Rămîi răbdător

„Eu voi privi spre Iehova în mod continuu. Eu voi vesti o comportare de aşteptare faţă de Dumnezeul mîntuirii mele. Dumnezeul meu mă va asculta“. (Mica 7:7)

 1 Ce efect are răbdarea lui Iehova?

RABDAREA aduce de fapt mult cîştig. Răbdarea lui Dumnezeu a realizat că oamenii au primit ocazia minunată de a deveni servii săi recunoscuţi şi în cele din urmă de a obţine viaţă veşnică (Ioan 17:3; 2 Pet. 3:9; 1 Tim. 2:3, 4). Ea le-a dat posibilitate să cunoască cerinţele sale şi să înceapă a se adapta lor. Mulţi au făcut aceasta. Viaţa lor a obţinut prin aceasta un scop şi a fost scutită de dezamăgirile şi greutăţile oamenilor, care nu acordă nici o atenţie normelor drepte ale lui Dumnezeu.

 2 In ce măsură merită pentru noi ca să avem răbdare faţă de alţii?

² De asemenea, pentru noi oamenii merită să exercităm răbdare. Cel răbdător nu se lasă aşa de uşor scos din fire şi probabil este mai puţin în primejdie de a proceda pripit. El păstrează o conştiinţă bună şi evită gîlceava şi cearta inutilă. Aceasta este de asemenea avantajos pentru sănătate. Un proverb biblic sună: „O inimă calmă este viaţa organismului carnal“ (Prov. 14:30). Răbdarea şi calmul — chiar şi în condiţii adverse — contribuie la sănătatea întregului corp. Excitaţii permanente şi multă supărare sînt, dimpotrivă, ca o boală care slăbeşte organismul omenesc. Dacă cineva se gîndeşte cît de mult avantaj aduce cu sine răbdarea, ar trebui să ne străduim să descoperim această însuşire excelentă.

 3 Pentru ce ar trebui ca noi să ne simţim obligaţi să avem răbdare faţă de alţii?

³ Există însă încă un alt motiv bun de a fi răbdător: Noi trebuie să privim aceasta ca o îndatorire. Pentru ce? Pentru că Isus Cristos a stabilit principiul: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, ar trebui de asemenea să le faceţi şi voi lor“ (Mat. 7:12). N-am dori ca cineva să fie răbdător cu noi? Noi apreciem dacă alţii ne ascultă cu răbdare, dacă noi avem ceva important de spus. Noi sîntem, de asemenea, bucuroşi să fim împreună cu oameni, care ne explică cu răbdare ceva, ceea ce noi nu înţelegem. Este mult mai uşor a fi încurajat de oameni care sînt gata să treacă cu vederea micile noastre greşeli şi să ne suporte cu răbdare în ciuda slăbiciunilor noastre, care mereu apar. N-ar trebui aşadar în această privinţă să voim a fi de asemenea răbdători?

 4 Inainte de toate din ce motiv ar trebui să ne străduim să fim răbdători?

⁴ Totuşi motivul cel mai convingător pentru străduinţele noastre de a exercita răbdare, ar trebui să fie dorinţa noastră de a plăcea lui Iehova Dumnezeu. El este răbdător şi noi sîntem invitaţi să–l imităm. Biblia ne îndeamnă prin cuvintele: „Fiţi imitatori ai lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi“ (Efes. 5:1). Ce ne ajută însă să oglindim răbdarea lui Dumnezeu în măsură şi mai mare?

A RECUNOASTE PRIMEJDIA NERABDARII

 5 Cu ce trăsătură de caracter neplăcută este adusă în legătură nerăbdarea în Ecl. 7:8 şi cum s-ar putea arăta aceasta?

⁵ N-ar trebui să luăm uşor nerăbdarea nefolositoare. Biblia spune: „Mai bine este de cel răbdător, decît de cel cu spirit îngîmfat. Nu te grăbi în spiritul tău să te ofensezi, căci ofensa locuieşte în sînul celor fără minte“ (Ecl. 7:8, 9). Eici este confruntat cel răbdător cu cel îngîmfat sau mîndru. Cel mîndru ar putea să se gîndească: „Ar trebui să preiau eu mînia şi enervările pe care le cauzează alţii prin lipsa lor de raţiune, pur şi simplu în tăcere? Cine sînt au deci în ochii lor?“ Cel îngîmfat concepe de asemenea repede totul personal şi este furios cu privire la fiecare care ar dori să–l corecteze. El nutreşte mînie ascunsă, o atîrnă în acelaşi timp în „sînul său“.

 6 Pentru ce se poate spune că un om îngîmfat, nerăbdător ar fi de asemenea „fără minte“?

⁶ Un astfel de om este în realitate „fără minte“. Inclinarea sa de a se jigni şi ofensa repede îl determină la vorbiri şi fapte necugetate, şi aceasta poate să aibă efect nefavorabil pentru el şi pentru ceilalţi. De asemenea el nu se vede pe sine însuşi în adevărata lumină. Nu în zadar a scris Pavel cuvintele de îndemn în Romani 12:3: „Eu spun fiecăruia care se găseşte printre voi, să nu se gîndească mai presus despre sine însuşi decît este necesar, ci în aşa fel să se gîndească încît să fie cu minte sănătoasă“. Pe mai departe primejduieşte pe cineva, care permite ca îngîmfarea şi nerăbdarea să pună stăpînire pe sine, relaţia sa cu Iehova Dumnezeu. Cum aşa? Deoarece ‘Dumnezeu se împotriveşte celor mîndri, dar celor smeriţi le dă bunătatea nemeritată’ (1 Pet. 5:5).

 7 Este nerăbdarea în fiecare caz datorită mîndriei? Motivează-ţi răspunsul.

⁷ Natural, nerăbdarea nu se datorează în fiecare caz mîndriei. Presupunînd că o familie este invitată la prieteni la masă şi trebuie să fie acolo la timpul hotărît. Tata şi mama sînt destul de devreme gata pentru plecare, pentru a nu trebui să se obosească peste măsură. Fiica, dimpotrivă, îşi pierde vremea cu nimicuri, deoarece ea fie că nu are plăcere să meargă cu ei, fie că din alte motive oarecare n-ar dori să meargă. Părinţii o grăbesc poate pentru ca să nu ajungă prea tîrziu. Nerăbdarea pe care o trădează tonul lor nu are nimic de-a face cu mîndria. Ei se enervează poate, pur şi simplu, din cauza lipsei de consideraţie a fiicei lor sau se tem, că ar putea să supere pe gazdă prin faptul că ar ajunge prea tîrziu. Noi vedem din aceasta că noi de asemenea n-ar trebui să facem nimic, ceea ce ar putea da ocazie îndreptăţită de a pierde răbdarea din cauza noastră. De asemenea, în acest caz se potriveşte principiul: „Ceea ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Luca 6:31).

 8 Ce învăţăm noi din 1 Samuel 13:3–14 despre primejdia nerăbdării?

⁸ S-ar putea întîmpla aşadar ca să avem motiv justificat de a deveni nerăbdători. Noi ar trebui să ne gîndim că nerăbdarea, care se datorează mîndriei sau care ne determină să procedăm necugetat, este primejdioasă. Ce urmări poate să aibă ea, dacă cineva nu-şi stăpîneşte nerăbdarea sa, vedem de exemplu la regele Saul. Cînd fiul său Ionatan bătuse garnizoana filistenilor din Ghibea, filistenii s-au adunat într-o mare oştire pentru a da un contraatac, ei au tăbărît la Micmaş. In timpul acesta Saul a aşteptat la Ghilgal, în valea Iordanului pe profetul Samuil. Intrucît profetul n-a sosit la timpul aşteptat, Saul a devenit nerăbdător. El se temea că filistenii puteau să–l atace înainte de a fi adusă jertfa de ardere de tot şi astfel să se fi asigurat de ajutorul lui Iehova. Deoarece, mulţi bărbaţi îl părăsiseră deja, el se temea mai departe că printr-o întîrziere în continuare, întreaga armată ar fi putut dezerta. De aceea, el a cedat nerăbdării sale şi s-a apucat în mod îndrazneţ să aducă jertfă, cu toate că Iehova îi poruncise prin Samuel să aştepte. Scurt timp după aceea a sosit Samuel (1 Sam. 13:3–12). Această faptă necugetată avea urmări grave. Samuel a spus lui Saul: „Tu ai procedat ca un nebun. Tu n-ai ţinut porunca lui Iehova, Dumnezeul tău, pe care el ţi-a poruncit-o, căci dacă ai fi ţinut-o, Iehova ar fi întărit împărăţia ta peste Israel pentru timp nedefinit. Si acum împărăţia ta nu va avea stabilitate“ (1 Sam. 13:14). Să ne imaginăm! Nerăbdarea lui Saul care a dus la această faptă păcătoasă era un motiv principal din care cauză Iehova a retras dreptul la împărăţie urmaşilor săi. Noi ar trebui aşadar să nu subapreciem urmările, pe care le poate avea pentru noi nerăbdarea nejustificată.

A INVATA DE LA IEHOVA

 9 (a) Cum arată Isus prin pilda să despre cei doi sclavi datornici că între iertare şi răbdare există o relaţie? (b) Ce nu putem aştepta de la Iehova, dacă nu avem nici o răbdare faţă de fraţii noştri şi sîntem nemilostivi faţă de ei?

⁹ A fi răbdător include, de asemenea, dispoziţia din partea noastră de a ierta altora care au păcătuit împotriva noastră. O considerare mai de aproape a dispoziţiei lui Iehova de a ierta ne poate ajuta foarte mult să avem răbdare faţă de semenii noştri. O pildă a lui Isus Cristos arată aceasta foarte clar. Apostolul Petru a pus întrebarea: „Doamne, de cîte ori ar trebui să–i iert fratelui meu care a păcătuit împotriva mea? Pînă de şapte ori?“ Isus i-a răspuns: „Eu îţi spun: Nu pînă de şapte ori, ci pînă de 77 de ori.“ Apoi el a istorisit pilda celor doi sclavi. Unul din cei doi datora regelui 60 milioane de dinari. Cînd acest sclav trebuia să plătească datoria, a spus cu stăruinţă: „Ai răbdare faţă de mine şi am să-ţi plătesc totul.“ Mişcat de compătimire, regele i-a iertat întreaga datorie. După aceea acest sclav s-a dus la unul din colegii săi sclavi şi i-a cerut să–i plătească datoria de 100 dinari, pe care el datora. Acest sclav s-a rugat de el cu cuvintele: „Ai răbdare cu mine şi am să-ţi plătesc.“ Totuşi sclavul căruia i se iertase o datorie mult mai mare nu era dispus să rabde. El a aruncat la închisoare pe colegul său sclav. Cînd a aflat regele aceasta a chemat la el pe un altul şi a lăsat ca sclavul nerăbdător şi nemilos să fie aruncat la închisoare. Isus a aplicat această pildă cu cuvintele: „In mod asemănător va proceda şi Tatăl meu ceresc cu voi dacă nu iertaţi fiecare fratelui vostru din toată inima voastră“ (Mat. 18:21–35).

10 Cum ar trebui să considerăm greşelile fraţilor noştri, în comparaţie cu datoria pentru păcat, pe care Iehova Dumnezeu ne-a iertat-o?

¹⁰ In comparaţie cu marea datorie pentru păcat, pe care Iehova Dumnezeu a iertat-o pe baza jertfei Fiului său, fiecare păcat pe care un frate creştin l-ar putea comite contra noastră, este într-adevăr neînsemnat. Cu de drept am voit noi să pierdem răbdarea aşadar — dacă el se căieşte pentru el sau să dorim ca el să plătească pentru ceea ce a făcut faţă de noi?

11 (a) La ce era Iehova gata, pentru a procura baza pentru iertarea păcatelor? (Rom. 5:6–8) (b) Cum ar trebui să ne atingă exemplul, pe care ni l-a dat dumnezeu prin procurarea unei jertfe pentru ispăşire? (1 Ioan 4:11)

¹¹ Noi n-ar trebui de asemenea să uităm că Iehova Dumnezeu a adus o jertfă mare, pentru a procura baza pentru iertarea păcatelor. El a iubit cordial pe Fiul său. Isus Cristos însuşi a spus: „Tatăl are afecţiune pentru Fiul“ (Ioan 5:20). Cu toate că cel Prea Inalt era gata să dea pe acesta în favoarea lumii oamenilor ca o „jertfă de ispăşire“ pentru păcatele noastre (Ioan 3:16; 1 Ioan 2:2). Nici un om n-a jertfit vreodată atît de mult pentru a crea o bază pentru restatornicirea bunelor relaţii cu cineva, care a păcătuit împotriva lui. Iehova ne-a dat într-adevăr un exemplu excelent prin ceea ce noi ar trebui să ne simţim îndemnaţi de a avea răbdare faţă de aceia care ar putea păcătui împotriva noastră.

ATITUDINEA CORECTA UNUL FATA DE ALTUL

12 (a) Ce învăţătură putem să tragem cu referire la fraţii noştri din Rom. 12:4–8 şi 1 Corinteni 12:14–26 şi cum poate aceasta să ne ajute să avem răbdare faţă de ei? (b) In ce măsură ne poate ajuta sfatul din Filip. 2:3 să exercităm răbdare?

¹² De asemenea atitudinea corectă unul faţă de altul ne ajută să exercităm răbdare. Noi trebuie să avem în vedere că atît oamenii, cît şi relaţiile persoanelor individuale sînt diferite. Unii înţeleg exemplul încet, în timp ce alţii cuprind foarte repede cu mintea instrucţiuni amănunţite. Aceasta nu înseamnă însă că un om mai încet sau ceva mai incomod ar fi mai puţin valoros. El ar putea fi pentru aceasta mai bun, mai amabil şi mai respectuos. Noi facem aşadar bine, ca să vedem pe oameni ca întreg. Apostolul Pavel a dat filipenilor sfatul foarte potrivit: „Socotiţi pe alţii mai presus decît pe voi înşivă“ (Filip. 2:3). Nici un om imperfect nu are toate însuşirile de dorit. Cine este smerit, vede fără multă vorbă că alţii, în domeniile în care el este slab, sînt deosebit de tari şi că de asemenea răbdarea lor poate fi pusă adesea la probă.

13 Ce dovedeşte că Isus avea răbdare faţă de apostolii săi?

¹³ Isus Cristos a lăsat clar să se recunoască ce atitudine ar trebui să aibă cineva faţă de alţii. El a suportat cu răbdare certurile pentru rang ale apostolilor săi şi cu puterea de înţelegere defectuoasă a lor. El nu s-a mîniat niciodată pe ei. In loc de aceasta, el le-a ilustrat, cu ajutorul exemplelor, ceea ce el voia să îi înveţe (Marcu 9:33–37; Ioan 13:5–17). Noi nu citim nicăieri faptul că Isus Cristos ar fi criticat cu asprime vreodată pe tovarăşii săi. Cît de bine ar fi aşadar a imita exemplul său perfect!

A FI GATA A ASTEPTA

14 Pentru ce pot unii fraţi care se străduiesc după răspundere în adunare să devină nerăbdători?

¹⁴ Răbdarea noastră însă nu este pusă la probă numai prin slăbiciunile şi greşelile semenilor noştri. Adesea cînd este vorba de asemenea de ceva ce ne dorim nouă putem să aşteptăm. Sîntem noi nerăbdători, cînd dorim să avem totul imediat sau sîntem gata să aşteptăm cu răbdare pînă la timpul dat? Poate tu eşti un frate în adunarea creştină şi ai dori cu plăcere să devii serv auxiliar. Iţi vine greu să aştepţi pînă „eşti verificat“ în ceea ce priveşte capacitatea ta? (1 Tim. 3:10) Poate eşti însă deja de aproximativ un an ca serv auxiliar. Gîndeşti tu că ar fi acum timpul ca să fii recomandat ca bătrîn? Sau eşti gata să aştepţi şi să foloseşti bine timpul tău în perioada aceasta de aşteptare pentru a cîştiga o cunoştinţă temeinică şi o înţelegere mai bună a Cuvîntului lui Dumnezeu, da te dovedeşti de asemenea gata de a ajuta, de încredere, plin de respect şi pe deplin devotat serviciului lui Iehova?

15 (a) Pentru ce ar trebui cineva care se străduieşte să fie încredinţat cu răspundere să-şi facă o autoverificare cumpătată cu îndatoririle de serviciu? (Iac. 3:1, 2) (b) Ce ar putea să se întrebe un frate care ar dori să ia parte la păstorirea oilor?

¹⁵ Este cu siguranţă demn de laudă dacă fraţii „se străduiesc“ după răspundere mai mare. Apostolul Pavel a scris: „Acest cuvînt este de încredere. Dacă cineva se străduieşte după funcţia unui supraveghetor, el doreşte un lucru excelent“ (1 Tim. 3:1). Răspunderea mai mare aduce însă cu sine de asemenea îndatoriri mai mari. Isus Cristos a stabilit regula: „Cine este pus peste multe, de la acela se cere mai mult ca de obicei“. (Luca 12:48.) Dacă te străduieşti aşadar după o răspundere mai mare, ar trebui să te întrebi în primul rînd, dacă tu prin modul tău de viaţă în calitate de creştin nu dai un exemplu care la o cercetare apropiată de alţi membri ai adunării să fi socotit ca îndoielnic. Ai putea de asemenea să te întrebi: Aş dori eu să servesc într-adevăr pe fraţii mei? Dispun eu de înţelepciunea şi punctul de vedere divin de a judeca lucruri, la care este vorba de viaţa oamenilor? Aş putea eu să dau sfaturi scripturale rezonabile care ar ajuta pe alţii să-şi rezolve problemele lor personale şi ale familiei lor? Mă consideră pe mine alţii pe baza experienţei mele de viaţă creştină într-adevăr ca pe un „bărbat bătrîn“? O astfel de autoverificare cumpătată ar putea să ajute să suprimi orice înclinaţie spre nerăbdare. Ea ar putea să-ţi aducă înaintea ochilor nevoia de a aştepta cu răbdare pînă cînd vei fi aşa de departe, încît să poţi servi într-adevăr bine pe fraţii tăi.

16 In ce măsură cuvintele lui Pavel din 1 Timotei 5:22, 24, 25 pot să ajute unui frate să aştepte cu răbdare şi cu smerenie pînă cînd alţii pot vedea că el este potrivit pentru sarcini de răspundere mai mari?

¹⁶ Ai putea să devii conştient prin aceasta de asemenea de răspunderea grea care se reazimă asupra bătrînilor, pe care fraţii îi recomandă pentru serviciul unui supraveghetor. Apostolul Pavel a dat lui Timotei sfatul: „Nu pune niciodată mîinile cu grabă peste cineva; de asemenea să nu iei parte la păcatele altora; păstrează–te pe tine însuţi cast“ (1 Tim. 5:22). Dacă Timotei n-ar fi fost convins că numitul frate corespundea într-adevăr condiţiilor biblice, atunci el ar fi fost răspunzător într-o anumită măsură dacă respectivul s-ar fi făcut vinovat cu ceva. Aşa este şi astăzi. Pentru ce să nu aşteptăm aşadar cu smerenie şi răbdare, pînă cînd alţii văd faptele tale excelente? Gîndeşte-te la faptul că aşa cum faptele rele în cele din urmă ies la lumină, de asemenea, faptele excelente nu pot rămîne ascunse. Apostolul Pavel a indicat lui Timotei acest sfat cînd a scris: „Păcatele unor oameni sînt evident făcute de cunoscut şi merg direct la judecată, ale altor oameni însă păcatele de asemenea sînt făcute de cunoscut public mai tîrziu. Tot aşa şi faptele excelente făcute de cunoscut public şi acelea ale altora nu pot rămîne ascunse“ (1 Tim. 5:24, 25).

17 Ce atitudine pe care a avut-o profetul Mica ar trebui să o dezvoltăm noi şi în ce relaţie de viaţă ar trebui să fim răbdători?

¹⁷ Da, noi ar trebui să urmăm sfatul biblic în toate situaţiile vieţii: „Aşteaptă pe Iehova de acum şi pînă în timpul nedefinit“ (Ps. 131:3). Noi nu vrem să devenim nerăbdători fiindcă ziua cea mare al lui Iehova a executării sentinţei încă n-a sosit. In loc de aceasta noi voim să fim de încredere şi să spunem ca Mica: „Dar în ceea ce mă priveşte, eu privesc permanent spre Iehova. Eu voi vesti atitudine de aşteptare faţă de Dumnezeul mîntuirii mele. Dumnezeul meu mă va asculta“ (Mica 7:7). Să exercităm pe mai departe răbdare faţă de toţi, întrucît le iertăm păcatele lor neînsemnate, pe care le comit împotriva noastră şi întrucît le trecem cu vederea slăbiciunile şi relaţiile lor. Da, să nu lăsăm niciodată ca nerăbdarea şi mîndria să devină o primejdie pentru relaţia noastră cu Dumnezeul răbdător, Iehova.

“În valea umbrei adînci“

Psalmistul David a declarat: „Chiar dacă aşi umbla în valea umbrei adînci, nu mă tem de nici un rău“ (Psalm 34:4). Ca tînăr păstor, David era familiarizat cu primejdiile cărora erau dispuse oile. Animalele sălbatice se puteau ascunde într-o vale întunecată său într-o prăpastie adîncă. Tîlharii puteau să–i pîndească. Existau de asemenea multe gropi adînci. Din această cauză o oaie ar fi fost în mare primejdie fără supravegherea şi îngrijirea unui păstor. David a ajuns adesea în situaţii primejdioase asemănătoare. Deoarece el însăşi se încredea în Iehova, marele Păstor, s-a simţit sigur.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Isus era un exemplu perfect în exercitarea răbdării; El a suportat slăbiciunile apostolilor săi şi le-a ilustrat ceea ce el a vrut să–i înveţe, cu ajutorul exemplelor.