13. Cu cine îi compară Dumnezeu pe servii săi fideli? Pentru ce?

¹³ În Cuvîntul său, Dumnezeu compară pe servii săi fideli cu nişte războinici bine antrenaţi care se dovedesc vigilenţi, care şi-au îmbrăcat armura protectoare şi care sînt gata să asculte de ordinele conducătorului lor. Ei nu au nici o asemănare cu soldaţii nepăsători care dorm în cazarmă în ceasul de pericol. Pavel a scris: „Să nu dormim deci ca ceilalţi, ci să rămînem treji şi să ne păstrăm echilibrul. Căci cei care dorm, dorm noaptea, iar cei care se îmbată, se îmbată deobicei noaptea. Cît despre noi, care aparţinem zilei, să ne păstrăm echilibrul îmbrăcînd platoşa credinţei şi a iubirii şi să luăm drept coif speranţa salvării; căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mînie, ci pentru a dobîndi salvarea prin Domnul nostru Isus Cristos.“ — I Tesaloniceni 5:6–9.

14. Ce anume arată că Dumnezeu îi va informa pe servii săi aşa încît ei să poată îndeplini voinţa sa?

¹⁴ Creştinii au, de asemenea, convingerea fermă că Dumnezeu va continua să dea organizaţiei sale instrucţiuni la care ei trebuie să se conformeze ca să supravieţuiască. Lucrurile stau astfel întrucît profeţia inspirată de Dumnezeu din Apocalipsul, cap. 7 arată că „o mare mulţime pe care nu putea s-o numere nimeni, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile (...) [vine] din necazul cel mare,“ iar membrii săi intră în noua ordine în care „Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Apocalipsul 7:9, 14, 17). Dar de ce supravieţuieşte această „mare mulţime“? Pentru că membrii ei „îi servesc lui Dumnezeu printr-un serviciu sacru, zi şi noapte,“ iar Dumnezeu, în schimb, îşi întinde asupra lor „cortul său protector“ (Apocalipsul 7:15). Fiindcă sînt instruiţi în mod potrivit, ei ştiu cum să-i servească lui Dumnezeu într-un mod plăcut lui. Ei nu aşteaptă să vadă ce se va întîmpla. Ei ştiu că cel care „rămîne pentru totdeauna“ este acela care „îndeplineşte voinţa lui Dumnezeu.“ — I Ioan 2:17.

19. Tinînd cont de ceea ce ne rezervă viitorul apropiat, ‘ce fel de oameni ar trebui să fim noi’?

¹⁹ Este potrivit deci să spunem ca şi Petru: „Întrucît toate aceste lucruri trebuie să se dizolve astfel, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi în sfinte acte de conduită şi în fapte de devoţiune sfîntă“ (II Petru 3:11)! Noi trebuie să „continuăm să ne mîngîiem reciproc şi să ne zidim unii pe alţii“ şi „să urmărim totdeauna ce este bine unii pentru alţii“ (I Tesaloniceni 5:11, 15). „Într-adevăr, deci, cît timp dispunem de timp favorabil pentru aceasta, să facem binele faţă de toţi, dar mai ales faţă de cei care ne sînt înrudiţi în credinţă“ (Galateni 6:10). Pentru aceasta, fiţi treji şi păstraţi-vă echilibrul.’ — I Tesaloniceni 5:6.