Păstraţi-vă aţintită privirea asupra premiului!
„Mă lupt din răsputeri să termin cursa şi să pot primi premiul.“ (FILIP. 3:14, Noul Testament pe înţelesul tuturor)
1. Ce premiu îşi dorea apostolul Pavel?
APOSTOLUL Pavel, sau Saul din Tars, provenea dintr-o familie de vază. Fusese instruit în religia strămoşească de Gamaliel, un vestit învăţător al Legii (Fap. 22:3). Deşi în faţă îi stătea o carieră promiţătoare, el a renunţat la religia sa devenind creştin. De acum, privirea-i era aţintită asupra unui alt premiu: viaţa ca rege şi preot nemuritor în Regatul ceresc al lui Dumnezeu care va domni peste un pământ transformat în paradis (Mat. 6:10; Rev. 7:4; 20:6).
2, 3. Cât de mult preţuia Pavel premiul chemării cereşti?
2 Cât de mult a ajuns Pavel să preţuiască acest premiu, odată ce a învăţat adevărul despre scopul lui Iehova cu omenirea? Iată ce ne spune el: „Lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am considerat o pierdere, de dragul lui Cristos. De fapt, chiar consider că toate lucrurile sunt o pierdere, datorită valorii inestimabile a cunoştinţei despre Cristos Isus, Domnul meu. De dragul lui am acceptat să pierd toate lucrurile şi le consider nişte gunoaie“ (Filip. 3:7, 8). Da, poziţia în societate, bogăţiile, cariera, faima, toate lucrurile pe care oamenii în general pun preţ, nu erau pentru Pavel decât gunoaie.
3 Acum, ceea ce conta cu adevărat pentru el era neasemuita cunoştinţă despre Iehova şi Cristos, amintită de Isus într-o rugăciune: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Pavel dorea cu multă fervoare să dobândească viaţa eternă, după cum înţelegem din Filipeni 3:14: „Mă străduiesc să ating ţinta pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, prin Cristos Isus“. Aşadar, privirea îi era aţintită asupra premiului vieţii veşnice în ceruri ca membru al Regatului lui Dumnezeu.
Viaţă veşnică pe pământ
4, 5. Ce premiu le este rezervat milioanelor de oameni care înfăptuiesc voinţa lui Dumnezeu?
4 Majoritatea celor ce aleg să înfăptuiască voinţa divină vor primi ca premiu viaţa veşnică în lumea nouă întemeiată de Dumnezeu (Ps. 37:11, 29). Isus a arătat că această speranţă este sigură: „Fericiţi sunt cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!“ (Mat. 5:5). În armonie cu Psalmul 2:8, Isus va fi principalul moştenitor al pământului şi va domni din cer alături de cei 144 000 de coregenţi (Dan. 7:13, 14, 22, 27). Oamenii asemănători oilor care vor trăi pe pământ „vor moşteni“ domeniul pământesc al ‘regatului pregătit pentru ei de la întemeierea lumii’ (Mat. 25:34, 46). Avem garanţia că toate promisiunile divine vor deveni realitate deoarece Dumnezeu, cel ce le face, „nu poate să mintă“ (Tit 1:2). Da, nutrim aceeaşi convingere ca a lui Iosua, care le-a spus israeliţilor: „Niciun cuvânt dintre toate cuvintele bune pe care vi le-a spus Iehova, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit. Toate vi s-au împlinit. Niciun cuvânt dintre ele n-a rămas neîmplinit“ (Ios. 23:14).
5 Viaţa în lumea nouă a lui Dumnezeu nu va fi nici pe departe asemenea vieţii pline de necazuri şi dezamăgiri din prezent. Dimpotrivă, războaiele, infracţiunile, sărăcia, nedreptatea, bolile şi moartea vor aparţine trecutului. Oamenii vor fi perfect sănătoşi şi vor trăi în paradis pe pământ. Nici nu ne putem închipui câtă desfătare şi ce sentiment de împlinire ne va aduce fiecare zi de viaţă! Nu e acesta un premiu deosebit de valoros?
6, 7. a) Cum a arătat Isus ce schimbări vor avea loc în lumea nouă? b) Ce perspectivă vor avea chiar şi cei readuşi la viaţă?
6 Când a fost pe pământ, Isus a arătat prin spiritul sfânt al lui Dumnezeu ce transformări uimitoare vor avea loc în lumea nouă. De pildă, Biblia relatează că, la cuvântul lui Isus, un om paralizat de 38 de ani s-a însănătoşit. (Citeşte Ioan 5:5–9.) Altă dată, Isus i-a redat vederea ‘unui orb din naştere’. Când a fost întrebat cine îl vindecase, bărbatul a spus: „Din vechime nu s-a auzit niciodată să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic“ (Ioan 9:1, 6, 7, 32, 33). Oriunde mergea, Isus ‘îi însănătoşea pe cei care aveau nevoie de vindecare’ (Luca 9:11). Da, el a înfăptuit toate acestea prin puterea lui Dumnezeu.
7 Dar Isus a făcut şi învieri. Să ne gândim, de exemplu, la fetiţa de 12 ani, a cărei moarte i-a îndurerat nespus pe părinţii ei. Cum a reacţionat Isus? „Fetiţo, îţi zic: Scoală-te!“, a spus el. Iar ea a revenit la viaţă! Imaginaţi-vă ce au simţit părinţii şi alţi oameni care au văzut minunea! (Citeşte Marcu 5:38–42.) Când miliarde de ‘oameni drepţi şi nedrepţi vor fi înviaţi’ în lumea nouă, ‘bucuria va fi fără margini’ (Fap. 24:15; Ioan 5:28, 29). Ei vor avea un nou început şi perspectiva de a trăi chiar pentru totdeauna.
8, 9. a) Ce se va întâmpla cu păcatul adamic în timpul Domniei Milenare a lui Cristos? b) Cum vor fi judecaţi cei readuşi la viaţă?
8 Cei ce vor reveni la viaţă nu vor fi condamnaţi pentru păcatele comise în trecut (Rom. 6:7). În timpul Domniei Milenare a lui Cristos, supuşii ascultători ai Regatului vor simţi din plin efectele jertfei de răscumpărare. În cele din urmă, păcatul adamic va fi îndepărtat, iar ei vor ajunge la perfecţiune (Rom. 8:21). Iehova „va înghiţi moartea pentru totdeauna. Domnul Suveran Iehova va şterge lacrimile de pe toate feţele“ (Is. 25:8). Cuvântul lui Dumnezeu mai arată că vor fi „deschise nişte suluri“, iar celor ce vor trăi atunci le vor fi astfel dezvăluite alte informaţii (Rev. 20:12). Pe măsură ce vor transforma planeta în paradis, „locuitorii pământului roditor vor învăţa dreptatea“ (Is. 26:9).
9 Oamenii readuşi la viaţă nu vor fi judecaţi în virtutea păcatului moştenit de la Adam, ci pe baza propriilor alegeri. În Revelaţia 20:12 citim că ‘morţii au fost judecaţi după cele scrise în suluri, potrivit faptelor’ lor de după înviere. Nu este aceasta o dovadă minunată a dreptăţii, îndurării şi iubirii lui Iehova? În plus, nimic din ceea ce i-a îndurerat în vechiul sistem ‘nu le va mai veni în minte şi nu li se va urca în inimă’ (Is. 65:17). Datorită noilor informaţii ziditoare şi lucrurilor bune cu care îşi vor umple viaţa, nicio amintire dureroasă nu-i va mai tulbura, le va dispărea cu desăvârşire din memorie! (Rev. 21:4) Aceeaşi perspectivă i se va deschide şi ‘marii mulţimi’ care va supravieţui Armaghedonului (Rev. 7:9, 10, 14).
10. a) Cum va fi viaţa în lumea nouă a lui Dumnezeu? b) Cum vă puteţi păstra aţintită privirea asupra premiului?
10 În lumea nouă a lui Dumnezeu, nimeni nu se va mai îmbolnăvi şi nu va mai muri. „Niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav».“ (Is. 33:24) Oamenii se vor însănătoşi complet, se vor bucura de fiecare zi de viaţă şi vor găsi satisfacţie în lucrul mâinilor lor. Şi ce plăcut va fi să trăiască alături de cei dragi! Oare această viaţă nu este un premiu minunat? Vă îndemnăm să citiţi profeţiile din Isaia 33:24 şi 35:5–7. Încercaţi să vă imaginaţi în lumea nouă, şi astfel vă veţi păstra aţintită privirea asupra premiului!
Nu şi-au păstrat aţintită privirea asupra premiului
11. Descrieţi începutul bun al domniei lui Solomon.
11 Ca slujitori ai lui Dumnezeu, trebuie să luptăm din greu ca să ne păstrăm privirea aţintită asupra premiului. Să ne gândim de pildă la Solomon. Când a devenit regele Israelului, el l-a rugat cu umilinţă pe Dumnezeu să-i dea pricepere şi discernământ ca să judece drept poporul. (Citeşte 1 Regi 3:6–12.) Biblia ne dezvăluie că „Dumnezeu i-a dat lui Solomon foarte multă înţelepciune şi pricepere“. Şi într-adevăr, „înţelepciunea lui Solomon era mai mare decât înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi decât toată înţelepciunea Egiptului“ (1 Regi 4:29–32).
12. Ce avertisment le-a dat Iehova celor ce aveau să devină regi ai Israelului?
12 Cu mai mult timp înainte, Iehova îi avertizase pe cei ce aveau să devină regi „să nu aibă mulţi cai“ şi „să nu-şi înmulţească soţiile, ca să nu [li] se abată inima“ (Deut. 17:14–17). Dacă ar fi avut mulţi cai, ar fi însemnat că se bizuiau pe forţă militară ca să-şi apere poporul, nu pe Iehova, Protectorul lui. Era periculos şi să aibă multe soţii deoarece unele s-ar fi putut trage din naţiunile păgâne învecinate şi i-ar fi putut face să întoarcă spatele închinării adevărate a lui Iehova.
13. Cum a pierdut Solomon din vedere ce i se încredinţase?
13 Solomon a acţionat contrar poruncii clare a lui Iehova. Şi-a format o armată din mii de cai şi călăreţi (1 Regi 4:26). În plus, a avut 700 de soţii şi 300 de concubine, multe provenind din naţiuni păgâne. Ele „i-au abătut inima ca să urmeze alţi dumnezei, iar inima lui n-a fost întreagă pentru Iehova“. Astfel, regele a fost prins în mrejele închinării false dezgustătoare. De aceea, Iehova i-a spus: „Voi smulge regatul de la tine“ (1 Regi 11:1–6, 11).
14. Care au fost consecinţele infidelităţii lui Solomon şi a naţiunii Israel?
14 Solomon nu şi-a mai păstrat aţintită privirea asupra privilegiului de a-l reprezenta pe Dumnezeul adevărat, ci s-a afundat complet în închinarea falsă. Cu timpul, întreaga naţiune a căzut pradă apostaziei, iar în 607 î.e.n., a fost ştearsă din existenţă. Ulterior, iudeii au restabilit închinarea curată. Totuşi, câteva secole mai târziu, Isus le-a spus evreilor: „Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care va face roadele lui“. El a adăugat: „Iată! Casa vă este părăsită şi lăsată vouă“ (Mat. 21:43; 23:37, 38). Şi chiar asta s-a întâmplat! Din cauza infidelităţii, naţiunea a pierdut şi ea privilegiul pe care l-a avut Solomon. În 70 e.n., armatele romane au distrus Ierusalimul şi templul, iar mulţi iudei au fost înrobiţi.
15. Daţi exemple de oameni care nu şi-au păstrat privirea aţintită asupra lucrurilor cu adevărat importante.
15 Să ne gândim şi la Iuda Iscariot, unul dintre cei 12 apostoli. El a auzit frumoasele învăţături ale lui Isus şi a văzut miracolele înfăptuite de el prin spiritul sfânt al lui Dumnezeu. Dar nu şi-a păzit inima. De pildă, lui îi fusese dată în grijă caseta cu bani a lui Isus şi a apostolilor. Biblia spune însă că ‘era hoţ şi că lua banii care se puneau în casetă’ (Ioan 12:6). Lăcomia sa a ajuns la culme când, cu mârşăvie, a complotat cu preoţii ipocriţi să-l trădeze pe Isus în schimbul a 30 de arginţi (Mat. 26:14–16). Un alt exemplu negativ este Dima, un însoţitor al apostolului Pavel. Asemenea lui Iuda, Dima nu şi-a păzit inima. Pavel ne spune despre el: „Dima m-a părăsit, pentru că a iubit actualul sistem“ (2 Tim. 4:10). (Citeşte Proverbele 4:23.)
Învăţăminte pentru noi
16, 17. a) Cât de puternică este opoziţia pe care trebuie să o înfruntăm? b) Ce ne poate ajuta să rezistăm oricărei încercări demonice?
16 Toţi slujitorii lui Dumnezeu trebuie să reflecteze cu seriozitate la exemplele din Biblie, căci iată ce afirmă ea: „Aceste lucruri s-au întâmplat cu ei ca exemple şi au fost scrise ca avertizare pentru noi, peste care a sosit sfârşitul sistemelor“ (1 Cor. 10:11). Sistemul nelegiuit de azi îşi trăieşte ultimele zile (2 Tim. 3:1, 13).
17 Satan Diavolul, „dumnezeul acestui sistem“, ştie „că nu mai are decât puţin timp“ (2 Cor. 4:4; Rev. 12:12). El va face tot ce-i stă în putinţă să ştirbească integritatea slujitorilor lui Iehova. Deşi Diavolul controlează lumea cu mijloacele ei de informare, poporul lui Iehova dispune de „puterea care depăşeşte normalul“ (2 Cor. 4:7). Această forţă de la Dumnezeu, care le întrece pe toate celelalte, ne ajută să rezistăm oricărei încercări demonice. Prin urmare, să ne rugăm neîncetat, convinşi fiind că Iehova „le va da spirit sfânt celor care i-l cer“! (Luca 11:13)
18. Ce atitudine ar trebui să avem faţă de lumea de azi?
18 Ştim că adevăraţii creştini vor supravieţui când întregul sistem al lui Satan va fi în curând distrus. Iar aceasta ne întăreşte şi mai mult! „Lumea trece şi dorinţa ei la fel, dar cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna.“ (1 Ioan 2:17) Cât de neînţelept ar fi dacă un slujitor al lui Dumnezeu ar crede că ceva din actualul sistem este mai de preţ decât prietenia cu Iehova! Lumea condusă de Satan este asemenea unei corăbii ce se scufundă. Însă Iehova le pune la dispoziţie închinătorilor săi fideli o barcă de salvare: congregaţia creştină. În timp ce înaintează spre lumea nouă, ei au o încredere neclintită în promisiunea lui: „Răufăcătorii vor fi nimiciţi, dar cei ce speră în Iehova vor stăpâni pământul“ (Ps. 37:9). Aşadar, păstraţi-vă aţintită privirea asupra acestui premiu măreţ!
Vă amintiţi?
• Cum considera Pavel premiul ce-i era pus înainte?
• Cum vor fi judecaţi cei ce vor trăi pentru totdeauna pe pământ?
• Cum este înţelept să trăim în prezent?
[Legenda fotografiei/ilustraţiei de la paginile 12, 13]
Te vezi primind premiul despre care citeşti în Biblie?