Nu abandonaţi cursa pentru viaţă!

„Să alergăm cu perseverenţă în cursa care ne este pusă în faţă.“ — EVREI 12:1, NW.

 1, 2. Ce evenimente emoţionante pentru slujitorii lui Iehova au avut loc pe parcursul acestor ultime zile?

TRĂIM timpuri emoţionante şi dificile. Cu peste 80 de ani în urmă, în 1914, Isus a fost întronat Rege în Regatul ceresc al lui Dumnezeu. Atunci a început „ziua Domnului“ şi, odată cu ea, „timpul sfârşitului“ acestui sistem de lucruri (Apocalipsa 1:10; Daniel 12:9). De atunci, cursa creştină pentru viaţă a devenit şi mai presantă. Slujitorii lui Dumnezeu s-au străduit din răsputeri să ţină pasul cu carul ceresc al lui Iehova, sau organizaţia sa cerească, care înaintează fără a putea fi oprit, pentru a duce la îndeplinire scopurile lui Iehova. — Ezechiel 1:4–28; 1 Corinteni 9:24.

² Găseşte bucurie poporul lui Dumnezeu în timp ce ‘aleargă în cursa’ pentru viaţă veşnică? Da, într-adevăr! Ei au privit cu emoţie strângerea rămăşiţei fraţilor lui Isus şi înţeleg cu bucurie că sigilarea definitivă a membrilor rămăşiţei celor 144 000 este mult înaintată (Apocalipsa 7:3, 4). În plus, ei discern cu emoţie că Regele numit de Iehova şi-a înfipt secera pentru a strânge „secerişul pământului“ (Apocalipsa 14:15, 16). Şi ce mare este secerişul (Matei 9:37)! Până în prezent au fost adunate peste cinci milioane de suflete — „o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă“ (Apocalipsa 7:9). Nimeni nu poate spune cât de mare va fi până la urmă această mulţime, deoarece nici un om nu poate să o numere.

 3. În pofida căror obstacole trebuie să încercăm întotdeauna să cultivăm un spirit de bucurie?

³ Este adevărat că, în timp ce alergăm în cursă, Satan încearcă să ne pună piedică sau să ne determine să încetinim ritmul (Apocalipsa 12:17). Şi nu a fost uşor să continuăm să alergăm pe parcursul războaielor, a foametei, a epidemiilor şi a tuturor celorlalte greutăţi care marchează timpul sfârşitului (Matei 24:3–9; Luca 21:11; 2 Timotei 3:1–5). Cu toate acestea, ne saltă inima de bucurie în timp ce ne apropiem tot mai mult de linia de sosire. Noi ne străduim să manifestăm spiritul pe care Pavel i-a sfătuit pe colaboratorii creştini din zilele sale să-l aibă: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!“ — Filipeni 4:4.

 4. Ce spirit au manifestat creştinii filipeni?

⁴ Nu există nici o îndoială că creştinii cărora le-a adresat Pavel aceste cuvinte găseau bucurie în credinţa lor, deoarece Pavel le-a spus: „Continuaţi să vă bucuraţi în Domnul“ (Filipeni 3:1, NW). Creştinii filipeni erau o congregaţie generoasă şi iubitoare, care slujea cu zel şi entuziasm (Filipeni 1:3–5; 4:10, 14–20). Însă nu toţi creştinii din secolul I au avut acest spirit. De exemplu, unii dintre creştinii evrei cărora Pavel le-a scris cartea Evrei erau un motiv de îngrijorare.

„Să acordăm o atenţie mai mult decât obişnuită“

 5. a) Ce spirit au avut creştinii evrei când s-a format prima congregaţie creştină? b) Descrieţi spiritul pe care îl manifestau unii creştini evrei prin anul 60 e.n.

⁵ Prima congregaţie creştină din istoria omenirii a fost alcătuită din evrei naturali şi prozeliţi şi a fost întemeiată la Ierusalim, în 33 e.n. Ce fel de spirit a avut aceasta? Nu trebuie decât să citim capitolele introductive ale cărţii Faptele pentru a ne da seama de entuziasmul şi bucuria acesteia, chiar şi în faţa persecuţiei (Faptele 2:44–47; 4:32–34; 5:41; 6:7). După câteva decenii însă, lucrurile s-au schimbat şi se pare că mulţi creştini evrei au încetinit ritmul în cursa pentru viaţă. Iată ce se spune într-o lucrare de referinţă cu privire la situaţia lor, aşa cum se prezenta aceasta prin anul 60 e.n.: „O stare de trândăvie şi oboseală, de aşteptări neîmplinite, speranţe amânate, eşecuri intenţionate şi scepticism în problemele cotidiene. Ei erau creştini, dar le slăbise aprecierea faţă de gloria chemării lor“. Cum au putut ajunge nişte creştini unşi într-o asemenea stare? O examinare atentă a unor părţi din scrisoarea lui Pavel adresată evreilor (scrisă în jurul anului 61 e.n.) ne ajută să răspundem la această întrebare. Această analiză ne va ajuta pe fiecare dintre noi să nu cădem într-o stare de slăbire spirituală asemănătoare.

 6. Care sunt câteva diferenţe dintre închinarea sub Legea lui Moise şi închinarea bazată pe credinţa în Isus Cristos?

⁶ Creştinii evrei ieşiseră din iudaism, un sistem care pretindea că respectă Legea dată de Iehova prin Moise. Se pare că această Lege continua să-i atragă pe mulţi creştini evrei, probabil deoarece, timp de secole, aceasta fusese singura modalitate prin care cineva se putea apropia de Iehova, iar sistemul ei de închinare, care cuprindea o preoţie, jertfe aduse cu regularitate şi un templu celebru la Ierusalim, era impresionant. Creştinismul este diferit de iudaism. El pretinde un punct de vedere spiritual, aşa cum a avut Moise, care „avea privirea aţintită spre plata recompensei“ viitoare şi „a rămas neclintit, ca şi cum l-ar fi văzut pe Acela care este invizibil“ (Evrei 11:26, 27, NW). Se pare că acest punct de vedere spiritual le lipsea multor creştini evrei. Ei şchiopătau în loc să alerge cu hotărâre.

 7. Cum ne-ar putea influenţa sistemul din care am ieşit modul în care alergăm în cursa pentru viaţă?

⁷ Există şi astăzi o situaţie asemănătoare? Fără îndoială că lucrurile nu stau exact la fel. Totuşi, creştinii ies dintr-un sistem care se mândreşte foarte mult cu ce are. Lumea oferă ocazii captivante, dar, în acelaşi timp, ea pune responsabilităţi grele pe umerii oamenilor. În plus, mulţi dintre noi trăim în ţări unde predomină o atitudine sceptică şi egoistă. Dacă ne lăsăm influenţaţi de acest sistem, ‘ochii inimii noastre’ s-ar putea întuneca cu uşurinţă (Efeseni 1:18). Vom alerga cu succes în cursa pentru viaţă dacă nu mai discernem cu claritate în ce direcţie mergem?

 8. Care sunt unele aspecte prin care creştinismul este superior închinării aduse sub Lege?

⁸ Pentru a-i încuraja pe creştinii evrei, Pavel le-a amintit de superioritatea sistemului creştin faţă de Legea mozaică. Este adevărat că, atunci când naţiunea Israelului carnal era poporul lui Iehova aflat sub Lege, Iehova i-a vorbit prin intermediul profeţilor inspiraţi. Dar, spune Pavel, astăzi el vorbeşte „prin intermediul unui Fiu, pe care l-a numit moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin intermediul căruia a făcut sistemele de lucruri“ (Evrei 1:2, NW). Mai mult decât atât, Isus este mai mare decât toţi regii din linia lui David, „însoţitorii“ săi. El este mai mare chiar şi decât îngerii. — Evrei 1:5, 6, 9.

 9. De ce e necesar ca şi noi, la fel ca creştinii evrei din zilele lui Pavel, să acordăm „o atenţie mai mult decât obişnuită“ cuvintelor lui Iehova?

⁹ De aceea, Pavel i-a sfătuit pe creştinii evrei: „Este necesar să acordăm o atenţie mai mult decât obişnuită lucrurilor pe care le-am auzit, ca să nu mergem niciodată în derivă“ (Evrei 2:1, NW). Deşi faptul de a învăţa despre Cristos era o binecuvântare minunată, se cerea ceva mai mult. Era nevoie ca ei să acorde o mare atenţie Cuvântului lui Dumnezeu pentru a respinge influenţa lumii evreieşti din jurul lor. Şi noi trebuie „să acordăm o atenţie mai mult decât obişnuită“ cuvintelor lui Iehova, având în vedere propaganda permanentă la care suntem expuşi din partea acestei lumi. Aceasta înseamnă să ne formăm obiceiuri bune de studiu şi să păstrăm un bun program de citire a Bibliei. Aşa cum spune Pavel mai târziu în scrisoarea sa către evrei, aceasta înseamnă, de asemenea, să participăm cu regularitate la întruniri şi la proclamarea credinţei noastre altora (Evrei 10:23–25). Aceste activităţi ne vor ajuta să rămânem vigilenţi pe plan spiritual pentru a nu pierde din vedere glorioasa noastră speranţă. Dacă ne vom umple mintea cu gândurile lui Iehova, nu vom fi copleşiţi sau nu ne vom pierde echilibrul din cauza nici unui lucru pe care ni l-ar putea face această lume. — Psalmul 1:1–3; Proverbele 3:1–6.

„Continuaţi să vă îndemnaţi unii pe alţii“

10. a) Ce i se poate întâmpla celui care nu acordă o atenţie mai mult decât obişnuită Cuvântului lui Iehova? b) Cum putem ‘continua să ne îndemnăm unii pe alţii’?

¹⁰ Dacă nu acordăm o mare atenţie lucrurilor spirituale, promisiunile lui Dumnezeu ar putea foarte bine ajunge să ni se pară ireale. Lucrul acesta s-a întâmplat chiar şi în secolul I, când congregaţiile erau alcătuite în întregime din creştini unşi, iar unii apostoli erau încă în viaţă. Pavel i-a avertizat pe evrei: „Fiţi atenţi, fraţilor, ca nu cumva să se dezvolte în vreunul dintre voi o inimă rea, lipsită de credinţă, prin faptul că se îndepărtează de Dumnezeul cel viu; ci continuaţi să vă îndemnaţi unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se poate numi «Astăzi», ca nu cumva vreunul dintre voi să se împietrească prin puterea înşelătoare a păcatului“ (Evrei 3:12, 13, NW). Expresia „fiţi atenţi“ pe care o foloseşte Pavel accentuează necesitatea de a fi vigilenţi. Ne ameninţă un pericol! Lipsa de credinţă — adică ‘păcatul’ — ar putea să se dezvolte în inima noastră şi, în loc să ne apropiem de Dumnezeu, ne-am putea îndepărta de el (Iacov 4:8). Pavel ne aminteşte să ‘continuăm să ne îndemnăm unii pe alţii’. Avem nevoie de căldura asocierii frăţeşti. „Cel ce se retrage în singurătate caută ce-i place lui însuşi, dar este împotriva adevăratei înţelepciuni“ (Proverbele 18:1). Nevoia unei asemenea asocieri îi determină pe creştini să asiste cu regularitate la întrunirile congregaţiei, la adunări şi congrese.

11, 12. De ce nu ar trebui să ne mulţumim cu cunoaşterea doctrinelor fundamentale ale creştinismului?

¹¹ În continuare, Pavel oferă în scrisoarea sa un alt sfat inestimabil: „Deşi de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi nevoie de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. . . . Hrana tare este pentru oamenii maturi, pentru aceia ale căror simţuri s-au deprins, prin exerciţiu, să deosebească binele şi răul“ (Evrei 5:12–14). Se pare că unii creştini evrei nu progresaseră în înţelegere. Ei acceptaseră încet lumina sporită referitoare la Lege şi la circumcizie (Faptele 15:27–29; Galateni 2:11–14; 6:12, 13). Probabil că unii ţineau încă mult la obiceiuri tradiţionale ca sabatul săptămânal şi Ziua anuală solemnă a Ispăşirii. — Coloseni 2:16, 17; Evrei 9:1–14.

¹² Astfel, Pavel spune: „Să lăsăm cuvintele începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele ce aparţin oamenilor maturi“ (Evrei 6:1). Un alergător la maraton care acordă mare atenţie regimului său alimentar este mai în măsură să suporte lunga şi istovitoarea cursă. În mod asemănător, un creştin care acordă mare atenţie hrănirii spirituale — fără a se limita la ‘doctrinele elementare’, fundamentale — va fi mai în măsură să rămână în cursă până la finiş (compară cu 2 Timotei 4:7). Aceasta înseamnă să cultivăm interes pentru „lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea“ adevărului, progresând astfel spre maturitate. — Efeseni 3:18.

„Aveţi nevoie de perseverenţă“

13. Cum şi-au demonstrat în trecut creştinii evrei credinţa?

¹³ În perioada imediat următoare Penticostei din 33 e.n., creştinii evrei au rămas fermi în pofida unei opoziţii înverşunate (Faptele 8:1). Probabil că la aceasta se gândea Pavel când a scris: „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe“ (Evrei 10:32). Această perseverenţă fidelă a demonstrat cât de mult îl iubeau ei pe Dumnezeu şi le-a dat libertate de exprimare înaintea sa (1 Ioan 4:17). Pavel îi îndeamnă să nu piardă această libertate de exprimare din cauza lipsei de credinţă. El îi sfătuieşte: „Aveţi nevoie de perseverenţă, pentru ca, după ce aţi îndeplinit voinţa lui Dumnezeu, să primiţi împlinirea promisiunii. Căci încă «foarte puţină vreme» şi «cel care vine va sosi şi nu va întârzia»“. — Evrei 10:35–37, NW.

14. Ce anume ar trebui să ne ajute să perseverăm chiar şi după ce i-am slujit mulţi ani lui Iehova?

¹⁴ Ce se poate spune despre noi astăzi? Majoritatea am fost zeloşi când am aflat prima dată adevărul creştin. Avem şi acum acelaşi zel? Sau am „părăsit dragostea dintâi“ (Apocalipsa 2:4)? Ne-am răcit, devenind probabil puţin dezamăgiţi sau obosiţi în aşteptarea Armaghedonului? Gândiţi-vă însă! Adevărul nu este mai puţin minunat decât a fost înainte. Isus este şi acum Regele nostru ceresc. Şi acum avem speranţa vieţii veşnice pe un pământ paradiziac şi ne bucurăm de relaţia cu Iehova. Şi niciodată să nu uităm: „Cel care vine va sosi şi nu va întârzia“.

15. La fel ca Isus, cum au suportat unii creştini persecuţii aspre?

¹⁵ Aşadar, cuvintele lui Pavel consemnate în Evrei 12:1, 2 sunt foarte potrivite: „Să înlăturăm şi noi orice balast şi păcatul [lipsa de credinţă] care ne prinde cu uşurinţă în mreje şi să alergăm cu perseverenţă în cursa care ne este pusă înainte, în timp ce privim cu încordare la Isus, Instrumentul principal al credinţei noastre şi Cel care ne-o aduce la perfecţiune. Pentru bucuria care i-a fost pusă în faţă el a suportat stâlpul de tortură, dispreţuind ruşinea, şi s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu“ (NW). În aceste zile din urmă, slujitorii lui Dumnezeu au îndurat multe necazuri. La fel ca Isus, care a fost fidel până la moartea sa chinuitoare, unii fraţi şi surori au suportat cu fidelitate cele mai aspre persecuţii: lagăre de concentrare, torturi, violuri şi chiar moartea (1 Petru 2:21). Nu ni se umple inima de iubire pentru ei când medităm la integritatea lor?

16, 17. a) Ce situaţii pun la încercare credinţa majorităţii creştinilor? b) Amintirea cărui lucru ne va ajuta să continuăm să alergăm în cursa pentru viaţă?

¹⁶ Majorităţii creştinilor însă li se aplică următoarele cuvinte ale lui Pavel: „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului“ (Evrei 12:4). Totuşi, în acest sistem, calea adevărului nu este uşoară pentru nici unul dintre noi. Unii sunt descurajaţi de o „vorbire contradictorie din partea păcătoşilor“ la serviciul laic sau la şcoală, unde suportă batjocuri sau se împotrivesc presiunii de a păcătui (Evrei 12:3). Tentaţiile puternice au slăbit hotărârea unora de a urma normele înalte ale lui Dumnezeu (Evrei 13:4, 5). Apostaţii au avut un efect negativ asupra echilibrului spiritual al unora care au ascultat propaganda lor veninoasă (Evrei 13:9). Conflictele de personalitate le-au răpit altora bucuria. Accentul exagerat pus pe distracţii şi pe activităţi recreative i-a slăbit pe unii creştini. Iar majoritatea se simt apăsaţi de problemele vieţii în acest sistem de lucruri.

¹⁷ Este adevărat că nici una dintre aceste situaţii nu reprezintă ‘o rezistenţă până la sânge’. Iar unele situaţii pot fi rezultatul unor decizii greşite pe care le-am luat. Dar toate acestea ne pun credinţa la încercare. De aceea, trebuie să ne aţintim privirea spre măreţul exemplu de perseverenţă al lui Isus. Să nu uităm niciodată cât de minunată este speranţa noastră. Niciodată să nu ne pierdem încrederea că Iehova „devine răsplătitorul acelora care îl caută cu seriozitate“ (Evrei 11:6, NW). Atunci vom avea tăria spirituală pentru a continua să alergăm în cursa pentru viaţă.

Putem persevera

18, 19. Ce evenimente istorice lasă să se înţeleagă faptul că creştinii evrei din Ierusalim au dat atenţie sfatului inspirat al lui Pavel?

¹⁸ Cum au reacţionat creştinii evrei la scrisoarea lui Pavel? După aproximativ şase ani de la redactarea scrisorii către evrei, în Iudeea a fost război. În 66 e.n., armata romană a asediat Ierusalimul, împlinind cuvintele lui Isus: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape“ (Luca 21:20). Totuşi, Isus a spus următoarele cuvinte în folosul creştinilor care aveau să se afle la data aceea în Ierusalim: „Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el“ (Luca 21:21). Aşadar, războiul cu Roma a reprezentat un test: Aveau să părăsească acei creştini evrei Ierusalimul, centrul închinării iudaice şi locul unde se afla măreţul templu?

¹⁹ Pe neaşteptate şi dintr-un motiv necunoscut, romanii s-au retras. Probabil evreii religioşi au văzut în aceasta o dovadă a faptului că Dumnezeu proteja oraşul lor sfânt. Dar ce au făcut creştinii? Istoria ne spune că ei au fugit. Apoi, în 70 e.n., romanii s-au întors şi au distrus Ierusalimul în întregime, provocând pierderi înfricoşătoare de vieţi omeneşti. „Ziua lui Iehova“ profeţită de Ioel venise asupra Ierusalimului. Dar creştinii fideli nu se mai aflau acolo. Ei ‘au scăpat teferi’. — Ioel 2:30–32, NW; Faptele 2:16–21.

20. La ce ar trebui să ne îndemne cunoaşterea faptului că marea ‘zi a lui Iehova’ este aproape?

²⁰ Astăzi, noi ştim că o altă mare zi a lui Iehova se va abate în curând asupra întregului sistem de lucruri (Ioel 3:12–14). Nu ştim când va veni ziua aceea. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne dă asigurarea că aceasta va veni cu siguranţă. Iehova spune că nu va întârzia (Habacuc 2:3; 2 Petru 3:9, 10). Aşadar, „să acordăm o atenţie mai mult decât obişnuită lucrurilor pe care le-am auzit“. Să evităm lipsa de credinţă, „păcatul care ne prinde cu uşurinţă în mreje“. Fiţi hotărâţi să perseveraţi atât timp cât va fi nevoie. Nu uitaţi că organizaţia cerească a lui Iehova, asemănătoare unui mare car ceresc, este în mişcare. Aceasta îşi va duce la îndeplinire scopurile. De aceea, fie ca toţi să continuăm să alergăm şi să nu abandonăm cursa pentru viaţă!

Vă amintiţi?

◻ Care sfat dat de Pavel filipenilor ne va ajuta să perseverăm în cursa pentru viaţă?

◻ Ce ne va ajuta să ne împotrivim acestei lumi care încearcă să ne distragă?

◻Cum ne putem ajuta reciproc să perseverăm în cursă?

◻ Ce lucruri l-ar putea determina pe un creştin să încetinească ritmul?

◻ Cum ne poate ajuta exemplul lui Isus să perseverăm?

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Asemenea alergătorilor, creştinii nu trebuie să se lase distraşi de nimic

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Nimic nu poate împiedica marele car ceresc al lui Iehova să ducă la îndeplinire scopul lui Dumnezeu