Să înaintăm spre lumină

FARURILE maritime au salvat nenumărate vieţi omeneşti. Însă pentru un călător istovit lumina farului zărită în depărtare nu reprezintă doar un avertisment cu privire la bancurile de nisip periculoase, ci şi un indiciu că portul de destinaţie este aproape. Figurativ vorbind, şi creştinii de azi se apropie de sfârşitul unei lungi călătorii ce i-a purtat printr-o lume cufundată în întuneric spiritual şi plină de pericole. Omenirea în general — lumea înstrăinată de Dumnezeu — este asemănată în Biblie cu „marea agitată, când nu se poate linişti, ale cărei ape aruncă afară alge şi noroi“ (Isaia 57:20). Deşi slujitorii lui Dumnezeu trăiesc într-o astfel de lume, ei au perspectiva luminoasă a salvării. Aceasta este pentru ei ca o lumină demnă de încredere (Mica 7:8). Graţie lui Iehova şi Cuvântului său scris, „lumina străluceşte pentru cel drept şi bucuria pentru cei cu inima dreaptă“. — Psalmul 97:11.a

Totuşi, unii creştini s-au lăsat distraşi de anumite lucruri şi s-au îndepărtat de lumina lui Iehova. Astfel au suferit un naufragiu spiritual din cauza unor „stânci înşelătoare“ — materialismul, imoralitatea sau chiar apostazia. La fel ca în secolul I, şi unii creştini de azi „au naufragiat în ce priveşte credinţa“ (1 Timotei 1:19; 2 Petru 2:13–15, 20–22). Călătoria spre lumea nouă ar putea fi asemănată cu călătoria de întoarcere a marinarilor spre portul lor. Având în vedere că suntem atât de aproape de „port“, cât de tragic ar fi să pierdem favoarea lui Iehova!

Să evităm ‘naufragiul în ce priveşte credinţa’

În trecut, multe vase traversau cu bine oceanul, dar eşuau când se apropiau de port. Deseori, cea mai periculoasă parte a călătoriei era cea în care vasul se apropia de ţărm. În mod asemănător, pentru mulţi oameni, „zilele din urmă“ ale acestui sistem constituie cea mai periculoasă perioadă din istorie. Biblia le descrie pe bună dreptate ca zile cărora ‘cu greu li se face faţă’, acestea fiind dificile mai ales pentru creştinii dedicaţi. — 2 Timotei 3:1–5.

De ce sunt zilele din urmă atât de dificile? Deoarece Satan ştie că mai are doar „puţin timp“ ca să poarte război cu slujitorii lui Dumnezeu. Prin urmare, el şi-a intensificat atacul prin care, plin de cruzime, urmăreşte să le provoace naufragiu spiritual (Revelaţia 12:12, 17). Însă nu suntem lăsaţi fără îndrumare şi fără ajutor. Iehova continuă să fie un refugiu pentru cei ce ascultă de sfaturile sale (2 Samuel 22:31). El ne avertizează prin exemple care demască stratagemele pline de răutate ale lui Satan. Să analizăm două astfel de exemple, ce au legătură cu naţiunea Israel când se afla la graniţa Ţării Promise. — 1 Corinteni 10:11; 2 Corinteni 2:11.

La graniţa Ţării Promise

Sub conducerea lui Moise, poporul Israel a reuşit să iasă din Egipt. Nu după mult timp a ajuns la graniţa sudică a Ţării Promise. Moise a trimis 12 bărbaţi să spioneze ţara. Zece dintre ei, fiind lipsiţi de credinţă, s-au întors cu un raport negativ, spunând că Israelul nu avea să fie în stare să-i cucerească pe canaaniţi, deoarece aceştia aveau o „statură neobişnuit de mare“ şi erau războinici de temut. Ce efect au avut cuvintele lor asupra israeliţilor? Relatarea spune că au început să murmure împotriva lui Moise şi a lui Aaron, spunând: „De ce ne duce Iehova în ţara aceasta ca să cădem loviţi de sabie? Soţiile noastre şi copiii noştri vor ajunge de jaf. . . . Să numim o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!“ — Numerele 13:1, 2, 28–32; 14:1–4.

Gândiţi-vă! Acei israeliţi fuseseră martori la cele zece plăgi distrugătoare şi la miracolul inspirator de teamă de la Marea Roşie prin care Iehova umilise Egiptul, puterea mondială a vremii. Acum se aflau în pragul Ţării Promise şi nu trebuiau decât să înainteze spre ea, asemenea unui vas ce înaintează spre lumina care-i indică destinaţia. Cu toate acestea, israeliţii nu au crezut că Iehova putea învinge oraşele-stat din Canaan, care nu erau nici măcar unite şi a căror putere era nesemnificativă în comparaţie cu puterea Egiptului. Cât de mult trebuie să-l fi dezamăgit pe Dumnezeu reacţia israeliţilor lipsiţi de credinţă! La fel de dezamăgiţi trebuie să fi fost şi cei doi spioni curajoşi, Iosua şi Caleb, care considerau că locuitorii Canaanului erau ca „pâinea pentru [Israel]“! Iosua şi Caleb cunoşteau foarte bine situaţia, deoarece străbătuseră Canaanul. Este adevărat, întrucât poporul nu a mai intrat în Ţara Promisă, Iosua şi Caleb au fost nevoiţi să rămână şi ei în pustiu zeci de ani. Însă, spre deosebire de israeliţii lipsiţi de credinţă, ei nu au murit în pustiu. Dimpotrivă, Iosua şi Caleb au condus noua generaţie de israeliţi din pustiu în Ţara Promisă (Numerele 14:9, 30). Aflându-se pentru a doua oară la graniţa Ţării Promise, israeliţii urmau să se confrunte cu o altă încercare. Cum aveau ei să reacţioneze?

Balac, regele Moabului, a încercat să blesteme poporul Israel prin intermediul lui Balaam, un profet fals. Însă Iehova le-a zădărnicit planul determinându-l pe Balaam să rostească binecuvântări, în loc de blesteme (Numerele 22:1–7; 24:10). Totuşi Balaam n-a vrut să renunţe şi a pus la cale alt plan perfid: să-i facă pe slujitorii lui Iehova să piardă favoarea divină şi astfel să nu mai poată primi ţara ca moştenire. Cum avea să-şi realizeze planul? Atrăgându-i pe israeliţi în capcana imoralităţii şi a închinării la Baal. Deşi poporul lui Iehova în ansamblu nu a căzut în această capcană, planul lui Balaam a avut succes în cazul a 24.000 de israeliţi. Aceştia au avut relaţii imorale cu femei moabite şi s-au închinat lui Baal-Peor. — Numerele 25:1–9.

Gândiţi-vă că mulţi dintre acei israeliţi văzuseră cum Iehova i-a condus cu bine prin „pustiul acela mare şi înfricoşător“ (Deuteronomul 1:19). Şi acum, când erau pe punctul de a-şi primi moştenirea, 24.000 de slujitori ai lui Dumnezeu au cedat dorinţelor carnale şi au murit de mâna lui Iehova! Exemplul lor negativ constituie un avertisment pentru slujitorii de azi ai lui Dumnezeu, care urmează să primească o moştenire net superioară.

Satan face un ultim efort pentru a-i împiedica pe slujitorii din prezent ai lui Iehova să-şi primească răsplata. Însă pentru aceasta, el nu are nevoie de noi stratageme. Folosind o stratagemă care ne aminteşte de cele întâmplate israeliţilor când s-au aflat prima oară la graniţa Ţării Promise, Satan încearcă deseori să semene în inimă frica şi îndoiala prin ameninţări, persecuţii sau batjocuri. Unii creştini au cedat în faţa acestor intimidări (Matei 13:20, 21). O altă metodă cu care Satan a avut succes de-a lungul timpului este aceea de a-i corupe pe slujitorii lui Dumnezeu din punct de vedere moral. Au fost situaţii când unele persoane care s-au infiltrat în congregaţia creştină au încercat să-i corupă pe cei slabi spiritualiceşte, care nu umblau în lumina divină cu deplină încredere. — Iuda 8, 12–16.

Pentru persoanele mature şi vigilente din punct de vedere spiritual, decăderea morală rapidă a lumii constituie o dovadă clară a disperării lui Satan. Da, Satan ştie că în curând nu se va mai putea atinge de slujitorii loiali ai lui Dumnezeu. De aceea, este foarte important ca acum să ne păstrăm vigilenţa spirituală pentru a nu fi înşelaţi de Satan.

Ce ne ajută să ne păstrăm vigilenţa spirituală

Apostolul Petru a comparat cuvântul profetic al lui Dumnezeu cu ‘o lampă care străluceşte într-un loc întunecos’, deoarece îi ajută pe creştini să vadă cum se împlineşte scopul lui Dumnezeu (2 Petru 1:19–21). Cei ce cultivă iubire pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi continuă să se lase îndrumaţi de el vor vedea cum Iehova le va netezi cărările (Proverbele 3:5, 6). Având o speranţă sigură, cei recunoscători vor „striga de bucurie datorită stării bune a inimii lor“, pe când cei care nu-l cunosc pe Iehova sau care părăsesc calea divină vor simţi în cele din urmă ‘durere a inimii’ şi vor avea ‘spiritul prăbuşit’ (Isaia 65:13, 14). Aşadar, printr-un studiu sârguincios al Bibliei şi prin aplicarea lucrurilor învăţate ne putem păstra privirea aţintită asupra speranţei noastre sigure, nu asupra plăcerilor efemere ale actualului sistem.

Un rol vital în păstrarea vigilenţei spirituale îl are şi rugăciunea. Vorbind despre sfârşitul prezentului sistem, Isus a spus: „Rămâneţi treji, făcând tot timpul implorări, ca să reuşiţi să scăpaţi de toate aceste lucruri care trebuie să se întâmple şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului!“ (Luca 21:34–36). Să remarcăm faptul că Isus a folosit cuvântul ‘implorare’, care înseamnă o rugăciune fierbinte. Isus ştia că în aceste timpuri critice avea să fie în joc perspectiva vieţii veşnice. Reflectă rugăciunile tale dorinţa fierbinte de a rămâne treaz din punct de vedere spiritual?

Să nu uităm că ultima parte a călătoriei noastre spre lumea nouă ar putea fi cea mai periculoasă. De aceea, este foarte important să urmărim mereu lumina care ne conduce la viaţă.

Să fim atenţi la luminile înşelătoare

Pe vremea când se naviga cu corăbii, un pericol deosebit îl constituiau răufăcătorii care profitau de nopţile fără lună, deoarece atunci marinarii nu puteau vedea ţărmul. Aceşti răufăcători puneau lumini de-a lungul unor ţărmuri periculoase pentru a-l induce în eroare pe căpitan şi a-l face să schimbe direcţia corabiei. Consecinţele puteau fi grave: corabia eşua, era jefuită, iar marinarii îşi puteau pierde viaţa.

În mod asemănător, Satan, care se preface într-un „înger de lumină“, vrea să-i jefuiască pe slujitorii lui Dumnezeu de prietenia lor cu El. Diavolul se poate folosi de „apostoli falşi“ şi de „slujitori ai dreptăţii“ apostaţi pentru a-i induce în eroare pe cei ce nu sunt vigilenţi (2 Corinteni 11:13–15). Însă, aşa cum un căpitan şi echipajul său care aveau experienţă şi erau vigilenţi nu puteau fi înşelaţi de luminile puse de răufăcători, creştinii „care, prin folosire, şi-au exersat capacitatea de înţelegere ca să deosebească binele şi răul“ nu sunt induşi în eroare de cei ce promovează învăţături false şi filosofii dăunătoare. — Evrei 5:14; Revelaţia 2:2.

Marinarii aveau o listă cu farurile pe care urmau să le întâlnească pe ruta lor. Această listă conţinea caracteristicile fiecărui far, inclusiv semnalul lui specific. The World Book Encyclopedia afirmă: „Marinarii îşi dau seama ce far au în faţă observând caracteristicile acestuia şi consultând lista cu faruri. Astfel, ei pot determina coordonatele locului în care se află“. În mod similar, Cuvântul lui Dumnezeu îi ajută pe oamenii sinceri să identifice închinarea adevărată şi pe cei care o practică, mai ales în aceste zile din urmă când Iehova a înălţat-o cu mult deasupra religiei false (Isaia 2:2, 3; Maleahi 3:18). Descriind contrastul izbitor dintre închinarea adevărată şi cea falsă, Biblia spune în Isaia 60:2, 3: „Întunericul va acoperi pământul şi bezna adâncă popoarele, dar Iehova va străluci peste tine şi gloria sa se va vedea peste tine. Naţiunile vor veni la lumina ta şi regii la scânteierile strălucirii tale“.

Întrucât milioane de oameni din toate naţiunile se lasă permanent îndrumaţi de lumina lui Iehova, credinţa lor nu va eşua în această ultimă parte a călătoriei. Dimpotrivă, ei vor traversa cu bine ultimele zile ale acestui sistem, ajungând în portul liniştit al lumii noi.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Asemenea marinarilor, creştinii au grijă să nu fie induşi în eroare de luminile înşelătoare