Cartea biblică numărul 58 — Evrei

Scriitorul: Pavel

Locul scrierii: Roma

Data încheierii scrierii: aprox. 61 e.n.

 1. În armonie cu ce misiune a scris Pavel scrisoarea către evrei?

PAVEL este cunoscut mai ales ca apostol al ‘naţiunilor’. Dar le-a predicat el doar neiudeilor? Nicidecum! Chiar înainte ca Pavel să fie botezat şi să primească această misiune, Domnul Isus i-a spus lui Anania: „Omul acesta [Pavel] este un vas pe care l-am ales să-mi ducă numele la naţiuni, la regi şi la fiii lui Israel“ (Fap. 9:15; Gal. 2:8, 9). Scrierea cărţii Evrei a fost, într-adevăr, în armonie cu misiunea primită de Pavel de a duce numele lui Isus fiilor lui Israel.

 2. Cum pot fi respinse argumentele potrivit cărora scriitorul acestei scrisori nu a fost Pavel?

² Cu toate acestea, unii critici pun la îndoială faptul că Pavel a scris scrisoarea către evrei. Una dintre obiecţii este că numele lui Pavel nu apare în scrisoare. În realitate, această obiecţie nu constituie un obstacol, deoarece în multe alte cărţi canonice numele scriitorului nu este menţionat, dar poate fi identificat deseori pe baza dovezilor interne. De altfel, unii cred că este posibil ca Pavel să nu-şi fi menţionat în mod voit numele când le-a scris creştinilor evrei din Iudeea, deoarece numele său era privit cu ură de iudeii de acolo (Fap. 21:28). Nici obiecţia că stilul acestei scrisori se deosebeşte de al celorlalte nu este în realitate un argument că scriitorul nu a fost Pavel. Indiferent că li s-a adresat păgânilor, iudeilor sau creştinilor, Pavel şi-a demonstrat întotdeauna capacitatea de a deveni „orice pentru oameni de orice fel“. În acest caz, el îşi prezintă argumentele ca iudeu unor iudei, argumente pe care aceştia le puteau înţelege şi aprecia pe deplin (1 Cor. 9:22).

 3. Ce dovezi interne confirmă că Pavel a scris scrisoarea către evrei şi că ea le era adresată în primul rând iudeilor?

³ Toate dovezile interne ale cărţii confirmă că a fost scrisă de Pavel. Scriitorul se afla împreună cu Timotei în Italia. Aceste fapte corespund situaţiei lui Pavel (Evr. 13:23, 24). De altfel, doctrina îi este caracteristică lui Pavel, însă argumentele sunt prezentate din punctul de vedere al iudeilor, având scopul de a trezi interesul congregaţiei căreia îi era adresată scrisoarea şi care era alcătuită numai din evrei. Iată ce se spune într-o lucrare: „Întreaga structură a acestei epistole dovedeşte că ea a fost scrisă pentru iudeii naturali. Dacă ar fi fost scrisă pentru naţiuni, nici măcar unu din zece mii de oameni n-ar fi înţeles argumentaţia, din cauză că n-ar fi fost familiarizat cu sistemul iudaic. Însă din întreaga epistolă reiese că scriitorul ei îl cunoştea bine“.a Acest comentariu ne ajută să înţelegem deosebirea de stil în comparaţie cu celelalte scrisori ale lui Pavel.

 4. Ce alte dovezi confirmă că scriitorul acestei cărţi este Pavel?

⁴ Papirusul Chester Beatty nr. 2 (P⁴⁶), descoperit în anul 1930, oferă încă o dovadă că scriitorul acestei cărţi este Pavel. Referindu-se la acest codex, scris pe papirus după numai aproximativ un secol şi jumătate de la moartea lui Pavel, Sir Frederic Kenyon, un renumit specialist britanic în critică textuală, spunea: „Este demn de remarcat că scrisoarea către evrei se află imediat după cea adresată romanilor (poziţie aproape fără precedent), ceea ce arată că la data la care a fost redactat acest manuscris nu exista nicio îndoială că scriitorul ei era Pavel“.b Cu referire la aceeaşi chestiune, într-o altă lucrare se spune cu claritate: „Nu există nicio dovadă importantă, externă sau internă, care să permită atribuirea acestei scrisori altui scriitor decât Pavel“.c

 5. Cum demonstrează conţinutul scrisorii către evrei că aceasta este inspirată?

⁵ Pe lângă faptul că scrisoarea către evrei a fost acceptată de primii creştini, conţinutul ei confirmă că este „inspirată de Dumnezeu“. Ea îndreaptă frecvent atenţia cititorului spre profeţiile din Scripturile ebraice, făcând numeroase referiri la aceste scrieri inspirate, şi arată cum s-au împlinit ele în Cristos Isus. Numai în primul capitol sunt folosite şapte citate din Scripturile ebraice în sprijinul ideii că Fiul le este acum superior îngerilor. Scrisoarea către evrei preamăreşte Cuvântul lui Iehova şi numele său, arătând că Isus este Reprezentantul Principal al vieţii, iar Regatul lui Dumnezeu condus de Cristos este singura speranţă a omenirii.

 6. Ce arată dovezile cu privire la locul şi data redactării acestei scrisori?

⁶ În ce priveşte data redactării, s-a arătat deja că Pavel a scris această scrisoare în timp ce se afla în Italia. În încheiere, el spune: „Aflaţi că fratele nostru Timotei a fost eliberat. Dacă soseşte destul de repede, vom veni împreună să vă vedem“ (13:23). Din câte se pare, aceste cuvinte sugerează că Pavel aştepta să fie eliberat curând după aceea şi spera să-l însoţească pe Timotei, care fusese şi el întemniţat, dar fusese eliberat. Astfel, se crede că această scrisoare a fost scrisă la Roma în ultimul an al primei detenţii a lui Pavel, şi anume în 61 e.n.

 7. Cu ce fel de împotrivire se confruntau creştinii iudei din Ierusalim, şi de ce anume aveau ei nevoie?

⁷ În acel timp al sfârşitului sistemului iudaic, creştinii evrei din Iudeea şi îndeosebi cei din Ierusalim au trecut prin încercări grele. Pe măsură ce vestea bună creştea şi se extindea, iudeii li se împotriveau creştinilor cu tot mai multă ostilitate şi fanatism. Cu doar câţiva ani mai înainte, simpla sosire a lui Pavel în Ierusalim provocase o tulburare în timpul căreia conducătorii religioşi iudei strigaseră cât îi ţinuse gura: „Înlătură-l de pe pământ pe un astfel de om, căci nu merită să trăiască!“. Peste 40 de iudei se legaseră cu jurământ să nu mănânce şi să nu bea până când nu îl omorau. Drept urmare, a fost nevoie de o escortă puternică de soldaţi înarmaţi pentru a-l duce pe Pavel noaptea la Cezareea (Fap. 22:22; 23:12–15, 23, 24). Congregaţia trebuia să trăiască, să predice şi să rămână fermă în credinţă în această atmosferă de fanatism religios şi de ură faţă de creştini. Aceştia aveau nevoie de o cunoştinţă temeinică şi de o înţelegere corectă a modului în care Cristos împlinise legea, ca să nu se întoarcă la iudaism şi să ajungă să respecte din nou Legea mozaică şi să ofere jertfe de animale, toate acestea nemaifiind decât nişte ritualuri fără valoare.

 8. De ce era Pavel perfect calificat să le scrie această scrisoare evreilor, şi ce serie de argumente a prezentat el?

⁸ Nimeni nu putea înţelege mai bine decât apostolul Pavel presiunile şi persecuţiile la care erau supuşi creştinii iudei. Nimeni nu era mai calificat decât Pavel, care fusese fariseu, să aducă argumente convingătoare şi să combată tradiţiile iudaice. Apelând la vastele sale cunoştinţe despre Legea mozaică, dobândite la picioarele lui Gamaliel, el a prezentat dovezi incontestabile potrivit cărora Cristos este împlinirea Legii, a poruncilor şi a jertfelor ei. El a arătat cum fuseseră înlocuite acestea cu realităţi mult mai glorioase, care aduceau foloase mult mai mari datorită unui legământ nou, mai bun. Având o minte pătrunzătoare, Pavel a prezentat o serie de dovezi clare şi convingătoare. Sfârşitul legământului Legii şi instituirea noului legământ, superioritatea preoţiei lui Cristos faţă de preoţia aaronică, adevărata valoare a jertfei lui Cristos în comparaţie cu ofrandele de tauri şi de ţapi, intrarea lui Cristos în ceruri, chiar în prezenţa lui Iehova şi nu într-un simplu cort pământesc, toate aceste impresionante învăţături noi, atât de respingătoare pentru iudeii necredincioşi, le-au fost prezentate creştinilor evrei cu foarte multe dovezi din Scripturile ebraice, astfel că orice iudeu raţional putea fi convins.

 9. De ce scrisoarea către evrei era o armă puternică, şi în ce sens a fost ea o dovadă a iubirii lui Pavel?

⁹ Această scrisoare constituia o armă nouă şi puternică pentru creştinii evrei, cu ajutorul căreia puteau să-i reducă la tăcere pe persecutorii iudei. De asemenea, ea era o sursă de argumente solide cu ajutorul cărora puteau să-i convingă şi să-i convertească pe iudeii sinceri aflaţi în căutarea adevărului lui Dumnezeu. Scrisoarea dezvăluie iubirea profundă a lui Pavel faţă de creştinii evrei şi dorinţa sa arzătoare de a le oferi un ajutor practic într-un moment când aveau mare nevoie de acesta.

CONŢINUTUL SCRISORII CĂTRE EVREI

10. Ce se spune la începutul cărţii Evrei cu privire la poziţia lui Cristos?

¹⁰ Poziţia înălţată a lui Cristos (1:1—3:6). Cuvintele introductive îndreaptă atenţia spre Cristos: „Dumnezeu, care demult le-a vorbit în multe rânduri şi în multe feluri strămoşilor noştri prin profeţi, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit printr-un Fiu“. Acest Fiu a fost numit Moştenitor al tuturor lucrurilor şi este reflectarea gloriei Tatălui său. După ce a făcut o purificare pentru păcatele noastre, el „s-a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi“ (1:1–3). Pavel citează o serie de versete pentru a dovedi superioritatea lui Isus faţă de îngeri.

11. a) De ce ne îndeamnă Pavel să dăm o atenţie mai mult decât obişnuită lucrurilor auzite? b) Ce lucruri poate să înfăptuiască Isus datorită experienţei sale de viaţă şi poziţiei sale înălţate?

¹¹ Pavel scrie că „trebuie să dăm o atenţie mai mult decât obişnuită“. De ce? Deoarece, spune el, dacă în cazul ‘cuvântului spus prin îngeri’ neascultarea a primit răsplată după dreptate, „cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o salvare atât de mare, care a început să fie vestită prin Domnul nostru“? Dumnezeu l-a făcut pe „fiul omului“ cu puţin mai prejos decât îngerii, dar astăzi îl vedem pe Isus „încoronat cu glorie şi cu onoare fiindcă a suferit moartea, pentru ca, prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, el să guste moartea pentru fiecare om“ (2:1–3, 6, 9). Ca să-i aducă pe mulţi fii la glorie, mai întâi Dumnezeu l-a făcut „perfect prin suferinţe“ pe Reprezentantul Principal al salvării lor. El este cel care îl va reduce la nimic pe Diavol şi îi va elibera „pe toţi cei care, de teama morţii, au fost supuşi sclaviei toată viaţa“. Astfel, Isus a devenit „un mare preot îndurător şi fidel“. Dar şi mai minunat este că, întrucât el însuşi a suferit în încercări, „poate să vină în ajutorul celor ce sunt puşi la încercare“ (2:10, 15, 17, 18). Prin urmare, Isus este socotit demn de mai multă glorie decât Moise.

12. Ce trebuie să facă creştinii pentru a intra în odihna lui Dumnezeu?

¹² Să intrăm în odihna lui Dumnezeu prin credinţă şi ascultare (3:7—4:13). Exemplul de infidelitate al israeliţilor trebuie să le slujească drept avertisment creştinilor mai mult decât oricui altcuiva, ca nu cumva să se dezvolte în ei „o inimă rea, lipsită de credinţă, prin îndepărtarea de Dumnezeul cel viu“ (Evr. 3:12; Ps. 95:7–11). Din cauza neascultării şi a necredinţei, israeliţii care au părăsit Egiptul n-au intrat în odihna, sau sabatul, lui Dumnezeu, pe parcursul căreia el s-a odihnit de lucrările de creaţie cu privire la pământ. Totuşi, Pavel explică: „Rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat. Fiindcă cel care a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările lui, aşa cum s-a odihnit Dumnezeu de ale sale“. Să nu urmăm exemplul de neascultare al Israelului! „Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic, este mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri . . . şi poate să discearnă gândurile şi intenţiile inimii.“ (Evr. 4:9, 10, 12)

13. a) Cum a devenit Cristos „preot pentru totdeauna“, având ca responsabilitate salvarea veşnică? b) De ce îi îndeamnă Pavel pe evrei să înainteze spre maturitate?

¹³ Un punct de vedere matur cu privire la superioritatea preoţiei lui Cristos (4:14—7:28). Pavel îi îndeamnă pe evrei să ţină cu tărie la mărturisirea despre Isus, Marele Preot de seamă care a străbătut cerurile, ca să primească îndurare. Cristos nu s-a glorificat el însuşi, ci chiar Tatăl a spus: „Tu eşti preot pentru totdeauna în felul lui Melchisedec!“ (Evr. 5:6; Ps. 110:4). Mai întâi, învăţând ascultarea din lucrurile pe care le-a suferit, Cristos a fost făcut perfect pentru poziţia de mare preot ca să primească responsabilitatea salvării veşnice a tuturor celor ce ascultă de el. Pavel avea „lucruri multe de spus şi greu de explicat“, dar evreii erau încă asemenea unor copii care aveau nevoie de lapte, când, de fapt, ar fi trebuit să fie învăţători. Apostolul spune: „Hrana tare este pentru oamenii maturi, pentru cei care, prin folosire, şi-au exersat capacitatea de înţelegere ca să deosebească binele şi răul“. De aceea, el îi îndeamnă să ‘înainteze spre maturitate’ (Evr. 5:11, 14; 6:1).

14. Cum pot moşteni promisiunea cei credincioşi, şi cum a fost ferm stabilită speranţa lor?

¹⁴ Este imposibil ca aceia care au cunoscut cuvântul lui Dumnezeu, dar care au căzut, să fie din nou reînsufleţiţi spre căinţă, „pentru că ei înşişi îl ţintuiesc din nou pe stâlp pe Fiul lui Dumnezeu şi îl expun ruşinii publice“. Numai prin credinţă şi răbdare cei credincioşi pot moşteni promisiunea făcută lui Avraam, promisiune care a fost făcută sigură şi de neclintit prin două lucruri care nu se pot schimba: cuvântul lui Dumnezeu şi jurământul său. Speranţa lor, care este „o ancoră pentru suflet, sigură şi totodată de neclintit“, a fost ferm stabilită prin intrarea lui Isus „înăuntru, dincolo de perdea“, ca Precursor şi Mare Preot în felul lui Melchisedec (6:6, 19).

15. Ce anume arată că preoţia lui Isus, în felul lui Melchisedec, avea să fie superioară preoţiei lui Levi?

¹⁵ Melchisedec a fost atât „rege al Salemului“, cât şi „preot al Dumnezeului Preaînalt“. Chiar şi patriarhul Avraam i-a plătit zeciuială, iar prin el şi Levi, care era încă în coapsele lui Avraam. Astfel, binecuvântarea dată de Melchisedec lui Avraam s-a extins şi asupra lui Levi, care nu se născuse încă, ceea ce arată că preoţia levitică era inferioară preoţiei lui Melchisedec. În plus, dacă perfecţiunea ar fi venit prin preoţia levitică a lui Aaron, ar mai fi fost nevoie de un alt preot „în felul lui Melchisedec“? Mai mult, întrucât a fost schimbată preoţia, ‘era necesară şi o schimbare a legii’ (7:1, 11, 12).

16. De ce preoţia lui Isus este superioară preoţiei care exista sub Lege?

¹⁶ De fapt, Legea n-a adus nimic la perfecţiune, ci s-a dovedit slabă şi ineficientă. Preoţii ei erau mulţi, fiindcă mureau, dar Isus, „fiindcă rămâne în viaţă pentru totdeauna, are o preoţie care nu se transmite de la unul la altul. Aşadar, el poate şi să-i salveze complet pe cei care se apropie de Dumnezeu prin el, fiindcă este întotdeauna viu ca să pledeze pentru ei“. Acest Mare Preot, Isus, este „loial, fără răutate, neîntinat, despărţit de păcătoşi“, în timp ce marii preoţi numiţi de Lege erau slabi şi trebuiau mai întâi să ofere jertfe pentru propriile păcate, înainte să poată interveni pentru alţii. Prin urmare, cuvântul jurământului lui Dumnezeu „numeşte un Fiu, care este făcut perfect pentru totdeauna“ (7:24–26, 28).

17. În ce privinţă este superior legământul nou?

¹⁷ Superioritatea legământului nou (8:1—10:31). Isus este prezentat drept ‘mediatorul unui legământ mai bun, care a fost stabilit legal pe promisiuni mai bune’ (8:6). Pavel citează întregul pasaj din Ieremia 31:31–34, arătând că cei admişi în legământul nou au legile lui Dumnezeu scrise în mintea şi în inima lor, că toţi îl vor cunoaşte pe Iehova şi că Iehova ‘nu-şi va mai aminti de păcatele lor’. Acest „legământ nou“ l-a declarat învechit pe primul (legământul Legii), care era „aproape de dispariţie“ (Evr. 8:12, 13).

18. Ce comparaţie face Pavel între cele două legăminte cu privire la jertfe?

¹⁸ Descriind jertfele anuale oferite la cortul legământului dintâi, Pavel spune că ele erau „cerinţe legale . . . impuse până la timpul fixat pentru îndreptarea lucrurilor“. Însă, când Cristos a venit ca Mare Preot, el s-a prezentat cu sângele său preţios, nu cu sânge de ţapi şi de tauri tineri. Stropirea cu sânge de animale pe care o făcuse Moise validase legământul dintâi şi curăţise cortul simbolic, însă pentru realităţile cereşti care aveau legătură cu legământul nou erau necesare jertfe mai bune. „Căci Cristos n-a intrat într-un loc sfânt făcut de mâini, care este o copie a realităţii, ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu.“ Cristos nu trebuie să ofere jertfe an de an, cum făcea marele preot al Israelului, deoarece „el s-a dezvăluit o dată pentru totdeauna la încheierea acestor sisteme ca să îndepărteze păcatul prin jertfirea lui însuşi“ (9:10, 24, 26).

19. a) Ce n-a putut realiza legea, şi de ce? b) Care este voinţa lui Dumnezeu în ce priveşte sfinţirea?

¹⁹ În concluzie, Pavel spune că, ‘deoarece Legea era doar o umbră a lucrurilor bune viitoare’, jertfele ei, aduse în mod repetat, nu puteau înlătura ‘păcatele de pe conştiinţă’. Însă Isus a venit în lume ca să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu. „Datorită acestei «voinţe»“, spune Pavel, „noi am fost sfinţiţi prin ofranda corpului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna“. Prin urmare, creştinii evrei trebuiau să ţină ferm la mărturisirea publică a credinţei lor, fără şovăire, ‘să se îndemne la iubire şi la fapte bune’ şi să nu neglijeze întrunirea lor. Dacă practicau intenţionat păcatul, după ce primiseră cunoştinţa exactă a adevărului, ‘nu mai rămânea nicio jertfă pentru păcate’ (10:1, 2, 10, 24, 26).

20. a) Ce este credinţa? b) Ce exemple extraordinare de credinţă menţionează Pavel?

²⁰ Credinţa este explicată şi ilustrată (10:32—12:3). Pavel le spune apoi evreilor: „Amintiţi-vă mereu de zilele de odinioară, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă în suferinţe“. Ei nu trebuiau să renunţe la libertatea de exprimare, care le aducea o mare răsplată, ci trebuiau să persevereze ca să primească împlinirea promisiunii şi să aibă „credinţă spre păstrarea sufletului în viaţă“. Într-adevăr, aveau nevoie de credinţă! Mai întâi, Pavel o defineşte: „Credinţa este aşteptarea sigură a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor care totuşi nu se văd“. Apoi, într-un capitol emoţionant, el face pe scurt portretul unor oameni din vechime care au trăit, au lucrat, au luptat, au perseverat şi au devenit moştenitori ai dreptăţii prin credinţă. „Prin credinţă“, Avraam, care a locuit în corturi cu Isaac şi cu Iacob, „aştepta oraşul cu temelii adevărate“, oraş al cărui Constructor este Dumnezeu. „Prin credinţă“, Moise a rămas neclintit, „ca şi cum l-ar fi văzut pe Cel nevăzut“. „Şi ce să mai spun?“, întreabă Pavel. „Căci nu-mi va ajunge timpul să mai vorbesc despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, precum şi despre Samuel şi ceilalţi profeţi, care, prin credinţă, au înfrânt regate, au înfăptuit dreptatea, au primit promisiuni.“ Iar alţii au fost încercaţi prin batjocuri, biciuiri, lanţuri şi torturi, dar au refuzat eliberarea „ca să primească o înviere mai bună“. Cu adevărat, „lumea nu era demnă de ei“. Toţi aceştia primiseră mărturie prin credinţa lor, dar urmau să primească împlinirea promisiunii în viitor. „Astfel“, continuă Pavel, „pentru că suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm şi noi la o parte orice greutate şi păcatul care ne înfăşoară atât de uşor şi să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte, privind ţintă la Reprezentantul Principal al credinţei noastre şi Cel care o duce la perfecţiune, Isus“ (10:32, 39; 11:1, 8, 10, 27, 32, 33, 35, 38; 12:1, 2).

21. a) Cum pot persevera creştinii în lupta credinţei? b) Ce motiv puternic de a da atenţie avertismentului divin ne oferă Pavel?

²¹ Perseverenţă în lupta credinţei (12:4–29). Pavel îi îndeamnă pe creştinii evrei să persevereze în lupta credinţei, deoarece Iehova îi disciplina ca pe nişte fii. Era timpul să-şi întărească mâinile şi genunchii fără vlagă şi să continue să facă pentru picioarele lor cărări drepte. Ei trebuiau să vegheze cu grijă ca nu cumva să încolţească vreo rădăcină veninoasă sau ceva pângărit şi să ajungă să fie respinşi, cum se întâmplase cu Esau, care nu apreciase lucrurile sacre. Când coborâse de pe munte, Moise spusese: „Sunt înspăimântat şi tremur“ din cauza priveliştii înfricoşătoare a focului orbitor, a norului şi a glasului. Dar ei s-au apropiat de ceva mult mai înfricoşător: de muntele Sion şi de Ierusalimul ceresc, de miriade de îngeri, de congregaţia întâilor născuţi, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de Isus, Mediatorul unui legământ nou şi mai bun. Ei aveau deci cu atât mai multe motive să dea atenţie avertismentului divin! Pe timpul lui Moise, glasul lui Dumnezeu clătinase pământul, dar El a promis că va zgudui şi cerul, şi pământul. Pavel trage concluzia: „De aceea, fiindcă vom primi un regat care nu poate fi clătinat, . . . să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeu într-un mod plăcut lui, cu teamă sfântă şi cu veneraţie! Căci Dumnezeul nostru este şi un foc mistuitor“ (12:21, 28, 29).

22. Cu ce sfaturi ziditoare îşi încheie Pavel scrisoarea către evrei?

²² Îndemnuri cu privire la închinare (13:1–25). Pavel încheie dându-le sfaturi ziditoare: Iubirea lor frăţească să rămână, să nu uite ospitalitatea, căsătoria să fie onorabilă la toţi, felul lor de viaţă să fie fără iubire de bani, să asculte de cei ce sunt în fruntea lor şi să nu se lase purtaţi de învăţături străine. În sfârşit, „prin el [Isus] să-i oferim întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc public numele său“ (13:15).

DE CE ESTE DE FOLOS

23. Ce spune Pavel cu privire la Lege, şi cum îşi susţine el argumentaţia?

²³ Scrisoarea către evrei, o pledoarie în favoarea lui Cristos, este în mod incontestabil o capodoperă. Ea are o structură armonioasă şi este bine argumentată cu dovezi din Scripturile ebraice. Scrisoarea analizează diferite elemente ale Legii mozaice: legământul, sângele, mediatorul, cortul închinării, preoţia şi ofrandele, explicând că ele nu erau decât un model conceput de Dumnezeu ca să arate lucrurile mult mai mari ce aveau să existe în viitor, toate culminând cu Isus Cristos şi jertfa sa, care este împlinirea Legii. Legea, care ‘este declarată învechită şi îmbătrâneşte, este aproape de dispariţie’, spune Pavel. Dar „Isus Cristos este acelaşi ieri, azi şi pentru totdeauna!“ (8:13; 13:8; 10:1). Cât de mult trebuie să se fi bucurat creştinii evrei când au citit această scrisoare!

24. Ce măsuri de o valoare inestimabilă pentru noi sunt explicate în scrisoarea către evrei?

²⁴ Dar ce valoare are ea pentru noi, care trăim în împrejurări diferite? Având în vedere că noi nu suntem sub Lege, putem găsi ceva folositor în argumentaţia lui Pavel? Cu siguranţă. Această scrisoare ne prezintă ansamblul măsurilor privitoare la legământul nou, bazat pe promisiunea făcută lui Avraam conform căreia prin Sămânţa lui se vor binecuvânta toate familiile pământului. Aceasta este speranţa noastră de viaţă, singura noastră speranţă: împlinirea vechii promisiuni a lui Iehova referitoare la binecuvântarea prin Sămânţa lui Avraam, Isus Cristos. Deşi nu suntem sub Lege, ca descendenţi ai lui Adam suntem născuţi în păcat şi avem nevoie de un mare preot îndurător, care să ofere o ofrandă corespunzătoare pentru păcat, care să intre în prezenţa lui Iehova în cer şi să intervină în favoarea noastră. Scrisoarea către evrei ni-l prezintă pe acest Mare Preot, care ne poate conduce la viaţă în lumea nouă a lui Iehova, care ne poate înţelege slăbiciunile deoarece „în toate privinţele a fost pus la încercare ca noi“ şi care ne invită „să ne apropiem . . . cu libertate de exprimare de tronul bunătăţii nemeritate, ca să primim îndurare şi să găsim bunătate nemeritată, ca ajutor la momentul potrivit“ (4:15, 16).

25. Ce aplicări edificatoare ale Scripturilor ebraice face Pavel?

²⁵ În plus, în scrisoarea lui Pavel către evrei găsim dovezi impresionante, care arată că profeţiile consemnate cu mult timp în urmă în Scripturile ebraice s-au împlinit într-un mod extraordinar. Toate aceste lucruri au fost scrise pentru instruirea şi mângâierea noastră. De exemplu, cuvintele profetice referitoare la Regat din Psalmul 110:1 sunt aplicate de Pavel de cinci ori la Sămânţa Regatului, Isus Cristos, care „s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu“, aşteptând „până când duşmanii săi vor fi puşi ca scăunel pentru picioarele sale“ (Evr. 12:2; 10:12, 13; 1:3, 13; 8:1). De asemenea, Pavel citează Psalmul 110:4 pentru a explica poziţia importantă pe care o ocupă Fiul lui Dumnezeu ca „preot pentru totdeauna în felul lui Melchisedec“. Asemenea lui Melchisedec din vechime, despre care Biblia spune că este „fără tată şi fără mamă, fără genealogie, fără început al zilelor şi sfârşit al vieţii“, Isus este atât Rege, cât şi „preot pentru totdeauna“, pentru ca toţi cei ce se supun de bunăvoie domniei sale să se bucure de foloasele veşnice ale jertfei sale de răscumpărare (Evr. 5:6, 10; 6:20; 7:1–21). La acest Rege-Preot se referă Pavel şi când citează Psalmul 45:6, 7: „Dumnezeu este tronul tău pe timp indefinit, da, pentru totdeauna. Sceptrul domniei tale este un sceptru al dreptăţii. Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea. Iată de ce Dumnezeu, Dumnezeul tău, te-a uns cu uleiul exultării mai mult decât pe tovarăşii tăi“ (Evr. 1:8, 9). Astfel, dând citate din Scripturile ebraice şi explicând împlinirea lor în persoana lui Cristos Isus, Pavel arată locul pe care îl ocupă diversele elemente ale modelului divin pentru a ne ajuta să-l înţelegem mai bine.

26. Cum ne încurajează scrisoarea către evrei să alergăm cursa cu credinţă şi cu perseverenţă?

²⁶ Aşa cum arată clar scrisoarea către evrei, Avraam aştepta Regatul, „oraşul cu temelii adevărate, al cărui constructor şi făuritor este Dumnezeu“, oraşul „care aparţine cerului“. „Prin credinţă“, el a năzuit spre Regat şi a făcut mari sacrificii ca să se poată bucura de binecuvântările acestuia printr-o „înviere mai bună“. Avraam este un exemplu extraordinar şi la fel sunt toţi ceilalţi bărbaţi şi femei ai credinţei, acest „nor aşa de mare de martori“, pe care Pavel îl descrie în capitolul 11 al scrisorii sale către evrei! Când citim această relatare, inimile noastre exultă şi tresaltă de bucurie, datorită aprecierii pe care o simţim pentru privilegiul şi speranţa de care ne bucurăm alături de aceşti păstrători ai integrităţii. Astfel suntem încurajaţi „să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte“ (11:8, 10, 16, 35; 12:1).

27. Ce glorioase perspective referitoare la Regat sunt scoase în evidenţă în scrisoarea către evrei?

²⁷ Citând din profeţia lui Hagai, Pavel atrage atenţia asupra promisiunii lui Dumnezeu: „Voi zgudui încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul“ (Evr. 12:26; Hag. 2:6). Însă Regatul lui Dumnezeu prin Cristos Isus, Sămânţa, va rămâne pentru totdeauna. „Fiindcă vom primi un regat care nu poate fi clătinat, să avem parte în continuare de bunătate nemeritată, prin care putem să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeu într-un mod plăcut lui, cu teamă sfântă şi cu veneraţie!“ Această relatare emoţionantă ne asigură că Cristos se va arăta a doua oară şi „nu va avea legătură cu păcatul, ci va fi văzut de cei care îl aşteaptă cu nerăbdare pentru salvare“. Aşadar, „prin el să-i oferim întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc public numele său“. Fie ca măreţul nume al lui Iehova Dumnezeu să fie sfinţit pentru totdeauna prin Regele-Preot învestit de el, Isus Cristos! (Evr. 12:28; 9:28; 13:15)

[Note de subsol]