Lupta pentru vestea bună în Tesalonic

Tesalonicul, cunoscut în prezent ca Thessaloniki sau Salonic, este un oraş-port înfloritor din nord-estul Greciei. Acest oraş a avut un rol important în istoria creştinilor din secolul I, în special în timpul activităţii misionare a lui Pavel, apostolul naţiunilor (FAPTELE 9:15; ROMANI 11:13).

ÎN JURUL anului 50 e.n., Pavel şi tovarăşul său de drum, Sila, au ajuns în Tesalonic. Era a doua călătorie misionară a lui Pavel, însă era prima oară când el şi Sila aveau ocazia să ducă vestea bună despre Cristos pe teritoriul de astăzi al Europei.

Când au sosit în Tesalonic, fără îndoială că Pavel şi Sila încă se gândeau la cele întâmplate în Filipi, cel mai important oraş din Macedonia, unde fuseseră bătuţi şi întemniţaţi. De fapt, Pavel le-a spus mai târziu tesalonicenilor că, atunci când i-a vizitat, le-a predicat „vestea bună a lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte“ (1 Tesaloniceni 2:1, 2). Urma să fie mai favorabilă situaţia în Tesalonic? Cum aveau să reacţioneze oamenii la mesajul lor? Avea predicarea să dea rezultate? Să aruncăm mai întâi o privire asupra acestui oraş antic.

Un oraş cu un trecut tumultuos

Chiar numele Tesalonic, ce provine din două cuvinte greceşti care înseamnă „tesalieni“ şi „victorie“, ne trimite cu gândul la confruntări şi lupte. Se crede că în 352 î.e.n., regele macedonean Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, a învins un trib din Tesalia, o regiune din centrul Greciei. Se spune că, în amintirea acelei victorii, el i-a dat uneia dintre fiicele sale numele Tesalonica. Mai târziu, aceasta s-a căsătorit cu Casandru, un succesor al lui Alexandru, fratele ei. În jurul anului 315 î.e.n., Casandru a construit un oraş în vestul Peninsulei Calcidice şi i-a dat numele soţiei lui. De-a lungul istoriei sale zbuciumate, Tesalonicul a fost scena multor conflicte.

Tesalonicul a fost totodată un oraş prosper şi unul dintre cele mai bune porturi naturale la Marea Egee. Pe vremea romanilor, oraşul era situat pe faimosul drum Via Egnatia. Ieşirea la mare şi reţeaua de drumuri îi confereau Tesalonicului o poziţie strategică. Din acest motiv, oraşul era una dintre porţile comerciale ale Imperiului Roman. De-a lungul timpului, datorită prosperităţii sale, Tesalonicul a fost râvnit de goţi, slavi, franci, veneţieni şi otomani. Unii dintre ei au cucerit acest oraş prin forţă şi vărsare de sânge. Dar să ne concentrăm acum asupra vizitei lui Pavel în Tesalonic şi să vedem cum a început lupta pentru vestea bună.

Pavel soseşte în Tesalonic

De obicei, când vizita prima oară un oraş, Pavel îi aborda mai întâi pe iudei, deoarece aceştia cunoşteau Scripturile. Astfel, el avea o bază pentru discuţie şi îi putea ajuta să înţeleagă vestea bună. Un erudit este de părere că acest obicei era probabil un indiciu al interesului manifestat de Pavel faţă de conaţionalii săi sau o încercare de a folosi discuţiile cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu ca punct de plecare pentru lucrarea sa în mijlocul naţiunilor (Faptele 17:2–4).

Astfel, când a sosit la Tesalonic, Pavel a intrat mai întâi în sinagogă, unde „a discutat cu [iudeii] din Scripturi. El a explicat şi a dovedit cu citate că Cristosul trebuia să sufere şi să se scoale din morţi. Şi a zis: «Acesta este Cristosul, acest Isus pe care vi-l vestesc»“ (Faptele 17:2, 3, 10).

Subiectul abordat de Pavel — rolul şi identitatea lui Mesia — era controversat. Ideea că Mesia a suferit şi a murit era contrară idealului iudeilor, care considerau că Mesia trebuia să fie un războinic victorios. Pentru a-i convinge pe iudei, Pavel „a discutat“, „a explicat“ şi „a dovedit cu citate“ din Scripturi.a Acestea sunt metode caracteristice unui învăţător eficient. Dar cum au reacţionat cei care îl ascultau pe Pavel în timp ce le împărtăşea aceste informaţii preţioase?

Rezultate frumoase, dar şi dificultăţi

Unii iudei şi mulţi prozeliţi greci, precum şi „multe dintre femeile de seamă“ au acceptat mesajul lui Pavel. Expresia „femei de seamă“ este cât se poate de potrivită, deoarece în Macedonia femeile se bucurau de o poziţie socială înaltă. Ele aveau funcţii publice, deţineau proprietăţi, se bucurau de unele drepturi şi se ocupau de afaceri. În onoarea lor chiar se ridicau monumente. Multe femei de rang înalt din Tesalonic au reacţionat favorabil la mesajul lui Pavel, aşa cum făcuse Lidia, o comerciantă din Filipi. Aceste femei proveneau probabil din familii de vază sau erau soţiile unor bărbaţi de seamă (Faptele 16:14, 15; 17:4).

Însă iudeii s-au umplut de invidie. Ei au luat „câţiva oameni răi dintre cei ce-şi pierdeau vremea prin piaţă, au format o gloată şi au provocat zarvă în oraş“ (Faptele 17:5). Ce fel de oameni erau aceştia? Un biblist i-a descris drept „depravaţi şi netrebnici“. El a adăugat: „Se pare că aceşti oameni nu erau cu adevărat interesaţi de mesajul lui Pavel; asemenea altor gloate, ei erau uşor de instigat şi gata oricând să comită acte de violenţă“.

Această gloată a „dat năvală în casa lui Iason [gazda lui Pavel şi a lui Sila] şi i-au căutat ca să-i scoată înaintea poporului“. Pentru că nu i-au găsit, au apelat la mai-marii oraşului. Astfel, „i-au târât pe Iason şi pe câţiva fraţi la conducătorii oraşului, strigând: «Oamenii aceştia care au răscolit pământul locuit sunt şi aici»“ (Faptele 17:5, 6).

Fiind capitala Macedoniei, Tesalonicul se bucura de o anumită autonomie. Conducerea era asigurată parţial de o adunare a poporului, sau un consiliu cetăţenesc, care se ocupa de chestiunile publice locale. „Conducătorii oraşului“, sau „politarhii“,b erau funcţionari de rang înalt, care aveau responsabilitatea de a menţine ordinea şi de a rezolva situaţiile ce ar fi putut duce la intervenţia romanilor şi la pierderea privilegiilor de care se bucura oraşul. De aceea, vestea că liniştea publică era ameninţată de aceşti oameni i-a îngrijorat pe conducătorii oraşului.

A urmat apoi o acuzaţie foarte gravă: „Oamenii aceştia se împotrivesc decretelor Cezarului, spunând că există un alt rege, Isus“ (Faptele 17:7). Potrivit teologului Albert Barnes, aceasta însemna „sediţiune şi răzvrătire“ împotriva împăratului, care „nu permitea ca numele unui [alt] rege să fie rostit în vreuna dintre provinciile romane, fără acordul lui“. De asemenea, faptul că Isus, despre care Pavel spunea că este Rege, fusese executat de autorităţile romane chiar pe baza acuzaţiei de sediţiune făcea ca învinuirea adusă lui Pavel să pară şi mai plauzibilă (Luca 23:2).

Conducătorii oraşului erau foarte agitaţi. Însă, pentru că nu existau dovezi solide, iar acuzaţii nu puteau fi găsiţi, „după ce au primit de la Iason şi de la ceilalţi suficientă garanţie i-au lăsat să plece“ (Faptele 17:8, 9). Această garanţie se poate referi la o cauţiune prin care Iason şi ceilalţi creştini dădeau asigurarea că Pavel avea să părăsească oraşul şi să nu se mai întoarcă pentru a cauza din nou tulburare. Când a spus că „Satan [i-a] stat în cale“ şi l-a împiedicat să se întoarcă în Tesalonic, Pavel făcea probabil aluzie la acest eveniment (1 Tesaloniceni 2:18).

Având în vedere situaţia apărută, la lăsarea întunericului, Pavel şi Sila au fost trimişi la Bereea. Lucrarea lui Pavel a avut şi acolo succes, însă lucrul acesta i-a înfuriat atât de tare pe împotrivitorii iudei din Tesalonic, încât au străbătut cei 80 de kilometri până la Bereea pentru a instiga mulţimile şi a înteţi focul opoziţiei. Nu a durat mult şi Pavel era din nou pe drum, îndreptându-se spre Atena. Dar lupta pentru vestea bună avea să continue (Faptele 17:10–14).

Lupta unei congregaţii nou-formate

Din fericire, în Tesalonic s-a format o congregaţie. Însă împotrivirea nu era singura problemă cu care creştinii de acolo aveau de luptat. Ei trăiau în mijlocul unor oameni păgâni şi imorali, iar lucrul acesta îl îngrijora pe Pavel. Cum aveau fraţii săi de credinţă să facă faţă acestei situaţii? (1 Tesaloniceni 2:17; 3:1, 2, 5)

Creştinii din Tesalonic ştiau că, întrucât nu mai participau la activităţile religioase şi sociale ale oraşului, foştii lor prieteni urmau să se supere şi să aibă resentimente faţă de ei (Ioan 17:14). De asemenea, în Tesalonic erau o mulţime de sanctuare ale unor zeităţi greceşti, cum ar fi Zeus, Artemis şi Apollo, precum şi ale unor zei egipteni. În plus, cultul împăratului era foarte răspândit, toţi cetăţenii fiind obligaţi să respecte ritualurile care aveau legătură cu acesta. Refuzul de a lua parte la ele putea fi considerat răzvrătire împotriva Romei.

Închinarea la idoli promova un mod de viaţă imoral. Cabirus, unul dintre zeii protectori ai oraşului Tesalonic, Dionysos şi Afrodita, precum şi zeiţa egipteană Isis, aveau ceva în comun: ceremoniile în cinstea lor erau marcate de orgii sexuale şi beţii. Concubinajul şi prostituţia se practicau pe scară largă. Fornicaţia nu era considerată un păcat. Oamenii din Tesalonic erau influenţaţi de cultura romană, în care, potrivit unui erudit, „cetăţenii puteau apela la serviciile multor bărbaţi şi femei al căror scop era să le satisfacă orice dorinţă; iar medicii spuneau că aceste dorinţe nu trebuiau reprimate“. Aşadar, înţelegem de ce i-a îndemnat Pavel pe creştini ‘să se abţină de la fornicaţie’, să nu umble după „pofte sexuale lacome“ şi să evite orice „necurăţie“ (1 Tesaloniceni 4:3–8).

Creştinii au câştigat lupta

Creştinii din Tesalonic au avut de dus o luptă grea pentru credinţă. Însă, în pofida împotrivirii, a dificultăţilor şi a faptului că trăiau în mijlocul unor oameni păgâni şi imorali, ei au fost lăudaţi de Pavel pentru ‘lucrarea lor fidelă’, pentru „truda“ şi „perseverenţa“ lor, precum şi pentru contribuţia lor la răspândirea veştii bune (1 Tesaloniceni 1:3, 8).

În 303 e.n., în Imperiul Roman a izbucnit o persecuţie aprigă împotriva celor care se declarau creştini. Unul dintre principalii instigatori a fost Caesar Galerius, care a locuit în Tesalonic şi a construit multe clădiri impunătoare. Ruinele unora dintre acestea pot fi văzute şi astăzi.

În prezent, Martorii lui Iehova din Salonic le predică semenilor lor, uneori chiar în faţa clădirilor construite de acel duşman înverşunat al creştinilor. Deşi în secolul al XX-lea au existat perioade când ei au predicat în pofida unor mari împotriviri, în Salonic există aproximativ 60 de congregaţii de Martori zeloşi. Eforturile lor arată că lupta pentru răspândirea veştii bune, începută cu multe secole în urmă, continuă cu succes şi în zilele noastre.

[Note de subsol]

[Harta de la pagina 18]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Via Egnatia

MACEDONIA

Filipi

Amfipoli

Tesalonic

Bereea

TESALIA

Marea Egee

ATENA

[Legenda fotografiilor de la paginile 20, 21]

Sus: Salonicul în prezent

Dedesubt: arcadă şi baie publică în stil roman în Agora

[Provenienţa fotografiilor]

Cele două imagini din partea stângă, jos: 16th Ephorate of Prehistoric and Classical Antiquities, copyright Hellenic Ministry of Culture and Tourism

[Legenda fotografiilor de la pagina 21]

Rotonda din apropierea Arcului lui Galerius; relief al lui Caesar Galerius; predicare în apropierea Arcului lui Galerius

[Provenienţa fotografiei]

Imaginea din mijloc: Thessalonica Archaeological Museum, copyright Hellenic Ministry of Culture and Tourism

[Provenienţa fotografiilor pagina 18]

Medalion: © Bibliothèque nationale de France; inscripţie pe piatră: Thessalonica Archaeological Museum, copyright Hellenic Ministry of Culture and Tourism