3:29). Cînd Iehova a vestit dărîmarea Ierusalimului, oraşul necredincios, el a spus: „Voi face să înceteze din oraşele lui Iuda şi de pe străzile Ierusalimului strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, vocea mirelui şi vocea miresei; căci ţara va deveni nimic, doar un loc pustiiit“ (Ier. 7:34). Faptul că nu va mai avea loc nici o nuntă, ar trebui să fie caracteristic aceea că la dărîmare, bucuria şi veselia vor înceta. In contrast cu aceasta a spus profetul lui Iehova, cînd a vorbit despre întoarcerea lui Israel din robie: „Cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine“ (Is. 62:1, 5).

O INSTITUTIE CARE AR TREBUI TINUTA LA UN LOC INALT DE CINSTE

 3. (a) Pentru ce ar trebui să rămînă patul conjugal nepătat? (b) Care este singurul motiv scriptural pentru divorţ?

³ Dacă te gîndeşti că această instituţie este de origină divină şi a fost binecuvîntată de Dumnezeu, poţi înţelege bine, din ce cauză apostolul inspirat a îndemnat pe evrei cu cuvintele: „Căsătoria să fie onorabilă printre toate, iar patul conjugal să fie nepătat, căci Dumnezeu îl va judeca pe curvar şi pe adulter“ (Evr. 13:4). Patul conjugal ar trebui să fie nepătat dintr–un motiv foarte serios. După ce Isus vorbise despre crearea bărbatului şi a femeii de către Dumnezeu a citat următoarea expresie a lui Dumnezeu: „De aceea va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor face un singur trup“. Prin aceasta a arătat el că, cuvintele consemnate în Geneza 2:24 n–au fost rostite de Adam, ei de Iehova Dumnezeu. Isus a spus despre această unire, mai departe: „Ceea ce Dumnezeu a împreunat, aşadar, nici un om să nu despartă“, El a explicat că „curvia“ (greceşte porneiʹa, comportare sexuală gravă în legătură cu o altă persoană sau chiar cu un animal) ar fi singurul motiv de despărţire permis de Dumnezeu (Mat. 19:3–9).

 4. Cum socoteşte Iehova Dumnezeu desconsiderarea faptului că căsătoria ar trebui să fie o legătură durabilă?

⁴ Iehova Dumnezeu ia aşadar foarte în serios atitudinea creaturilor sale faţă de această instituţie divină. Căsătoria ar trebui să fie o comunitate durabilă de viaţă, un legămînt pentru viaţă, care n–ar trebui să fie desfăcut numai prin moartea unuia dintre parteneri (Rom. 7:2, 3). Dumnezeu i-a avertizat pe servii săi în Israel în legătură cu aceasta de a nu trata cu indiferenţă problema, cu cuvintele: „Iehova însăşi a pus mărturie . . . între tine şi soţia tinereţii tale, faţă de care tu te–ai purtat infidel, cu toate că ea este partenera ta şi soţia legămîntului tău . . . luaţi seama dar în mintea voastră şi nici unul să nu fie infidel soţiei din tinereţea lui, căci el urăşte despărţirea în căsătorie, a vorbit Iehova Dumnezeul lui Israel“ (Mal. 2:14–16). Da, „Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe adulteri“, da, de asemenea, pe toţi, care se despart din motive nedrepte pentru a atinge un ţel egoist. Cine aşadar încheie o căsătorie, ar trebui să fie conştient de faptul că el prin aceasta ea asupra sa o răspundere grea şi serioasă. Autorul căsătoriei aşteaptă de la servii săi să ţină căsătoria în cinste şi să contribuie de asemenea, ca şi alţii să facă la fel.

 5. (a) Cum ar trebui să trateze un soţ creştin pe soţia sa? (b) In ce măsură este păgubită relaţia unui bărbat faţă de Iehova Dumnezeu, dacă el nu tratează corect pe soţia sa?

⁵ Iehova Dumnezeu descrie soţia unui bărbat ca „partenera“ acestuia în legămîntul de căsătorie. Soţii creştini ar putea să nu ţină căsătoria în cinste, dacă ei nu cinstesc pe partenerul lor de căsătorie. Apostolul Petru le–a dat sfatul: „Continuaţi să locuiţi cu ele . . . acordîndu–le cinste ca unor vase mai slabe, cel feminin, deoarece voi sînteţi, de asemenea moştenitori împreună cu ele ai favoarei nemeritate a vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie împiedicate“ (1 Pet. 3:7). Soţul creştin cinsteşte pe soţia sa nu numai prin faptul că o tratează plin de iubire, ci înainte de toate şi de aceea că el este credincios ei. El ar trebui să se străduiască întotdeauna să păstreze fidelitatea conjugală ca o datorie sfîntă. Deoarece rugăciunile sale ar putea fi împiedicate, dacă ar lăsa să–i lipsească blîndeţea şi capacitatea de adaptare faţă de soţia sa, cu cît mai mult ar fi aceasta cazul atunci, dacă el n–ar fi prea minuţios cu fidelitatea faţă de ea şi ar arăta interes necuvenit faţă de cineva din afara comunităţii conjugale (Prov. 5:15–21). Dacă el n–ar dovedi cinstea cuvenită soţiei sale, atunci ar dezonora aranjamentul căsătoriei şi pe Creatorul ei. Bărbatul, dimpotrivă, care cinsteşte acest aranjament, îşi iubeşte soţia ca pe propriul său trup, da, el ar fi chiar gata să–şi dea viaţa pentru ea (Efes. 5:25, 28–33).

 6. (a) Ce cere Cuvîntul lui Dumnezeu de la o soţie creştină? (b) Ce fel de binecuvîntări sînt date unei soţii, care urmează sfaturile biblice?

⁶ In mod asemănător stau lucrurile cu soţia creştină. Ea arată că este supusă bărbatului şi capului ei, cum „este supusă adunarea creştină lui Cristos“. Ea are nu numai respect faţă de el, ci şi „respect profund“ (Efes. 5:22–24, 33). Dacă „respectul ei profund“ o împiedică să–i vorbească, sau despre el în mod dispreţuitor, cu cît mai mult ar trebui ea să se abţină atunci de a se interesa de cineva în afara legăturii lor şi de a–şi permite un oarecare flirt. Ea nu poate sinsti niciodată pe Dumnezeu dacă dezonorează pe bărbatul ei sau comunitatea lor de căsătorie (Prov. 2:16, 17). ‘Iubeşte pe bărbatul ei şi pe copii ei, este castă şi lucrează în casă’, precum şi dacă dovedeşte un „spirit liniştit şi blînd“, ea se aseamănă într–adevăr, cu o bijuterie preţioasă şi aduce cinste lui Iehova Dumnezeu. Ea cîştigă pentru totdeauna iubirea soţului ei şi contribuie la aceea că el este stimat la rîndul său (Prov. 31:10–12, 23, 26–31; Tit. 2:4, 5; 1 Pet. 3:1–4).

INCHEIEREA CASATORIEI IN TIMPURILE BIBLICE

 7. Cum a venit în existenţă o comunitate conjugală în timpurile vechi după Biblie?

⁷ Cum venea în existenţă în timpurile biblice o comunitate conjugală? Incheierea căsătoriei era în principal o problemă de familie sau de seminţie. Statul nu avea nimic de–a face cu încheierea căsătoriei; nu era nevoie de la el nici de împuternicire, nici de legalizare. Cu toate acestea existau anumite formalităţi. Contractele de căsătorie se încheiau de obicei de către capii de familie (Gen. 34:4, 6, 8–10). Peţitorul trebuia să obţină cel puţin acordul tatălui fetei, pe care el voia s–o ia în căsătorie, întocmai după cum a făcut aceasta Iacov, cînd s–a îndrăgostit de Rahela (Gen. 29:18–20). Fată putea să fie întrebată pentru a–şi da consimţămîntul, după cum a fost aceasta cazul cînd Rebeca a fost aleasă ca soţie pentru Isaac (Gen. 24:8, 58). Era obişnuit să se plătească un preţ de mireasă tatălui, deoarece el pierdea acum pe fiica sa, pe care o crescuse pentru el (Gen. 34:11, 12; Exod 22:16–17).

 8. In ce mod a fost făcută de cunoscut pe atunci cununia unei perechi?

⁸ Intocmai ca în Eden, pe vremea primei încheieri de căsătorie, căsătoria nu avea loc în legătură cu o ceremonie sau propovăduire deosebită ci mirele lua mireasa din casa tatălui ei şi o ducea de–a lungul străzilor în casa sa. In acest mod el declara public că o lua de soţie (Mat. 1:20, 24). Ea se pregătea probabil în mod deosebit, în timp ce făcea baie şi se ungea cu un ulei bine mirositor, apoi poate îşi punea corsetul şi o haină albă, precum şi anumite scule preţioase sau podoabe (Psalm 45:13–15; Isaia 49:18; 61:10; Ier. 2:32). Curioşii, care voiau să vadă perechea proaspăt căsătorită, întîrziau pe străzi, înainte de toate, fete tinere pentru care întotdeauna nunţile erau un eveniment interesant şi emoţionant (Ier. 7:34; Mat. 25:1, 6). Sosirea mirelui în casă era urmată de obicei de un ospăţ, la care luau parte mulţi oaspeţi invitaţi, care se bucurau împreună şi chiar se îmbrăcau potrivit ocaziei (Gen. 29:22; Mat. 22:2, 3, 11; 25:10).

 9. Care faptă ar trebui să fie cel mai puternic imbold pentru fidelitatea căsniciei şi pentru ce?

⁹ In modul acesta mirele şi mireasa făceau de cunoscut public că ei intraseră într–un legămînt de căsătorie şi cu aceasta preluaseră îndatoriri conjugale. In timpurile de mai tîrziu încheierile de căsătorie au fost înregistrate public. Dar mult mai important decît împrejurarea că alţi oameni erau martori ai legăturii lor, era că Iehova Dumnezeu luase cunoştinţă de înţelegerea sau de legătura lor. Acest fapt trebuia să fie pentru ei în mare măsură imboldul foarte puternic la fidelitate reciprocă. Ei trebuiau să se simtă determinaţi prin aceasta să–şi păstreze căsătoria curată şi de asemenea, să ţină la loc de foarte mare cinste căsătoria tuturor celorlalţi (compară Gen. 20:1–7; 39:7–9; Iov 31:9–13; Prov. 6:23–35).

CASATORIA FOLOSITA CA REPREZENTARE PLINA DE CINSTE A ARANJAMENTELOR DEVINE

10, 11. In ce măsură reprezintă amănuntele legate de logodna şi încheierea căsătoriei relaţia lui Isus Cristos cu aceia, care vor fi uniţi cu el în împărăţie?

¹⁰ Toate aceste amănunte legate de căsătorie sînt folosite în Cuvîntul lui Dumnezeu ca reprezentare frumoasă sau simbol frumos al legăturii, care vine în existenţă între Fiul lui Dumnezeu şi aceia, care vor fi legaţi cu el în împărăţie (Apoc. 21:2, 9, 10). Despre această clasă a „miresei“ compusă din urmaşii unşi ai lui Isus aflăm din Biblie că Tatăl, Iehova Dumnezeu, i–a ales pentru Fiul său, că ei au fost răscumpăraţi cu un preţ foarte scump (viaţa fiului său), că acesta este soţul ei spiritual şi că iubirea mare a acestuia l–a determinat să moară pentru ea (Ioan 13:1; Ef. 5:25–27). După cum Rebeca şi–a exprimat consimţămîntul ei cînd a fost întrebată, tot aşa lasă să se înţeleagă de asemenea membrii acestei clase că ei sînt gata „să urmeze pe miel indiferent unde merge el“ (Apoc. 14:1, 4). Ei se socotesc atît timp cît sînt pe pămînt ca logodiţi şi se străduiesc să se păstreze nepătaţi de lume, curaţi ca o „fecioară castă“, şi să rămînă credincioşi predaţi cu inima neîmpărţită lui Isus Cristos (2 Cor. 11:2). Ei păstrează această credincioşie în ciuda celor mai rele încercări şi ispite viclene. Ei se îmbracă cu o nouă personalitate, care este un chip oglinditor al minunatelor însuşiri ale Mirelui lor ceresc şi prin faptele lor drepte lasă să se recunoască că îşi păstrează puritatea, care se aseamănă cu un veşmînt alb, curat (Col. 3:9, 10, 12–14; Apoc. 19:7, 8).

¹¹ La timpul potrivit va veni mirele, acum un Rege ceresc, pentru a–i lua la sine acasă în locuinţele sale cereşti, unde va avea loc apoi un ospăţ plin de bucurie (Ioan 14:2, 3; Apoc. 19:9). Cînd a introdus el sărbătoarea pentru aducerea aminte a morţii sale, a spus clasei miresei sale cam aşa: „Nu mă uitaţi şi nu lăsaţi iubirea voastră pentru mine să se stingă niciodată. Gîndiţi–vă mereu la faptul că eu mi–am dat viaţa pentru voi (1 Cor. 11:25, 26). Dacă membrii acestei clase sînt uniţi în cele din urmă cu Fiul lui Dumnezeu, ei se vor bucura de părtăşie împreună cu el. Ei vor respecta privilegiul dat de a colabora la extinderea domniei împărăţiei şi vor face să ajungă binefacerile acestei domnii la oameni, care vor deveni atunci fii ai regelui (Apoc. 5:9, 10; 20:4, 5; comp. Is. 9:6, 7).

12. Pentru ce ar trebui să fie un motiv temeinic relaţia între Isus Cristos şi urmaşii săi unşi pentru a ţine căsătoria în locul de cinste cuvenit?

¹² Dumnezeu a ţinut aşadar ca folositor să reprezinte lucruri, care sînt foarte importante pentru noi, prin aceste amănunte legate de căsătorie. Acesta este pentru noi un motiv temeinic în plus să ţinem căsătoria la locul de cinste cuvenit. Dacă noi n–am face aceasta, atunci în realitate am dezonora relaţia dintre Cristos Isus şi urmaşii săi unşi şi am călca în picioare binecuvîntările, pe care legătura lor reuşită le aduce cu sine pentru întreaga omenire.

DIVORTUL NU ESTE RECOMANDAT

13. (a) Recomandă legea lui Iehova divorţul? (b) Ce putem noi să învăţăm în legătură cu căsătoria din comportarea lui Iehova faţă de poporul lui Israel?

¹³ Este adevărat că legea lui Iehova conţine dispoziţii cu privire la divorţ. Dar noi nu găsim în ea nici un sprijin pentru faptul că Dumnezeu ar recomanda o astfel de procedură. El a îndemnat mult mai mult la străduinţe onorabile şi neîncetate de a păstra căsătoria. Iehova a folosit de asemenea căsătoria ca simbol, în timp ce a spus el despre sine că a încheiat o căsătorie cu naţiunea lui Israel prin legămîntul său cu ea. (Ier. 31:31, 32). El o răscumpărase din sclavia Egiptului (Deut. 9:26). Iehova a rămas credincios întotdeauna în relaţia sa cu Israel; el n–a acordat afecţiunea sa niciodată altor naţiuni şi n–a întreţinut, de asemenea, niciodată relaţii cu vreo altă naţiune. Chiar atunci cînd naţiunea lui Israel s–a dovedit răzvrătită, el n–a lepădat–o numaidecît. El a fost surprinzător de îndelung răbdător şi îndurător cu ea, deoarece o iubea. De–abia după ce timp de secole se străduise să păstreze legătura, ‘a izgonit–o prin divorţ’, deoarece ea devenise ca o adulteră (Isaia 50:1; Ier. 3:8).

14. La ce ar trebiu să se simtă îndemnată perechea căsătorită avînd în vedere exemplele pe care le–a dat Iehova în comportarea sa faţă de Israel?

¹⁴ Nimeni nu poate aşadar, să spună că Dumnezeu, dacă ne îndeamnă pe toţi să depunem eforturi în a păstra la loc de cinste căsătoria şi să lucrăm la continuarea ei, ar cere ceva de la noi, ceea ce însuşi nu ar fi gata să facă. Cineva, care din motive egoiste, caută un pretext de divorţ nu ar putea niciodată să–i placă lui Dumnezeu. Deoarece noi îl respectăm, admirăm şi–l iubim pe Iehova şi deoarece am dori să–i plăcem şi să fim recunoscuţi de el, n–ar trebui să facem nimic ce ar putea să compromită căsătoria noastră sau aceea a altora. Atunci nu vom arunca niciodată vină defavorabilă asupra căsătoriei, pe care a folosit–o Iehova pentru a reprezenta modul său de procedare şi de realizare a scopurilor sale.

PATUL CONJUGAL SA FIE NEPATAT

15. Ce arată Biblie despre împlinirea obligaţiilor de căsnicie?

¹⁵ Scopul principal al căsătoriei este întemeierea unei familii (Gen. 1:27, 28). Cu toate acestea Dumnezeu arată în Cuvîntul său, că servii săi nu sînt obligaţi să limiteze contactul sexual exclusiv la naşterea de copii. Relaţiile sexuale pot satisface atît necesităţile sufleteşti, cît şi cele corporale, iar pentru perechea căsătorită pot fi tot mereu un izvor de bucurie (1 Cor. 7:1–5). Din diferite texte rezultă că „jocul de–a amorul“ înaintea relaţiilor sexuale dintre soţi este socotit ca decent (Pr. 5:11, 19; Gen. 26:8, 9). Totuşi perechea căsătorită însăşi trebuie să ţină seamă de faptul că comportarea în relaţiile de căsnicie să nu ducă la o pătare. Aceasta ar putea să se întîmple uşor prin patimă neînfrînată. Cum?

16. De ce fel de fapte trebuie să se ferească perechea căsătorită în legătură cu contactul sexual, dacă ei doresc să ţină căsătoria lor la loc de cinste?

¹⁶ Acţiuni perverse, care de altfel sînt comise de homosexuali, care nu au relaţii sexuale normale unul cu altul, au fost preluate, de asemenea de către unele perechi căsătorite — mai cu seamă contactele sexuale orale sau anale — pentru a avea o „plăcere“ mai mare. Cînd apostolul Pavel a scris despre stările de atunci, el a amintit că homosexualii „şi–au necinstit trupurile lor unul cu altul prin pofte sexuale ruşinoase, în timp ce au schimbat de la sine întrebuinţarea lor naturală într–una care este împotriva naturii, încît au comis lucruri scîrboase şi–au primit plata cuvenită pentru rătăcirea lor“ (Rom. 1:24–26). Perechile căsătorite, care îşi însuşesc metode homosexuale, hotărît nu ţin comunitatea lor de căsătorie în sinste, ci o necinstesc, în timp ce se lasă pradă pasiunii lor senzuale şi murdăresc astfel patul lor conjugal.a

17. De ce ar trebui să se lase conduse perechile căsătorite în relaţiile lor intime?

¹⁷ Tot ceea ce cuprinde „jocul de–a amorul“, care precede actul sexual — făcînt abstracţie de faptele care, ca cele amintite mai sus, sînt evident necuviincioase şi obscene — creştinul trebuie să hotărască după conştiinţa sa. Cu toate acestea este în mod sigur înţelept, de a nu merge pînă acolo, încît cineva să fie pe punctul de a comite faptele amintite, deoarece poate şi–ar pierde stăpînirea de sine şi atunci ar putea de fapt să procedeze aşa (Iac. 1:14, 15).

18. In ce măsură influenţează aceasta favorabil dacă cineva se comportă în viaţa de căsnicie în armonie cu cuvîntul lui Dumnezeu?

¹⁸ A proceda după înaltele principii ale Cuvîntului lui Dumnezeu nu păgubeşte în nici un caz fericirea şi plăcerile pe care le aduc cu sine căsătoria. Dimpotrivă, acestea se răsfrîng favorabil, căci prin aceasta aceste plăceri sînt şi mai mult sporite, ea duce la satisfacţie mai mare şi îmbogăţeşte şi mai mult, căci afecţiunea adevărată, delicateţea şi predarea neegoistă a partenerului de căsătorie cresc prin aceasta şi maimult. Da, „ordinele lui Iehova sînt drepte, ele înveselesc inima; porunca lui Iehova este curată, luminează ochii . . . . . ele sînt mai de dorit decît aurul, . . . mai dulci decît mierea şi decît mierea curgătoare a fagurilor“ (Psalm 19:8, 10).

[Notă de subsol]