Plin de încredere în mijlocul unei lumi copleşite de îndoieli

„Binecuvîntat este bărbatul robust care se bizuie pe Iehova şi a cărui încredere a devenit Iehova.” — Biblia

,Un scepticism firesc şi elegant este ceea ce aşteptăm de la un adult educat.’ — Filozofia lumii

 1, 2. Care a fost atitudinea anumitor greci şi ce a produs învăţămîntul superior al acestei lumi?

„CE ESTE adevărul?” Această replică pe care Pilat din Pont i-a dat-o lui Isus Cristos este caracteristică atitudinii pline de scepticism a multor oameni (Ioan 18:38). Despre scepticii greci din antichitate s-a spus că ei „tindeau către o linişte sufletească netulburată, la care se ajungea printr-o permanentă echilibrare a ideilor contrare, totul reducîndu-se astfel la o stare de incertitudine şi îndoială.”

² Variante ale acestei atitudini pline de scepticism, au fost elaborate mai îndeaproape de zilele noastre de filozofi ca: francezul René Descartes, olandezul Spinoza, scoţianul David Hume, precum şi de filozoful german Immanuel Kant. Datorită influenţei acestor oameni şi a multor altora, îndoiala filozofică (în funcţie de fiecare sistem filozofic în parte) a devenit un element de credinţă în învăţămîntul superior. Astfel Universităţile din toate ţările au produs o generaţie de sceptici, pentru care „totul este relativ.”

 3. (a) Care este unul din efectele negative ale îndoielii filozofice? (b) Care este atitudinea superioară pe care ne îndeamnă Biblia s-o adoptăm?

³ Pentru că a venit vorba de efectele negative ale acestei incertitudini filozofice, o autoritate în materie declară că „o consecinţă a atitudinii relativiste şi sceptice a epocii noastre este pur şi simplu lipsa de respect pentru adevăr ca noţiune.” În continuare se spune:

Respectul pentru adevăr nu este doar un pseudo-cinism al acestei epoci în care trăim şi care încearcă să „demaşte” totul, cu convingerea că nimeni si nimic nu poate pretinde cu sinceritate că posedă adevărul, ci este o atitudine care combină încrederea plină de bucurie că în cele, din urmă adevărul poate fi găsit, cu supunerea umilă în faţa adevărului, oricînd şi oriunde apare el. O asemenea sinceritate faţă de adevăr trebuie să posede toţi care se închină Dumnezeului adevărului . . . Aceasta este atitudinea . . . pentru care depun mărturie atît [Vechiul Testament] cît şi [Noul Testament]. — „New International Dictionary of New Testament Theology,” 1978, volumul 3, paginile 900, 901.

Încredere plină de bucurie în adevăr

 4, 5. (a) Cum ne insuflă Scripturile încredere şi nu îndoială? (b) Care sînt efectele pozitive ale sincerităţii faţă de „cuvintele sănătoase” din Biblie?

⁴ Da, întreaga Biblie insuflă cititorilor ei nu îndoială, ci încredere. Scripturile ebraice afirmă: „Binecuvîntat este bărbatul robust care se bizuie pe Iehova şi a cărui încredere a devenit Iehova” (Ier. 17:7). Iar în scripturile creştine în limba greacă, Pavel scrie: „Nu mi-am pierdut încrederea, deoarece îl cunosc pe cel în care mi-am pus credinţa şi nu mă îndoiesc cîtuşi de puţin că el este în stare să se îngrijească de tot ceea ce i-am încredinţat pînă în ziua aceea.” Nu există nici urmă de scepticism în această afirmaţie! — 2 Tim. 1:12, The Jerusalem Bible.

⁵ După ce şi-a exprimat astfel completa încredere în Dumnezeu, Pavel adaugă: „Continuă să păstrezi modelul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, împreună cu credinţa şi iubirea care sînt în legătură cu Cristos Isus” (2 Tim. 1:13). Sinceritatea faţă de „cuvintele sănătoase” care este arătată în Biblie, sporeşte credinţa şi iubirea şi ne dă o încredere plină de bucurie în veridicitatea tuturor promisiunilor minunate pe care ni le-a făcut Iehova. Aceasta, la rîndul ei, ne dă speranţă, care este „o ancoră pentru suflet, tare şi neclintită.” — Evr. 6:17–19.

 6. De ce anume avem nevoie noi înşine pentru a le putea predica altora „vestea bună”?

⁶ Tocmai această încredere plină de bucurie în adevăr ne dă putere să mergem înainte şi să predicăm vestea bună a regatului lui Dumnezeu ca singura speranţă a omenirii. Se cere să fim ferm convinşi de veridicitatea mesajului speranţei, ca să-l putem transmite altora. Astfel, le putem spune celor care ne ascultă: „Vestea bună pe care v-o predicăm n-a fost adusă în mijlocul vostru numai cu vorbe, ci cu o convingere puternică.” „Cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu auzit de la nici, l-aţi acceptat nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, cum este într-adevăr, ca pe cuvîntul lui Dumnezeu.” — 1 Tes. 1:5; 2:13.

 7, 8. Cine îi ajuta pe fraţii din adunarea creştină din secolul întîi să alunge îndoiala?

⁷ În adunarea creştină timpurie, supraveghetorii credincioşi îi ajutau pe tovarăşii lor creştini să alunge îndoiala şi să rămînă neclintiţi în credinţă. Cu ajutorul spiritului sfînt, corpul de conducere din primul secol, constituit din apostolii şi din bătrînii adunării din Ierusalim, lua hotărîri, dădea instrucţiuni şi trimitea bărbaţi fideli care-i întăreau pe fraţi. În cartea biblică „Faptele apostolilor,” citim: „Acum cînd ei [Pavel, Sila şi tovarăşii lor de călătorie] călătoreau prin oraşe, le transmiteau celor care erau acolo să îndeplinească hotărîrile ce fusese luate de către apostolii şi bătrînii din Ierusalim. Astfel, într-adevăr adunările continuau să se întărească în credinţă şi să sporească la număr din zi în zi.” — Fapt. 16:4, 5; 15:23–29.

⁸ În scrisoarea către adunarea din Colose, Pavel a vorbit despre creştinul fidel Epafra, cum „întotdeauna se străduieşte pentru voi în rugăciuni ca să staţi în final desăvîrşiţi şi cu o convingere fermă în toată voinţa lui Dumnezeu” (Col. 4:12). Chiar şi în timpul acela nu putea fi vorba de scepticism şi îndoială. Acei creştini de la început aveau nevoie de ,fermitate în credinţă,’ de „convingere fermă.”

Mai presus de îndoială

 9. De ce este încrederea creştină cu deosebire importantă astăzi?

⁹ Este oare încrederea creştină mai puţin importantă astăzi, într-o lume în care, citîndu-l pe Bertrand Russell, ,un scepticism firesc şi e elegant este atitudinea pe care o aşteptăm de la un adult educat’? Nu. În orice caz, o convingere fermă este cu atît mai importantă cu cît, mai mult ca niciodată, „spiritul care acţionează acum în fiii neascultării” stimulează neîncrederea şi îndoiala (Efes. 2:2). De aceea, creştinul care este copleşit de îndoieli, trebuie să recunoască această primejdie să ia măsurile de rigoare pentru ca „în final să stea desăvîrşit şi cu convingere fermă.”

10, 11. (a) Dacă îndoiala începe să încolţească în mintea noastră, ce întrebări trebuie să ne punem? (b) Cum ar răspunde la aceste întrebări peste 2 000 000 de oameni?

¹⁰ Dacă îndoieli amăgitoare încep cumva să-şi facă loc în mintea sa, creştinul trebuie în primul rînd să cîntărească faptele şi să-şi pună cîteva întrebări răscolitoare cu privire la propria noastră persoană:

Unde am învăţat că numele lui Dumnezeu este Iehova, ce înseamnă acest nume, care este scopul lui Dumnezeu plin de iubire faţă de omenire şi de ce a permis el ca suferinţa să dăinuiască atît de mult pe pămînt? — Ps. 83:18; Apoc. 21:3, 4; 1 Petr. 3:9, 13.

Cine m-a învăţat că Isus Cristos nu este al doilea membru dintr-o divinitate trinitară, ci singurul fiu născut al lui Iehova şi cine m-a ajutat să înţeleg semnificaţia deplină a răscumpărării din păcat prin jertfa de răscumpărare a lui Cristos? — Ioan 3:16; 14:28; 1 Cor. 15:27, 28.

Care religie mi-a clarificat problema cu spiritul sfînt — nu „Spiritul Sfînt” ca persoană, ci ca forţa activă a lui Iehova — şi unde am găsit grupul de persoane care se străduiesc cu sinceritate să producă roadele spiritului? — Fapt. 2:33; Gal. 5:22, 23; Col. 3:12–14.

Care organizaţie religioasă m-a lămurit cu privire la concepţia păgînătăţii antice că sufletul omului este nemuritor şi mi-a dovedit cu Biblia că sufletul este muritor, dînd un sens adevărat doctrinei biblice cu privire la înviere si eliberîndu-mă astfel de dogma iadului de foc, care aduce dezonoare lui Dumnezeu? — Ezech. 18:4; Fapt. 24:15; Rom. 6:23.

Cine a predicat şi predică încă regatul lui Dumnezeu ca unică speranţă a omenirii şi cine m-a ajutat să devin conştient că trăim în „zilele din urmă” şi că trebuie „să veghem” cu privire la venirea Fiului Omului? — Marcu 13:10, 33–37; Luca 21:34–36; 2 Petr. 3:3–7.

Alături de cine am găsit adevăratul sens al vieţii, „pacea lui Dumnezeu,” protecţia faţă de ispitele şi capcanele acestei lumi, precum şi înţelepciunea practică de a rezolva problemele vieţii? — Mat. 24:45–47; 1 Tim. 3:15; Fil. 4:6–9.

În sfîrşit, care grup de creştini dovedesc sincer ,iubire unii faţă de alţii’ [Ioan 13:34, 35], respectă întocmai principiile enunţate la Ioan 17:14, 16 şi Isaia 2:4 şi sînt persecutaţi nu pentru că se amestecă în politică, ci pur şi simplu ,din cauza numelui lui Isus,’ adică pentru că sînt creştini adevăraţi? — Mat. 24:9; Ioan 15:18, 19.

¹¹ Pentru peste 2 000 000 de persoane care trăiesc în peste 200 de ţări şi grupuri insulare, răspunsul sincer la aceste întrebări este: Martorii lui Iehova, deoarece ei sînt hrăniţi spiritual de clasa „sclavului fidel şi judicios” şi de corpul de conducere. — Vezi Luca 12:42–44.

Păstrează atitudinea pozitivă

12. Unde se naşte îndoiala?

¹² Pentru a evita molipsirea de spiritul lumii care este un spirit de suspiciune, neîncredere şi scepticism, este necesar să veghem asupra îndemnurilor noastre mai profunde. Celor unsprezece apostoli precum şi celorlalţi discipoli cărora le venea greu să creadă că el a înviat cu adevărat, Cristos le-a spus: „De ce sînteţi tulburaţi şi de ce a intrat îndoiala în inimile voastre?” (Luca 24:38). Da, aici se naşte îndoiala: în inimă.

13, 14. (a) Prin ce semne se face simţită îndoiala? (b) Ce învăţăminte putem trage de la necredinciosul Israel?

¹³ Deci, dacă îndoieli tulburătoare vor încerca vreodată să ne copleşească, trebuie să începem să ne analizăm îndemnurile lăuntrice. Sînt îndoielile noastre reale sau numai un pretext pentru a bate pasul pe loc? Trădează ele o lipsă de răbdare? Oglindesc ele o lipsă de credinţă în puterea lui Dumnezeu de a ierta? A semănat oare cineva sămînţa îndoielii? (1 Ioan 1:9; Fapt. 20:30). Pavel scrie: „Fiţi cu luare aminte, fraţilor, ca nu cumva în vreunul dintre voi să se dezvolte o inimă răutăcioasă, lipsită de credinţă, prin faptul că s-a despărţit de Dumnezeu . . . ,Nu vă împietriţi inimile.’” — Evr. 3:12–15.

¹⁴ Dacă păstrăm o atitudine pozitivă şi ne amintim tot ce a făcut Iehova pentru noi, prin Fiul său Isus Cristos, şi tot ceea ce am învăţat despre scopurile şi promisiunile sale cu ajutorul hranei spirituale procurate de „sclavul fidel şi judicios”, vom evita să fim nerecunoscători ca Israel, despre care Iehova a spus: „Vitele îşi cunosc proprietarul şi măgarii ştiu locul unde îi hrăneşte stăpînul lor. Da, ei ştiu mai mult decît ştie poporul meu Israel.” — Is. 1:3, Good News Bible.

Ei şi-au recîştigat încrederea

15. Cum a fost ajutat un bătrîn să-şi risipească îndoielile?

¹⁵ Un bătrîn din vestul Franţei a început să se îndoiască de faptul că el se află în comuniune cu adevărata organizaţie a lui Dumnezeu, deoarece, după cum spunea el, hrana spirituală care i se servea părea mereu acceaşi. De aceea, el a cerut să fie eliberat de însărcinările pe care le avea ca bătrîn. Totuşi, familia sa şi ceilalţi bătrîni nu l-au tratat ca pe un apostat, ci l-au ajutat cu iubire prin rugăciuni şi discuţii ziditoare. Treptat, acest frate a fost ajutat să înţeleagă că nu pot fi explicaţii noi tot timpul, aşa cum o mamă nu poate pregăti mîncăruri diferite de trei ori pe zi, ori 365 de zile, cîta are un an. Aceleaşi componente (ingrediente) de bază reapar sub diferite forme, dar o capacitate gustativă care ştie să aprecieze ne ajută să ne placă mîncarea, s-o digerăm şi să extragem din ea. Acest frate a fost la rîndul său ajutat să mediteze la hrana spirituală sărăcăcioasă care se găseşte în alte locuri. Treptat el şi-a recîştigat încrederea şi-a ascuţit spiritul de apreciere faţă de publicaţiile Turnului de veghere, şi-a recăpătat puterea spirituală şi a trăit clipe de noi bucurii în serviciul lui Iehova. Acum el serveşte din nou ca bătrîn.

16. Ce anume a dat naştere la îndoieli în mintea unui tînăr martor francez şi cum a fost el clarificat?

¹⁶ Un martor tînăr din sudul Franţei care avusese concepţii libertine înainte de a veni la adevăr, a dat peste o carte despre anarhism („teoria că toate formele de guvernare se amestecă în mod nedrept în libertatea individului şi că ele trebuie înlocuite printr-o asociere voluntară de grupuri care conlucrează”). El a citit-o, a găsit că e interesantă a cumpărat mai multe cărţi pe această temă şi, în timp ce le citea, a început să-i slăbească credinţa şi să aibă îndoieli. Atunci, deodată, după cum spune chiar el, „mi-am dat seama că permiteam ca o hrană spirituală dăunătoare să renască în minte trăsăturile vechii mele personalităţi, dintre care una era spiritul de răzvrătire.” Două articole din Turnul de veghere pe care el le-a citit, l-au lămurit: „Drumul către viaţă — îngust, dar liber,” din numărul de 15 octombrie 1977 şi „Cum poţi trage foloase din Regatul lui Dumnezeu” din numărul din 15 ianuarie 1978 (engl.). El şi-a recîştigat încrederea, a intrat în serviciul de predicare cu timp deplin şi acum serveşte ca pionier special.

Încrederea aduce fericire

17, 18. Ce spune Iacob despre cei ce se îndoiesc şi ce sfat le dă?

¹⁷ Acestea sînt numai două exemple de creştini care au fost copleşiţi de îndoieli, dar care şi-au risipit îndoielile şi şi-au redobîndit fericirea activînd în serviciul lui Dumnezeu. Dacă ar fi cedat în faţa îndoielilor, acum ar fi fost nefericiţi şi lipsiţi de orice speranţă. Biblia spune: „Cel ce se îndoieşte este ca un val al mării dus de vînt încoace şi încolo” (Iac. 1:6). Da, îndoielile ne fac vulnerabili. Iacob adaugă că cel ce se îndoieşte „este un om nehotărît, şovăitor în toate căile sale.” — Iac. 1:8.

¹⁸ O încredere puternică în Iehova, în Cuvîntul său şi în organizaţia sa, va suprima îndoielile care cauzează inactivitate şi va aduce adevărata fericire. Aceasta este calea adevăratei înţelepciuni. „Deci,” spune Iacob, „dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară cu stăruinţă de la Dumnezeu, căci el dă cu mînă largă tuturor, şi fără reproşuri; şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc.” — Iac. 1:5, 6.

19. De ce trebuie să evităm „spiritul lumii,” şi ce ne va ajuta să ţinem strîns la „încrederea pe care am avut-o la început”?

¹⁹ Dacă adoptăm „spiritul lumii,” îndoiala va deveni o parte componenţă a modului nostru de gîndire. Dar Pavel scrie: „Acum, noi am primit nu spiritul lumii ci spiritul care este de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat cu bunăvoinţă” (1 Cor. 2:12). Dacă sîntem pe deplin conştienţi de toate „lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat cu bunăvoinţă,” şi dacă recunoaştem cu sinceritate că am ajuns să cunoaştem aceste lucruri printr-un studiu al Bibliei împreună cu martorii lui Iehova, recunoştinţa noastră adîncă faţă de Iehova ne va îndemna să alungăm îndoiala şi „să păstrăm în mod neclintit, pînă la capăt, încrederea pe care am avut-o de la început.” — Evr. 3:14.

20. Menţionaţi două dintre recompensele încrederii.

²⁰ Dacă „păstrăm o încredere neclintită” în Dumnezeu, în Cuvîntul său care nu dă greş şi în adunarea pămîntească de sub îndrumarea lui Cristos, vom căpăta recompense bogate atît acum cît şi în viitor. Una dintre, acestea, care nu trebuie subapreciată, este pacea sau liniştea sufletească. Psalmistul a scris: „Pacea deplină este a celor care iubesc legea ta, iar pentru ei nu există piatră de poticnire” (Ps. 119:165; vezi şi Col. 3:15). O foarte mare răsplată o constituie şi sănătoasa noastră asociere cu creştinii fideli care apreciază „lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat cu bunăvoinţă,” prin spiritul său, Cuvîntul său şi adunarea sa vizibilă. — Ps. 1:1–3; 2 Tes. 3:6, 14; Evr. 10:24, 25.

21, 22. (a) Ce alte foloase aduce încrederea? (b) Ce se va examina în articolul următor?

²¹ Dacă von păstra neclintită „încrederea pe care am avut-o la început,” aceasta ne va ajuta să fim zeloşi în serviciul lui Dumnezeu şi să-i aducem bucurii lui Iehova şi nouă înşine (Prov. 27:11). Bucuria pe care o simţim este ea însăşi o răsplată (Mat. 25:23), şi, în plus, ea este o protecţie, o „fortăreaţă” pentru noi (Neemia 8:10). O asemenea bucurie în serviciul lui Iehova ne oferă o perspectivă pozitivă, care devine din ce în ce mai luminoasă, pe măsură ce vedem că profeţiile se împlinesc. Noi avem un scop în viaţă. Ştim încotro ne îndreptăm. Avem o speranţă minunată, care se bazează pe „oraşul” sau regatul mesianic spre care privea Avraam. — Evr. 11:10, 16.

²² Dar „cuvîntul inspirat spune cu hotărîre că în timpurile din urmă unii vor cădea de la credinţă” (1 Tim. 4:1). De ce se întîmplă aşa şi de ce nu trebuie să ne neliniştească sub nici o formă lucrul acesta? Vom examina aceste probleme în articolul următor.