Dă dovadă de înţelepciune — comportă–te ca unul dintre cei mai mici
„Cel ce se comportă printre voi ca unul dintre cei mai mici, acela este mare.“ — Luca 9:48.
1, 2. a) Cine s-a numărat printre cei mai favorizaţi oameni care au umblat vreodată pe pămînt? De ce? b) Totuşi, ce problemă s-a manifestat de repetate ori printre ei?
CINE oare s-a numărat printre cei mai favorizaţi oameni care au umblat vreodată pe pămînt? Fără îndoială că printre aceştia se includ cei doisprezece discipoli ai lui Isus Cristos pe care el i-a ales să fie apostoli. Cît de mare a fost privilegiul lor de a-l întovărăşi în timp ce „el călătorea din oraş în oraş şi din sat în sat, predicînd şi anunţînd vestea bună despre regatul lui Dumnezeu“! (Luca 8:1). Ce plăcere trebuie să fi avut ei să asculte cuvîntările lui Isus, cum a fost de pildă Predica de pe munte şi să-l vadă înfăptuind minune după minune! Şi la toate acestea se mai adaugă şi învăţătura pe care Isus le-o dădea în permanenţă, în particular!
2 Totuşi, în mod surprinzător, între aceşti bărbaţi foarte favorizaţi au existat discuţii repetate, pentru a stabili cine era cel mai mare sau mai important între ei. Nici unul dintre cei doisprezece nu dorea să se comporta ca unul dintre cei mai neînsemnaţi sau mai mici. A contribuit oare o asemenea rivalitate la pace, armonie şi fericire? Îi era oare plăcută lui Iehova Dumnezeu? Era aceasta calea înţelepciunii? Categoric că nu, căci într-o zi, după ce i-a fost adus un copilaş pe care l-a aşezat în mijlocul lor, Isus le-a zis: „Oricine primeşte acest copilaş, din consideraţie pentru numele meu, mă primeşte şi pe mine, iar oricine mă primeşte pe mine îl primeşte şi pe cel care m-a trimis pe mine. Pentru că cel ce se comportă printre voi ca unul dintre cei mai mici, acela este mare.“ — Luca 9:48.
3. Ce exemple de persoane care refuză să se comporte ca unul dintre cei mai mici găsim în lume?
3 Dar oare cîţi oameni din zilele noastre adoptă cu satisfacţie atitudinea înţeleaptă de a se comporta ca unul dintre cei mai mici? Foarte puţini! Iată de ce în această lume veche există atît de multe încurcături, dispute, lupte şi războaie. Naţiuni şi blocuri de naţiuni se află într-o continuă concurenţă între ele; fiecare dintre ele doreşte să fie în frunte, să fie cea dintîi, să fie cea mai puternică. Astfel naţiunile îşi împovărează popoarele lor cu enorme cheltuieli pentru înarmare. Şi ce se poate spune despre mişcarea de eliberare a femeilor decît că este un refuz din partea lor de a se comporta ca unele dintre cele mai mici în raport cu soţii lor? Şi nu este aceasta ca o plagă pentru o mare parte din tineretul modern? Pe tineri îi enervează rolul pe care îl joacă cei mai în vîrstă; ei nu doresc să se comporte ca unii dintre cei mai mici în relaţiile cu cei mai în vîrstă, cu părinţii lor. Dar a dus oare la fericire acest refuz general de a se comporta sa unul dintre cei mai mici? Nici vorbă!
SĂ INVĂŢĂM DIN EXEMPLELE BIBLICE
4. Care a fost cea dintîi creatură care a adoptat această trufaşă stare de spirit? Ce dovedeşte acest fapt?
4 Că acest refuz general de a se comporta ca unul dintre cei mai mici este o nebunie, se poate vedea din faptul că tot necazul din lume a început din cauza unui anumit înger care nu a dorit să se comporte în acest mod. De ce se poate spune acest lucru? Deoarece aceste înger care i-a împins pe primii noştri părinţi pe calea păcatului şi a morţii şi-a dezvăluit adevăratele sale motive cu ocazia celei de a treia ispitiri pe care a prezentat-o Fiului lui Dumnezeu în pustiu. Cu această ocazie el a oferit lui Isus toate regatele lumii, în schimbul unui singur act de închinare. Ce altceva dovedeşte acest fapt decît că Satan dorea să fie egal cu Dumnezeu, mai degrabă decît să se comporte ca unul dintre cei mai mici în relaţia cu Creatorul său. Aceasta se poate vedea din replica dată de Isus lui Satan: „Pleacă, Satan! Căci este scris: ‘Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai lui să-i aduci un serviciu sacru.’“ Din cauza refuzului său de a se comporta ca unul dintre cei mai mici, Satan s-a acoperit de ruşine şi infamie, iar în cele din urmă va fi distrus. — Matei 4:8–10; Evrei 2:14.
5. a) Cum a dovedit Eva că ea a refuzat să se comporte ca unul dintre cei mai mici? b) Ce arată că şi Cain avea aceeaşi atitudine?
5 De asemenea, oare nu acelaşi refuz de a se comporta ca unul dintre cei mai mici a fost motivul pentru care Eva a cedat la şiretlicul lui Satan şi nu a mai ascultat de Iehova Dumnezeu? Satan a asigurat-o că mîncînd din fructul interzis ea putea să devină asemenea lui Dumnezeu, capabilă să decidă pentru ea însăşi ce este bine şi ce este rău (Geneza 3:5). Atitudinea Evei de a refuza să se comporte ca unul dintre cei mai mici s-a dovedit fatală pentru ea. Şi ce se poate spune despre primul ei născut? Nu este oare tot atît de adevărat că şi Cain l-a omorît pe fratele său Abel pentru că pur şi simplu nu a putut să se comporte ca unul dintre cei mai mici faţă de el? Ceea ce l-a iritat atît de mult pe Cain a fost faptul că Abel a fost cel preferat. Această trufaşă stare de spirit a lui Cain a făcut ca el să devină primul ucigaş dintre oameni şi să fie exilat de Dumnezeu. — Geneza 4:1–16.
6. Cum s-a manifestat refuzul de a se comporta ca unii dintre cei mai mici în cazul: a) fraţilor vitregi ai lui Iosif? b) al lui Aaron şi al Mariei? c) al lui Core, Datan şi Abiram?
6 Să ne aducem aminte acum de fraţii vitregi ai lui Iosif. Pentru că tatăl lor Iacob îl prefera pe Iosif — fiindcă era fiul soţiei sale favorite, al Rahelei, ei s-au umplut de atîta ură împotriva lui Iosif încît n-au mai avut pace, pînă cînd nu s-au debarasat de el (Geneza 37:3–35). Cu timpul, însă, ei au avut motive să regrete modul lor de acţiune. Cu ani de zile mai tîrziu, chiar Maria şi Aaron s-au ridicat împotriva ideii de a se comporta ca unii dintre cei mai mici faţă de Moise, fratele lor mai tînăr. Ei şi-au exprimat nemulţumirea zicînd: „Oare numai prin Moise a vorbit Iehova? Nu a vorbit de asemenea şi prin noi?“ Dar, aşa cum arată în continuare relatarea, Iehova Dumnezeu a ascultat. Starea lor de spirit i-a displăcut foarte mult, căci el le-a spus celor doi nemulţumiţi: „Ascultaţi cuvintele mele, vă rog (...) servului meu Moise (...) i-am încredinţat toată casa mea. Eu îi vorbesc gură către gură ... Atunci de ce nu v-aţi temut să vorbiţi împotriva servului meu, împotriva lui Moise?“ Iehova Dumnezeu a fost atît de indignat încît a lovit-o pe Maria cu lepră. Un alt caz a fost apoi acela al lui Core, Datan şi Abiram, care s-au răzvrătit încă şi mai grav împotriva ideii de a se comporta ca unii dintre cei mai mici. Ei au plătit cu viaţa pentru această răzvrătire. — Numerele 12:1–15; 16:1–35; 26:9–11.
7, 8. a) Care sînt cei doi regi din antichitate care au sfîrşit-o rău pentru că nu au vrut să se comporte ca unii dintre cei mai mici? b) Ce exemple asemănătoare avem din timpul apostolilor?
7 Un alt serv al lui Iehova Dumnezeu care a avut necazuri în acest sens a fost regele Saul. El nu a putut suporta să asculte cîntarea femeilor din Israel: „Saul a doborît cu miile, iar David cu zecile de mii.“ Aceasta l-a înfuriat atît de mult pe Saul încît începînd din ziua aceea „l-a privit în continuu cu suspiciune pe David,“ ba chiar l-a hăituit ca pe un cîine, în eforturile sale de a-i curma zilele. Cît de amară a devenit viaţa lui Satan fiindcă nu a dorit să se comporte ca cel mai mic faţă de David în această privinţă! Şi cît de tragic a fost sfîrşitul său! (I Samuel 18:7–9; 31:3–6). Apoi a fost regele Ozia. Succesele sale militare, care într-adevăr erau mari, îi făcuseră inima trufaşă. Astfel că renunţînd la atitudinea înţeleaptă de a se mulţumi cu poziţia sa de rege şi cu conducerea treburilor statului şi refuzînd să se comporte ca cel mai mic faţă de preoţime, el a dorit să fie egal cu preoţii în ceea ce priveşte serviciul la templu. Pentru cutezanţa sa Ozia a fost lovit de Iehova Dumnezeu cu lepră pentru tot restul vieţii sale. — II Cronicile 26:16–21; Proverbele 11:2.
8 Ajungînd la Scripturile Creştine Greceşti, am arătat deja problema pe care au avut-o cei doisprezece apostoli în timp ce Isus se mai afla printre ei; nici unul dintre ei nu era dispus să se comporte ca unul dintre cei mai mici. Totuşi este de semnalat că nu mai citim nimic de felul acesta cu referire la ei după ce au primit spiritul sfînt al lui Dumnezeu, la Sărbătoarea Zilei a cincizecea. Însă alţi creştini din primul secol au avut aceeaşi problemă. Se pare că discipolilor creştini din Corint, cel puţin unora dintre ei, nu le plăcea să se comporte ca unii dintre cei mai mici faţă de apostolul Pavel. Iar apostolul Ioan a considerat necesar să mustre cu asprime pe Diotref, pentru că rîvnea după întîietate şi manifesta lipsă de respect faţă de ceea ce apostolul Ioan le spusese creştinilor de acolo. — II Corinteni 10:1–11; 12:5–9; III Ioan 9, 10.
RĂDĂCINA PROBLEMEI
9. Care este cauza profundă a refuzului de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici?
9 Oare de ce a fost această problemă atît de preponderentă de-a lungul istoriei omenirii, afectînd nu numai pe cei din lume, atît naţiuni cît şi persoane individuale, dar chiar şi pe servii lui Iehova? Aceasta s-a datorat egoismului moştenit. Aşa cum citim la Geneza 8:21: Înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui.“ Drept urmare, „inima este mai trădătoare decît orice altceva şi de nevindecat. Cine o poate cunoaşte?“ — Ieremia 17:9.
10–12. Ce exemple ne permit să înţelegem cînd şi de ce se iveşte această problemă?
10 În general, Martorilor lui Iehova nu le este prea greu să se comporte ca unii dintre cei mai mici faţă de aceia dintre fraţii lor care ocupă în mod evident o poziţie superioară. Problema se ridică însă atunci cînd este vorba să se comporte ca unii dintre cei mai mici faţă de cei care sînt mai mult sau mai puţin egalii lor. De exemplu, nici unul dintre cei doisprezece apostoli nu a avut vreo dificultate să se comporte ca unul dintre cei mai mici faţă de Maestrul lor, Isus Cristos. Dar cînd au ajuns să se compare cu vreunul dintre ceilalţi 11 apostoli, aici a apărut dificultatea. Nici unul nu dorea să se comporte ca cel mai mic faţă de ceilalţi.
11 În mod asemănător şi astăzi, în adunarea creştină, poate exista o mică rivalitate, sau poate ieşi la iveală puţină gelozie feminină, mai ales între aceia care dispun de talente sau avantaje cu totul asemănătoare. Aceasta se pare că a fost situaţia între două femei creştine din adunarea din Filipi, ceea ce l-a determinat pe apostolul Pavel să scrie: „Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu acelaşi gînd în Domnul. Da, te rog şi pe tine, adevărat tovarăş de lucru, să ajuţi în continuare pe aceste femei care s-au luptat cot la cot cu mine în vestea bună împreună cu (...) ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei“ (Filipeni 4:2, 3). Foarte probabil că amîndouă surorile acestea erau nişte predicatoare deosebit de capabile şi de zeloase ale „veşti bune,“ aşa încît în inima lor s-a dezvoltat un spirit de rivalitate, provocînd fricţiune.
12 În acelaşi mod, pot exista uneori probleme între fraţii care deţin responsabilităţi asemănătoare. În organizaţia creştină, în general, nu este greu pentru servii auxiliari să se comporte ca unii dintre cei mai mici faţă de bătrîni; bătrînii faţă de supraveghetorul de circuit; supraveghetorii de circuit faţă de supraveghetorii de district, şi aşa mai departe. Dar încercarea apare între cei egali, atunci cînd servii auxiliari trebuie să fie dispuşi să se comporte ca cei mai mici faţă de alţi servi auxiliari, bătrînii faţă de alţi bătrîni din adunare ş.a.m.d.
ÎNŢELEPCIUNEA PĂMÎNTEASCĂ, ANIMALICĂ, DEMONICĂ
13–15. De ce poate fi numită gelozia şi spiritul de rivalitate înţelepciune a) pămîntească şi b) animalică?
13 Întrucît nu puţini sînt aceia care, din cauza imperfecţiunii lor, refuză să se comporte ca unii dintre cei mai mici, discipolul Iacob a considerat necesar să scrie: „Dacă aveţi în inimile voastre gelozie amară şi spirit de rivalitate, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Aceasta nu este înţelepciunea care provine de sus, ci este pămîntească, animalică, demonică. Căci unde există gelozie şi spirit de ceartă, acolo există dezordine şi orice lucru rău.“ — Iacob 3:14–16.
14 Cîtă dreptate are discipolul Iacob cînd vorbeşte despre gelozie şi despre spiritul de rivalitate ca despre ceva pămîntesc, animalic, demonic! Această atitudine spirituală, în contrast cu cea venită de sus, este într-adevăr pămîntească, materialistă, caracteristică oamenilor egoişti şi imperfecţi. Ea este, de asemenea, animalică fiind tipică animalelor. Etologii, specialişti care studiază animalele în mediul lor natural, au descoperit la multe dintre ele, cum ar fi vacile şi puii de găină, ceva ce s-ar putea numi o „ordine a priorităţii,“ în care unii indivizi ţin întotdeauna pasul înaintea altora.
15 De exemplu, acum cîţiva ani, presa publică vorbea despre un număr de dresură cu 12 tigri la circul din oraşul New York. După ce acest număr din program s-a terminat, tigrii s-au îndreptat spre coridorul care ducea spre cuştile lor cînd, deodată, tigrul aflat în frunte, Rajah, şi-a înfipt colţii în gîtul tigroaicei Ila. Cînd au reuşit să le despartă pe cele două animale, rana tigroaicei era deja mortală. Ce s-a întîmplat? În loc să rămînă în urma lui Rajah, unde-i era locul, Ila a avut îndrăzneala să treacă înaintea lui, fapt ce l-a înfuriat pe tigrul care s-a aruncat asupra ei. Refuzul ei de a se comporta ca unul dintre cei mai mici a costat-o viaţă.
EXCELENTELE EXEMPLE ALE LUI MOISE, ISUS ŞI PAVEL
16. Ce frumos exemplu ne-a dat Moise în ce priveşte dispoziţia de a se comporta ca cel mai mic?
16 Unul dintre servii din vechime ai lui Iehova, care s-a comportat în mod deosebit ca cel mai mic, a fost Moise. Iehova Dumnezeu l-a folosit într-o măsură foarte mare: să prezinte mărturie lui Faraon, să declanşeze cele zece plăgi, să despartă apele Mării Roşii şi să procure în mod supranatural apă pentru popor! Dar în ciuda tuturor acestor privilegii şi a situaţiei proeminente ce i s-a acordat în acest fel, noi citim că „Moise a fost fără îndoială cel mai umil dintre toţi oamenii care au trăit pe suprafaţa pămîntului.“ Datorită dispoziţiei sale de a se comporta ca unul dintre cei mai mici, Iehova Dumnezeu a făcut din el un om mare în ochii lumii, precum şi în ochii propriului său popor. — Numerele 12:3.
17–19. Ce dovedeşte că Isus s-a comportat ca unul dintre cei mai mici a) înaintea venirii sale pe pămînt? b) în timpul existenţei sale pămînteşti? c) după învierea şi întoarcerea sa în cer?
17 Dar ce frumos exemplu a fost şi cel al lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu! Cuvîntul sau Logos, în contrast cu îngerul care a devenit Satan Diavolul, „deşi exista în forma lui Dumnezeu, n-a avut intenţia unei uzurpări, adică să fie egal cu Dumnezeu.“ El a servit cu bucurie ca „meşter lucrător,“ fiind într-o strînsă colaborare cu Tatăl său în lucrările de creare. — Proverbele 8:30; Ioan 1:1–3, 14; I Corinteni 11:3; Filipeni 2:6–8.
18 Cînd a fost pe pămînt, Isus a continuat să se comporte ca unul dintre cei mai mici faţă de Tatăl său, spunînd: „Tatăl este mai mare decît mine“ şi că nimeni nu este bun decît numai Dumnezeu (Luca 18:19; Ioan 14:28). De fapt, cînd a fost pe pămînt, Isus s-a comportat ca cel mai mic chiar şi faţă de oameni, îndeplinind rolul de slujitor. Aşa cum s-a exprimat el însuşi: „Fiul Omului nu a venit să fie servit, ci să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.“ El a îndeplinit chiar cea mai servilă îndatorire, aceea de a spăla picioarele apostolilor săi. Dar cît de sus a fost el înălţat datorită atitudinii sale umile! — Matei 20:28, New International Version; Ioan 13:2–16; Filipeni 2:9–11.
19 După învierea şi înălţarea sa la cer, Isus a continuat să se comporte ca cel mai mic faţă de Iehova, Tatăl său, fiind gata să aştepte cu răbdare pînă cînd Iehova avea să-i aşeze pe duşmanii săi ca scăunel pentru picioarele sale. Apoi, după domnia de o mie de ani a lui Isus, cînd Iehova va fi pus pe toţi duşmanii săi sub picioarele sale, „Fiul însuşi se va supune şi el Aceluia care i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul pentru toţi.“ — Psalmii 110:1; I Corinteni 15:25–28.
20, 21. a) Cum s-a dovedit apostolul Pavel un bun imitator al lui Isus Cristos în privinţa umilinţei? b) Ce va arăta articolul următor?
20 În ce priveşte umilinţă, unul dintre cei mai fideli imitatori ai lui Isus Cristos a fost apostolul Pavel. Făcîndu-se, de dragul veştii bune, sclavul tuturor, el s-a comportat, fără îndoială, ca unul dintre cei mai mici (I Corinteni 9:19). El a adoptat aceeaşi atitudine faţă de colegiul central din Ierusalim, cu privire la activitatea sa ministerială, la locul unde avea să predice, sau cu privire la chestiuni doctrinale (Faptele 15:2; Galateni 2:7–10). Cu o ocazie el s-a simţit obligat să întrebe adunarea din Corint: „Oare am comis un păcat umilindu-mă pe mine pentru ca voi să puteţi fi înălţaţi?“ Nu este de mirare că Iehova a binecuvîntat atît de mult serviciul ministerial al lui Pavel! — II Corinteni 11:7.
21 Întrucît am văzut că e o nebunie să refuzăm a ne comporta ca unul dintre cei mai mici, şi că, dimpotrivă, o atitudine umilă este o dovadă de înţelepciune, fireşte că noi vom dori să adoptăm calea înţelepciunii. Dar pentru că am moştenit imperfecţiunea, noi vom avea nevoie de ajutor ca să reuşim. Articolul următor va arăta ce ne poate ajuta să dobîndim această dispoziţie spirituală corectă.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]
„Atunci Aaron s-a întors spre Maria şi iată că ea era plină de lepră.“