„Nu–i iritaţi pe copiii voştri“
„TAŢILOR, nu–i iritaţi pe copiii voştri.“ Aşa a spus apostolul Pavel (Efeseni 6:4, NW). În ţările occidentale, unde părinţii sînt supuşi stresului şi tensiunii societăţii industrializate, nu este întotdeauna uşor ca ei să–şi trateze copiii în mod amabil. Iar creşterea copiilor este o problemă tot atît de grea în ţările în curs de dezvoltare. Este adevărat, ritmul vieţii este mai puţin intens decît în Vest. Dar unele vechi obiceiuri şi tradiţii i–ar putea influenţa pe părinţi să–şi trateze copiii într–un mod care este aproape sigur că îi va frustra şi îi va irita.
În unele ţări în curs de dezvoltare, copiii sînt plasaţi pe cea mai de jos treaptă de consideraţie şi respect. La anumite popoare, copiilor li se dau ordine pe un ton ameninţător şi autoritar, se strigă la ei şi sînt insultaţi. Ar fi un lucru rar să auzi un adult spunîndu–i unui copil un cuvînt amabil şi un lucru încă şi mai rar să–l auzi rostind expresii de politeţe cum ar fi „te rog“ şi „mulţumesc“. Unii taţi cred că trebuie să–şi impună autoritatea lovindu–l pe copil; cuvintele aspre sînt susţinute prin lovituri violente.
La unele popoare africane, se consideră a fi o impertinenţă din partea unui copil chiar faptul de a–l saluta pe un adult din proprie iniţiativă. Nu este ceva neobişnuit să vezi tineri care, în timp ce poartă pe cap greutăţi mari în stilul african, aşteaptă cu răbdare permisiunea de a saluta un grup de adulţi. Cei mari îşi vor continua conversaţia, ignorîndu–i pe tinerii care aşteaptă, pînă cînd se decid să le permită să–i salute. Numai după ce au fost rostite saluturile li se permite copiilor să treacă mai departe.
Sărăcia este un alt factor care le poate dăuna copiilor. Cu sacrificiul sănătăţii şi şcolarizării lor, copiii sînt utilizaţi în mod nedrept ca muncitori minori. Povara unor munci grele poate fi pusă asupra copiilor încă de acasă. Iar cînd familiile din zonele rurale îşi trimit copiii în marile oraşe spre a fi îngrijiţi de rude în timp ce sînt şcolarizaţi, aceşti copii sînt trataţi în mod frecvent ca nişte adevăraţi sclavi. Evident, toate aceste modalităţi inechitabile de tratare îi irită pe copii.
Ce înseamnă «a–i irita»
Unii părinţi se lasă uşor influenţaţi de mereu schimbătoarele obiceiuri lumeşti de creştere a copiilor, fără să se gîndească la consecinţe. Totuşi, Cuvîntul lui Dumnezeu are motive întemeiate să–i îndemne pe părinţi să nu–şi irite copiii. Expresia originală greacă redată prin cuvintele „nu–i iritaţi“ înseamnă în sensul propriu al cuvîntului „nu provocaţi la mînie“. (Vezi şi Kingdom Interlinear.) La Romani 10:19 acelaşi verb este redat «a întărîta la mînie».
Today’s English Version spune astfel: „Nu–i trataţi pe copiii voştri în aşa fel încît să–i mîniaţi.“ În mod similar, The Jerusalem Bible spune: „Nu–i conduceţi niciodată pe copiii voştri la resentimente.“ Biblia nu vorbeşte deci despre iritările minore pe care un părinte le poate provoca în mod neintenţionat copilului său din cauza imperfecţiunii, nici nu condamnă o disciplinare corect aplicată. Conform unei lucrări [Lange’s Commentary on the Holy Scriptures], acest verset biblic vorbeşte despre „tratarea copiilor în mod pripit, brutal, ursuz, astfel încît . . . ei sînt dezgustaţi şi înclinaţi spre opoziţie, dispreţ şi amărăciune“.
Aşa cum remarca educatorul J. S. Farrant: „Realitatea este că şi copiii sînt oameni. Ei nu răspund doar într–un mod pasiv cum fac plantele în faţa mediului ambiant. Ei reacţionează.“ Iar reacţia la un mod de tratare nedrept duce deseori la ruinare spirituală şi afectivă. Eclesiastul 7:7 spune: „Asuprirea înnebuneşte pe cel înţelept.“
Creşterea copiilor în disciplina lui Dumnezeu
Părinţii care doresc ca copiii lor să continue să umble în adevăr nu trebuie să permită ca obiceiurile şi tradiţiile locale curente să fie singurii factori determinanţi în ce priveşte modul în care îşi vor creşte copiii. (Compară cu 3 Ioan 4.) După ce îi avertizează pe părinţi să nu–şi irite copiii, Pavel adaugă: „Continuaţi să–i instruiţi în disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova“ (Efeseni 6:4, NW). Astfel, normele lui Iehova înlocuiesc obiceiurile şi concepţiile locale.
În timp ce este posibil ca, în anumite ţări, copiii să fie trataţi ca fiinţe inferioare şi ca sclavi pentru muncă, Biblia declară la Psalmul 127:3: „Iată, copiii sînt o moştenire de la DOMNUL [Iehova, NW], rodul pîntecelui este o răsplată.“ Ar putea un părinte să–şi menţină o bună relaţie cu Dumnezeu dacă şi–ar trata moştenirea în mod abuziv? Nu. Nu este potrivită nici concepţia conform căreia copiii ar exista numai pentru a satisface necesităţile părinţilor. La 2 Corinteni 12:14, Biblia ne aminteşte: „Nu copiii sînt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.“
Aceasta nu înseamnă că un copil ar trebui scutit să–şi facă partea sa în ce priveşte treburile şi îndatoririle gospodăreşti. Dar nu ar trebui oare luate în considerare cele mai bune interese ale copilului? De exemplu, cînd a fost întrebată ce i–ar place cel mai mult să facă părinţii ei pentru ea, Yaa, o tînără creştină din Africa, a răspuns: „Aş dori să–mi fie reduse treburile gospodăreşti în zilele cînd am programate activităţi în serviciul de teren.“ Astfel, dacă un copil constată că îi este greu să fie la timp la şcoală sau să asiste la întruniri din cauza unei poveri grele de treburi gospodăreşti, nu ar fi bine să faceţi unele modificări?
Este adevărat, cu unii tineri este greu să te descurci. Cum pot părinţii să–i trateze într–un mod care să nu fie abuziv sau iritant? Proverbe 19:11 spune: „Înţelepciunea îl face pe om încet la mînie.“ Da, în primul rînd poţi încerca să–ţi înţelegi copilul ca persoană. Fiecare copil este unic, avînd propriile lui preocupări, capacităţi şi necesităţi. Care sînt acestea? Ţi–ai făcut timp să–ţi cunoşti copilul şi să înveţi să răspunzi la întrebările sale? Faptul de a munci şi a vă închina împreună, de a vă angaja în activităţi recreative cu familia — iată lucruri care le oferă părinţilor posibilitatea de a se apropia mai mult de copiii lor.
La 2 Timotei 2:22, Pavel a făcut o altă observaţie interesantă atunci cînd i–a spus lui Timotei: „Fugi deci de dorinţele proprii tinereţii.“ (NW) Da, Pavel a înţeles că tinereţea poate fi o perioadă agitată. În cursul ei au loc schimbări fizice şi emoţionale dramatice. Atracţia faţă de sexul opus creşte. În acest timp tinerii au nevoie de o conducere matură şi iubitoare pentru a evita unele capcane serioase. Dar nu ar trebui trataţi ca şi cum ar fi imorali. Iritată, fiica unui creştin se lamenta: „Dacă nu am comis imoralitate, dar tatăl meu mă acuză de acest lucru, n–ar fi cu nimic mai rău dacă aş face–o.“ În loc să–i atribuiţi copilului motive rele, exprimaţi–vă încrederea pe care o aveţi în el. (Compară cu 2 Tesaloniceni 3:4.) În loc să fiţi critici, manifestaţi empatie şi discernămînt în mod iubitor şi consecvent.
Multe probleme ar putea fi însă prevenite dacă părinţii ar discuta în prealabil despre pericolele de ordin moral cu care se poate confrunta un copil. Amintiţi–vă, Dumnezeu îi obligă pe părinţi să–şi instruiască şi să–şi educe descendenţii în Cuvîntul lui Dumnezeu (Deuteronomul 6:6, 7). Acest lucru ar putea pretinde timp şi eforturi considerabile. Din nefericire, unii părinţi nu–şi îndeplinesc îndatorirea lor de învăţători deoarece nu au răbdare. Analfabetismul, o problemă majoră în multe ţări în curs de dezvoltare, le pune, de asemenea, piedici altor părinţi.
În unele cazuri poate fi invitat un creştin matur pentru a da ajutor. Poate fi vorba doar de a–i oferi nişte sugestii unui părinte cu mai puţină experienţă (Proverbele 27:17). Sau ar putea fi vorba să–i acorde ajutor pentru a conduce chiar studiul familial. Dar acest lucru nu–l scuteşte pe părinte de responsabilitatea sa de a–şi învăţa copiii din Cuvîntul lui Dumnezeu (1 Timotei 5:8). El poate face un efort pentru a lucra însoţit de copiii săi în serviciul de teren şi pentru a discuta despre probleme spirituale cu ocazia meselor sau în alte ocazii potrivite.
Un tînăr care se apropie de vîrsta adultă ar putea să dorească, conform cursului normal al lucrurilor, mai multă independenţă. Deseori acest lucru este interpretat în mod greşit de părinţi drept nesupunere sau insolenţă. Cît de iritant ar fi dacă părinţii săi ar reacţiona tratîndu–l ca pe un copil mic şi ar refuza să–i acorde mai multă libertate de acţiune! Tot atît de iritant ar fi din partea lor să–i decidă fiecare aspect al vieţii — educaţie, carieră, căsătorie — fără a discuta problemele cu el în mod calm şi cu respect (Proverbele 15:22). Apostolul Pavel i–a îndemnat pe fraţii săi creştini: „În ce priveşte facultăţile de înţelegere, deveniţi adulţi“ (1 Corinteni 14:20, NW). N–ar trebui oare părinţii să dorească faptul ca proprii lor copii să devină adulţi — afectiv şi spiritual? Însă „facultăţile de înţelegere“ ale unui tînăr pot fi dezvoltate numai „prin întrebuinţare“ (Evrei 5:14, NW). Pentru a le putea întrebuinţa, trebuie să i se acorde o anumită măsură de libertate de alegere.
Creşterea copiilor în timpul acestor zile dificile nu este un lucru uşor. Dar părinţii care respectă Cuvîntul lui Dumnezeu nu–i irită sau exasperează pe copiii lor „ca să nu se descurajeze“ (Coloseni 3:21). Dimpotrivă, ei se străduiesc să–şi trateze copiii cu căldură, înţelegere şi demnitate. Copiii lor sînt conduşi, nu forţaţi; educaţi, nu ignoraţi; îndemnaţi la iubire, nu provocaţi la mînie sau frustrare.
[Legenda fotografiei de la pagina 31]
Faptul de a juca „oware“, un joc de societate local din Gana, le oferă acestor părinţi ocazia de a fi în compania copiilor lor