AFECȚIUNE

Atașament și iubire față de cineva, cum ar fi un prieten adevărat.

Termenul ebraic ḥașáq, tradus în Deuteronomul 7:7 prin „a arăta afecțiune”, are sensul de bază „a se atașa de” (Ge 34:8). Verbul grecesc philéō este tradus prin „a avea afecțiune”, „a-i plăcea”, „a iubi” și „a săruta” (Mt 10:37; 23:6; Ioa 12:25; Mr 14:44). Expresia „a avea afecțiune” transmite ideea de legătură foarte strânsă, precum cea existentă între părinți și copii într-o familie unită. Isus a simțit o afecțiune profundă față de prietenul său Lazăr; la moartea acestuia, chiar „i-au dat lacrimile” (Ioa 11:35, 36). Expresia „a avea afecțiune” este folosită și cu referire la atașamentul puternic, plin de căldură pe care Iehova îl are față de Fiul său și față de continuatorii Fiului său, precum și la sentimentele calde ale discipolilor față de Fiul lui Dumnezeu (Ioa 5:20; 16:27; compară cu 1Co 16:22).

Este interesant de remarcat diferența dintre verbele grecești philéō și agapáō, deși mulți traducători nu le redau diferențiat. (Vezi IUBIRE.) Cu privire la această deosebire, exegetul Franz Zorell a spus: „[Agapáō] este acea iubire pentru cineva sau ceva pe care o manifestăm voluntar și cu bună știință, din motive clar identificate; [philéō] se deosebește de aceasta prin faptul că reprezintă o iubire tandră, un sentiment de afecțiune care se naște în mod natural în sufletele noastre față de rudele și prietenii noștri și față de lucrurile pe care le socotim plăcute” (Lexicon Graecum Novi Testamenti, Paris, 1961, col. 1402).

Este interesant de remarcat modul în care sunt folosite cele două verbe în Ioan, capitolul 21. Isus l-a întrebat de două ori pe Petru dacă îl iubește, verbul folosit aici fiind agapáō. De fiecare dată, Petru a afirmat cu toată convingerea că avea afecțiune pentru Isus, termenul folosit fiind philéō, care transmite ideea de relație mai apropiată (Ioa 21:15, 16). În cele din urmă, Isus l-a întrebat: „Ai afecțiune pentru mine?”. Și de data aceasta, Petru a răspuns hotărât că da (Ioa 21:17). Astfel, Petru și-a exprimat sentimentele calde și atașamentul profund față de Isus.

Între toți membrii congregației creștine trebuie să existe iubire frățească (gr. philadelphía, lit. „afecțiune pentru un frate”) (Ro 12:10; Ev 13:1; vezi și 1Pe 3:8). Astfel, relațiile dintre membrii congregației trebuie să fie la fel de apropiate, de puternice și de cordiale ca acelea dintre membrii unei familii. Chiar dacă membrii congregației manifestă iubire frățească, ei sunt îndemnați să facă lucrul acesta într-o măsură și mai mare (1Te 4:9, 10).

Termenul grecesc philóstorgos, însemnând „care are afecțiune tandră”, este folosit cu privire la o persoană aflată în relații apropiate, pline de căldură cu altă persoană. Una dintre rădăcinile acestui termen compus, stérgō, este folosită frecvent cu referire la afecțiunea naturală, precum cea dintre membrii familiei. Apostolul Pavel i-a încurajat pe creștini să cultive această calitate (Ro 12:10). De asemenea, Pavel a arătat că, în zilele din urmă, mulți oameni aveau să fie „fără afecțiune naturală” (gr. ástorgoi) și că aceștia merită moartea (2Ti 3:3; Ro 1:31, 32).

Substantivul grecesc philía (prietenie) apare doar o dată în Scripturile grecești creștine, în contextul în care Iacov avertizează că „prietenia cu lumea este dușmănie cu Dumnezeu . . . De aceea, cine vrea să fie prieten [gr. phílos] cu lumea se face dușman cu Dumnezeu” (Iac 4:4).

Iubirea de bani. Unii oameni pot ajunge să manifeste iubire de bani (gr. philargyría, lit. „iubire de argint”), făcându-și astfel mult rău (1Ti 6:10). În secolul I e.n., fariseii erau iubitori de bani (Lu 16:14). Iubirea de bani avea să fie o caracteristică a oamenilor din zilele din urmă (2Ti 3:2). În schimb, felul de viață al creștinilor trebuie să fie „fără iubire de bani” (gr. aphilárgyros, lit. „fără iubire de argint”) (Ev 13:5). Una dintre cerințele pentru cei ce aspiră la sarcina de supraveghere în congregația creștină este să nu fie ‘iubitori de bani’ (1Ti 3:3).

Afecțiunea tandră (compasiunea tandră). Emoțiile puternice sunt resimțite deseori de organism. Astfel, cuvântul grecesc pentru intestine (splágkhna) este adesea folosit cu sens figurat, cu referire la „afecțiunea tandră” sau „tandra compasiune”. (Vezi 2Co 6:12; 7:15; Flp 2:1; Col 3:12; Flm 7, 12, 20; 1Io 3:17; vezi MILĂ, COMPASIUNE.)