Fericiţi sînt aceia pe care îi corectează Dumnezeu

„Fericit este bărbatul robust pe care îl corectezi tu, o, Iah, şi pe care îl înveţi propria ta lege”. — Ps. 94:12.

1, 2. Ce sentimente ar trebui să manifestăm faţă de corecţia divină?

CÎT timp a trecut de la ultima ocazie în care, fie cu vorba, fie cu fapta, nu ai corespuns căilor şi normelor drepte ale lui Dumnezeu? Probabil că nu va trebui să te întorci prea mult în urmă cu gîndul, eventual cel mult cu cîteva ore sau zile, — căci toţi păcătuim, nereuşind să reflectăm în mod corespunzător gloria lui Dumnezeu. — I Regi 8:46; I Ioan 1:8–10.

² Noi putem fi fericiţi că în iubirea sa Iehova doreşte şi poate să ne corecteze. „Cel care corectează naţiunile, acela chiar care îi învaţă pe oameni cunoştinţa, să nu poate oare el să mustre? Fericit este bărbatul robust pe care îl corectezi tu, o, Iah”. Dacă ne ,lăsăm să fim corectaţi’ de către Iehova vom fi fericiţi, căci atunci vom fi în armonie cu el. — Ps. 94:10, 12.

 3. Ce subiecte vom supune unei îndreptăţite examinări?

³ Creştinii se pot încrede în asigurarea pe care o dă Biblia: „Iehova îl disciplinează pe acela pe care îl iubeşte” (Evr. 12:6). De aceea ne face plăcere să oferim şi să prezentăm o examinare bazată pe Biblie a lucrurilor referitoare la mustrare, la căinţă şi la privare de comunitate (excludere). Două articole din această serie se află în prezenta ediţie (1 sept. 1981, engl.) a Turnului de veghere iar celelalte trei rămîne să fie publicate în ediţia următoare (15 sept. 1981, engl.). Aceste cinci articole îl vor ajuta pe toţi să obţină o înţelegere clară a principiilor scripturale implicate în această chestiune şi să fie ,redresaţi, mîngîiaţi, să gîndească în acord, să trăiască în pace”. — II Cor. 13:11.

4, 5. Cum se îngrijeşte Iehova de corecţie pentru noi?

⁴ Dumnezeu ne corectează adesea într-un mod atît de binevoitor şi de blînd încît s-ar putea să nici nu ne dăm seamă că a fost vorba de o corecţie. Poate că citim în cuvîntul sau ceva ce ne îndepărtează de o cale de acţiune nerecomandibilă sau ne corectează modul de a gîndi. Alteori corecţia venită din partea lui Dumnezeu poate fi mai apăsată şi oarecum chiar mai dureroasă. El însă cunoaşte gradul şi metoda de corecţie care este cea mai bună pentru noi (Ier. 30:11). Ce minunat lucru este cînd acceptăm de bună voie corecţia sa, căci Dumnezeu ne aplică disciplina sa din iubire, ca un tată faţă de fiul său iubit. Şi tot la fel este mult mai înţelept să acceptăm orice corecţie limitată sau restrînsă pe care ne-o aplică Iehova Dumnezeu, decît să fim pedepsiţi pînă la exterminare. — Ier. 10:24; Evr. 12:5.

⁵ Uneori Dumnezeu ne corectează prin intermediul oamenilor. La naţiunea lui Israel Iehova a trimis profeţi şi judecători. Dar el ne poate aplica o corecţie înţeleaptă chiar şi în mod individual. Unul dintre falşii „mîngîietori” ai lui Iov a recunoscut că Iov i-a „corectat pe mulţi” (Iov 4:3; 16:2). Ce binecuvîntare trebuie să fi fost aceea de a primi o corecţie înţeleaptă de la Iov, un bărbat remarcabil în ce priveşte devotamentul faţă de Dumnezeu! Dar noi ne putem pune întrebarea: ,Sînt eu oare receptiv la o corecţie de felul acesta, destinată să-mi fie de ajutor şi care, deşi venită din partea unui om, se bazează totuşi pe înţelepciunea perfectă a ăui Dumnezeu?’

CORECTARE RECIPROCĂ ÎN IUBIRE

 6. Pe ce bază am putea primi corecţie din partea unui frate?

⁶ Cel care a pus bazele necesităţii de a acceptă şi de a da o corecţie iubitoare a fost Isus. Rostind cuvinte aplicabile la cazuri de ofense personale grave, dar care în principiu sînt aplicabile în numeroase situaţii, Isus a spus: „Dacă fratele tău greşeşte, corectează-l; dacă se căieşte, iartă-l” (Luca 17:3, The New American Bible). Apostolul Pavel a scris şi el că „servul Domnului” trebuie să fie „răbdător şi să corecteze în mod binevoitor” pe alţii. — II Tim. 2:24, 25, N.A.B.

 7. Ce este de făcut în caz se săvîrşeşte un păcat grav?

⁷ Păstorii sau supraveghetorii numiţi din adunare manifestă interes, în mod individual, faţă de fiecare creştin şi ocrotesc totodată şi turma ca întreg (Evr. 13:17; I Pet. 5:2, 3). În consecinţă, cînd cineva săvîrşeşte un păcat grav, problema trebuie să fie supusă atenţiei lor. Păcătosul însuşi ar trebui „să-i cheme la el pe bătrînii adunării”. Sau oricare alt creştin care află despre păcatul grav care s-a săvîrşit ar trebui, din interes faţă de răufăcător şi din consideraţie faţă de curăţenia adunării, să-i pună în gardă pe bătrîni (Lev. 5:1). După aceea aceşti bătrîni vor fi probabil în măsură s-o ajute pe persoana care a căzut în greşeală să-şi revină şi astfel „îi vor salva sufletul de la moarta”. — Iac. 5:14, 16, 19, 20.

 8. Cum ar trebuie să privim greşelile minore ale fraţilor noştri?

⁸ Există neajunsuri sau erori de o natură mai puţin gravă cu privire la care creştinii maturi sînt în situaţia de a oferi un sfat corectiv întemeiat pe Biblie sau un ajutor. Fireşte că ne vom feri să fim exagerat de critici faţă de greşelile minore ale altora, căci Dumnezeu ne îndeamnă să fim îndelung răbdători şi să ne suportăm unii pe alţii (Col. 3:12, 13). Ar trebui să dăm dovadă de umilinţă a spiritului, considerînd că alţii ne sînt superiori, veghind cu acelaşi interes asupra problemelor altora cu care veghem asupra propriilor noastre probleme’ (Filipeni 2:3, 4). Dumnezeu ne asigură că „este frumos din partea [noastră] să trecem cu vederea greşeala [altuia]”. — Prov. 19:11.

9, 10. Ce se poate face atunci cînd se pare că un frate face un pas greşit?

⁹ Mai pot exista însă şi ocazii în care vedem că un asociat creştin face un pas greşit sau se avîntă într-o primejdie din pricină că urmează un model rau. De pildă, în relaţiile noastre strînse cu un frate, putem băga de seamă că acesta este înclinat să bea peste măsură. Nu s-ar putea spune totuşi că este beţiv, dar este limpede că ,se dedă la [folosirea de] mult vin’ (1 Tim. 3:8). Astfel va trebui să-i venim în ajutor cu o formă de corecţie. Dar cum?

¹⁰ Pavel le-a scris creştinilor din Galatia: „Chiar dacă un om face un pas greşit înainte de a fi conştient de aceasta, voi care dispuneţi de calităţi spirituale încercaţi să-l redresaţi în spiritul blîndeţii pe un asemenea om” (Gal. 6:1). Un creştin care dispune de calităţi spirituale poate aplica în mod amabil şi cu tact corecţia în deferite feluri. Spre exemplu, el poate spune ceva în acest sens în cadrul unei conversatii cu caracter general, în aşa fel încît să nu dea impresia unui sfat intenţionat (Prov. 15:23). Dar el îi poate face şi o mustrare în particular. Însă ceea ce este de importanţă capitală este faptul ca eforturile sale să nu fie determinate de un spirit critic, ci să izvorască dintr-un interes iubitor. — 1 Cor. 13:4, 5.

11. Cum au ajutat probabil fraţii şi surorile din Filipi în rezolvarea unei probleme care existase acolo?

¹¹ Există şi alte situaţii în care fraţii şi surorile creştine pot da ajutor. Pavel a scris ceva în sensul acesta cu privire la o problemă din Filipi:

„O îndemn pe Evodia şi o îndemn pe Sintichia să fie pe deplin de acord în Domnul. Da, îţi cer şi ţie, adevărat tovarăş de jug, continuă să le ajuţi pe aceste [femei] care au luptat umăr la umăr cu mine în vestea bună”. — Filip. 4:2, 3.

Se pare că între aceste două femei creştine unse exista o problemă serioasă, un dezacord sau o divergenţă nu lipsită de importanţă. Categoric că apostolul nu i-a îndemnat pe cei din Filipi să ia poziţie de o parte sau de ceealaltă în această divergenţă. O asemenea atitudine ar fi polarizata adunarea producînd dezbinare, disensiuni, gelozie şi ceartă (I Cor. 1:10–13; 3:2–9). Aceasta este o primejdie serioasă care trebuie evitată. Şi totuşi fraţii şi surorile, că şi acel „adevărat tovarăş de jug” din Filipi, le puteau oferi un corectiv îndemn la unitate creştină, la iertare şi colaborare în iubire acelor două femei, fără să se preocupe în mod sîcîitor de motivele lor de nemulţumire sau de deosebirile lor de vederi (Mat. 5:23–25; Ef. 4:1–6, 31, 32; Tit. 2:3–5). Dacă primeşti o asemenea corecţie, pornită din motive bune, din partea unui asociat de închinare, tu ar trebui s-o priveşti ca pe o manifestare de bunătate. — Ps. 141:5.

SĂ ACŢIONĂM CU FERMITATE

12, 13. Ce fel de greşeală de o natură mai gravă poate exista într-o adunare?

¹² Dar se poate întîmpla să existe şi un creştin care să urmeze o linie de conduită care nu este în armonie cu îndrumările divine şi pe care respectivul să nu şi-o schimbe, în ciuda tuturor eforturilor făcute chiar şi de către bătrîni. Nu este vorba de cazul cuiva care se deosebeşte în ce priveşte personalitatea sa de un altul. Şi nici nu este vorba doar de o persoană care încă trebuie să mai crească spre maturitate creştină şi astfel îşi manifestă în diferite feluri nevoia lui de continuă creştere. Pavel a recunoscut că existau creştini imaturi care trebuiau ajutaţi cu răbdare, cu iubire şi cu dorinţa de a-i vedea progresînd. (Rom. 14:1; 15:1; I Cor. 13:11; Filip. 3:15, 16). Nu, ci este vorba de cineva care preferă să urmeze o linie de conduită prin care chiar dacă nu ajunge la un păcat grav, se aflăt totuşi într-un clar conflict cu sfatul lui Dumnezeu.

¹³ N-ar trebui să ne şocheze faptul că uneori pot exista creştini de felul acesta. Biblia spune: „Acum, într-o casă mare există nu numai vase de aur şi de argint ci şi de lemn şi de pămînt, iar unele [sînt] pentru un scop onorabil, pe cînd altele pentru un scop lipsit de onoare” (II Tim. 2:20, 21). Adunarea a fost asemănată cu o casă în care puteau exista unii indivizi care erau ca nişte vase lipsite de onoare, ale căror căi sau influenţe erau nesănătoase. Timotei şi alţi creştini fideli au fost avertizaţi ,să se păstreze curaţi’ de atingerea unor asemenea vase dezonorante. — Vezi Rom. 16:17.

14, 15. Ce problemă s-a născut în adunarea din Tesalonic? Cum puteau reacţiona creştinii la o asemenea problemă?

¹⁴ În armonie cu o asemenea înţelegere şi aplicare a cuvintelor lui Pavel, noi observăm că a existat un caz de felul acesta şi în Tesalonic. Adunarea, ca totalitate, a fost prevenită că unii dintre membrii ei care se bucurau în mod vădit de sănătate şi de capacităţi, totuşi nu lucrau. Aceştia cîţiva se complăceau să trăiască pe spinarea altora, contrar sfatului lui Dumnezeu cu privire la lene. Aşa se face că Pavel a scris: „Vă ordonăm acum, fraţilor, în numele Domnului Isus Cristos, să vă depărtaţi de orice frate care umblă în dezordine şi nu potrivit tradiţiei pe care aţi primit-o de la noi”. — II Tes. 3:6; Prov. 20:4; 24:30; Ecl. 5:12, 18; 10:18.

¹⁵ Da, într-adevăr, pot exista unii care „nu s-au lăsat corectaţi doar prin cuvinte”, în care se cuprinde sfatul scriptural al bătrînilor adunării, ci persistă în a umbla contrar principiilor. În acest caz creştinii se pot simţi obligaţi „să se depărteze” de aceştia, după sfatul lui Pavel. — Prov. 10:17; 29:19.

„NOTAŢI-VI-L”

16. Ce sfat le-a dat Pavel tesalonicenilor?

¹⁶ În continuarea sfaturilor date Tesalonicenilor privitoare la cei leneşi şi dezordonaţi, Pavel a scris: .,Dacă cineva nu ascultă de cuvîntul nostru prin această scrisoare, notaţi-vi-l [şi] încetaţi să vă asociaţi cu el, ca să-i fie ruşine. Dar totuşi nu-l consideraţi drept un duşman, ci continuaţi să-l mustraţi ca pe un frate” (II Tes. 3:14, 15). Prin urmare, creştinii şi-l pot „nota” pe unul care stăruie în desconsiderarea principiilor lui Dumnezeu.

17. a) De ce este nevoie de grijă în aplicarea acestui sfat? b) Ce a spus Isus în această privinţă?

¹⁷ Este necesar însă ca noi să manifestăm multă grijă în aplicarea acestui sfat divin. Din pricina imperfecţiunii noastre, am putea înclina să pronunţăm judecaţi personale bazate pe preferinţe sau antipatii individuale, cum ar fi acelea privitoare la stilul îmbrăcăminţii sau al coafurii. Dar dacă, de pildă, îmbrăcămintea unei surori nu poate fi acuzată de lipsă de modeştie, de indecenţă sau de efect şocant asupra fraţilor în general, va trebui să recunoaştem că respectiva soră are, pur şi simplu, gusturi şi preferinţe diferite de ale noastre (Gen. 37:3, 4; Ioan 19:23; 1 Tim. 2:9, 10). Noi n-ar trebui să pronunţăm judecăţi cu privire la fraţii şi la surorile noastre în probleme de opinii lipsite de importanţă, de gusturi sau de diferenţe de conştiinţă (Rom. 14:4, 10–12). Sau chiar dacă cineva este incorect cu privire la ceva ce constituie într-adevăr un lucru minor, va trebui să ne amintim de sfatul lui Isus:

„Încetaţi să judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; . . . De ce te uiţi, oare, la paiul din ochiul fratelui tău, dar nu iei seama la bîrna din propriul tău ochi?” — Mat. 7:1–3.

18. Ce trebuie făcut cînd cineva contravine în mod evident sfatului lui Dumnezeu?

¹⁸ Dar dacă cineva deviază serios de la principiile lui Dumnezeu, fiind probabil de o lene vădită, sau fiind critic sau ,vorbind lucruri fără folos’ sau dacă se amestecă în mod constant ,în lucruri care nu-l privesc’? (II Tes. 3:11). Sau dacă respectivul plănuieşte să obţină avantaje materiale pe seama altora, sau se complace în distracţii care sînt evident nepotrivite, sau se implcă într-o conduită discutabilă dar care nu ajunge pînă la punctul de a constitui obiectul unei acţiuni juridice?b Bătrînii au încercat să-l ajute dar el persistă în conduita lui rea şi-i poate afecta pe alţii din adunare sau chiar reprezintă o primejdie pentru alţii. În acest caz bătrînii pot discuta între ei problema şi-l pot numi pe unul dintre ei să ţină în faţa adunării o cuvîntare scripturală fermă şi directă. Fără să-l menţioneze cu numele pe cel „dezordonat”, bătrînii vor fi în felul acesta în măsură ,să-i închidă gura’ unui asemenea individ turbulent, nesupus. — Tit. 1:10–13.

19. Cum ar putea reacţiona ceilalţi din adunare cînd problema persistă?

¹⁹ Dacă într-o adunare există o asemenea situaţie, creştinii pot simţi în mod individual, obligaţia să o „noteze” pe acea persoană.c Pavel explică ce anume implică, în parte, lucrul acesta, spunînd: „Încetaţi să vă asociaţi cu el, ca să-i fie ruşine” (II Tes. 3:14). Aceasta ar însemna să-ţi restrîngi ocaziile de a te afla în societatea persoanei „notate”. Nu trebuie să anunţaţi sau să faceţi publică decizia voastră luată în particular şi nici să încercaţi a-i influenţa pe alţii. Însă voi, personal, evitaţi persoana „notată”, în armonie cu sfatul sănătos dat de bătrînii adunării. Totuşi nu-l veţi respinge total pe fratele respectiv, pentru că el tot mai este încă un frate, un asociat creştin pentru care a murit Cristos. În loc să permiteţi să încolţească seminţe de „ură”, mai bine să-l „mustraţi”. Dar cum? În plus faţă de faptul că voi înşivă sînteţi un bun exemplu, îl mai puteţi mustra şi prin ascultarea voastră binevointoare dar fermă de sfatul: „Încetaţi să vă asociaţi cu el”, sfat a cărui respectare constituie o formă de corecţie. Voi puteţi face însă chiar şi mai mult. — Lev. 19:17; Tit. 2:7, 8.

20. Dacă l-aţi „notat” pe cineva care se comportă în mod dezordonat, ce responsabilitate aveţi?

²⁰ Vă veţi mai afla încă în preajma creştinului „notat” atunci cînd veţi merge la întruniri sau în serviciul de teren. Astfel veţi avea ocazia de a vă împlini ceealaltă obligaţie: „Nu-l consideraţi drept un duşman ci continuaţi să-l mustraţi ca pe un frate” (II Tes. 3:14, 15). Dacă nu vă îndepliniţi responsabilitatea cu privire la acest aspect al sfatului lui Dumnezeu, ci o trataţi pe persoana „notată” ca pe un duşman, felul vostru de acţiune ar putea fi tot atît de lipsit de iubire sa şi al lui.

21. Care este obiectivul sau scopul acestui aranjament biblic? (Num. 35:12; Deut. 19:11, 12).

²¹ Este de sperat că individului „notat” îi va fi ruşine. El poate va înţelege că tu eviţi societatea sau compania lui din cauza unei îndrumări scripturale. Această formă de disciplinare îl poate ajuta „să-şi întărească mîinile care atîrnă şi genunchii slăbiţi . . . pentru ca ceea ce este şchiop să nu fie scos din încheieturi, ci mai degrabă să fie vindecat”. Avînd în vedere marele număr de fraţi loiali care se asociază astăzi cu adunarea lui Dumnezeu, probabil că rareori se va întîmpla să fie nevoiţi creştinii să-şi ,noteze’ un frate dezordonat. Dar cînd totuşi se întîmplă aşa ceva, atunci o eventuală corecţie însoţită de o continuă mustrare va ,produce rodul paşnic şi anume dreptatea” — Evr. 12:11–13.

ÎNTÎLNIRE CU UN COMITET DE BĂTRÎNI

22, 23. Cum trebui să fie tratate cazurile de păcate grave?

²² Aşa după cum am putut vedea mai sus (în paragraful 7), un individ care ,a comis păcate grave’ trebuie supus atenţiei „bătrînilor adunării” (Iac. 5:14, 15). Aceşti bărbaţi sînt în deplină măsură să-i aplice o corecţie în felul dorit de Dumnezeu persoanei care a depăşit limitele şi a căzut în săvîrşirea unui păcat grav. Ei îi pot aplica respectivului ajutorul spiritual de care nevoie. — Prov. 6:23.

²³ De obicei este numit un comitet de trei bătrîni ca să trateze un caz de delict grav. Aceşti bătrîni nu vor acţiona pur şi simplu ca nişte ,poliţişti spirituali’. Ei sînt păstori ai turmei şi se dovedesc a fi astfel mai ales atunci cînd au de a face cu un delincvent sau răufăcător. Păstorul unor oi literale nu manifestă un spirit de răzbunare, de asprime sau grosolănie şi nici nu este un vînător de greşeli. Tot la fel nici bătrînii. Ei se află acolo ca să ajute şi nu să condamne (Iuda 23). Ţelul lor este acela de a-l întoarce pe păcătos de la calea lui, dacă lucrul acesta este posibil. — Iac. 5:19, 20.

24. Ce încearcă bătrînii să facă pentru păcătos?

²⁴ Însă în tratarea unui caz de păcat regretabil, bătrînii trebuie ,să ţină ferm la cuvîntul fidel’, fiind ,capabili atît să îndemne prin învăţătura care este sănătoasă cît şi să-i mustre pe cei ce contrazic’ (Tit. 1:9). Astfel ei n-ar trebui să se reţină să-i arate celui greşit, în mod deschis şi sincer, pe baza Scripturilor, eroarea modului său de-a acţiona şi de ce este nevoie să-şi corecteze calea. Ei ar dori că persoana care a greşit să se căiască şi să ajungă din nou la relaţii de pace cu Dumnezeu. — I Pet. 3:10–12.

25. Ce probleme mai trebuie examinate?

²⁵ Totuşi, cum trebuie să-i mustre bătrînii pe răufăcători? Care este căinţa plăcută lui Dumnezeu? Cum se manifestă ea? Cum vor trebui să trateze bătrînii cazurile de păcate grave în legătură cu care se manifestă căinţă? Trebuie mustrat răufăcătorul în faţa întregii adunări? Răspunsurile la aceste întrebări vor fi date în articolul următor.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 7]

CUM SÎNTEM IMPLICAŢI ÎN CORECTAREA PE CARE O FACE DUMNEZEU?

Uneori Dumnezeu ne corectează prin Biblie sau prin literatura de explicare a Bibliei.

Alteori ne poate atrage atenţia în mod iubitor asupra unei greşeli un creştin, în special un bătrîn.

Dacă cineva refuză să abandoneze o linie de conduită dezordonată, bătrînii pot sesiza adunarea şi o pot avertiza cu privire la acea conduită sau particularitate.

După aceea trebuie să înţelegem că, în mod individual, noi ar trebui să ni-l ,notăm’ pe oricine care dă dovadă, în felul acesta, de dezordine (II Tes. 3:14, 15).

Dacă procedăm astfel, atunci va trebui să evităm societatea respectivilor, DAR în acelaşi timp va trebui să ne îndeplinim obligaţia de a-i ajuta şi mustra pe cei dezordonaţi, căci ei încă tot mai sînt fraţii noştri creştini.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Dacă vezi că un asociat creştin se expune unui pericol, îi vei da tu oare un sfat amabil?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

„Continuaţi să-i ajutaţi” pe cei care au nevoie de un îndemn corectiv, a sfătuit Pavel.