Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • Asia
    Perspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, volumul 1
    • Din cuvintele lui Pavel din 2 Timotei 1:15, scrise la Roma probabil în jurul anului 65 e.n., s-ar putea înțelege că, din cauza persecuției aprige declanșate de autoritățile romane împotriva creștinilor, mulți creștini din Asia au evitat orice asociere cu apostolul Pavel, ‘întorcându-i spatele’ într-un moment critic, când era deținut. Expresia „toți bărbații din provincia Asiei” nu transmite însă ideea că absolut toți creștinii din Asia îl părăsiseră pe Pavel, întrucât imediat după aceea el l-a lăudat pe Onisifor, care, din câte se pare, locuia în Efes (2Ti 1:16-18; 4:19).

      Creștinismul a continuat să existe în Asia, dovadă fiind și cele șapte mesaje din cartea Revelația adresate prin Ioan congregațiilor din șapte orașe importante ale Asiei: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea. Majoritatea acestor congregații au fost lăudate pentru perseverența lor în necazuri (Re 1:4, 11; 2:2, 3, 9, 10, 13, 19; 3:10). Ioan era exilat atunci (c. 96 e.n.) pe insula Patmos, aflată la mică distanță de coasta provinciei Asia. În general se crede că evanghelia și cele trei scrisori ale lui Ioan au fost scrise în sau lângă Efes, după eliberarea sa de pe insula Patmos.

  • Asia
    Perspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, volumul 1
Publicații în limba română (1970-2026)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează