‘Voi să nu mai umblaţi cum umblă naţiunile’

„Voi să nu mai umblaţi aşa cum umblă şi naţiunile . . . în tîmp ce cu mintea lor se află în întuneric.“ — Efes. 4:17, 18.

 1. De ce este important materialul informativ care va urma?

Stările morale se înrăutăţesc în mod îngrijorător pe întregul pămînt. Forme de distracţie care cu cîţiva ani în urmă ar fi fost socotite îngrozitoare, sînt acceptate acum de către mase. O asemenea influenţă pune în primejdie chiar şi adunarea creştină. Ce se poate face pentru a rezista în faţa unor asemenea tendinţe? Articolele următoare vor oferi cîteva răspunsuri semnificative.

 2, 3. (a) Cu ce asemăna Isus şi Pavel conduita unui creştin? (b) Care este în general reputaţia martorilor lui Iehova, dar ce s-a întîmplat cu unele persoane individuale?

² „Voi sînteţi lumina lumii“, a declarat Isus Cristos. Conduita unui creştin trebuie să aibă o puternică strălucire într-o lume întunecată în privinţă morală. Pavel i-a povăţuit pe toţi discipolii „care trăiesc într-o lume depravată şi bolnavă“ să continue „a străluci . . . [ca nişte] lumini într-un loc întunecos.“ Insă acei discipoli de la început, cu toate că erau asociaţi ai lui Isus şi ai apostolilor, erau încă tot oameni imperfecţi. Dacă nu erau plini de atenţie, ei puteau fi înfluenţaţi de atmosfera morală a unei „lumi depravate şi bolnave“ şi într-un moment de ispită puteau renunţa la moralitatea lor creştină. Şi într-adevăr, unii chiar s-au întors cu totul la lucrările întunericului. — Mat. 5:14; Filip. 2:15, traducerea lui Phillips; Filip. 3:18, 19.

³ Tot aşa se exercită şi în zilele noastre presiune pentru a ne reîntoarce în întunericul al acestei lumi. Este regretabil faptul că unii creştini au cedat sub presiune. Deşi în general martorii lui Iehova sînt cunoscuţi pretutindeni în lume prin viaţa lor onestă şi morală, individual unii au încetat să mai umble ca nişte „copii ai luminii“, şi a trebuit să fie înlăturaţi din adunare. Conduita lor a încetat să mai fie exemplară. Ce a putut contribui la astfel de întîmplări neplăcute? — 1 Cor. 5:13; Efes. 5:8.

PRESIUNI DIN PARTEA LUMII

 4. Ce s-a petrecut cu moravurile lumii şi cum este confirmat acest fapt prin formele de distracţie care se bucură de popularitate?

⁴ Evident că mediul moral din întreaga lume s-a înrăutăţit. Mulţi oameni din lume „au ajuns să-şi piardă orice simţ moral.“ (Efes. 4:19) Acest fapt e vizibil în formele de distracţie care prosperă astăzi. Şi de ce nu amintim decît distracţiile? Deoarece noi putem afla multe lucruri cu privire la înclinaţiile cuiva din cea ce face el după orele sale obişnuite de lucru, cînd poate face ceea ce vrea. Felul în care îşi foloseşte cineva timpul liber, după ce a plecat de la „slujbă“, spune mult, ca să zicem aşa, despre felul cum este respectivul în realitate. Judecînd după formele de distracţie, faimoase prin degradarea lor, dar de o atît de mare popularitate în prezent, rezultă limpede cît este de scăzut nivelul moral al lumii de astăzi. Dar are şi asupra ta vreo înrîurire această decădere?

 5. De ce este oportun să luăm în considerare sfatul din cartea Efesenilor?

⁵ Amintiţi-vă că noi nu sîntem cei dintîi creştini care trăiesc în cursul unei perioade de decădere morală. Referirea la persoanele care „şi-au pierdut orice simţ moral“ zugrăveşte starea unora care au trăit în oraşul Efes din Orientul Mijlociu, în timpurile copilăriei creştinismului. Scrisoarea apostolului Pavel, adresată creştinilor din Efes ar trebui să fie de cea mai mare importanţă pentru noi, pentru că în ea Pavel pătrunde în esenţa a ceea ce înseamnă a umbla ca nişte „copii ai luminii.“ Sfatul său este cu adevărat revelant în aceste critice „zile din urmă“, cînd mulţi pretinşi creştini sînt „iubitori de plăceri.“ — 2 Tim. 3:1–7, 13.

CUM UMBLĂ NAŢIUNILE

 6, 7. (a) Ce sînt îndemnaţi creştinii la Efes. 4:17 să înceteze? (b) Cum „umblau“ oamenii dintre naţiuni în secolul întîi?

⁶ La Efeseni 4:17 Pavel îi îndeamnă pe colegii săi creştini „să nu mai umble aşa cum umblă şi naţiunile, în inutilitatea minţilor lor.“ Cum „umblau“ atunci oameni dintre naţiuni? Un martor ocular din secolul întîi a mărturisit:

„Oamenii caută plăceri din orice sursă. Nici un viciu nu mai rămîne între limitele sale; . . . Sîntem copleşiţi de măsura în care s-a uitat [tot] ce este onorabil. Omul . . . este măcelărit acum din glumă şi de dragul sportului . . . este un spectacol dătător de satisfacţii să vezi cum un om este transformat într-un cadavru.“a

Lipsiţi de o adevărată ţintă a vieţii, mulţi oameni puneau un accent exagerat pe amuzament, căutînd plăceri din orice sursă.

⁷ Efesul antic era foarte potrivit pentru a satisface dorinţele de recreare ale cuiva. El dispunea de un enorm amfiteatru cu 25.000 de locuri şi un „stadium“ sau o pistă de alergări care le putea oferi spectatorilor posibilitatea de a-şi încînta sau satisface orice fantezie. Aceste structuri arhitectonice sau edificii erau produsele imperiului mondial existent pe atunci — Roma, despre care un istoric a spus: „Starea morală a imperiului este, într-adevăr, în unele privinţe, una dintre cele mai înspăimîntătoare imagini [surprinse de] consemnările [istorice].“

INIMI NESIMŢITOARE

 8. Ce fel de inimă au avut oamenii spre care ne îndreaptă atenţia Efeseni 4:18 şi ce semnificaţie a avut iniţial cuvîntul grecesc utilizat aici? (b) Oare şi-a făcut brusc apariţia o astfel de stare?

⁸ Pavel şi-a descris contemporanii ca fiind „în întuneric în ce priveşte mintea lor . . . datorită insensibilităţii inimilor lor.“ (Efes. 4:18) Inimile lor erau lipsite de orice capacitate de simţire. Cuvîntul grecesc pentru „insensibilitate“ îşi află rădăcina într-un altul prin care se denumea o piatră mai dură decît marmura. Cuvîntul acesta era utilizat şi în medicină pentru a denumi nodurile de gută sau depozitele de uraţi care se formează treptat în unele articulaţii ale corpului, pînă cînd ele paralizează orice posibilitate de mişcare. Încetul cu încetul inimile unor asemenea oameni întunecaţi au devenit obtuze, (greoaie la pricepere), insensibile şi dure ca piatra. Lucrul acesta nu s-a petrecut peste noapte, ci a fost un proces gradat. Felul în care au înţeles ei să-şi aleagă distracţiile a avut o contribuţie directă la acest proces. Cum aşa?

 9, 10. Care era forme de distracţie ce se bucură de cea mai mare popularitate în secolul întîi şi ce efect a avut aceasta asupra spectatorilor?

⁹ Stiţi care era distracţia ce se bucura de cea mai mare popularitate în acel timp? Luptele de gladiatori în care un om era asmuţit ori întărîtat împotriva unui alt om sau împotriva unui animal cu care se încleşta într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Imaginaţi-vă scena: Stadionul este ticsit de miile de spectatori dintre care unii sînt aşezaţi la umbra unei splendide apărători de soare, făcută din mătase, în formă de acoperiş. O muzică gingaşă şi aromele apei parfumate ce curge prin coridoarele de trecere conferă un fond plăcut care acoperă zgomotele şi miresmele morţii. Deodată întreaga mulţime se ridică în picioare izbucnind într-un strigăt frenetic: „Ucide-l! Loveşte-l! Arde-l! De ce îi întîmpină sabia cu atîta laşitate? De ce loveşte cu atîta lipsă de vlagă?“ Toată aceasta măcelărire organizată a fost pusă la cale pentru „un pic de amuzament, un pic de spirit şi un pic de relaxare“ — după cum s-a exprimat unul dintre spectatorii la lupte.

¹⁰ Spectatorii care puteau privi asemenea ciocniri violente, ai căror ochi puteau sorbi cu nesaţ asemenea scene sîngeroase, găseau plictisitoare şi lipsite de gust orice alte forme de distracţie. După cum a rezumat un istoric, aceste spectacole violente „le-au distrus puterea de a simţi compătimire sau milă faţă de suferinţă, trăsătură care deosebeşte creatura umană de creatura animală.“

11. E adevărată sau falsă părerea că întrucît luptele de gladiatori au dispărut, distracţiile de astăzi nu mai pot genera oameni cu o „inimă insensibilă“? Motivează-ţi răspunsul.

¹¹ O incredibilă situaţie, ai putea zice tu. Dar nu există oare şi astăzi o situaţie asemănătoare? E drept că luptele de gladiatori au dispărut de mult, dar să urmărim întîmplarea relatată de un foto-reporter:

„Ucide-o! Mai atinge-o odată! Drept replică, ucigaşul „a mai atins-o odată.“ El şi-a ciuruit victima cu gloanţe . . . Cei care ordonau execuţia erau trei persoane ce stăteau la spatele meu în sala de cinema şi care, în orice altă privinţă, păreau amatori obişnuiţi de cinema.“

Un caz izolat? Deloc! Realitatea este că în multe ţări filmele şi programele de televiziune care se bucură de cea mai mare popularitate sînt adeseori acelea care promovează violenţa. O asemenea distracţie şi-a dat concursul la formarea unor oameni lipsiţi de inimă, care „au încetat să mai simtă suferinţa“ sau să mai aibă mustrări de conştiinţă.“ — Efes. 4:19, Kingdom Interlinear Translation.

DEDAŢI LA O CONDUITĂ DESFRÎNATĂ

12. (a) Ce altă descriere a felului cum umblau oamenii dintre naţiuni ne dă Efeseni 4:19? (b) Ce înseamnă „conduita desfrînată“? Era aceasta reflectată prin distracţiile din acele timpuri?

¹² Apostolul Pavel adaugă că oamenii dintre naţiuni, pe lîngă faptul că aveau „inimi obtuze“, „se dedau la o conduită desfrînată ca să lucreze cu lăcomie orice fel de necurăţie.“ (Efes. 4:19). El a mai vorbit şi de „curvie“ şi de lucruri prea „ruşinoase pentru a fi chiar şi numai relatate.“ (Efes. 5:3, 12). Tot o distracţie a secolului înţîi şi anume scena sau teatrul, a contribuit imens la promovarea unor asemenea practici. Cum arăta acea distracţie?

„Aventurile unor soţi înşelaţi, fapte de adulter şi intrigi amoroase constituiau fondul subiectelor teatrale. Virtutea era de batjocură, . . . tot ce era sfînt şi demn de veneraţie era tîrît în noroi. Aceste spectacole depăşeau orice limite prin obscenitatea lor, . . . prin limbajul lipsit de orice puritate şi prin expuneri care ofensau orice simţ al ruşinii. Balerinii îşi lepădau veşmintele şi dansau pe jumătate goi sau chiar goi cu totul, în plină scenă. Arta era scăpată din vedere, totul fiind destinat doar unor satisfacţii senzuale.“ — The Conflict of Christianity with Heathenism, de Gerhard Uhlhorn, p. 120.

Ce lucruri şocante! Şi aceasta nu e decît o prezentare sumară a conduitei desfrînate“, al cărei termen original grecesc transmite ideea de dispoziţie sau înclinaţie spre orice fel de plăceri. Este o ruşinoasă desconsiderare a oricărei decenţe, o situaţie în care omul încetează de a mai chibzui la ce spune sau la ce gîndeşte.

13. Iese oare cu promptitudine la iveală „conduita desfrînată“ din unele forme de distracţie astăzi?

¹³ Stau altfel lucrurile în zilele noastre? „Hrana“ oferită prin mijloacele distractive este săturată de imoralitate sexuală. În unele ţări filmele pornografice au fost prezentate chiar şi pe ecranele televizoanelor, pătrunzînd astfel în căminele oamenilor. Cum au reacţionat telespectatorii? În Italia atunci cînd a fost prezentat de către televiziune un film pornografic „s-a făcut linişte în tot oraşul pînă la sfîrşitul filmului.“

14, 15. (a) Ce înseamnă „lăcomia“ din Efes. 4:19? Generează formele de distracţie de astăzi aşa ceva? (b) Pot fi afectaţi creştinii consacraţi prin vizionarea în scopuri distractive a unui material „artistic“ care înfăţişează acte de imoralitate sexuală?

¹⁴ Descriind contextul multor filme precum şi atitudinea oamenilor faţă de ele, un scriitor a spus:

„În majoritatea noilor filme fondul este constituit de scene sexy în pielea goală — heterosexuale, [între persoane de sex opus] incestuoase şi homosexuale, . . . “ El a tras concluzia: „Pe scurt, am ajuns în societatea noastră la o stare cînd merge orice, în care este permis totul şi în care nu sînt impuse nici un fel de limite apetiturilor individului, satisfacerii dorinţelor şi fanteziilor lui.“

¹⁵ Astfel de indivizi, întocmai aşa după cum îi descrie Pavel, sînt persoane care „lucrează cu lăcomie orice fel de necurăţie.“ Da, „cu lăcomie“, căci potrivit traducerii Kingdom Interlinear Translation aceasta înseamnă „a avea mai mult“, — indicînd o nesăţioasă dorinţă a cuiva de a-şi satisface pofta de lucruri indecente, şi pornirile simţurilor indiferent cît de mare ar fi preţul renunţărilor morale. (Efes. 4:19). Oare vizionarea unui asemenea material „artistic“ al depravării nu ar putea afecta gîndirea unui creştin? Cineva care a vizionat mai multe filme de această natură a mărturisit:

„Nu poţi uita niciodată acele scene [care zugrăveau acte de imoralitate sexuală], şi cu cît te gîndeşti mai mult la ele cu atît mai mult te pomeneşti că doreşti să faci ceea ce ai văzut . . . Filmul te face să te gîndeşti că îţi lipseşte într-adevăr ceva.“ Un altul a adăugat: „Începi să te întrebi cam cum ar fi.“

S-ar putea să nu simtă oricine în felul acesta, dar pericolul există. Minţile noastre pot fi înfluenţate pe nesimţite, subtil.

UN MIRACOL MORAL

16. Conform textului din Efeseni 1:6–8, ce binecuvîntări bogate au primit creştinii, şi ce înrîurire are acest fapt asupra vieţii lor?

¹⁶ Ce contrast izbitor între aceste fapte şi conduita acelor oameni din secolul întîi care îl urmau în mod sincer pe Cristos! Aceştia umblaseră şi ei cîndva sub influenţa acestui sistem şi a „stăpînitorului“ acestuia, Satan şi prin însăşi natura lor erau înclinaţi să facă „lucrurile dorite de către carne.“ Dar ei s-au schimbat. Adevărurile superioare ale creştinismului le-au deschis înaintea ochilor o perspectivă radical nouă asupra vieţii. Imaginaţi-vă: Dumnezeu a fost dispus să-şi sacrifice propriul Fiu, pe „preaiubitul“ său, ca să le poată fi iertată lor datoria împovărătoare a păcatului! Ce preţ enorm! Ce îndurare şi ce bunătate nemeritată! „Această [bunătate nemeritată] a fost făcută de către el [Dumnezeu] să abunde faţă de noi în toată înţelepciunea şi bunul simţ [sau mintea sănătoasă]“, a declarat apostolul Pavel. Ei au obţinut nu numai o cunoaştere a adevărului, ci li s-a dat şi „bun simţ“ (sau minte sănătoasă), ca să fie în stare să o scoată la capăt cu succes cu problemele vieţii zilnice. — Ef. 1:6–8; 2:1–5.

17. (a) Ce dovezi există că creştinismul era o religie cu putere? (b) Cum s-a dovedit puterea ei morală?

¹⁷ Religia lor era o religie cu putere. Spiritul lui Dumnezeu l-a ridicat pe Isus din moarte într-o poziţie înălţată, cu mult mai presus de orice autoritate lumească. Acum aceeaşi „putere este manifestată faţă de noi [cei] credincioşi.“ (Efes. 1:19–21.). Şi ce frumoase rezultate produse era în viaţa acelor credincioşi! Prin examinarea problemelor morale ne putem da seama de puterea creştinismului din secolul întîi. Lumea antică privea imoralitatea sexuală drept normă. Cicero, un scriitor antic roman a şi pledat chiar în acest sens:

„Dacă există cineva care gîndeşte că tinerilor trebuie să li se interzică în mod absolut iubirea curtezanelor [a prostituatelor], atunci el este într-adevăr extrem de sever. . . . Dar cine n-a făcut într-adevăr aşa ceva? Cînd i s-a reproşat vre-odată cuiva lucrul acesta?“

Însă „copiii luminii“ s-au eliberat şi si-au păstrat libertatea faţă de asemenea practici. Nu a existat nimic în întreaga istorie care să se poată asemăna miracolului moral pe care l-a realizat creştinismul.

COPIII LUMINII SE COMPORTĂ CU TOTUL ALTFEL

18. Prin ce fel de linie de conduită şi-au arătat primii creştini aprecierea faţă de faptul de a fi un „popor sfînt“?

¹⁸ Aceşti discipoli trebuiau să corespundă unor înalte norme morale. De aceea Pavel i-a sfătuit: „Curvia şi necurăţia de orice fel . . . să nu fie nici măcar menţionate printre voi, aşa cum se cuvine unui popor sfînt“ (Efes. 5:3). Aşadar - nu numai să se reţină de a face asemenea lucruri, ci să evite chiar să şi discute despre ele în scopul de a obţine o oarecare plăcere a simţurilor. Cît de departe era acest fel de a gîndi, al lui Pavel, de al unor oameni de astăzi care îşi închipuie că „atîta vreme cît nu săvîrşeşte realmente ceva imoral, nu este nimic rău în a privi asemenea lucruri sau în a discuta despre ele ca divertisment!“

19. Ce păreri aveau scriitorii creştini din secolele al doilea şi al treilea cu privire la: (a) „neruşinarea teatrului şi sălbăticia arenei“? (b) la faptul de a privi cum este „omorît un om“? (c) la a privi lucruri care „stîrnesc patimile sau dorinţele senzuale ale cuiva“? (d) Cum poate învăţa cineva să facă lucruri greşite?

¹⁹ Ce păreri aveau acei creştini de la început cu privire la luptele de gladiatori şi la teatru, care erau formele de distracţie ce aveau „trecere“ pe atunci? Luaţi seama la aceste comentarii ale unor scriitori care se mărturiseau a fi creştini şi care au trăit în cursul celui de al doilea şi al treilea secol:

„Noi [creştinii] nu avem nimic de a face, în ce priveşte vorbirea, vederea şi auzirea, cu nebunia circului, cu neruşinarea teatrului şi nici cu sălbăticia arenei . . . Cu ce vă ofensăm dacă noi admitem existenţa unor alte plăceri?“ — Tertullian.

„Considerînd că a privi moartea unui om este în mare măsură acelaşi lucru cu a-l ucide, noi am renunţat în mod solemn la asemenea spectacole [la luptele de gladiatori].“ — Athenagoras.

„Influenţa corupătoare a scenei este încă şi mai vătămătoare. Căci subiectele comediilor sînt dezonorarea fecioarelor sau iubirea curvelor; . . . ce pot face tinerii sau fecioarele cînd văd că aceste lucruri sînt practicate fără ruşine şi privite de bunăvoie de către toţi? Ei sînt povăţuiţi pe şleau cu privire la ce au de făcut şi se aprind de dorinţe senzuale care sînt stîrnite îndeosebi prin vedere.“ — Lactantius. (sublinierea ne aparţine).

„Ce să facă un creştin credincios în mijlocul acestor lucruri cînd el nu se poate nici măcar gîndi la rău? De ce să îşi găsească el plăcerea în prezentarea dorinţelor senzuale? . . . Cînd este obişnuit să le privească, el învaţă să le facă . . . Ne obişnuim foarte repede cu ce auzim şi cu ce vedem.“ — Cyprian.

20. (a) De ce evitau primii creştini distracţiile degradante sau înjositoare? (b) De ce era în mod vădit deosebită conduita lor?

²⁰ Deşi aceşti bărbaţi au trăit la destui ani după primii creştini, putem vedeau totuşi cum înţelegeau ei care era poziţia unui creştin în asemenea probleme. Ei respingeau asemenea posibilităţi degradante de distracţie. Ei îşi puteau da seama cît ar fi fost de inconsecvent ca aceia care fuseseră scoşi din întuneric şi care înlăturaseră conversaţiile obscene, violenţa şi imoralitatea din viaţa lor, să se aşeze în mod deliberat, adică dinadins şi să privească la asemenea lucruri drept distracţie. Cei mai mulţi dintre acei creştini au ascultat de sfatul lui Pavel de a „înceta să ia parte împreună cu ei la lucrările neroditoare care aparţin întunericului, ci mai degrabă să le condamne.“ Viaţa lor zilnică, în puritate, în mijlocul unei lumi decăzute, era o permanentă „condamnare“ la adresa oamenilor dintre naţiuni. Nu e deci, nici o mirare că creştinii au fost etichetaţi drept „inamici ai neamului omenesc.“ Acei discipoli arătau cu bucurie că ei se aflau sub o influenţă mai bună decît aceea sub care se aflau semenii lor cu orientare carnală. Ei au dovedit că fuseseră „înnoiţi în forţa care acţionează [asupra] minţii“ lor. Şi ce „forţă“ deosebită era aceasta! Ceilalţi nu puteau să nu observe. Nu sînt aceştia oare nişte oameni de un fel de care noi înşine am vrea să fim? Indiferent de profesia noastră, noi sau vom arăta „rodul luminii“, sau vom umbla aşa cum umblă naţiunile. — Efes. 4:23; 5:9, 11.

21. Din ce motive trebuie să avem noi astăzi o concepţie realistă cu privire la alegerea distracţiilor?

²¹ Cum stau atunci lucrurile cu alegerea distracţiilor în ziua de astăzi? Cînd ne îndreptăm noi sau copiii noştri spre televizor sau spre o sală de cinema, ce se prezintă pe ecran? Există oare vre-o deosebire reală între ceea ce ne alegem noi să privim şi între „neruşinarea teatrului şi sălbăticia arenei romane“? Cazuri autentice ne vorbesc despre faptul că unii creştini au fost neglijenţi în această privinţă şi au fost prinşi în capcana imoralităţii din cauza lucrurilor pe care se obişnuiseră să le privească.

22. (a) Era uşor pentru creştinii din primul secol să umble ca nişte copii ai luminii? Totuşi ce au fost ei în stare să facă? (b) Ce alte întrebări necesită răspunsuri?

²² În schimb, ce putere morală manifestau acei creştini de la început! În ciuda faptului că trăiau într-o lume în care inimile oamenilor se împietriseră atît de mult încît nici măcar nu mai erau conştienţi că păcătuiau şi că uitaseră de orice simţ al ruşinii şi al decenţei, creştinii au reuşit să-şi păstreze mintea aţintită asupra lucrurilor care erau „adevărate, de un interes serios, corecte, caste, demne de iubit, vorbite de bine, virtuoase şi demne de laudă“ (Fil. 4:8). Cum şi-au menţinut ei o asemenea putere în mijlocul unei atmosfere de imoralitate? Aduceţi-vă aminte că nici ei nu erau decît oameni de carne şi sînge ca şi noi, cei de astăzi. Şi ei aveau o nevoie fundamentală de recreare. Care erau acele „alte plăceri“ ale lor? Cum putem noi imita chiar şi mai îndeaproape asemenea exemple veritabile de „copii ai luminii“? Acestea sînt întrebări importante care vor fi examinate în articolul următor.

[Notă de subsol]