Iehova îşi înfrumuseţează poporul cu lumină
„Ridică-te, o, femeie, răspândeşte lumină, deoarece lumina ta a venit şi peste tine a strălucit însăşi gloria lui Iehova.“ — ISAIA 60:1, NW.
1, 2. a) În ce stare se află omenirea? b) Cine este în spatele întunericului care învăluie omenirea?
„CÂTĂ nevoie avem de cineva ca Isaia sau ca Sfântul Pavel!“, a spus cu tristeţe în glas preşedintele american Harry Truman prin anii ’40. Dar de ce a rostit el aceste cuvinte? Deoarece şi-a dat seama că în acele zile era nevoie de conducători cu o înaltă ţinută morală. Lumea abia ieşise din cea mai întunecată perioadă a secolului al XX-lea, al doilea război mondial. Şi, cu toate că războiul se sfârşise, în lume nu era deloc pace. Întunericul persista. Dar şi acum, după 57 de ani de la terminarea războiului, lumea este tot în întuneric. Dacă ar mai fi în viaţă, preşedintele Truman ar spune cu siguranţă că şi astăzi avem nevoie de conducători cu o înaltă ţinută morală, oameni care să aibă calităţile lui Isaia sau ale apostolului Pavel.
2 Indiferent că preşedintele Truman ştia sau nu, apostolul Pavel a vorbit despre întunericul care învăluie omenirea şi a avertizat asupra acestuia în scrierile lui. De pildă, el i-a avertizat pe colaboratorii săi în credinţă astfel: „Avem de luptat nu împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva guvernărilor, împotriva autorităţilor, împotriva conducătorilor mondiali ai acestui întuneric, împotriva forţelor spirituale rele din locurile cereşti“ (Efeseni 6:12). Prin aceste cuvinte, Pavel a arătat nu numai că era conştient de întunericul spiritual care învăluie omenirea, dar şi că ştia cine îl cauzează de fapt: forţe demonice puternice, descrise drept ‘conducători mondiali’. Având în vedere că în spatele întunericului care domneşte în lume se află spirite puternice, ce pot face nişte simpli oameni ca să-l risipească?
3. În pofida întunericului care domneşte în lume, ce a profeţit Isaia pentru cei fideli?
3 Şi Isaia a vorbit despre întunericul în care zace omenirea (Isaia 8:22; 59:9). Totuşi, referitor la zilele noastre, Isaia a prezis sub inspiraţie divină că, deşi trăim în timpuri de întuneric, Iehova va lumina orizontul celor care iubesc lumina. Da, chiar dacă nu îi avem pe Pavel şi pe Isaia în persoană, avem totuşi scrierile lor care ne pot îndruma. Ca să înţelegem că aceasta este realmente o binecuvântare pentru cei ce îl iubesc pe Iehova, să analizăm cuvintele profetice consemnate de Isaia în capitolul 60 al cărţii lui.
O femeie simbolică răspândeşte lumină
4, 5. a) Ce îi porunceşte Iehova unei femei, şi ce promite el? b) Ce informaţii emoţionante conţine capitolul 60 al cărţii Isaia?
4 Primele cuvinte ale capitolului 60 din Isaia îi sunt adresate unei femei care se găseşte într-o stare jalnică. Ea stă culcată pe pământ, în întuneric. Deodată, lumina străpunge întunericul, iar Iehova spune cu glas puternic: „Ridică-te, o, femeie, răspândeşte lumină, deoarece lumina ta a venit şi peste tine a strălucit însăşi gloria lui Iehova“ (Isaia 60:1, NW). A venit timpul ca femeia să se ridice şi să reflecte lumina lui Dumnezeu, adică gloria Sa. De ce? Răspunsul îl găsim în următorul verset: „Iată, întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele; dar DOMNUL va răsări peste tine şi slava Lui se va arăta peste tine“ (Isaia 60:2). Întrucât femeia se supune poruncii lui Iehova, ei i se promite o binecuvântare extraordinară. Iehova spune: „Neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi în strălucirea razelor tale“. — Isaia 60:3.
5 Emoţionantele cuvinte din aceste trei versete constituie atât o introducere la capitolul 60 din cartea Isaia, cât şi un rezumat al acestuia. Aici se arată ce i se întâmplă unei femei simbolice şi ni se spune cum putem locui în lumina lui Iehova în pofida întunericului care s-a lăsat peste omenire. Dar ce reprezintă simbolurile din aceste trei versete introductive?
6. Cine este femeia la care se face referire în Isaia capitolul 60, şi cine o reprezintă pe pământ?
6 Femeia la care se face referire în Isaia 60:1–3 este Sionul, organizaţia cerească a lui Iehova, alcătuită din fiinţe spirituale. Astăzi, Sionul este reprezentat pe pământ de rămăşiţa ‘Israelului lui Dumnezeu’, congregaţia internaţională de creştini unşi cu spirit, a căror speranţă este să guverneze cu Cristos în cer (Galateni 6:16). Numărul membrilor acestei naţiuni spirituale ajunge în final la 144 000, iar împlinirea modernă a capitolului 60 din Isaia îi vizează pe cei ce sunt în viaţă pe pământ pe parcursul ‘ultimelor zile’ (2 Timotei 3:1; Revelaţia 14:1). Profeţia vorbeşte pe larg şi despre însoţitorii acestor creştini unşi, ‘marea mulţime’ de „alte oi“. — Revelaţia 7:9; Ioan 10:16.
7. În ce stare s-a aflat Sionul în 1918, şi cum fusese profeţit lucrul acesta?
7 A stat vreodată „Israelul lui Dumnezeu“ în întuneric, aşa cum a prefigurat femeia simbolică? Da, lucrul acesta s-a întâmplat cu mai bine de 80 de ani în urmă. Pe parcursul primului război mondial, creştinii unşi au depus mari eforturi pentru ca lucrarea de predicare să nu înceteze. Însă în 1918, ultimul an al războiului, lucrarea de predicare organizată a fost practic întreruptă. Joseph Rutherford, care supraveghea lucrarea de predicare mondială, şi alţi creştini ce se aflau în fruntea lucrării au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pe baza unor acuzaţii false. În cartea Revelaţia, creştinii unşi de atunci au fost descrişi în mod profetic ca fiind nişte cadavre ce zăceau „pe strada principală a marelui oraş care, în sens spiritual, se numeşte Sodoma şi Egipt“ (Revelaţia 11:8). Ce timp de întuneric a fost acela pentru Sion, reprezentat de copiii lui unşi de pe pământ!
8. Ce schimbare radicală s-a produs în 1919, şi cu ce rezultate?
8 Însă anul 1919 a fost martor la o schimbare radicală. Iehova a revărsat lumină asupra Sionului! Membrii Israelului lui Dumnezeu care au supravieţuit s-au ridicat în picioare ca să reflecte lumina lui Dumnezeu, declarând din nou fără teamă vestea bună (Matei 5:14–16). Datorită zelului renăscut al acestor creştini, şi alţi oameni au fost atraşi la lumina lui Iehova. La început, cei nou-veniţi au fost unşi ca membri ai Israelului lui Dumnezeu. În Isaia 60:3 (NW), ei sunt numiţi regi deoarece vor fi comoştenitori cu Cristos în Regatul ceresc al lui Dumnezeu (Revelaţia 20:6). Mai târziu, o mare mulţime de alte oi au început să fie atrase la lumina lui Iehova. Aceste oi sunt ‘naţiunile’ despre care se vorbeşte în profeţia amintită.
Copiii femeii vin acasă!
9, 10. a) Ce privelişte remarcabilă îi apare femeii înaintea ochilor, şi ce prefigurează cele văzute? b) Ce motive de bucurie a avut Sionul?
9 Apoi, Iehova oferă amănunte cu privire la informaţiile din Isaia 60:1–3. El îi dă femeii încă o poruncă. Ascultaţi ce spune el: „Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte“. Femeia se supune poruncii. Ce privelişte încântătoare îi apare înaintea ochilor! Copiii ei vin acasă. Biblia spune în continuare: „Toţi se strâng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe“ (Isaia 60:4). Lucrarea mondială de proclamare a Regatului începută în 1919 a atras mii de oameni la serviciul lui Iehova. Aceştia au devenit, la rândul lor, ‘fii’ şi ‘fiice’ ale Sionului, membri unşi ai Israelului lui Dumnezeu. Astfel, Iehova a înfrumuseţat Sionul aducându-i la lumina sa pe ultimii membri ai clasei celor 144 000 de creştini unşi.
10 Imaginaţi-vă cât de mare a fost bucuria Sionului când s-a văzut înconjurat de toţi copiii lui! Însă Iehova îi dă Sionului şi alte motive de bucurie. Iată cum continuă profeţia: „Când vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci belşugul mării se va întoarce spre tine şi bogăţia popoarelor va veni la tine“ (Isaia 60:5). În armonie cu aceste cuvinte profetice, începând din anii ’30, mulţimi de creştini a căror speranţă este să trăiască pentru totdeauna pe pământ s-au strâns la Sion. Ei au ieşit din „marea“ omenirii înstrăinate de Dumnezeu şi reprezintă bogăţia popoarelor. Ei sunt „lucrurile dezirabile ale tuturor naţiunilor“ (Hagai 2:7, NW; Isaia 57:20). Să remarcăm, de asemenea, că „lucrurile dezirabile“ nu îi slujesc lui Iehova aşa cum cred ele de cuviinţă. Nu, ele sporesc frumuseţea Sionului venind să se închine alături de fraţii lor unşi, iar împreună alcătuiesc „o singură turmă“, sub „un singur păstor“. — Ioan 10:16.
Negustori şi păstori vin la Sion
11, 12. Descrieţi mulţimile care sunt văzute îndreptându-se spre Sion.
11 Această strângere prezisă are drept rezultat o creştere extraordinară a numărului celor care îi aduc laude lui Iehova. Tocmai acest lucru este prezis în următoarele cuvinte ale profeţiei. Imaginaţi-vă că staţi alături de femeia simbolică, pe muntele Sion. Îndreptaţi-vă privirile spre est. Ce vedeţi? „Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromadere din Madian şi din Efa; vor veni toţi din Seba, aducând aur şi tămâie, şi vor vesti laudele DOMNULUI“ (Isaia 60:6). O mulţime de negustori cu caravanele lor străbat drumurile care duc la Ierusalim. De fapt, cămilele sunt ca o revărsare de ape care acoperă ţara! Negustorii aduc daruri scumpe, „aur şi tămâie“. Ei vin la lumina lui Dumnezeu ca să îi aducă laude în public, ‘să vestească laudele lui Iehova’.
12 Dar la Sion se adună nu numai negustori, ci şi păstori. Profeţia spune în continuare: „Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta“ (Isaia 60:7a). Triburi de păstori vin în oraşul sfânt ca să-i aducă lui Iehova cele mai bune animale din turmele lor. Ei chiar se oferă să slujească Sionului! Cum îi va primi Iehova pe aceşti străini? Dumnezeu însuşi răspunde: „Se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie şi voi înfrumuseţa casa slavei Mele“ (Isaia 60:7b). Iehova acceptă cu bunăvoinţă ofrandele şi serviciul acestor străini. Prezenţa lor înfrumuseţează templul său.
13, 14. Ce anume se vede venind dinspre vest?
13 Acum îndreptaţi-vă privirile spre vest. Ce vedeţi? În depărtare apare ceva asemenea unui nor alb care se răspândeşte pe suprafaţa mării. Iehova anticipează întrebarea care ne vine în minte: „Cine sunt aceia care zboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor?“ (Isaia 60:8). Iehova însuşi răspunde la întrebarea sa: „Insulele Mă vor aştepta pe Mine şi corăbiile din Tarsis sunt în frunte, ca să aducă înapoi de departe pe fiii tăi, cu argintul şi aurul lor, pentru Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău, pentru Numele Sfântului lui Israel, care te-a preamărit [înfrumuseţat, NW]“. — Isaia 60:9.
14 Reuşiţi să vizualizaţi această scenă? Acel nor alb din depărtare este din ce în ce mai aproape şi pare acum alcătuit dintr-o mulţime de puncte. Seamănă cu un stol de păsări care plutesc pe valuri. Dar, pe măsură ce se apropie, vă daţi seama că sunt de fapt corăbii care înaintează cu pânzele ridicate. Atât de multe sunt corăbiile care vin spre Ierusalim, încât seamănă cu un stol de porumbei. Flota vine cu mare viteză din porturi îndepărtate, aducând la Ierusalim oameni care vor să i se închine lui Iehova.
Organizaţia lui Iehova se extinde
15. a) Ce creştere este prezisă în Isaia 60:4–9? b) Ce spirit manifestă adevăraţii creştini?
15 Cât de sugestive sunt cuvintele profetice din versetele 4–9, care descriu extinderea mondială ce are loc din 1919! De ce a binecuvântat Iehova Sionul cu o creştere atât de mare? Deoarece, începând din 1919, Israelul lui Dumnezeu s-a supus lui Iehova răspândind în permanenţă lumina Sa. Aţi observat însă că, potrivit celor spuse în versetul 7, cei nou-veniţi ‘se suie pe altarul [lui Dumnezeu]’? Altarul era locul unde se aduceau jertfele, iar acest aspect al profeţiei ne aminteşte că serviciul adus lui Iehova presupune sacrificii. Apostolul Pavel a scris: „Vă implor . . . să vă prezentaţi corpurile ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: un serviciu sacru cu capacitatea voastră de a raţiona“ (Romani 12:1). În armonie cu cele spuse de Pavel, creştinii adevăraţi nu se mulţumesc să participe o dată pe săptămână la o slujbă religioasă. Ei îşi pun la dispoziţie timpul, energia şi resursele pentru a promova închinarea pură. Nu înfrumuseţează aceşti închinători devotaţi, prin prezenţa lor, casa lui Iehova? Profeţia lui Isaia răspunde afirmativ. Şi putem fi siguri că ei sunt, totodată, frumoşi în ochii lui Iehova.
16. Cine s-a oferit să ajute la lucrarea de rezidire în antichitate, şi cine procedează la fel în timpurile moderne?
16 Cei nou-veniţi vor să muncească. Profeţia continuă astfel: „Străinii îţi vor zidi într-adevăr zidurile şi regii lor îţi vor sluji“ (Isaia 60:10, NW). Aceste cuvinte au cunoscut o primă împlinire la întoarcerea israeliţilor din exilul babilonian, când regi şi alţi oameni ai naţiunilor au ajutat efectiv la rezidirea templului din Ierusalim şi a oraşului propriu-zis (Ezra 3:7; Neemia 3:26). Ca împlinire modernă, marea mulţime susţine rămăşiţa unsă în vederea zidirii închinării adevărate. Membrii marii mulţimi ajută la zidirea congregaţiilor creştine, consolidând astfel „zidurile“ organizaţiei lui Iehova asemănătoare unui oraş. Ei iau parte şi la lucrări de construcţie propriu-zise: construirea de Săli ale Regatului, de săli de congrese şi de filiale. În felul acesta, ei îi ajută pe fraţii lor unşi să satisfacă necesităţile organizaţiei lui Iehova aflate în creştere.
17. Menţionaţi o modalitate prin care Iehova îşi înfrumuseţează poporul.
17 Cât de încurajatoare sunt ultimele cuvinte din Isaia 60:10! Iehova spune: „Te-am lovit în mânia [în indignarea, NW] Mea, dar, în îndurarea Mea, am avut milă de tine“ (Isaia 60:10). Da, în anii 1918–1919, Iehova şi-a disciplinat într-adevăr poporul. Dar lucrul acesta s-a întâmplat în trecut. Acum Iehova le arată îndurare slujitorilor săi unşi şi însoţitorilor lor, clasa altor oi. O dovadă în acest sens este creşterea extraordinară cu care îi binecuvântează, ‘înfrumuseţându-i’, ca să spunem aşa.
18, 19. a) Ce promite Iehova cu privire la posibilitatea pe care o au oamenii de a intra în organizaţia sa? b) Despre ce anume este vorba în următoarele versete din Isaia capitolul 60?
18 În fiecare an, sute de mii de noi „străini“ se alătură organizaţiei lui Iehova, iar calea rămâne în continuare deschisă pentru mulţi alţii. Iehova spune Sionului: „Porţile tale vor sta mereu deschise, nu vor fi închise nici zi, nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor şi împăraţii lor cu suita lor“ (Isaia 60:11). Chiar dacă unii împotrivitori încearcă să închidă aceste „porţi“, noi ştim că nu vor reuşi. Iehova însuşi a spus că, într-un fel sau altul, porţile vor rămâne deschise. Creşterea va continua.
19 Există şi alte moduri prin care Iehova şi-a binecuvântat poporul, înfrumuseţându-l în aceste ultime zile. Următoarele versete din Isaia capitolul 60 arată în mod profetic care sunt acestea.
Puteţi să explicaţi?
• Cine este „femeia“ din viziune, şi cine o reprezintă pe pământ?
• Când au stat copiii Sionului culcaţi pe pământ, şi când şi în ce fel s-au ‘ridicat’ ei?
• Cum a prezis Iehova prin diferite simboluri creşterea numărului de predicatori ai Regatului care are loc în prezent?
• În ce fel a făcut Iehova ca lumina lui să strălucească asupra poporului său?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
Iehova îi porunceşte „femeii“ să se ridice
[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]
La orizont, corăbiile seamănă cu nişte porumbei