„Să respingi istorisirile false“

BIBLIA abundă de experienţe şi istorisiri referitoare la oameni. Citindu-le, nu numai că ne bucurăm, dar chiar şi tragem foloase din ele. Apostolul Pavel le-a scris creştinilor din congregaţia aflată în Roma: „Toate cîte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde“. — Romani 15:4.

Chiar şi Pavel a relatat experienţe. Despre momentul în care Pavel şi Barnaba şi-au încheiat prima călătorie misionară, Biblia spune următoarele: „După venirea lor [în Antiohia siriană] au adunat biserica [congregaţia, New World Translation] şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei“ (Faptele 14:27). Fără îndoială că fraţii au fost foarte mult încurajaţi de aceste experienţe.

Însă nu toate experienţele sunt constructive. Sub inspiraţie, Pavel l-a avertizat pe Timotei: „Să respingi istorisirile false care violează ceea ce este sfânt şi pe care le povestesc bătrânele“ (1 Timotei 4:7, NW). Iar lui Tit i-a scris, cu privire la creştinii loiali, că aceştia nu trebuie să-şi „îndrepte mintea spre basme [„fabule“, nota de subsol] evreieşti şi porunci date de oameni care se întorc de la adevăr“. — Tit 1:14.

Ce erau aceste istorisiri false, sau fabule? Ambii termeni provin din cuvântul grecesc mýthos („mit“). În lucrarea The International Standard Bible Encyclopaedia se afirmă că acest cuvânt înseamnă „o istorisire (religioasă) care nu are legătură cu realitatea“.

Lumea din timpul apostolului Pavel era plină de asemenea istorisiri. Un exemplu în acest sens este cartea apocrifă a lui Tobit, scrisă, probabil, cu mai mult de două secole înainte de zilele lui Pavel. Această istorisire vorbeşte despre un iudeu pios, pe nume Tobit, care, din cauză că i-au căzut în ochi nişte excremente de pasăre, a orbit. Mai târziu, el l-a trimis pe fiul său, Tobie, să recupereze o sumă de bani dată împrumut. Pe drum, fiind îndrumat de un înger, Tobie obţine inima, ficatul şi fierea unui peşte. Apoi, el întâlneşte o văduvă care, deşi fusese căsătorită de şapte ori, rămăsese virgină deoarece în noaptea nunţii, fiecare soţ îi fusese ucis de către un spirit rău. La îndemnul îngerului, Tobie se căsătoreşte cu această văduvă şi alungă demonul prin arderea inimii şi a ficatului luate de la peşte. Mai târziu, folosind fierea peştelui, Tobie îi redă vederea tatălui său.

Este limpede că această poveste nu este adevărată. În afara aspectului ei fantezist şi a faptului că apelează la superstiţii, ea conţine şi erori. De exemplu, relatarea spune că Tobit fusese martor atât la revolta triburilor nordice ale lui Israel, cât şi la exilarea israeliţilor în Ninive, evenimente din istoria poporului Israel care s-au petrecut la 257 de ani unul de celălalt. Însă, istorisirea declară că Tobit avea 158 de ani atunci când a murit. — Tobit 1:4, 10; 14:13, Biblia Ortodoxă Română, 1982.

Astfel de mituri sunt străine de adevăratul „model al cuvintelor sănătoase“ proclamat de slujitorii fideli ai lui Dumnezeu (2 Timotei 1:13). Ele sunt produsul imaginaţiei şi sunt contrare faptelor istorice, fiind înrudite cu acele basme relatate de unele bătrâne lipsite de sfinţenie. Acestea erau istorisirile pe care creştinii trebuiau să le respingă.

Să încercăm cuvintele adevărului

Istorisiri similare există din abundenţă şi azi. Pavel a scris: „Va fi un timp cînd oamenii nu vor suferi învăţătura sănătoasă, ci . . . îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre basme [vor devia spre istorisiri false, NW]“ (2 Timotei 4:3, 4). În anumite părţi ale pământului, poveştile de domeniul fantasticului sunt larg răspândite şi se bucură de popularitate. De aceea, creştinii, dovedind înţelepciune, ‘deosebesc [încearcă, NW] cuvintele’ istorisirilor religioase, pentru a-şi da seama dacă acestea sunt în armonie cu Biblia. — Iov 12:11.

Este limpede că multe nu sunt. În multe părţi ale lumii, de exemplu, se pot auzi frecvent istorisiri care susţin ideea că sufletul uman este nemuritor. Aceste istorisiri arată că dacă o persoană moare, aceasta nu face decât să reapară, fie în corpul unui nou-născut, fie ca spirit, fie ca animal, fie ca o persoană diferită care trăieşte în altă parte.

Cuvântul lui Dumnezeu arată însă că sufletele umane nu sunt nemuritoare; sufletul moare (Ezechiel 18:4). Mai mult decât atât, Biblia declară că morţii se află în mormânt fără viaţă, incapabili să gândească, să vorbească sau să facă ceva (Eclesiastul 9:5, 10; Romani 6:23). Astfel, cei ce se lasă atraşi de istorisiri false, istorisiri care promovează ideea că sufletul este nemuritor, ‘au deviat’, aşa cum spune Pavel, de la „învăţătura sănătoasă“ a Bibliei.

Poveşti de domeniul fantasticului

Alte istorisiri se concentrează asupra faptelor unor vraci şi vrăjitori. În unele părţi ale Africii, de exemplu, se spune că aceşti agenţi ai răului sunt înzestraţi cu puteri extraordinare, fiind în stare să se metamorfozeze pe ei înşişi sau pe alţii în reptile, maimuţe şi păsări; pot să zboare prin aer pentru a-şi duce la îndeplinire misiunile, pot să apară şi să dispară, pot să treacă prin ziduri şi pot să vadă obiecte îngropate adânc în pământ.

Chiar abundenţa unor astfel de istorisiri, precum şi faptul că credinţa în ele este larg răspândită i-ar putea influenţa şi pe unii membri ai congregaţiei creştine să creadă că acestea sunt adevărate. Ei s-ar putea gândi că, deşi oamenii obişnuiţi nu pot face astfel de lucruri, cei care primesc puteri supraomeneşti de la creaturi spirituale, adică de la demoni, pot să le facă. O aparentă bază pentru această concluzie se găseşte în 2 Tesaloniceni 2:9, 10, unde se spune: „Venirea lui [a acelui nelegiuit] este prin lucrarea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nedreptăţii pentru cei care pier, pentru că n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mîntuiţi“.

Este adevărat că acest text scriptural arată că Satan este capabil să înfăptuiască lucrări de putere, sau minuni, dar ele menţionează faptul că Satan este în acelaşi timp autorul unor ‘semne şi puteri mincinoase’, precum şi al ‘amăgirilor nedreptăţii’. În armonie cu aceasta, Biblia arată faptul că Satan este cel mai mare înşelător care „înşală întreaga lume“ (Apocalipsa 12:9). El este maestru în arta de a-i face pe oameni să creadă lucruri care nu sunt adevărate.

Din această cauză, adesea chiar şi mărturiile şi depoziţiile celor care au fost implicaţi în spiritism şi magie sunt departe de a fi demne de crezut. Astfel de persoane cred, poate, în mod sincer că au văzut sau că au auzit sau că s-au confruntat cu anumite lucruri şi totuşi, în realitate să nu fi fost aşa. De exemplu, aşa este cazul, cu cei care cred că au comunicat cu spiritele unor persoane decedate. Dar sunt înşelaţi, induşi în eroare, sunt victimele unei farse satanice. Biblia spune că morţii „coboară în locul tăcerii“. — Psalmul 115:17.

Având în vedere trecutul Diavolului în privinţa inducerii în eroare, autenticitatea unor poveşti supranaturale trebuie privită, în orice caz, cu suspiciune. Majoritatea acestora sunt rodul unor imaginaţii superstiţioase, fiind exagerate în urma povestirii lor repetate.

Repetarea unor astfel de mituri promovează interesele tatălui minciunii, Satan Diavolul (Ioan 8:44). Ele stimulează interesul faţă de practici oculte care sunt detestabile în ochii lui Iehova (Deuteronomul 18:10–12). Ele îi prind pe oameni în capcana fricii şi a superstiţiilor. Nu este surprinzător faptul că Pavel i-a sfătuit pe creştini ‘să nu ia aminte la basme’. — 1 Timotei 1:3, 4.

Să respingem mărturia demonilor

Cum stau lucrurile însă dacă istorisirile par a fi adevărate? Uneori sunt relatate experienţe despre unele spirite sau unii spiritişti care recunosc supremaţia lui Iehova şi veridicitatea Martorilor săi. Ar trebui oare creştinii să povestească astfel de relatări?

Nu, în nici un caz. Biblia arată că, atunci când spiritele necurate strigau că Isus este Fiul lui Dumnezeu, el „le oprea, ca să nu-L facă să fie cunoscut“ (Marcu 3:12). Tot la fel, când un demon de ghicire a îndemnat-o pe o fată să-i identifice pe Pavel şi pe Barnaba ca fiind „robii Dumnezeului Celui Prea Înalt“ şi cei ce vesteau „calea mîntuirii“, Pavel a alungat spiritul din acea fată (Faptele 16:16–18). Nici Isus, nici Pavel şi nici unul dintre scriitorii Bibliei nu a permis ca demonii să depună mărturie despre scopul lui Dumnezeu sau despre slujitorii săi aleşi.

Este demn de remarcat, de asemenea, faptul că, înainte de a veni pe pământ, Isus Cristos trăise în domeniul spiritual. El îl cunoscuse personal pe Satan. Totuşi, Isus nu şi-a amuzat discipolii cu istorisiri despre activităţile lui Satan, nici nu a furnizat detalii despre ceea ce Diavolul putea sau nu putea să facă. Satan şi demonii săi nu erau prieteni ai lui Isus. Ei erau nişte proscrişi, nişte răzvrătiţi şi nişte duşmani ai lui Dumnezeu; ei urau ceea ce este sfânt.

Biblia ne spune ce anume trebuie să ştim. Ea ne explică cine sunt demonii, cum îi înşală pe oameni şi cum îi putem evita. Ea ne arată că Iehova şi Isus sunt mai puternici decât demonii. Şi tot ea ne instruieşte în privinţa faptului că, dacă îi slujim cu loialitate lui Iehova, spiritele rele nu ne pot face nici un rău permanent. — Iacov 4:7.

Aşadar, creştinii au motive întemeiate să respingă istorisirile false, istorisiri care nu fac decât să promoveze interesele celor care se împotrivesc lui Dumnezeu. Aşa cum Isus a ‘mărturisit despre adevăr’, tot aşa fac şi continuatorii săi din prezent (Ioan 18:37). Ei acordă atenţie în mod înţelept avertismentului biblic: „Tot ce este adevărat, . . . la acestea să vă gîndiţi“. — Filipeni 4:8.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Orice manifestare a ocultismului trebuie evitată cu stricteţe de către adevăraţii creştini.