Potrivit Bibliei
Ce ar trebui să se facă dacă un ministru religios păcătuieşte?
CONDUITA greşită a conducătorilor religioşi atrage mai mult ca oricînd atenţia publică. Protestanţii au fost puşi în încurcătură din cauza conduitei scandaloase a predicatorilor TV. După ce a fost prins a doua oară în interval de trei ani cu o prostituată, un predicator TV şi-a informat discipolii că Dumnezeu îi spusese că conduita sa îl privea doar pe el.
Raportînd rezultatele unui studiu care a durat 25 de ani, revista Time a scris: „Un fost călugăr benedictin . . . estimează că jumătate din cei 53.000 de preoţi romano-catolici din Statele Unite şi-au încălcat jurămîntul de celibat“. De asemenea, o ştire din 1990 referitoare la unii preoţi canadieni condamnaţi de abuz sexual asupra copiilor spune: „Capii bisericeşti au ignorat, respins sau reacţionat în mod ineficient la plîngerile referitoare la abuzurile sexuale, chiar dacă acestea proveneau de la victime, enoriaşi, poliţişti, lucrători de la asistenţa socială şi alţi preoţi“.
„Pînă nu demult, comenta Time, preoţii care păcătuiau erau pur şi simplu mutaţi de la o parohie la alta.“ Dar acum, întrucît în Statele Unite victimele conduitei greşite a preoţilor au intentat procese judiciare şi au pretins despăgubiri în valoare totală de 300 de milioane de dolari, adesea preoţilor respectivi li se aplică un tratament de psihiatrie înainte de întoarcerea lor la datoria religioasă.
Ce ar trebui să se facă dacă un ministru religios, un preot sau un bătrîn păcătuieşte? Ce îndrumare oferă Biblia cu privire la tratarea unor astfel de cazuri de conduită greşită? Să examinăm două versete biblice fundamentale — Tit 1:7 şi 1 Timotei 3:2.
Trebuie să fie „liber de acuzaţie“
Biblia spune: „Trebuie ca un supraveghetor [„episcop“, BC] să fie liber de acuzaţie, ca administrator al lui Dumnezeu“ (Tit 1:7, NW). Pavel i-a dat această instrucţiune lui Tit cînd l-a însărcinat să facă numiri de bătrîni în congregaţiile din Creta. Dar ce voia să spună apostolul?
Expresia „liber de acuzaţie“ este traducerea cuvîntului grecesc a·nég·kle·tos. Comentînd cu privire la acest cuvînt, The New International Dictionary of New Testament Theology afirmă: „Anenklētos presupune o acuzaţie legală într-un tribunal şi implică un comportament ireproşabil, împotriva căruia nu poate fi adusă nici o acuzaţie“. Astfel, un bărbat trebuie să aibă o reputaţie bună înainte de a fi numit bătrîn; el nu putea avea o conduită reprobabilă sau să fie un subiect de acuză. Şi numai dacă rămînea liber de orice acuzaţie legitimă un bătrîn putea să rămînă în continuare în această funcţie. — Compară cu 1 Timotei 3:10.
Un bătrîn nu trebuie doar să dea directive în congregaţie, el trebuie totodată şi să slujească congregaţiei. El trebuie să-şi asume responsabilitatea de administrator. El este administratorul lui Dumnezeu; el păstoreşte oiţele lui Dumnezeu. Aşadar, el este răspunzător înainte de toate faţă de Proprietarul turmei, Iehova, şi apoi faţă de oamenii asupra cărora Dumnezeu i-a încredinţat responsabilitatea de a supraveghea. — 1 Petru 5:2, 3.
Trebuie să fie „ireproşabil“
Biblia spune: „Trebuie ca supraveghetorul [„episcopul“, BC] să fie ireproşabil“ (1 Timotei 3:2, NW). Termenul grecesc a·ne·pí·lem·ptos este redat prin „ireproşabil“ şi înseamnă literalmente „a nu putea fi prins“. Cu alte cuvinte, viaţa unui supraveghetor trebuie să fie liberă de orice lucru pe care un acuzator îl poate ‘prinde’ şi utiliza împotriva lui. Extinzînd înţelesul acestui termen grecesc, Theological Dictionary of the New Testament spune că un supraveghetor „nu poate fi atacat (nici chiar de necreştini) din cauza conduitei sale morale“.
Dumnezeu stabileşte norme înalte pentru cei care supraveghează poporul său şi predau Cuvîntul său. Iacov a spus cu privire la sine şi la alţi bătrîni: „Vom primi o judecată mai aspră“. Iar Isus a enunţat acest principiu fundamental: „Cui i s-a încredinţat mult, îi vor cere mai mult“. — Iacov 3:1; Luca 12:48.
De aceea, dacă un supraveghetor creştin păcătuieşte în mod grav, dar se căieşte, el ar putea rămîne un membru al congregaţiei, însă trebuie îndepărtat din funcţia sa de supraveghetor. El nu mai este ireproşabil. Ar putea trece ani pînă cînd să-şi restabilească o reputaţie excelentă, astfel încît să fie din nou liber de acuzaţie. Cazul său poate fi comparat cu cel al lui Şebna, administratorul lui Ezechia. Pentru conduita sa rea, Iehova l-a mustrat cu asprime: „Te voi izgoni din poziţia ta şi [Iehova, NW] te va smulge din locul tău“. Dar mai tîrziu, Şebna trebuie să-şi fi recîştigat reputaţia excelentă, deoarece citim că el era din nou în serviciul regelui în calitate de secretar. — Isaia 22:15–22; 36:3.
Dar dacă un ministru religios nu se căieşte?
Multe religii ale creştinătăţii au tolerat miniştri religioşi care practică păcatul. În 1459, cardinalul Rodrigo Borgia a devenit vicecancelar papal, cea mai înaltă funcţie administrativă în curia catolică. Pentru imoralitatea sa notorie, el a fost mustrat de Papa Pius al II-lea. Totuşi, deşi a fost tatăl a patru fii nelegitimi, în 1492 colegiul cardinalilor l-a ridicat la rangul de pontif! El şi-a continuat cariera sa scandaloasă sub numele de Papa Alexandru al VI-lea. Tolerarea unor miniştri religioşi nepenitenţi şi corupţi pe tot parcursul istoriei creştinătăţii a contribuit cu siguranţă la corupţia pe care o vedem astăzi în mijlocul ei. Ce trebuie să se facă, deci, dacă un ministru religios nu se căieşte?
Un ministru creştin care practică un păcat grav şi nu dă dovadă de penitenţă trebuie exclus din congregaţie. Apostolul Pavel a scris: „Să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că-şi zice «frate», este desfrînat, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nici să nu mîncaţi împreună . . . Înlăturaţi din mijlocul vostru pe răul acela!“ — 1 Corinteni 5:11–13.
O atitudine fermă protejează reputaţia congregaţiei şi o separă de cei care „mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc“. Modul în care o religie tratează problema unui ministru care păcătuieşte vă va ajuta să recunoaşteţi dacă acea religie este cu adevărat creştină. — Tit 1:16; Matei 7:15, 16.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]
Papa Alexandru al VI-lea
[Provenienţa ilustraţiei]
Alinari/Art Resource, N.Y.