Fiţi atenţi la lipsa de credinţă!
„Fiţi atenţi, fraţilor, ca nu cumva să se dezvolte în vreunul dintre voi o inimă rea, lipsită de credinţă, prin faptul că se îndepărtează de Dumnezeul cel viu.“ — EVREI 3:12, NW.
1. Ce realitate cutremurătoare ne este prezentată în cuvintele adresate de Pavel creştinilor evrei?
IATĂ un avertisment care ne dă fiori: Oameni care s-au bucurat cândva de relaţii personale cu Iehova ar putea ajunge să aibă „o inimă rea“ şi să „se îndepărteze de Dumnezeul cel viu“. Apostolul Pavel le-a adresat aceste cuvinte nu unor necredincioşi, ci unor oameni care îşi dedicaseră viaţa lui Iehova pe baza credinţei în jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos.
2. Ce întrebări trebuie să analizăm?
2 Cum e posibil ca cineva binecuvântat cu o asemenea stare spirituală să ajungă să aibă „o inimă rea, lipsită de credinţă“? De fapt, cum a fost posibil ca cineva care beneficiase de iubirea şi de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu să se îndepărteze în mod intenţionat de el? Ni s-ar putea întâmpla şi nouă lucrul acesta? Să reflectăm la aceste întrebări şi să examinăm motivul care a stat la baza acestui avertisment. — 1 Corinteni 10:11.
De ce a fost necesar acest sfat energic?
3. Descrieţi situaţia cu care se confruntau creştinii din Ierusalim şi din împrejurimi în secolul I.
3 Se pare că Pavel le-a trimis această scrisoare creştinilor evrei din Iudeea în anul 61 e.n. Potrivit unui istoric, pe timpul acela, „pentru nici un om serios şi de bună credinţă nu exista pace şi siguranţă nici în Ierusalim, nici în vreun alt loc din provincie“. Caracteristicile acelei perioade erau nelegiuirea şi violenţa, care erau încurajate de prezenţa opresivă a trupelor romane, de bravadele zeloţilor evrei — duşmani ai Romei — şi de faptele nelegiuite ale hoţilor care profitau de haosul care domnea atunci. Din cauza tuturor acestor lucruri, viaţa creştinilor, care încercau din răsputeri să nu se amestece în aceste probleme, era foarte grea (1 Timotei 2:1, 2). De fapt, din cauza neutralităţii lor, unii îi considerau inadaptaţi social sau chiar răzvrătiţi. Deseori creştinii erau maltrataţi şi suportau daune personale. — Evrei 10:32–34.
4. Ce presiuni de natură religioasă se exercitau asupra creştinilor evrei?
4 Asupra creştinilor evrei se exercitau şi puternice presiuni de natură religioasă. Zelul discipolilor fideli ai lui Isus, care a avut drept rezultat o rapidă creştere a congregaţiei creştine, a stârnit invidia şi mânia evreilor, îndeosebi a conducătorilor lor religioşi. Aceştia nu s-au dat înapoi de la nimic pentru a-i maltrata şi persecuta pe continuatorii lui Cristos (Faptele 6:8–14; 21:27–30; 23:12, 13; 24:1–9).a Chiar dacă nu erau persecutaţi în mod făţiş, unii creştini erau ridiculizaţi de evrei. Creştinismul era dispreţuit, fiind considerat o religie recentă, căreia îi lipsea strălucirea iudaismului, care nu avea nici templu, nici preoţie, nici sărbători, nici jertfe, nici nimic asemănător. Până şi Isus, conducătorul lor, fusese condamnat la moarte şi executat ca criminal. Pentru a-şi practica religia, creştinii trebuiau să manifeste credinţă, curaj şi perseverenţă.
5. De ce era vital ca creştinii din Iudeea să rămână vigilenţi din punct de vedere spiritual?
5 Mai presus de toate, creştinii evrei din Iudeea trăiau într-o perioadă crucială din istoria poporului lor. Avuseseră loc deja multe lucruri despre care Domnul lor, Isus Cristos, spusese că vor indica sfârşitul sistemului iudaic. Sfârşitul nu putea fi prea departe. Pentru a supravieţui, creştinii trebuiau să rămână vigilenţi din punct de vedere spiritual şi să fie gata „să fugă la munţi“ (Matei 24:6, 15, 16). Vor avea ei credinţa şi puterea spirituală necesare pentru a trece imediat la acţiune, aşa cum le poruncise Isus? Se pare că existau unele îndoieli în această privinţă.
6. De ce anume aveau mare nevoie creştinii din Iudeea?
6 Pe parcursul ultimului deceniu care a precedat distrugerea întregului sistem iudaic s-au exercitat puternice presiuni asupra creştinilor evrei, atât din interiorul congregaţiei, cât şi din afara ei. Aceşti creştini aveau nevoie de încurajare. Totodată, ei aveau nevoie de sfaturi şi de îndrumare ca să fie ajutaţi să înţeleagă că aleseseră calea corectă de viaţă şi că suferinţele şi perseverenţa lor nu fuseseră zadarnice. Din fericire, Pavel a reacţionat cum se cuvine, venindu-le în ajutor.
7. De ce ar trebui să ne intereseze ceea ce le-a scris Pavel creştinilor evrei?
7 Ceea ce le-a scris Pavel creştinilor evrei ar trebui să ne intereseze foarte mult. De ce? Deoarece trăim într-o perioadă asemănătoare. Lumea aflată sub dominaţia lui Satan exercită zilnic presiuni asupra noastră (1 Ioan 5:19). Profeţiile lui Isus şi ale apostolilor referitoare la „sfârşitul veacului [încheierea sistemului de lucruri, NW]“ se împlinesc sub ochii noştri (Matei 24:3–14; 2 Timotei 3:1–5; 2 Petru 3:3, 4; Apocalipsa 6:1–8). Mai presus de toate, trebuie să rămânem vigilenţi din punct de vedere spiritual, ca „să scăpăm de toate acestea care se vor întâmpla“. — Luca 21:36.
Unul mai mare decât Moise
8. În armonie cu cele consemnate în Evrei 3:1, ce îi îndemna Pavel pe colaboratorii săi creştini?
8 Vorbind despre un aspect esenţial, Pavel a scris: „Îndreptaţi-vă privirile [priviţi cu atenţie, NW] la Apostolul şi Marele Preot al mărturiei noastre, adică la Isus“ (Evrei 3:1). „A privi cu atenţie“ înseamnă „a observa cu claritate . . ., a înţelege pe deplin, a examina îndeaproape“ (Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words). Astfel, Pavel îi îndemna pe colaboratorii săi în credinţă să facă un efort pentru a ajunge să aprecieze cu adevărat rolul pe care îl avea Isus în credinţa şi salvarea lor. Faptul acesta avea să le întărească hotărârea de a rămâne fermi în credinţă. Aşadar, care este rolul lui Isus, şi de ce trebuie să „privim cu atenţie“ la el?
9. De ce spune Pavel că Isus este „apostol“ şi „mare preot“?
9 Pavel a folosit termenii „apostol“ şi „mare preot“ cu privire la Isus. „Apostol“ este un trimis, iar în acest context termenul se referă la mijlocul de comunicare al lui Dumnezeu cu oamenii. „Mare preot“ este cel prin intermediul căruia oamenii se pot apropia de Dumnezeu. Aceste două măsuri sunt esenţiale pentru închinarea adevărată, Isus fiind personificarea amândurora. El este cel care a fost trimis din ceruri pentru a-i învăţa pe oameni adevărul despre Dumnezeu (Ioan 1:18; 3:16; 14:6). De asemenea, Isus este cel care a fost numit Mare Preot antitipic în templul spiritual al lui Iehova, în vederea iertării păcatelor (Evrei 4:14, 15; 1 Ioan 2:1, 2). Dacă apreciem cu adevărat binecuvântările pe care le putem primi prin intermediul lui Isus, vom avea curajul şi hotărârea de a rămâne fermi în credinţă.
10. a) Cum i-a ajutat Pavel pe creştinii evrei să înţeleagă faptul că creştinismul era superior iudaismului? b) Ce adevăr general valabil a menţionat Pavel pentru a întări această idee?
10 Pentru a sublinia valoarea credinţei creştine, Pavel face o comparaţie între Isus şi Moise, care era considerat de evrei drept cel mai mare profet dintre strămoşii lor. Dacă ar fi înţeles cu adevărat că Isus este mai mare decât Moise, creştinii evrei nu ar mai fi avut nici un motiv să se îndoiască de superioritatea creştinismului faţă de iudaism. Pavel arată că, deşi Moise a fost considerat demn de a i se încredinţa „casa“ lui Dumnezeu, adică naţiunea sau congregaţia lui Israel, el nu era decât un slujitor fidel (Numeri 12:7). Pe de altă parte, Isus era Fiul sau stăpânul acelei case (1 Corinteni 11:3; Evrei 3:2, 3, 5). Pentru a întări această idee, Pavel menţionează un adevăr general: „Orice casă este zidită de cineva, dar Cel care a zidit toate lucrurile este Dumnezeu“ (Evrei 3:4). Nimeni nu ar putea spune că există cineva mai mare decât Dumnezeu, deoarece el este Constructorul sau Creatorul tuturor lucrurilor. Aşadar este logic ca Isus, care a colaborat cu Dumnezeu, să fie mai mare decât toate celelalte creaturi, inclusiv Moise. — Proverbele 8:30; Coloseni 1:15–17.
11, 12. Ce i-a îndemnat Pavel pe creştinii evrei să „păstreze până la sfârşit“, şi cum putem aplica acest sfat?
11 Într-adevăr, creştinii evrei se bucurau de o poziţie de înaltă favoare. Pavel le aminteşte că ei „aveau parte de chemarea cerească“, un privilegiu mult mai preţios decât orice le putea oferi sistemul iudaic (Evrei 3:1). Lor nu le-a părut rău că renunţaseră la unele lucruri legate de moştenirea lor evreiască. Dimpotrivă, cuvintele lui Pavel trebuie să fi trezit în acei creştini unşi un sentiment de recunoştinţă pentru că aveau perspectiva de a primi o moştenire nouă (Filipeni 3:8). Îndemnându-i să ţină cu tărie la privilegiul pe care îl aveau şi să nu-l ia ca pe un lucru care vine de la sine, Pavel a spus: „Cristos a fost fidel ca Fiu peste casa lui [Dumnezeu]. Şi casa lui suntem noi, dacă ne păstrăm cu fermitate, până la sfârşit, libertatea de exprimare şi lauda noastră cu privire la speranţă“. — Evrei 3:6, NW.
12 Dacă voiau să supravieţuiască iminentului sfârşit al sistemului iudaic, creştinii evrei trebuiau să ţină „cu fermitate, până la sfârşit“ la speranţa pe care le-o dăduse Dumnezeu. Dacă dorim să supravieţuim sfârşitului acestui sistem, trebuie să facem şi noi la fel (Matei 24:13). Nu trebuie să lăsăm ca îngrijorările vieţii, apatia oamenilor sau tendinţele noastre imperfecte să facă să ni se clatine credinţa în promisiunile lui Dumnezeu (Luca 21:16–19). Să dăm atenţie următoarelor cuvinte ale lui Pavel pentru a vedea cum ne putem întări credinţa.
„Nu vă împietriţi inimile“
13. Ce avertisment a dat Pavel, şi cum a aplicat el Psalmul 95?
13 După ce vorbeşte despre poziţia favorizată a creştinilor evrei, Pavel dă următorul avertisment: „Aşa cum zice Duhul Sfânt: «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, în ziua ispitirii în pustie»“ (Evrei 3:7, 8). Pavel a citat din Psalmul 95 şi de aceea a putut spune „aşa cum zice Duhul Sfânt“ (Psalmul 95:7, 8; Exodul 17:1–7).b Scripturile sunt inspirate de Dumnezeu prin spiritul său sfânt. — 2 Timotei 3:16.
14. Cum au reacţionat israeliţii la ceea ce făcuse Iehova pentru ei, şi de ce?
14 După ce au fost eliberaţi din sclavia Egiptului, israeliţilor li s-a acordat marea onoare de a intra într-un legământ cu Iehova (Exodul 19:4, 5; 24:7, 8). Însă, în loc să fie recunoscători pentru ceea ce făcuse Dumnezeu pentru ei, nu după mult timp aceştia s-au răzvrătit (Numeri 13:25—14:10). Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva? Pavel arată motivul: împietrirea inimii lor. Dar cum se poate împietri o inimă sensibilă şi receptivă la Cuvântul lui Dumnezeu? Şi ce trebuie să facem pentru a împiedica lucrul acesta?
15. a) Cum a fost auzit „glasul“ lui Dumnezeu în trecut şi cum este auzit astăzi? b) Ce întrebări ar trebui să ne punem cu privire la „glasul“ lui Dumnezeu?
15 Pavel îşi începe avertismentul cu o propoziţie condiţională: „Dacă auziţi [ascultaţi, NW] glasul Lui“. Dumnezeu i-a vorbit poporului său prin Moise şi prin alţi profeţi. Apoi, Iehova i-a vorbit prin Fiul său, Isus Cristos (Evrei 1:1, 2). Astăzi noi avem la dispoziţie toată Sfânta Scriptură, care este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Avem şi „sclavul fidel şi prevăzător“, numit de Isus să dea „hrană [spirituală] la timpul potrivit“ (Matei 24:45–47, NW). Astfel, Dumnezeu vorbeşte şi în prezent. Dar ascultăm noi ce spune el? De exemplu, cum reacţionăm la sfaturile privitoare la modul în care ne îmbrăcăm şi ne pieptănăm sau la divertismentele şi muzica pe care le alegem? „Ascultăm“, adică dăm atenţie şi ascultare lucrurilor pe care le auzim? Dacă avem obiceiul să ne scuzăm faptele sau să obiectăm atunci când ni se dau sfaturi, ne expunem pericolului insidios de a ne împietri inima.
16. Arătaţi o modalitate prin care ni se poate împietri inima.
16 Inima ni se poate împietri şi dacă ne reţinem să facem ceva ce putem şi este de datoria noastră să facem (Iacov 4:17). În pofida a tot ceea ce a făcut Iehova pentru israeliţi, aceştia nu au exercitat credinţă, s-au răzvrătit împotriva lui Moise, au preferat să creadă un raport nefavorabil despre Canaan şi au refuzat să intre în Ţara Promisă (Numeri 14:1–4). De aceea, Iehova a hotărât ca ei să stea 40 de ani în deşert — timp suficient pentru ca membrii infideli ai acelei generaţii să moară. Dezgustat de ei, Dumnezeu a spus: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat deci în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea“ (Evrei 3:9–11). Ce învăţăm de aici?
Învăţăminte pentru noi
17. Deşi văzuseră faptele puternice ale lui Iehova şi auziseră declaraţiile sale solemne, de ce le-a lipsit israeliţilor credinţa?
17 Israeliţii care au ieşit din Egipt au văzut cu ochii lor faptele puternice ale lui Iehova şi au auzit cu urechile lor declaraţiile sale solemne. Cu toate acestea, ei nu au crezut că Dumnezeu îi putea conduce în siguranţă în Ţara Promisă. De ce? „N-au cunoscut căile Mele!“, a spus Iehova. Ei ştiau ce spusese şi ce făcuse Iehova, dar nu au cultivat încredere în capacitatea lui de a avea grijă de ei. Ei erau prea obsedaţi de nevoile şi de dorinţele lor şi nu s-au gândit aproape deloc la căile şi la scopul lui Dumnezeu. Într-adevăr, lor le-a lipsit credinţa în promisiunea lui Dumnezeu.
18. În armonie cu cele spuse de Pavel, care va fi consecinţa „unei inimi rele, lipsite de credinţă“?
18 Următoarele cuvinte adresate evreilor sunt valabile în egală măsură şi pentru noi: „Fiţi atenţi, fraţilor, ca nu cumva să se dezvolte în vreunul dintre voi o inimă rea, lipsită de credinţă, prin faptul că se îndepărtează de Dumnezeul cel viu“ (Evrei 3:12, NW). Pavel a ajuns la miezul problemei, arătând că „o inimă rea, lipsită de credinţă“ este rezultatul „îndepărtării de Dumnezeul cel viu“. Mai înainte el vorbise despre faptul de „a merge în derivă“ din cauza neatenţiei (Evrei 2:1, NW). Însă termenul grecesc tradus prin „a merge în derivă“ înseamnă „a sta la o parte“ şi este înrudit cu cuvântul „apostazie“. Aceasta semnifică o împotrivire, retragere şi părăsire deliberată şi conştientă, însoţite de o notă de dispreţ.
19. Ce consecinţe grave ar putea avea ignorarea sfaturilor? Ilustraţi.
19 Prin urmare, învăţămintele pe care le tragem de aici arată că, dacă ne facem obiceiul de a nu „asculta de glasul Lui“, neţinând seama de sfaturile pe care ni le dă Iehova prin intermediul Cuvântului său şi al sclavului fidel şi prevăzător, nu după mult timp inima noastră va deveni insensibilă, se va împietri. De exemplu, o pereche necăsătorită şi-ar putea permite prea multe intimităţi. Ce s-ar întâmpla dacă aceştia ar ignora pur şi simplu acest lucru? Îi va ajuta aceasta să nu mai repete ce au făcut sau, dimpotrivă, vor face din nou cu mai multă dezinvoltură? În mod asemănător, când clasa sclavului ne sfătuieşte să fim selectivi în ce priveşte muzica, divertismentele etc., acceptăm noi cu recunoştinţă aceste sfaturi şi facem schimbările necesare? Pavel ne-a îndemnat „să nu părăsim strângerea noastră laolaltă“ (Evrei 10:24, 25). În pofida acestui sfat, unii tratează cu indiferenţă întrunirile creştine. Poate că ei consideră că nu are nici o importanţă dacă lipsesc de la unele întruniri sau dacă nu merg chiar deloc la altele.
20. De ce este vital să reacţionăm în mod pozitiv la sfaturile scripturale?
20 Dacă nu reacţionăm în mod pozitiv la „glasul“ lui Iehova, exprimat cu claritate în Scripturi şi în publicaţiile biblice, vom constata în scurt timp că ne „îndepărtăm de Dumnezeul cel viu“. Ignorarea pasivă a sfaturilor se poate transforma cu uşurinţă în desconsiderare, critică şi împotrivire activă. Dacă nu ne vom corecta, vom ajunge să avem „o inimă rea, lipsită de credinţă“, iar restabilirea se face, în general, cu mare greutate (compară cu Efeseni 4:19). Ieremia a avut perfectă dreptate când a scris: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?“ (Ieremia 17:9). Din acest motiv, Pavel le-a dat următorul îndemn colaboratorilor săi evrei: „Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, atâta timp cât se zice: «astăzi», pentru ca nici unul dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului“. — Evrei 3:13.
21. Ce suntem sfătuiţi să facem cu toţii, şi ce perspective vom avea?
21 Cât de fericiţi suntem că Iehova ne vorbeşte şi astăzi prin intermediul Cuvântului său şi al organizaţiei sale! Suntem recunoscători că „sclavul fidel şi prevăzător“ continuă să ne ajute să „ne păstrăm până la sfârşit siguranţa [încrederea, NW] neclintită de la început“ (Evrei 3:14). Acum este momentul să reacţionăm în mod pozitiv la iubirea şi îndrumarea lui Dumnezeu. Procedând astfel, putem trage foloase dintr-o altă promisiune minunată făcută de Iehova, şi anume aceea de a „intra“ în odihna sa (Evrei 4:3, 10). Acesta este subiectul pe care Pavel l-a analizat în continuare cu creştinii evrei şi pe care îl vom analiza şi noi în articolul următor.
[Note de subsol]
a Iosefus a scris că, la puţin timp după moartea lui Festus, Ananus (Anania), din secta saducheilor, a ajuns mare preot. El i-a adus pe Iacov, un frate vitreg al lui Isus, şi pe alţi discipoli înaintea Sanhedrinului şi i-a condamnat la moarte prin lapidare.
b Se pare că Pavel a citat aici din versiunea greacă Septuaginta, în care cuvintele ebraice pentru „Meriba“ şi „Masa“ sunt traduse prin „ceartă“, respectiv „încercare“. Vezi paginile 350 şi 379 din volumul 2 al lucrării Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor), publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
Ştiţi să explicaţi?
◻ De ce le-a dat Pavel creştinilor evrei un sfat atât de energic?
◻ Cum i-a ajutat Pavel pe creştinii evrei să înţeleagă că aveau ceva mai bun decât viaţa sub iudaism?
◻ Cum i se poate împietri cuiva inima?
◻ Ce trebuie să facem pentru a nu ajunge să avem „o inimă rea, lipsită de credinţă“?
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 10]
Exercitaţi credinţă în Isus, Mai Marele Moise?