Guvernul mondial care se apropie — regalitatea lui Dumnezeu
“Cîntaţi melodii lui Dumnezeu, cîntaţi-i melodii. Cîntaţi melodii pentru regele nostru. Căci Dumnezeu este regele întregului pămînt.“ (Psalm 47:6, 7)
1. De ce îl numim noi guvernul mondial?
El este sigur pentru noi, locuitorii pămîntului! El corespunde perfect necesităţilor noastre stringente — el, adică guvernul mondial de care este vorba aici! El este pe cale de a prelua controlul asupra problemelor noastre. De aceea îl şi denumim noi guvernul nostru mondial.
2. Ce se poate spune despre capacitatea de guvernare a aceluia de la care provine acest guvern mondial?
2 El este instituit de cineva care stă mult mai presus şi este mult mai mare decît noi, minusculele creaturi umane care am eşuat într-un mod atît de lamentabil să administrăm problemele pămîntului. El provine de la cineva care ştie să administreze nu numai pămîntul nostru minuscul, ci chiar întregul univers. El provine de la Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Guvernul mondial este regalitatea sa pe care el a promis-o deja cu şase mii de ani în urmă. N-ar trebui, prin urmare, să ne bucurăm şi să–i ‘cîntăm melodii’? Categoric că da!
3. Peste ce şi peste cine va fi rege Dumnezeu a cărui regalitate este un guvern mondial?
3 Deoarece regalitatea lui Dumnezeu este un guvern mondial, ea nu va fi limitată doar la o singură naţiune. Incă de multă vreme, din primăvara anului 1513 î.e.n. şi pînă în primăvara anului 33 e.n. Dumnezeu a fost regele ceresc al naţiunii lui Israel (Ps. 147:19, 20). Insă el şi-a dat cuvîntul său infailibil că va fi rege peste întregul pămînt, adică peste oamenii tuturor naţiunilor. De aceea el a adresat tuturor popoarelor, prin profetul său de seamă Isaia următoarele încurajatoare cuvinte: „Casa mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele“ (Isaia 56:7).
4. Ce profeţie care este de o mare însemnătate pentru noi toţi a exprimat Dumnezeu încă în Eden şi la ce organ de guvernare s-a gîndit el aici?
4 Cu milenii în urmă, în grădina Eden, Dumnezeu a exprimat o profeţie care este de o mare însemnătate pentru noi toţi. Atunci Dumnezeu i-a spus marelui seducător al întregii omeniri: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Ea (sămînţa femeii) îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcîiul.“ (Gen. 3:15) Aceste cuvinte profetice indicau că aşa cum prin inducerea în eroare de care s-a făcut vinovat el, marele seducător i-a prejudiciat pe toţi urmaşii primei perechi umane, — tot aşa prin zdrobirea capului său de către „Sămînţa“ triumfătoare a „femeii“ lui Dumnezeu, toţi vor trage folos. Aceasta înseamnă, desigur, ceva bun pentru noi. Cînd Dumnezeu a vorbit despre faptul că adversarului îi va fi zdrobit capul, el a vorbit despre organul de guvernare care va fi instituit asupra întregii omeniri. Guvernul trebuie să fie de la Dumnezeu, prin Dumnezeu şi pentru toţi oamenii. Acest fapt ar trebui să ne transmită tuturor o dispoziţie de bucurie.
5. Cum a indicat cîntecul lui Moise şi cuvintele pe care le-a citat Pavel din el că proiectul lui Dumnezeu cu privire la viitor cuprindea mai mult decît doar pe Israel?
5 Este drept că Dumnezeu a guvernat o perioadă de timp ca rege ceresc peste naţiunea lui Israel, însă proiectul său iubitor cu privire la viitor cuprindea mai mult decît doar această mică naţiune. La patruzeci de ani după ce Dumnezeu devenise regele naţiunii lui Israel la Muntele Sinai din Arabia, profetul său Moise a cîntat în faţa israeliţilor un cîntec profetic care se încheia cu cuvintele: „Bucuraţi-vă naţiuni cu poporul său, căci el va răzbuna sîngele servilor săi, va aduce răzbunarea asupra adversarilor săi şi va face ispăşire pentru pămîntul poporului său“ (Deut. 32:43). Cu vreo 1 528 de ani mai tîrziu un bărbat care era un apostol al „veştii bune“ pentru popoarele necreştine, a scos în evidenţă aceste cuvinte ale lui Moise şi le-a citat în scrisoarea sa către creştinii romani. El a scris că „Cristos a devenit într-adevăr un slujitor al celor de sînt circumcişi în favoarea veridicităţii lui Dumnezeu; ca să confirme promisiunile pe care le-a făcut el strămoşilor săi şi ca naţiunile să–l poată glorifica pe Dumnezeu pentru îndurarea lui . . . Si el spune din nou: „Bucuraţi-vă naţiuni împreună cu poporul său““ (Romani 15:8–10).
6–8. (a) Cum a arătat Pavel că Dumnezeu gîndea în chip internaţionalist, fapt ce privea îndreptăţirea oamenilor ca urmare a credinţei? (b) De aceea ce fel de guvern a prevăzut Dumnezeu?
6 Scriitorul care a citat aceste cuvinte ale lui Moise era apostolul Pavel. El era un misionar umblat prin lume care avea intenţia ca în cele din urmă să ajungă chiar şi în Spania. El ştia ce făcuse Dumnezeu atunci — nu numai pentru iudeii care acceptaseră „vestea bună“ ci, într-o mult mai largă măsură pentru neiudeii necircumcişi, pentru păgînii care crezuseră în „vestea bună“. El ştia că Dumnezeu gîndea în chip internaţionalist. De aceea el a scris adunării din Roma, care era alcătuită din creştini proveniţi dintre iudei şi dintre păgîni, următoarele cuvinte:
7 „Sau este el Dumnezeu doar al iudeilor? Nu este el (Dumnezeu) şi al oamenilor dintre naţiuni? Da, şi al oamenilor dintre naţiuni, dacă într-adevăr Dumnezeu este unul care-i va declara pe cei circumcişi ca drepţi drept urmare a credinţei, iar pe oamenii necircumcişi ca drepţi prin intermediul credinţei lor“ (Romani 3:29, 30).
8 De aceea Dumnezeu nu are pentru timpul nostru un guvern naţional, ci un guvern mondial pentru oamenii tuturor naţiunilor.
„REGALITATEA FIULUI DRAGOSTEI (DUMNEZEULUI) LUI“
9. De ce Israelul natural nu are nici un drept juridic ereditar de a întemeia promisul guvern mondial?
9 Persoane care ştiu astăzi cum gîndeşte Dumnezeu, aşteaptă edificarea guvernului mondial atît de stringent necesar, prin care se vor binecuvînta toate familiile pămîntului, nu de la o naţiune sau de la o grupă de naţiuni şi nici de la Naţiunile Unite care au acum 149 de membri. Ele ştiu că Republica Israel nu are nici un drept juridic ereditar de a întemeia guvernul mondial prin care să fie binecuvîntate toate familiile pămîntului. Faptele arată că regalitatea lui Dumnezeu peste iudeii naturali circumcişi a încetat să mai existe în secolul întîi al erei noastre. Insă atunci Dumnezeu a făcut cu bunătate un demers necesar în legătură cu guvernul mondial. El a întemeiat o regalitate spirituală. Peste cine oare, dacă naţiunii lui Israel i-au fost luate prerogativele legate de regalitatea lui Dumnezeu? Si cine sînt supuşii pămînteşti ai acestei regalităţi spirituale?
10. Cum a denumit Pavel această regalitate, conform cu Coloseni 1:13 şi cînd a venit ea în existenţă?
10 Această regalitate a venit în existenţă în primul secol al erei noastre. Apostolul Pavel a atras în mod deosebit atenţia asupra acestui fapt în scrisoarea sa către adunarea creştină din Colose (Asia Mică, Turcia de azi). El a scris: „Mulţumind Tatălui care v-a făcut potriviţi pentru participarea voastră la muştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului şi ne-a transferat sub regalitatea Fiului iubirii lui, prin care avem eliberarea noastră prin răscumpărare, iertarea păcatelor noastre“ (Colos. 1:12–14). Dumnezeu a început atunci, în secolul întîi al erei noastre, să–i facă potriviţi pe aceşti credincioşi pentru proiectul său, deşi ei proveneau dintre naţiunile neiudaice. El le-a iertat păcatele.
11. Ce însemna în realitate pentru creştinii din Colose că Dumnezeu i-a eliberat de sub „autoritatea întunericului“?
11 Dumnezeu i-a făcut aşadar şi pe creştinii din Colose potriviţi să participe la muştenirea deosebită cu poporul sfinţilor care se aflau în lumină. Ei fuseseră sub „autoritatea întunericului“, adică sub autoritatea a tot ce reprezintă întuneric, de pildă ignoranţa cu privire la Iehova Dumnezeu sau înstrăinarea de el şi de dominaţia sa. Făcîndu-i pe aceşti credincioşi potriviţi pentru participarea la o lumină mai strălucitoare, Dumnezeu i-a „eliberat de sub autoritatea întunericului“. In felul acesta ei au devenit în realitate cei mai luminaţi oameni de pe pămînt, căci ei erau luminaţi acum de Dumnezeu. Ei nu se mai subordonau „stăpînitorilor mondiali ai acestui întuneric, puterilor spirituale rele din locurile cereşti“ (Efeseni 6:12). Dumnezeu luase măsuri „ca să li se deschidă ochii şi să–i determine să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu“ (Fapte 26:18).
12. Potrivit cuvintelor lui Pavel, cu ce era în corelaţie starea luminată a credincioşilor din secolul întîi?
12 In felul acesta credincioşii din secolul întîi au fost duşi într-un domeniu al luminii. Insă cu ce era în corelaţie starea lor luminată? Cu o regalitate. Cum aşa? Deoarece atunci cînd Dumnezeu i-a „eliberat de sub autoritatea întunericului“ în acelaşi timp i-a transferat „sub regalitatea Fiului iubirii sale“ (Col. 1:13). Acest Fiu este Isus Cristos.
13. Ce poziţie oficială a preluat atunci Isus, atît în ochii creştinilor din Colose cît şi în ochii duşmanilor lor?
13 Cînd apostolul Pavel şi-a scris scrisoarea sa către creştinii din Colose, Isus Cristos era prin urmare deja numit ca rege. Se spunea că el are deja un regat. Aşa înţelegea şi adunarea iluminată din Colose. Si aşa înţelegeau chiar şi duşmanii creştinilor. Ce le-a reproşat de pildă o gloată de mitocani creştinilor din Tesalonic? Pentru a-l aţîţa pe conducătorul oraşului împotriva lor, această gloată a strigat: „Aceşti oameni (adică apostolul Pavel şi tovarăşul său de activitate misionară), care au răsturnat pămîntul, sînt şi ei prezenţi eici . . . Si toţi aceştia acţionează împotriva dispoziţiilor Cezarului, spunînd că un altul ar fi rege, Isus“ (Fapte 17:6, 7).
14. Prin ce cuvinte i-a comparat Pavel pe cezarii Imperiului Roman şi pe alţi stăpînitori politici de atunci cu glorificatul Isus Cristos?
14 Pentru a arăta deosebirea între glorificatul Isus Cristos şi cezarii Imperiului Roman precum şi alţi domnitori politici ai pămîntului, apostolul Pavel l-a caracterizat pe nemuritorul domnitor Isus Cristos drept „Regele celor (muritori) care guvernează ca regi şi ca Domn al celor care domnesc ca domni, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii“ (1 Timotei 6:15, 16). In afară de această apostolul Pavel l-a comparat pe acest Fiu nemuritor al lui Dumnezeu, Isus Cristos, cu regele Melchisedec, care a trăit în secolul al douăzecilea dinaintea erei noastre şi a scris: „Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al Dumnezeului cel atotsuprem, care l-a întîmpinat pe Avraam cînd se reîntorcea de la măcelul regilor şi l-a binecuvîntat . . ., este mai întîi de toate, conform traducerii, „rege al dreptăţii“ şi este apoi şi rege al Salemului, adică „rege al păcii“ . . . fiind făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu . . . Si este încă cu mult mai clar că se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec . . ., căci se spune ca mărturie: ‘Tu eşti preot pentru totdeauna în felul lui Melchisedec’“ (Evr. 7:1–3, 15–17; Ps. 110:1–4).
15. Cînd a fost făcut Isus Cristos rege-preot asemenea lui Melchisedec?
15 Cînd a fost făcut Fiul lui Dumnezeu asemenea regelui-preot Melchisedec? Aceasta a fost la patruzeci de zile după învierea sa din morţi, cînd s-a înălţat la cer şi a apărut în prezenţa lui Dumnezeu cu valoarea jertfei sale umane perfecte, în folosul oamenilor eliberaţi, care în viitor aveau să fie supuşii lui.
16. Pentru ce ar putea avea unele persoane de pus întrebări cu privire la guvernarea lui Cristos?
16 Unele persoane au putea fi puţin încurcate acum şi ar putea spune: „Intotdeauna am crezut că Isus domneşte ca rege în ceruri abia de la sfîrşitul timpurilor naţiunilor în anul 1914. Cum de se spune atunci că el guvernează deja din anul înălţării sale la cer, din 33 e.n. (Fapte 1:1–11; 2:22–36; Evr 9:24; 10:12, 13)? In ce sens a fost el rege de atunci, şi peste cine a guvernat?“
REGALITATEA SPIRITUALA PESTE ISRAELUL SPIRITUAL
17. Peste cine n-a început Cristos să guverneze în anul 33 e.n.?
17 Glorificatul Isus Cristos n-a început să guverneze peste lume în anul 33 e.n. El n-a cooperat cu vreunul dintre guvernele lumeşti. El n-a început să domnească peste naţiuni, căci „timpurile stabilite ale naţiunilor“ s-au sfîrşit abia în anul 1914 (Luca 21:24).
18. De ce nu guverna Isus peste „lume“ cu toate că el începuse atunci să guverneze?
18 Cînd la Rusaliile anului 33 e.n. a fost vărsat spiritul sfînt al lui Dumnezeu, a apărut o nouă naţiune, un Israel spiritual (Gal. 6:15, 16; 1 Pet. 2:9, 10). Prin urmare atunci glorificatul Isus Cristos a început să guverneze peste Israelul spiritual, peste cei pe care Dumnezeu „i-a transferat sub regalitatea Fiului iubirii lui“ (Col. 1:13). Cu privire la această adunare de israeliţi spirituali, Isus Cristos a spus: „Ei nu sînt o parte a lumii, aşa cum nici eu nu sînt o parte a lumii“ (Ioan 17:14). Intrucît el a început să guverneze peste cei ce „nu erau o parte a lumii“, el nu guverna peste lume. El guverna peste supuşii săi, care, e adevărat, se aflau în lume, dar nu erau „o parte a lumii“.
19. Prin urmare, ce fel de regalitate era „regalitatea Fiului iubirii lui (Dumnezeu)“, şi cine erau supuşii săi?
19 Isus Cristos n-a fost niciodată un rege pămîntesc, omenesc. El este acum un rege ceresc, spiritual (Ioan 18:36). In Evrei 4:14 se spune despre el că „a străbătut cerurile“, iar conform cu 1 Petru 3:22: „El este la dreapta lui Dumnezeu, căci el s-a dus la cer; iar îngerii, autorităţile şi puterile i-au fost supuse lui.“ Dintre acestea făcea parte şi Israelul spiritual de pe pămînt. Prin urmare, regalitatea lui Cristos care există de la Rusaliile anului 33 este una spirituală. Bisericile cu atitudine lumească ale creştinătăţii, care se amestecă în politică, nu sînt o parte a ‘regalităţii Fiului iubirii lui (Dumnezeu)’. Ele sînt prieteni ai lumii (Iac 4:4).
20. Ce fel de regat trebuia să fie regatul lui Cristos de vreme ce supuşii săi trebuia să se afle într-o relaţie specială cu Dumnezeu?
20 De la început regalitatea lui Cristos a fost în mod necesar de natură spirituală, căci el domnea peste creştini consacraţi lui Dumnezeu şi botezaţi, care fuseseră născuţi de spiritul lui Dumnezeu ca fii spirituali ai lui Dumnezeu. Privitor la aceasta, Isus a spus fruntaşului iudeu Nicodim: „Dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă regatul lui Dumnezeu . . . Dacă nu se naşte cineva din apă şi din spirit, nu poate intra în regatul lui Dumnezeu. Ceea ce este născut din carne este carne, iar ceea ce este născut din spirit este spirit“ (Ioan 3:3, 5, 6).
21. De ce regalitatea lui Cristos nu era atunci o guvernare mondială?
21 Si apostolul Ioan a scris cu privire la credincioşii care l-au acceptat pe Isus drept Cristosul: „Insă la atîţia cîţi l-au primit el le-a dat autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, deoarece ei exercitau credinţă în numele său; şi ei n-au fost născuţi din singe, sau din voia cărnii sau din voia vreunui om, ci de la Dumnezeu“ (Ioan 1:12, 13). Din acest motiv se poate spune că după vărsarea spiritului lui Dumnezeu peste adunarea creştină din Ierusalim la Rusaliile anului 33 e.n. regalitatea lui Cristos a guvernat peste o clasă născută de spirit, peste israeliţii spirituali (Rom. 2:29). Ea n-a fost o guvernare mondială peste naţiuni pămînteşti.
22. Convorm cărui comunacat trebuia să participe Cristos la timpul fixat de Dumnezeu la guvernarea mondială?
22 Trebuie însă ca Isus Cristos să fie rege numai peste o adunare de discipoli născuţi de spirit? Trebuie ca toţi oamenii să „se nască din nou“ din spirit sau ca fii spirituali ai lui Dumnezeu pentru a fi supuşii săi pămînteşti? In felul acesta va deveni realitate guvernul mondial pentru întreaga omenire, şi anume printr-o convertire mondială înainte de începutul domniei de o mie de ani a lui Cristos? Nu! Si totuşi Isus Cristos va deveni rege peste întregul neam omenesc. Conform profeţiei din Apocalips 11:15, trebuie ca la timpul hotărît să se dea următorul comunicat în ceruri despre Dumnezeu Domnul: „Regalitatea lumii a devenit regalitatea Domnului nostru şi a Cristosului său, şi el va guverna ca rege pentru totdeauna şi veşnic.“
23. De ce l-a autorizat Dumnezeu pe Isus Cristos să participe la guvernarea mondială?
23 Prin aceasta se anunţă un guvern mondial. Cum ajunge oare Isus Cristos să participe la această guvernare mondială? Dumnezeu, Domnul recunoaşte dreptul Fiului său de a participa la o asemenea guvernare mondială. De ce? El l-a dat pe Fiul său ca să moară pentru întregul neam omenesc, şi acest Fiu a şi murit într-adevăr ca o jertfă umană perfectă şi a eliberat astfel întreaga familie umană. De aceea în Evrei 2:9 se spune că ‘prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu el a gustat moartea pentru toţi’. Tot aşa şi în 1 Timotei 2:5, 6 citim că Cristos Isus „s-a dat pe sine ca preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi.“
24. La ce timp stabilit de Dumnezeu voia Dumnezeu să–i dea Fiului său o parte în guvernul mondial?
24 Dumnezeu Domnul însă a ficat un timp hotărît în care să–i dea Fiului său gata de a se sacrifica o parte în guvernul mondial. Cînd avea să se întîmple lucrul acesta? La sfîrşitul timpurilor naţiunilor. Atunci avea să se încheie timpul în care Dumnezeu a permis ca naţiunile păgîne (inclusiv regii creştinătăţii) să domnească peste pămînt fără amestecul regalităţii lui Dumnezeu (Luca 21:24; Evr. 10:12, 13).
25. Ce lucru care era în corelaţie cu guvernul mondial care se apropie a avut Dumnezeu ocazia să facă în secolele intermediare?
25 In secolele intermediare Dumnezeu a avut ocazia să facă ceva ce se află într-o strînsă corelaţie cu guvernul mondial care se apropie. Ce anume? El i-a transferat pe discipolii adăugaţi ai lui Isus Cristos, care aveau aprobarea sa, „sub regalitatea (spirituală) a Fiului iubirii lui“ (Col. 1:13). El a făcut lucrul acesta conform voinţei sale divine, născîndu-i prin spiritul său (Iac. 1:18). Proiectul său este să aleagă 144 000 de persoane din omenire şi să le transfere în regatul spiritual al lui Cristos. Aceste 144 000 de persoane trebuie să rămînă credincioase în acest regat, în ciuda tuturor încercărilor, durităţilor şi persecuţiilor pe care le aduce lumea asupra lor. Ei trebuie să se dovedească drept discipoli născuţi de spirit, care rămîn credincioşi „chiar pînă la moarte“ (Apoc. 2:10; 7:4–8; 14:1–3).
[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]
Creştinii primului secol recunoşteau că Cristos guverna asupra lor, asupra Israelului spiritual, ca rege.