Ascultarea: o lecţie importantă învăţată din copilărie?

„PĂRINŢII vor individualităţi, nu copii care ascultă.“ Acesta era titlul unui scurt articol dintr-un ziar, articol bazat pe rezultatele unui sondaj efectuat în Noua Zeelandă care arăta că numai „22 la sută dintre cei intervievaţi au fost de părere că cei mici trebuie să înveţe ascultarea de acasă“. Din acelaşi sondaj aflăm că părinţii de astăzi cred că este mult mai important să-i înveţe pe copii chestiuni ca bunele maniere, independenţa şi simţul responsabilităţii.

Întrucât trăim într-o epocă a individualismului şi a egocentrismului, nu este surprinzător că majoritatea oamenilor pun la îndoială valoarea ascultării şi a faptului de a-i ajuta pe copii să o înveţe. Însă ar trebui să considerăm că a învăţa ascultarea din copilărie este ceva demodat? Sau este ea una dintre lecţiile importante pe care copiii le pot învăţa şi de pe urma cărora pot beneficia? Un lucru şi mai important, cum priveşte Iehova, Fondatorul instituţiei familiale, ascultarea de părinţi şi care sunt unele foloase ce decurg din manifestarea acesteia? — Faptele 17:28; Efeseni 3:14, 15.

„Aceasta este drept“

Adresându-se congregaţiei creştine din Efesul secolului I, apostolul Pavel a scris: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în comuniune cu Domnul, pentru că aceasta este drept“ (Efeseni 6:1). Astfel, principalul motiv ce ar trebui să ne îndemne să manifestăm ascultare ar fi că aceasta este în armonie cu norma divină de dreptate. Aşa cum a spus Pavel, „aceasta este drept“.

În aceeaşi ordine de idei, observăm că Biblia prezintă disciplina părintească administrată cu iubire drept o frumoasă podoabă, „o coroană plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău“ şi, de asemenea, drept ceva „plăcut în Domnul“ (Proverbele 1:8, 9; Coloseni 3:20). În schimb, neascultarea de părinţi atrage dezaprobarea divină. — Romani 1:30, 32.

„Ca să-ţi meargă bine“

Pavel a mai scos în evidenţă un folos al manifestării ascultării când a scris: „«Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta», ceea ce este prima poruncă cu o promisiune: «Ca să-ţi meargă bine şi să dăinuieşti mult timp pe pământ»“ (Efeseni 6:2, 3; Exodul 20:12). În ce fel poate ascultarea de părinţi să contribuie la bunăstarea cuiva?

În primul rând, nu-i aşa că părinţii au ca atuuri vârsta şi experienţa? Deşi s-ar părea că nu ştiu prea multe despre calculatoare sau despre alte materii ce se predau în şcoală, ei ştiu totuşi multe despre viaţă şi despre înfruntarea problemelor ei. Tinerilor, în schimb, le lipseşte echilibrul în gândire, propriu maturităţii. Prin urmare, ei tind să se pripească atunci când iau decizii, deseori cedând presiunilor dăunătoare exercitate de colegi, ceea ce le poate aduce mari prejudicii. Biblia afirmă în mod realist: „Nebunia este lipită de inima copilului“. Care este remediul? „Nuiaua disciplinei o va dezlipi de el.“ — Proverbele 22:15.

Ascultarea aduce foloase nu numai în relaţia părinte–copil. Pentru ca societatea să funcţioneze bine şi să fie prosperă, trebuie să existe colaborare, iar aceasta, la rândul ei, presupune o măsură de ascultare. De exemplu, pacea, armonia şi fericirea într-o căsnicie depind de dispoziţia de a ceda, şi nu de faptul de a fi pretenţios sau insensibil la drepturile şi sentimentele celuilalt. La locul de muncă, supunerea angajatului este o cerinţă pentru ca o afacere sau o iniţiativă să fie încununată de succes. În ce priveşte legile şi prevederile guvernamentale, ascultarea nu numai că te scuteşte de pedeapsă, dar şi îţi conferă cel puţin o măsură de siguranţă şi protecţie. — Romani 13:1–7; Efeseni 5:21–25; 6:5–8.

Tinerii care nu ascultă de autorităţi ajung deseori să fie consideraţi nişte inadaptaţi social. În schimb, învăţarea lecţiei ascultării din copilărie îi poate aduce cuiva foloase pe tot parcursul vieţii. Cât de avantajos este să înveţi această lecţie în copilărie!

Marea răsplată a ascultării

Ascultarea nu numai că promovează relaţii bune în familie şi că aduce şi alte foloase pe termen lung, dar şi constituie temelia pe care cineva poate clădi cea mai importantă relaţie: relaţia cu Creatorul lui. În calitate de ‘Mare Creator’ — „sursa vieţii“ —, Iehova Dumnezeu merită pe bună dreptate ascultarea noastră absolută. — Eclesiastul 12:1; Psalmul 36:9, NW.

Cuvântul „a asculta“ cu variantele lui apare de multe ori în Biblie. În plus, de sute de ori se face referire la legile, ordinele, poruncile, deciziile judecătoreşti şi regulamentele lui Dumnezeu, toate acestea pretinzând supunere. Este evident, aşadar, că Dumnezeu consideră ascultarea o cerinţă pentru a ne bucura de aprobarea sa. Da, ascultarea este un element indispensabil pentru a clădi o relaţie cu Iehova (1 Samuel 15:22). Din nefericire, tendinţa firească a omului nu este să asculte, ci să nu asculte. „Gândirea [Înclinaţia, NW] inimii omului este rea din tinereţea lui“, spune Biblia (Geneza 8:21). Prin urmare, lecţia ascultării trebuie învăţată nu numai în copilărie, ci pe tot parcursul vieţii. Procedând astfel, vom primi o mare răsplată.

Să ne amintim că, aşa cum a spus apostolul Pavel, porunca de a asculta de părinţi este însoţită de o dublă promisiune, şi anume: „Ca să-ţi meargă bine şi să dăinuieşti mult timp pe pământ“. Dubla promisiune amintită este confirmată în Proverbele 3:1, 2: „Fiul meu, nu uita învăţătura mea şi păstrează în inima ta poruncile mele. Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace“. Marea răsplată pentru cei ce dau dovadă de ascultare este o relaţie personală cu Iehova în prezent şi viaţă veşnică într-o lume nouă a păcii. — Revelaţia 21:3, 4.

[Legenda fotografiilor de la paginile 30, 31]

Ascultarea promovează relaţii bune în familie, la serviciu şi cu Iehova